Negative jurisdictional conflict resolved: Cornetu Court retains sole competence over debtor's challenge to enforcement, Ploiești declination set aside and case reinstated.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu în data de 04 aprilie 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A. a chemat în judecată intimaţii B. S.R.L., C., D. şi E., solicitând constatarea perimării executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 2049/2012 al B.E.J. "F.", anularea actelor de executare întocmite în acelaşi dosar, obligarea intimatului-creditor la restituirea sumelor ce vor fi încasate în cursul executării silite, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 112, art. 389, art. 399, art. 4011 şi urm. din C. proc. civ. din 1865.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5221/2022 din 30 septembrie 2022, Judecătoria Cornetu – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Cornetu a reţinut că, în determinarea competenţei de soluţionare a cauzei, instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 400 şi art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, care stabilesc ca instanţă de executare instanţa în circumscripţia căreia se face în concret executarea silită.

Astfel, a reţinut că, în acord cu prevederile anterior referite, o instanţă putea încuviinţa executarea silită strict în circumscripţia acesteia, iar, în funcţie de forma de executare şi bunurile debitorului, se putea impune emiterea mai multor încheieri de încuviinţare a executării silite de către instanţe diferite, în baza aceluiaşi titlu executoriu, împotriva aceluiaşi debitor, în cadrul aceluiaşi dosar de executare.

În acest sens, a menţionat că, întrucât, în speţă, executarea se realizează prin indisponibilizarea sumelor de bani cuvenite debitoarei A., ca urmare a popririi înfiinţate asupra unei cote de 1/3 din salariul încasat şi obţinut de către aceasta de la societatea G. S.R.L., cu sediul în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, calitatea de instanţă de executare o are Judecătoria Ploieşti.

Pentru aceste motive, a considerat ca neavând relevanţă în determinarea instanţei de executare faptul că încuviinţarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria Cornetu prin încheierea din 13 septembrie 2012 şi nici aspectul că măsura popririi nu a produs efecte juridice în cauză, din moment ce refuzul terţului poprit de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitorului poate face obiectul unei cereri de validare a popririi, formulată în condiţiile legii.

2.2. Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 8373 din 23 noiembrie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Ploieşti a reţinut că, prin raportare la data sesizării organului de executare, sunt incidente dispoziţiile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, potrivit cu care "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", precum şi dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit căruia "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

A mai reţinut şi că, aşa cum rezultă din actele de executare contestate, executarea silită s-a desfăşurat şi prin executarea silită imobiliară, bunurile urmărite aflându-se în raza teritorială a Judecătoriei Cornetu, precum şi că executarea silită prin poprire nu a putut fi adusă la îndeplinire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Cornetu îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatoarea-debitoare A., în contradictoriu cu intimatul-creditor B. S.R.L., precum şi cu intimatul-debitor D. şi cu intimaţii-garanţi ipotecari C. şi E., împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 2049/2012 al B.E.J. "F.", prin care a solicitat constatarea perimării executării silite şi ca efect al acesteia, anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare menţionat, obligarea intimatului B. S.R.L. la restituirea sumelor ce vor fi încasate în cursul executării silite, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Cornetu şi Judecătoria Ploieşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale instanţelor în conflict cu privire la dispoziţiile în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.

În materia executării silite, stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial se face în raport cu dispoziţiile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, în vigoare la data declanşării executării silite, potrivit cărora: "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865: "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865: "contestaţia se introduce la instanţa de executare".

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate anterior, pentru a se determina instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, este necesar a se stabili care este instanţa de executare.

Se reţine că titlul executoriu, în baza căruia s-a efectuat executarea silită, este reprezentat de contractul de garanţie reală imobiliară autentificat sub nr. x din 10 iunie 2008 de Notar Public H., accesoriu convenţiei de credit nr. x din 10 iunie 2008.

În prezenta cauză, executarea silită demarată la cererea creditorului (cedent) Volksbank România S.A. a avut ca obiect bunul ipotecat, situat în comuna Dobroeşti, judeţul Ilfov.

De asemenea, ca urmare a încuviinţării executării silite în dosarul de executare nr. 2049/2012 al B.E.J. "F.", prin încheierea din 13 septembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Judecătoria Cornetu a dobândit calitatea de instanţă de executare.

Înalta Curte reţine că, deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită.

Aceasta înseamnă că, în respectiva executare silită, nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

În acest context, nu pot fi reţinute argumentele Judecătoriei Cornetu privitoare la faptul că, din moment ce executarea se realizează în prezent prin indisponibilizarea sumelor cuvenite contestatoarei, ca urmare a popririi înfiinţate asupra cotei de 1/3 din salariul încasat de la societatea G. S.R.L., cu sediul în Ploieşti, instanţa de executare ar fi cea de la sediul terţului poprit.

După cum se poate observa, în cauza pendinte, contestatoarea tinde a obţine, în principal, o hotărâre judecătorească prin care să fie anulate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2049/2012, ca efect al constatării perimării, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de garanţie reală imobiliară anterior menţionat şi nu doar a unei simple popriri.

Totodată, se observă că adresa de înfiinţare a unei popriri, din 11 martie 2022, a fost urmată de răspunsul societăţii G. S.R.L. din 23 martie 2022, potrivit căruia contractul individual de muncă a încetat în data de 21 martie 2022, motiv pentru care nu prezintă relevanţă în determinarea instanţei competente aspectele ce ţin de acest demers al executorului judecătoresc.

De asemenea, se impune şi precizarea că, aplicând, pentru identitate de raţionament, dezlegările obligatorii statuate prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în legătură cu principiul unicităţii instanţei de executare, consacrat şi de art. 373 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, odată dobândită competenţa instanţei de executare, prin sesizarea sa cu cererea de încuviinţare a executării silite, aceasta rămâne căştigată indiferent de momentul sesizării sale cu cereri sau incidente ulterioare, circumscrise fazei executării silite, precum contestaţia la executare.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

În concluzie, Înalta Curte constată că Judecătoriei Cornetu îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, prin raportare la faptul că aceasta este instanţa care a încuviinţat executarea silită împotriva contestatoarei şi în a cărei circumscripţie se găseşte imobilul, obiect al titlului executoriu în temeiul căruia se desfăşoară executarea silită.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 373 şi art. 400 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 aprilie 2023.