Statutory limitation period for contesting property restitution acts: running from formal notification versus actual knowledge under Law No. 290/2003

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, au solicitat anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreşedintelui ANRP şi, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 şi art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008.

2. Hotărârea Tribunalului Cluj:

Prin sentinţa civilă nr. 2433 din 19 noiembrie 2019, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a jurisdicţiei de contencios administrativ, invocată de pârâta Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi a declinat competenţa funcţională de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea secţiei civile din cadrul Tribunalului Cluj.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, text pe care reclamanţii şi-au fundamentat cererea şi care viza controlul judecătoresc al hotărârilor date de ANRP în condiţiile Legii nr. 554/2004, a fost abrogat de Legea nr. 164/2014. Tot astfel, art. 8 din Legea nr. 164/2014 a fost modificat expres prin Legea nr. 212/2018, act în vigoare încă din data de 08.08.2018, prin care se statuează că "deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii".

Or, câtă vreme Decizia ANRP nr. 353/24.02.2010 vizează "reanalizarea, în vederea revocării" Hotărârii nr. 95/2008, iar Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 dispune tocmai revocarea Hotărârii nr. 95/2008, acestea cad sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 164/2014, atrăgând astfel competenţa de soluţionare a secţiei civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secţia civilă sub nr. x/2019*.

La 12 iunie 2020 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către E. (moştenitoarea defunctului F.), G. şi H. (moştenitori ai defunctei I.), ce a fost admisă în principiu la 2 octombrie 2020.

3. Hotărârea Tribunalului Cluj – secţia civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 444 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins ca tardivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii E., G. şi H..

4. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A., B., D. şi de intervenienţii E., G. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 444 din 2 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o.

5. Recurs – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 2180 din 21 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins excepţia inadmisibilităţii recursului.

S-a admis recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi de intervenienţii E., G. şi H. împotriva deciziei nr. 23 din 4 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

S-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

6. Rejudecare apel – Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia nr. 185/A din 14 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi de intervenienţii E., G. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 444 din 2 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj.

A fost anulată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalului Cluj.

7. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 185/A din 14 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia I civilă, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs.

Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanţei de recurs pronunţată în ciclul procesual anterior a statuat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că termenul de contestare curge pentru beneficiari de la comunicarea formală a actului administrativ - Hotărârea nr. 1839/27.10.2014. Or, în speţă nu s-a făcut dovada unei atare comunicări, astfel încât, în rejudecare, instanţa de apel, constatând că Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu a dovedit comunicarea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014, iar A.N.R.P. nu a probat comunicarea Deciziei nr. 353/24.02.2010, a apreciat că în mod greşit tribunalul a admis excepţia tardivităţii acţiunii şi a cererii de intervenţie deoarece termenele de contestare şi de atacare a actelor administrative nu a început să curgă.

Recurenta-pârâtă a menţionat că art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 impune obligaţia comunicării deciziei doar către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Într-adevăr, la momentul emiterii, A.N.R.P. nu a comunicat Decizia nr. 353 din 24.02.2010 reclamanţilor sau intervenienţilor, însă reclamanţii au luat la cunoştinţă despre actele administrative contestate în cauză în timpul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 şi chiar înainte de acesta.

Astfel, prin adresa nr. x/28.07.2017 emisă de A.N.R.P., reclamanţii erau informaţi despre faptul că Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 prin care a fost revocată Hotărârea nr. 95/20.03.2003, context în care li s-a solicitat restituirea sumei de 814.967,47 încasată necuvenit prin executare silită. Motivarea reclamanţilor, în sensul că nu au avut cunoştinţă de Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 este neîntemeiată, din moment ce au formulat critici la această hotărâre prin răspunsul trimis la adresa A.N.R.P. anterior menţionată.

Având în vedere că prin întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2018 au criticat atât Decizia nr. 353/2010, cât şi Hotărârea nr. 1839/2014, se poate aprecia că la 17.05.2018, reclamanţii aveau cunoştinţă de actele administrative menţionate.

Astfel, reclamanţii au avut cunoştinţă despre Decizia nr. 353/24.02.2010 emisă de A.N.R.P. şi Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 anterior judecării litigiului nr. 3441/117/2018, fapt ce îi îndreptăţeau să atace respectivele acte şi eventual să solicite comunicarea lor atunci când au aflat de existenţa lor şi să le conteste în termenul legal.

În concluzie, deşi comunicarea actelor atacate nu a fost realizată formal, se impunea ca, în termenul de un an prevăzut în art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanţii să facă demersuri pentru comunicarea actelor administrative de care au luat la cunoştinţă şi să le atace, nu să invoce necomunicarea, în condiţiile în care luarea la cunoştinţă şi formularea de critici nu poate echivala cu ignoranţa în privinţa acelor acte.

