Jurisdictional conflict resolved: contractual prorogation clause sends collective rights management claim to Bucharest Tribunal.

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2022, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru Drepturi Conexe a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata:

- remuneraţiei unice echitabile, inclusiv a TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental si lucrativ, precum şi pentru reproducerea de fonograme, în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu, pentru perioada februarie 2012 - la zi (data efectuării raportului de expertiza);

- remuneraţiei, inclusiv a TVA-ului aferent, reprezentând drepturi patrimonale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu începând cu luna martie 2016 - la zi (data efectuării raportului de expertiză sau depunerii calcului în instanţă) având în vedere mandatul acordat UPFR de către B. prin Decizia ORDA nr. 6/2016;

- daunelor-interese moratorii pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor, datorate de la scadenţă până la data achitării efective şi integrale a remuneraţiilor datorate, conform metodologiilor în vigoare corespunzătoare fiecărui tip de remuneraţie;

- sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflaţiei a remuneraţiei, calculate de la data scadenţei până la data achitării efective a remuneraţiei;

- în subsidiar, în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţia de furnizare a informaţiilor necesare pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, obligarea pârâtei la daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, calculate potrivit situaţiilor financiare publicate la registrul comerţului sau declarate la Ministerul Finanţelor, precum şi potrivit situaţiilor de pe site-ul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului;

- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1760 din 16 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate prin întâmpinare de către pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că deşi se invocă atât dispoziţiile răspunderii civile delictuale, cât şi cele ale răspunderii civile contractuale, în realitate, din ansamblul motivelor cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta deduce judecăţii pretinse delicte civile comise de pârâtă în afara cadrului contractual deja convenit, astfel încât pretenţia formulată trebuie dezlegată prin aplicarea regulilor de la răspunderea civilă delictuală, conform art. 1349 C. civ., răspunderea civilă delictuală fiind în fapt şi temeiul juridic indicat de către reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia în interesul legii nr. 21/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din C. proc. civ. stabileşte că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerţ sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii prejudiciului. În cauza de faţă, locul săvârşirii faptei ilicite este în localitatea Sângeorgiu de Mureş, judeţul Mureş, motiv pentru care, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Mureş, conform art. 113 pct. 9 din C. proc. civ.

2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Mureş, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 237 din 24 februarie 2023 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către reclamantă, declinând competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă; a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că art. 113 alin. (1) C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Mai reţine de asemenea că în cauză a fost încheiat contractul de licenţă neexeclusivă nr. x/03.11.2011, iar prin art. 7 se prevede că orice neînţelegere intervenită în interpretarea şi executarea respectivei licenţe neexclusive, va fi deferită instanţelor de la sediul UPFR în măsura în care aceasta nu se va soluţiona amiabil. Deşi acest contract nu reprezintă cauza cererii de chemare în judecată, instanţa apreciind că este vorba despre obligaţii izvorâte din lege, convenţia produce totuşi efecte din perspectiva stabilirii instanţei competente, întrucât clauza anterior menţionată are valoarea unei alegeri de competenţă în privinţa oricăror litigii întemeiate pe Legea nr. 8/1996, fiind aşadar irelevant că în acţiune a fost invocată şi acţiunea în răspundere civilă delictuală.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul Bucureşti reţinând că acţiunea este fundamentată în principal pe răspunderea civilă delictuală, în vreme ce Tribunalul Mureş a dat eficienţă clauzei atributive de competenţă din autorizaţia-licenţă neexclusivă de utilizare muzicii în scop ambiental nr. x/03.11.2011, intervenită între părţi.

