Recognition of benefit status for military service in labor detachments under Law No. 309/2002; obligation to investigate military records despite ambiguous documentation.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the appeal, set aside the lower court’s decision, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the appellant. The dispute concerned the applicant’s claim to recognize their status as a beneficiary of Law No. 309/2002, which grants rights to individuals who completed mandatory military service in labor detachments belonging to the General Directorate of Labor between 1950 and 1961; the applicant challenged a pension fund decision that denied this status based on insufficient documentary evidence. The decisive legal basis was the Court’s finding that, given the ambiguities in the military booklet and the National Archives’ indication that only the Ministry of National Defense could qualify the situation, the trial court violated its obligation under Article 129(5) of the Civil Procedure Code to examine additional evidence, specifically the military records from Unit U.M. 02405 Pitești, as required by Article 6(2) of Law No. 309/2002.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ, art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ; Recognition of benefit status for military service in labor detachments under Law No. 309/2002; obligation to investigate military records despite ambiguous documentation: The dispute concerned the applicant’s claim to recognize their status as a beneficiary of Law No. 309/2002, which grants rights to individuals who completed mandatory military service in labor detachments belonging to the General Directorate of Labor between 1950 and 1961; the applicant challenged a pension fund decision that denied this status based on insufficient documentary evidence. The decisive legal basis was the Court’s finding that, given the ambiguities in the military booklet and the National Archives’ indication that only the Ministry of National Defense could qualify the situation, the trial court violated its obligation under Article 129(5) of the Civil Procedure Code to examine additional evidence, specifically the military records from Unit U.M. 02405 Pitești, as required by Article 6(2) of Law No. 309/2002.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to order the setting aside of the judgment and the remittal of the case for retrial to the same court.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 17 iunie 2004, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mehedinți, anularea hotărârii nr. 957 din 2 octombrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002, cu motivarea că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Prin sentința civilă nr. 641 din 4 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de D.A., reținând că din probele administrate în cauză, respectiv copia livretului militar și adresa emisă de Arhivele Naționale, a rezultat că unitatea în care reclamantul a efectuat stagiul militar, nu face parte din detașamentele de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, care a susținut, ca și în acțiune, că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, precizând că altor persoane care au făcut armata cu el, în aceeași perioadă și unitate, li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoanele care, în perioada 1950 - 1961, au efectuat stagiul militar în detașamente aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii. Potrivit art. 6 pct. 2 din lege, drepturile respective se acordă la cerere, iar dovada lor se face cu mențiunile din livretul militar sau adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
Cum, în speță, livretul militar depus în copie la dosarul de fond prezintă o serie de neclarități și chiar ștersături, iar adresa emisă de Arhivele Naționale menționează că numai Ministerul Apărării Naționale este în măsură să califice situația, instanța de fond avea obligația, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să dispună administrarea și a altor probatorii, inclusiv evidențele militare de la U.M. 02405 Pitești, pentru aflarea adevărului în cauză.
Față de aceste considerente, Curtea admite recursul formulat în cauză, casează sentința instanței de fond și, potrivit art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.N. împotriva sentinței civile nr. 641 din 4 noiembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.