Inadmissibility of cassation appeal for failure to develop substantive legal grounds and res judicata bar on re-adjudicating res judicata interlocutory orders

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secţia a II-a Civilă la 05.09.2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 300.000 RON, reprezentând contravaloare facturi neachitate (nr. 03/11.12.2015, nr. 04/06.01.2016, nr. 01/18.11.2015 şi nr. 08/19.02.2016), de 300.600 RON, cu titlu de penalităţi contractuale, calculate la facturile mai sus indicate până la 05.07.2016 inculsiv, precum şi în continuare, începând cu 06.07.2016 şi până la data achitării efective, ce se vor calcula la suma de 1.500 RON/zi de întârziere şi de 91.000 RON, cu titlu de penalităţi contractuale, calculate la factura nr. x/02.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

La 18.10.2016 pârâta a formulat o cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se dispună rezoluţiunea din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte a contractelor de prestări servicii nr. x/18.11.2015 şi nr. y/08.01.2016 şi obligarea reclamantei să-i achite suma de 154.000 RON, reprezentând preţ contractual.

La 12.01.2017, pârâta a depus la dosar note de şedinţe, prin care a schimbat cauza cererii reconvenţionale, în sensul că a solicitat instanţei să dispună rezilierea contractelor, întrucât reclamantei îi aparţine culpa în îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Prin încheierea din 23.02.2017, Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă a anulat, în raport cu art. 204 alin. (1), rap. la art. 185 alin. (2) C. proc. civ., cererea modificatoare a cererii reconvenţionale.

La 24.03.2017 pârâta a înregistrat la dosar note de şedinţă, prin care a solicitat instanţei să revină asupra măsurii anulării, subliniind că modificarea cererii reconvenţionale a fost făcută cu respectarea termenului legal.

Prin încheierea din 06.04.2017, Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă a respins solicitarea pârâtei de revenire a măsurii anulării şi a încuviinţat probele solicitate de părţi, cu excepţia celei cu martori.

La 14.09.2017 numitul C. a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei.

Prin încheierea din 14.09.2017, Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie şi, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, pentru a da posibilitatea părţii să exercite în scris calea de atac, în contextul în care a afirmat oral că o va promova.

Împotriva acestei încheieri, C. a declarat recurs care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 328/C/2017-A/31.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La 10.11.2017 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la 25.01.2018 a fost înregistrată la dosar o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei, formulată de către D. S.R.L., P.F.A. E., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., P.F.A. I., J. S.R.L. şi K. S.R.L.

Prin încheierea din 23.02.2018, Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de K. S.R.L. şi a reţinut că celelalte părţi nu au formulat o cerere în acest sens.

Prin sentinţa nr. 83/LP/30.03.2018, Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă a admis acţiunea principală şi a obligat pârâta să achite reclamantei sumele de 300.000 RON, reprezentând debit principal, de 300.600 RON, cu titlu de penalităţi calculate până la 05.07.2016, de 1.500 RON pe zi de întârziere, reprezentând penalităţi calculate de la 06.07.2016 şi până la data achitării debitului şi de 91.000 RON, cu titlu de penalităţi calculate la factura nr. x/02.02.2016; a respins cererile reconvenţională şi de intervenţie accesorie, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.521 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierilor din 23.02.2017 şi 06.04.2017 şi a sentinţei, pârâta a declarat apel, criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate.

La 06.12.2018 numitul L. şi la 16.01.2019 M. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. N. au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul apelantei.

Prin încheierea din 17.01.2019, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de L. şi, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, până la soluţionarea recursului formulat oral de către autorul cererii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Prin decizia nr. 290/19.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de L. şi l-a obligat pe recurent la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

După reluarea judecăţii, la 20.06.2019 O. S.R.L. a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei.

Prin încheierea din 12.09.2019, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie accesorie formulate de M. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. N. şi O. S.R.L.

Împotriva acestei încheieri, O. S.R.L. a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 1891/23.10.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016.

Ulterior repunerii pe rol a cauzei, la termenul din 05.12.2019 apelanta a solicitat suspendarea judecăţii apelului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor – secţia a II-a Civilă, care a fost admisă prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs care a fost anulat prin decizia nr. 2441/25.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016.

Pe parcursul soluţionării apelului, împotriva apelantei-pârâte a fost deschisă procedura generală a insolvenţei, fiind numit în calitate de administrator judiciar C.I.I. P., prin încheierea nr. 21/20.01.2022, pronunţată de Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2022.

După repunere pe rol a cauzei, prin decizia nr. 118/2022-A/03.05.2022, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva încheierilor din 17.01.2019 şi 12.09.2019, cât şi a deciziei, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanţa a reţinut în cuprinsul hotărârii motive contradictorii şi străine de natura cauzei, întrucât în mod nejustificat au fost extinse şi modificate obligaţiile din contractele de prestări servicii aflate în discuţie.

Sub acest aspect, a relevat că administratorul intimatei-reclamante nu a formulat o acţiune în nume propriu, iar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu au fost solicitate pretenţii ce nu derivă din cele două contracte.

În acest context, a subliniat că a fost încălcat principiul disponibilităţii, urmare a confuziei instanţei cu privire la drepturile şi obligaţiile administratorului societăţii reclamante, în sensul că cele două contracte reprezintă efortul şi munca depusă de către acesta.

A mai relevat că instanţele de fond au ignorat probele existente la dosar, luându-le în considerare doar pe cele ale reclamantei.

