Enforcement challenge assigned to debtor’s seat court under jurisdictional-conflict ruling

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în 06 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au chemat în judecată intimata A., solicitând anularea executării silite începute de SCPEJ "B." în dosarul nr. x/2018; anularea somaţiei din 20.12.2021, emisă în acelaşi dosar, anularea încheierii din 20.12.2021 emisă în dosarul nr. x/2018, anularea tuturor actelor de executare emise în acelaşi dosar, anularea încheierii nr. 4348 din 22 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2020 şi a încheierii nr. 719 din 21 ianuarie 2021, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3827 din 09 mai 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată de intimată, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că executarea silită, ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2018 al SCPEJ "B.", se desfăşoară împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În privinţa contestatorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, singurul care ar putea atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a reţinut că nu are calitate în acest dosar execuţional.

Astfel, dat fiind faptul că Judecătoria Timişoara este cea care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite, respectiv încheierea de încuviinţare a intervenţiei creditoarei A. în cadrul procedurii execuţionale desfăşurate în dosarul nr. x/2018, revine acesteia competenţa de soluţionare a cauzei, în acord cu dezlegările obligatorii date prin Decizia nr. 20/2021, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 24953/2022 din 09 decembrie 2022, Judecătoria Timişoara – secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orşova.

În motivarea soluţiei, Judecătoria Timişoara a reţinut că, din moment ce contestaţia la executare este formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

A mai reţinut şi că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată şi de către intimată, prin întâmpinare, aceasta solicitând trimiterea cauzei la o judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Timişoara.

2.3. Judecătoria Orşova – secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 47 din 16 februarie 2023, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Orşova a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Astfel, a constatat că, în cadrul dosarului de executare nr. 762/EX/2018 al SCPEJ "B.", executarea silită se desfăşoară împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Judecătoriei Timişoara, care a reţinut calitatea sa de instanţă de executare în momentul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, respectiv a încheierii de încuviinţare a intervenţiei creditoarei A. în cadrul procedurii execuţionale desfăşurate în dosarul nr. x/2018

A mai reţinut şi incidenţa dezlegărilor date prin considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a respectivului titlu executoriu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Orşova.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestaţia la executare formulată de către contestatorii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimata A., împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 762/EX/2018 al SCPEJ "B.", pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 570 din 12 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/2007.

Contestatorii au formulat contestaţie la executare inclusiv împotriva somaţiei din 20.12.2021 şi a încheierii din 20.12.2021, ambele emise în dosarul de executare nr. 762/EX/2018, împotriva tuturor actelor de executare emise în acest dosar de executare, dar şi împotriva încheierii nr. 4348 din 22 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2020 şi a încheierii nr. 719 din 21 ianuarie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2020.

În speţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, care şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Orşova.

La rândul său, Judecătoria Orşova şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale instanţelor cu privire la dispoziţiile în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.

Astfel, în legătură cu modalitatea de stabilire a competenţei teritoriale, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că, în materia contestaţiei la executare, aceasta se determină potrivit normei cuprinse la art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., însă, întrucât unul dintre cei trei contestatori, respectiv Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, singurul care ar fi putut atrage competenţa acestei instanţe, nu are calitatea de debitor în dosarul de executare, a apreciat că, în raport cu dezlegările date prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, revine Judecătoriei Timişoara competenţa de a soluţiona prezenta pricină.

La rândul său, Judecătoria Timişoara a făcut aplicarea art. 127 C. proc. civ., chiar dacă în cuprinsul articolului 127 alin. (21) nu sunt prevăzute expres şi parchetele, atunci când au calitatea de reclamant, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Orşova.