Din aceste motive, având în vedere că prezenta acţiune a fost înregistrată la data de 14.06.2019, iar cererea de intervenţie a fost formulată la data de 12.06.2020, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la momentul la care părţile au luat la cunoştinţă despre actele contestate şi cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă solicită să se admită excepţia tardivităţii şi să se respingă, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie.

8. Apărările formulate:

Intimaţii-reclamanţi B., C., D. şi intimata-intervenientă E. au depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

La 11 ianuarie 2023 intimata-reclamantă A. a transmis prin e-mail note scrise, prezentând aspecte ce ţin de fondul litigiului.

La 12 ianuarie 2023 intimata-intervenientă H. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

9. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (14 iunie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 ianuarie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce priveşte fondul litigiului şi succesiunea actelor administrative contestate, se evidenţiază următoarele:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi are ca obiect anularea unor acte emise în procedura Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Cererea formulată de autorul reclamanţilor în temeiul acestei legi speciale a fost soluţionată de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006, prin Hotărârea nr. 95/20.03.2008 fiind aprobată solicitarea cu propunerea de acordare compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute de fostul proprietar, autorul reclamanţilor, abandonate pe teritoriile cedate, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947.

Prin Decizia nr. 353/24.02.2010, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a dispus reanalizarea, în vederea revocării, a Hotărârii nr. 95/20.03.2008 emise de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006.

Prin Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, aceeaşi comisie a dispus revocarea Hotărârii nr. 95/20.03.2008.

Prin Hotărârea nr. 2260/30.07.2018, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 a respins cererea reclamanţilor şi a propus neacordarea compensaţiilor băneşti pentru bunurile solicitate.

Astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, conform art. 8 alin. (3) – alin. (5) din Legea nr. 290/2003, în forma în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 1839/27.10.2014, "(3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

(4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi solicitanţilor.

(5) Hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare."

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de recurs, casând hotărârea instanţei de apel pronunţată în primul ciclu procesual, a reţinut că: "în cauză, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, însă o corectă interpretare a textului de lege este în sensul că termenul de contestare curge pentru beneficiari de la comunicarea formală a actului administrativ - Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, iar, în speţă, nu s-a făcut dovada unei atare comunicări", statuând că "posibilitatea contestării acestui act (a Deciziei nr. 353/24.02.2010) nu poate fi legată de respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, doar hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 fiind supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".

Cât priveşte Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, Înalta Curte a reţinut că "Legea nr. 290/2003 a reglementat posibilitatea atacării acestui act, prin formularea unei contestaţii la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în termen de 15 zile de la comunicare, împrejurare nedovedită în litigiul pendinte de către intimate.

(...) Or, în speţă, având calitatea de subiecţi cărora li se adresează actul respectiv, recurenţilor trebuia să li se comunice acest act."

Având în vedere aspectele dezlegate de instanţa de recurs, care, în considerarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., au caracter obligatoriu pentru instanţa care judecă fondul, nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte, în sensul că prevederile legale aplicabile în cauză impuneau obligaţia comunicării deciziei doar către comisiile judeţene sau comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Cum reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 290/2003, care, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, prevedea o procedură administrativ-jurisdicţională particulară, cu parcurgerea unor etape strict reglementate, având calitatea de subiecţi cărora li se adresează Decizia nr. 353/24.02.2010 a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamanţilor şi intervenienţilor trebuia să li se comunice formal acest act.

Or, în cauză, această comunicare nu a avut loc, fapt recunoscut de recurenta-pârâtă, care argumentează, cu eludarea dezlegărilor instanţei de recurs, că art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 impune obligaţia comunicării deciziei doar către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 – chestiune deja tranşată, astfel cum anterior s-a arătat. Pentru aceleaşi argumente, nu pot fi reţinute nici susţinerile legate de faptul că reclamanţii ar fi avut cunoştinţă despre actele administrative, ceea ce îi îndreptăţea să le atace, eventual să solicite comunicarea atunci când au aflat de existenţa lor şi să le conteste în termenul legal - recurenta-pârâtă face abstracţie de faptul că termenul de a contesta respectivele acte curge de la comunicare.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, nefiind întrunite condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţată, conform art. 453 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 3000 RON, către intimaţii-reclamanţi B., C., D. şi către intimata-intervenientă E., cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 185/A din 14 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 3000 RON, către intimaţii-reclamanţi B., C., D. şi către intimata-intervenientă E., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2023.