În virtutea principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cadrul procesual subiectiv şi obiectiv este fixat de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru Drepturi Conexe, a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., la plata remuneraţiei unice echitabile reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental si lucrativ, precum şi pentru reproducerea de fonograme, pentru perioada februarie 2012 - la data efectuării raportului de expertiză, precum şi drepturi patrimonale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, începând cu luna martie 2016, în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu, precum şi a daunelor interese moratorii pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor, datorate de la scadenţă până la data achitării efective şi integrale a remuneraţiilor datorate, sume actualizate cu rata inflaţiei.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că în luna octombrie 2009, societatea pârâtă a încheiat un contract în vederea obţinerii licenţei neexclusive pentru comunicarea publică de fonograme, contract ce viza exclusiv restaurantul, în temeiul căruia pârâta a achitat remuneraţia până în data de 31 ianuarie 2012. Ulterior, în anul 2015, inspectorii UPFR au constatat că pârâta nu a declarat şi unitatea de cazare pe care o deţinea, deşi era autorizată de Ministerul Turismului, aspect confirmat de către IPJ Mureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, care a aplicat pârâtei o sancţiune contravenţională, potrivit art. 1392 lit. f) din Legea nr. 8/1996. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 C. civ., în ceea ce priveşte motelul şi dispoziţiile art. 1350 C. civ. în ceea ce priveşte restaurantul.

Înalta Curte observă că pentru o parte din pretenţile reclamantei, vizând restaurantul, materia litigioasă este cea a răspunderii civile contractuale, constând în neachitarea remuneraţiilor cuvenite în temeiul contractului de licenţă neexclusivă invocat, în vreme ce, pentru cealaltă parte a pretenţiilor – vizând motelul, cauza o reprezintă răspunderea pentru fapta ilicită, constând în folosirea neautorizată – fără solicitarea şi eliberarea prealabilă a licenţei care dă dreptul la utilizarea fonogramelor sau a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual de către UPFR, fără plata remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, ori producătorilor de fonograme.

În materia răspunderii civile delictuale, una din cele două componente ale cauzei cererii de chemare în judecată, legiuitorul instituie o competenţă teritorială alternativă, reclamantul având posibilitatea de a introduce cererea de chemare în judecată fie la sediul pârâtului, în temeiul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., fie la instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită ori s-a produs prejudiciul, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.. În cazul de faţă, toate cele trei elemente – sediul pârâtei, locul săvârşirii faptei ilicite şi locul producerii prejudiciului, coincid, având în vedere şi statuările cu caracter obligatoriu ale Deciziei nr. 21/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Cu toate acestea, reclamanta a invocat şi răspunderea civilă contractuală pentru o parte din pretenţiile sale principale - vizând restaurantul, înţelegând să învestească Tribunalul Bucureşti în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi a clauzei atributive de competenţă, din cuprinsul autorizaţiei-licenţă neexclusivă de utilizare muzicii în scop ambiental nr. x/03.11.2011; art. 7.1 din contract prevede că diferendele generate de interpretarea sau executarea prezentei licenţe neexclusive, vor fi soluţionate pe cale amiabilă, iar în caz contrar, părţile se vor adresa instanţei de judecată competente, de la sediul UPFR.

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni în scris ca procesele privitoare la drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanţe decât acelea care ar fi competente din punct de vedere teritorial să le judece, în afară de cazul în care această competenţă este exclusivă. Conform dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. În cauză, alegerea de competenţă a fost deja realizată de reclamantă, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţa de la sediul acesteia, în virtutea clauzei atributive de competenţă, agreate de părţi contractual.

Înalta Curte reţine că alegerea de competenţă realizată în concordanţă cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., operează o extindere a competenţei teritoriale a instanţei şi pentru pretenţiile deduse judecăţii ce îşi au izvorul în răspunderea civilă delictuală, de vreme ce, ambele categorii pretenţii, având natura unor cereri principale, au fost formulate printr-o cerere unică, deferită spre soluţionare aceleiaşi instanţe.

Având în vedere circumstanţele expuse, Înalta Curte apreciază că aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, competenţa de soluţionare a cererii deduse judecăţii, urmând a dispune în acest sens pe calea prezentului regulator de competenţă, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 mai 2023.