Nullity of cassation appeal for failing to develop substantive illegality critiques against a commercial lease for use restitution judgment

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 01.11.2019, reclamanta A. – Întreprindere Individuală a chemat în judecată pârâta B. – Întreprindere Individuală, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i restituie un număr de 46 bovine care staţionează pe exploataţia pârâtei, în baza contractului de comodat din 01.05.2016, iar în subsidiar, la plata sumei de 69.000 euro, reprezentând contravaloarea bovinelor.

La 13.02.2020, reclamanta a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat instanţei să constate încetat contractul de comodat prin ajungerea la termen şi să oblige pârâta să îi restituie un număr de 49 de bovine, care staţionează pe exploataţia pârâtei, conform contractului de comodat din 01.05.2016, iar în subsidiar, la plata sumei de 73.500 euro, reprezentând contravaloarea bovinelor.

Prin sentinţa nr. 149/LP/22.11.2021, Tribunalul Satu Mare – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lisei calităţii procesuale active a reclamantei şi cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 103/2022-A/14.04.2022, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că din cuprinsul hotărârii recurate lipseşte motivarea cu privire la inexistenţa raportului juridic dintre părţi ulterior datei de 01.05.2017, întrucât nu a fost încheiat un act adiţional la contractul de comodat din 01.05.2016, context în care a afirmat că a făcut dovada că, cel puţin până la data de 31.05.2018, animalele sale se aflau în exploataţia intimatei; astfel, prevederile art. 2.146 C. civ. nu sunt aplicabile.

Evocând prevederile art. 1.266 C. civ. şi voinţa reală a părţilor, a susţinut că instanţa de apel a făcut o analiză superficială a raportului juridic, câtă vreme la dosar existau dovezi care făceau dovada unei predări-primiri în custodie a bovinelor, relevante în acest sens fiind prevederile art. 1.268 C. civ.

În continuare, a făcut referire la adresa nr. x/2018 şi procesul-verbal din 03/06.2008, apreciind că instanţa de apel putea observa comportamentul ilicit al intimatei în ce priveşte identificarea bovinelor, iar această împrejurare reflectă aplicarea greşită a prevederilor legale în materia răspunderii civile delictuale, subsecvent obligaţiei de restituire ce-i revine custodelui.

Recurenta a conchis în sensul că, intimata fie şi-a însuşit cele 49 de animale ale recurentei, fie le-a pierdut ori le-a valorificat prin vânzare; aceste aspecte reprezintă elemente ale ilicitului civil, fiind îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii civile delictuale.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 08.08.2022 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., pârâta B. – Întreprindere Individuală a formulat recurs incident, solicitând casarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON, urmare a aplicării greşite a art. 453 C. proc. civ.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deliberând asupra excepţiei nulităţii, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta-reclamantă nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, ci a urmărit să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

După ce a susţinut că instanţa de apel nu a motivat hotărârea cu privire la inexistenţa unui raport juridic între părţi ulterior datei de 01.05.2017, întrucât nu a fost încheiat un act adiţional la contractul de comodat din 01.05.2016, recurenta a prezentat aspecte legate de probe şi împrejurarea că a făcut dovada că animalele se aflau în custodia intimatei, afirmaţii ce nu pot fi considerate că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că în conţinutul cererii de recurs nu se identifică susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că se reţine invocarea formală a acestui motiv de recurs.

Totodată, Înalta Curte apreciază că şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece deşi se face trimitere la prevederile art. 1.266 C. civ. şi voinţa reală a părţilor, afirmând că instanţa de apel a făcut o analiză superficială a raportului juridic, recurenta pune în discuţie, prin argumentaţia expusă, modul în care instanţa de apel a analizat cauza cu privire la contractul încheiat dintre părţi, prin raportare la situaţia şi probele administrate, cu referire la presupusa recunoaştere de către intimată a faptului că animalele au fost date în custodia sa şi la existenţa faptei ilicite rezultată din scoaterea crotaliilor de la bovine, fapt ce denotă o aplicare greşită a normelor legale în materia răspunderii civile delictuale.

Toate aceste afirmaţii reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Faţă de considerentele precedente, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, este incidentă excepţia nulităţii recursului principal, motiv pentru care Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâta B. – Întreprindere Individuală, art. 491 C. proc. civ. face trimitere la prevederile din materia apelului, respectiv art. 472-474 din acelaşi cod.

Totodată, art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., statuează: "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum recursul principal declarat de reclamanta A. – Întreprindere Individuală a fost anulat, recursul incident declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi decizii a rămas fără efect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor din art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2), precum şi ale art. 472 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul principal şi va constata ca rămas fără efect recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamanta A. – Întreprindere Individuală împotriva deciziei nr. 103/2022-A/14.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident formulat de pârâta B. – Întreprindere Individuală împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2023.