Judecătoria Orşova, raportându-se atât la calitatea de instanţă de executare a Judecătoriei Timişoara, care a pronunţat atât încheierea de încuviinţare a executării silite, cât şi a încheierii de încuviinţare a intervenţiei creditoarei A. în cadrul procedurii execuţionale din dosarul nr. x/2018, precum şi la Decizia nr. 20/2021 a instanţei supreme, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În materia executării silite, stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial, se face în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prin raportare la normele legale enunţate, se observă că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este cea de la sediul debitorilor-contestatori din cadrul dosarului execuţional nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, ambii cu sediul în Timişoara, judeţul Timiş, respectiv Judecătoria Timişoara.

Astfel, se constată că doar în raport cu aceşti doi debitori-contestatori a fost formulată cererea de executare silită, a fost dispusă încuviinţarea executării silite, prin încheierea civilă nr. 13.265 din 19 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, a fost dispusă admiterea cererii de intervenţie formulată de creditorul C., prin încheierea civilă nr. 4348 din 22 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2020, respectiv în raport cu care a fost dispusă admiterea cererii de intervenţie formulată de creditoarea A., prin încheierea civilă nr. 719 din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2020, acte contestate în prezenta cauză.

Prin urmare, în speţă, actele îndeplinite în procedura de executare silită contestată au fost efectuate doar împotriva debitorilor-contestatori Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, iar nu şi împotriva contestatorului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care deţine calitatea de terţ în raport cu executarea silită contestată.

În acest context, este lipsit de relevanţă aspectul că sentinţa civilă nr. 570 din 12 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/2007, care constituie titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează executarea silită în dosarul nr. x/2018, a fost pronunţată inclusiv în contradictoriu cu contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât timp faţă de acesta nu s-a solicitat şi încuviinţat executarea silită.

Se impune precizarea că somaţia din 20.12.2021, contestată în prezenta cauză, a fost comunicată contestatorului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar "spre ştiinţă", astfel cum rezultă în mod expres din conţinutul acesteia.

De asemenea, adresa din 20.12.2021 a fost transmisă acestui contestator doar în considerarea calităţii sale de ordonator principal de credite, ca informare cu privire la obligaţia sa, de a "dispune toate măsurile ce se impun" în vederea achitării sumelor ce fac obiectul executării silite, astfel cum rezultă în mod expres din conţinutul acestui înscris.

Drept urmare, în condiţiile în care contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are calitatea de debitor în dosarul nr. x/2018, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine instanţei de la sediul debitorilor, în speţă Judecătoria Timişoara.

Cu privire la susţinerile intimatei A., în sensul că, în cauză, ar fi aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., faţă de calitatea debitorilor-contestatori Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, aspect reţinut de Judecătoria Timişoara în cadrul sentinţei nr. 24953 din 09 decembrie 2022, pronunţată în cauză, se constată că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cauză, întrucât vizează exclusiv ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamantă sau de pârâtă, neputând fi aplicate, prin analogie, în situaţia în care reclamantă (contestatoare) este o unitate de parchet.

Totodată, dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu ar fi fost aplicabile nici prin prisma faptului că, intimata, care a ocupat funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, astfel cum rezultă din cuprinsul titlului executoriu, a fost eliberată din funcţie, ca urmare a pensionării, prin decretul nr. 1120 din 7 decembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 995 din 09 decembrie 2016, astfel încât, la data sesizării instanţei, 05 ianuarie 2022, aceste dispoziţii legale nu puteau fi aplicabile nici ca urmare a neîndeplinirii condiţiei de a "îşi desfăşura activitatea" la respectiva unitate de parchet la momentul chemării în judecată.

Mai mult, chiar şi în ipoteza în care aceste dispoziţii legale ar fi aplicabile, se impune precizarea că prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competenţă a unei alte instanţe, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speţă, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziţii legale la momentul sesizării Judecătoriei Timişoara cu cererea de încuviinţare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanţă de executare.

Astfel, reţinând definiţia legală dată prin dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanţei de executare, se constată că prezenta contestaţie la executare revine, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Timişoara, instanţă care a încuviinţat executarea silită.

În acord cu cele anterior precizate, se reţine şi că potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se impune ca una şi aceeaşi instanţă să soluţioneze atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.