În continuare, a subliniat că hotărârea cuprinde considerente contradictorii, în raport cu obiectul contractelor, întrucât pe de o parte se reţine executarea contractelor, iar pe de altă parte că reprezentantul reclamantei nu avea calificări profesionale pentru executarea lor.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că au fost greşit interpretate şi aplicate normele de drept material în ce priveşte dispoziţiile de respingere ca inadmisibile a cererilor de intervenţie accesorie, cât şi cele ale art. 1.226, art. 1.516, art. 1.270 alin. (1) şi art. 1.470 C. civ., deoarece nu a fost examinată legalitatea contractelor de prestări-servicii, prin prisma excepţiei de neexecutare şi a clauzei leonine, care au permis reclamantei să obţină venituri excesive faţă de obligaţiile asumate.

Totodată, a evidenţiat că jurisprudenţa în materie dă posibilitatea judecătorului să cenzureze penalităţile de întârziere, atunci când le apreciază ca fiind excesive.

În final, a arătat că, intimata-reclamantă s-a înscris în tabelul de creanţe, în baza hotărârilor date în cauză.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor; recurenta a prezentat punctul de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţiile inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierilor din 17.01.2019 şi 12.09.2019 şi a nulităţii recursului promovat împotriva deciziei nr. 118/2022, invocate din oficiu, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reţine următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierilor din 17.01.2019 şi 12.09.2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia a II-a Civilă este întemeiată, având în vedere că aceste hotărâri au făcut obiectul unor căi separate de atac, respectiv recursul, context în care au fost pronunţate deciziile nr. 290/19.02.2019 şi nr. 1891/23.10.2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

Astfel, pârâta, în calitate de parte nemulţumită de hotărârile de respingere ca inadmisibile a cererilor de intervenţie, nu poate repune în discuţie această chestiune prin intermediul recursului declarat împotriva deciziei din apel asupra fondului cauzei, deoarece s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură încheierile prin care s-au respins ca inadmisibile cererile de intervenţie accesorie, rămase definitive.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

Analizând excepţia nulităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 118/2022, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece susţinerile puse în discuţie relevă doar nemulţumirea părţii cu privire la menţinerea de către instanţa de apel a hotărârii primei instanţe, prin care aceasta a fost obligată la plata sumei de 300.000 RON şi a penalităţilor de întârziere în cuantum total de 391.600 RON şi de 1.500 RON/zi de întârziere, calculate de la 06.07.2016 şi până la data plăţii efective a debitului, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situaţia de fapt şi aprecierea probelor.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat ipotezele referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii şi reţinerea unor motive străine de natura pricinii. Or, sub aparenţa incidenţei acestui motiv de recurs şi invocare sa în mod formal se pun în discuţie chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel în raport cu probele administrate.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta invocă reţinerea eronată a situaţiei de fapt, ca urmare a ignorării probelor sale, apreciind că instanţa în mod nejustificat a modificat obligaţiile contractuale, întrucât administratorul societăţii nu a formulat o acţiune în nume propriu, iar pretenţiile din litigiul nu derivă din contractele de prestări servicii; de asemenea, a mai susţinut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, în raport cu obiectul contractelor, deoarece pe de o parte se constată executarea acestora, iar pe de altă parte faptul că reprezentantul reclamantei nu avea calificări profesionale pentru îndeplinirea lor.

Aceste afirmaţii conduc la concluzia că recurenta dezvoltă critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenta repune în discuţie analizarea probatoriilor administrate în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond, cu privire la obligaţiile contractuale ale părţii adverse şi executarea acestora, raţionamentul judiciar explicit al instanţei de apel fiind ignorat.

Totodată, Înalta Curte constată că şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece recurenta deşi face trimitere la încălcarea prevederilor art. 1.226, art. 1.516, art. 1.270 alin. (1) şi art. 1.470 C. civ., afirmând că nu ar fi fost examinată legalitatea contractelor prin prisma excepţiei de neexecutare şi a clauzei leonine şi că instanţa de apel faptul că ar fi putut cenzura cuantumul penalităţilor, sens în care face trimitere la jurisprudenţă.

Înalta Curte notează că formularea unei critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. impune autorului căii de atac obligaţia de a o dezvolta, prin expunerea unui raţionament care să arate în ce mod s-a reflectat interpretarea ori aplicarea greşită a legii.

Din analiza memoriului de recurs nu se identifică un raţionament dezvoltat de către recurentă cu privire la modul în care instanţa de apel a aplicat greşit legea la situaţia de fapt şi care a condus la respingerea apelului său, simpla afirmaţie nefiind suficientă pentru declanşarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, prin care se critică conduita intimatei în cursul executării obligaţiilor contractuale şi prestarea serviciilor de către aceasta, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Prin urmare, aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate şi de interpretare a probatorului administrat, sub aspectul înlăturării răspunderii sale contractuale, deşi recursul nu are caracter devolutiv, cele două motive de recurs evocate fiind invocate în mod formal.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva încheierilor din 17.01.2019 şi 12.09.2019 şi, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul promovat împotriva deciziei nr. 118/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual Practician în Insolvenţă P. împotriva încheierilor din 17.01.2019 şi 12.09.2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimata-intervenientă K. S.R.L.

Anulează recursul declarat de aceeaşi pârâtă împotriva deciziei nr. 118/2022-A/03.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2023.