Mandatory suspension of proceedings under Art. 411(1)(2) CCP when legally cited parties are absent and no request for judgment in absentia is filed

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Hotărârea recurată

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului formulat de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 3012 din data de 30 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2017, pentru lipsa părţilor.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 26 octombrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs reclamantul A., prin mandatar B., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 aprilie 2021, sub nr. x/2017/a4.

I.3. Motivele de recurs

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că încheierea atacată este nelegală şi netemeinică.

Astfel, a arătat că, deşi procedurile pentru eliberarea duplicatului titlului de proprietate nr. x din data de 22 februarie 1994, emis pe numele bunicii şi mamei sale, au început în luna aprilie 2016, acesta nu a fost eliberat până în prezent, întrucât procedurile au fost zădărnicite de către magistraţi.

A mai invocat şi că judecătorii de la instanţele din Iaşi şi-au încălcat obligaţiile legale, ignorând prevederile art. 36 alin. (2) şi (7) din H.G. nr. 890/2005 şi luând în considerare pe cele ale art. 23 din Hotărârea nr. 175 din data de 9 mai 2016 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi.

Recurentul-reclamant a invocat că judecata recursului a fost abuziv suspendată, întrucât lipsa părţilor a fost suplinită de cererea de amânare a judecăţii pentru soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii din data de 12 octombrie 2020, prin care instanţa s-a pronunţat asupra solicitării de acordare a ajutorului public judiciar.

A precizat că, în speţă, cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 octombrie 2020 a fost transmisă instanţei prin fax chiar la data suspendării din 26 octombrie 2020, ora 1140, iar instanţa nu a respectat prevederile legale care o obligau să lase cauza la o a doua strigare, în cazul în care se constata lipsa părţilor.

Totodată, recurentul-reclamant a apreciat că judecătorii au încălcat obligaţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 303/2004 şi a arătat că se impune admiterea recursului şi reluarea judecăţii.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi nu a formulat întâmpinare.

I.5. Încheierea de admitere în principiu

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2021, prezentul recurs a fost admis în principiu şi s-a acordat termen de judecată, în vederea soluţionării pe fond a căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reţine că nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs decât acele critici ce tind a susţine nelegalitatea hotărârii atacate, apte de a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Deşi recurentul-reclamant nu a invocat, prin cererea de recurs, niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, a susţinut incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a formulat critici prin care a afirmat nelegalitatea măsurii suspendării judecării recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură, ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Celelalte critici care privesc fondul litigiului în care a fost pronunţată încheierea recurată exced analizei acestei instanţe, care este învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii de către curtea de apel şi nu cu o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii.

În speţă, prin încheierea recurată, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului formulat de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 3012 din data de 30 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2017, reţinând că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condiţiile în care acestea, deşi legal citate, nu s-au prezentat în faţa instanţei la termenul de judecată.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Aceste dispoziţii legale reglementează un caz de suspendare voluntară a judecăţii, voinţa părţilor fiind tacită şi se deduce din faptul neprezentării la termenul de judecată, în condiţiile în care sunt legal citate şi nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de niciuna dintre ele.

În ipoteza în care niciuna dintre părţile legal citate nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi nu se înfăţişează la strigarea pricinii, instanţa va dispune suspendarea procesului, norma cuprinsă la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. având caracter imperativ, iar nesocotirea acesteia de către instanţă se sancţionează cu nulitatea hotărârii pronunţate în urma judecării cauzei în lipsa părţilor, fie pe fond, fie pe calea unei excepţii procesuale, nulitate ce operează în condiţiile art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, dat fiind caracterul imperativ al acestor dispoziţii procedurale, instanţa este obligată să suspende judecata ori de câte ori constată lipsa părţilor legal citate şi faptul că acestea nu au solicitat soluţionarea pricinii şi în absenţa lor.

Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată că la termenul din data de 26 octombrie 2020, când s-a dispus măsura atacă, părţile, care au fost legal citate, nu s-au prezentat în faţa instanţei şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar aceste aspecte, reţinute în cuprinsul încheierii de şedinţă, nu au fost contestate prin cererea de recurs.

Or, odată îndeplinite condiţiile stabilite de prevederile legale anterior evocate, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii, orice altă măsură subsecventă fiind nelegală şi de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunţate în aceste circumstanţe, astfel cum s-a arătat anterior.

Ca atare, împrejurarea că recurentul-reclamant depusese cerere de amânare a judecării cauzei nu poate duce la înlăturarea aplicabilităţii art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în situaţia în care, la termenul de judecată din data de 26 octombrie 2020, erau întrunite toate condiţiile care obligau instanţa la luarea măsurii suspendării.

Raţiunea pentru care legiuitorul a instituit măsura suspendării reglementată de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost aceea a respectării dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii procesului civil, care presupun punerea în discuţia părţilor a cererilor şi apărărilor formulate pe parcursul procesului, suspendarea judecării cauzei şi necontinuarea judecăţii în lipsa părţilor care nu şi-au exprimat expres opţiunea ca soluţionarea pricinii să se facă şi în absenţa lor reprezentând tocmai o garanţie a drepturilor procesuale ale acestora.

În ceea ce priveşte critica prin care recurentul-reclamant a susţinut că instanţa nu a procedat la lăsarea cauzei la o nouă strigare la sfârşitul şedinţei de judecată, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este în măsură a susţine caracterul fondat al recursului, în condiţiile în care, din această perspectivă, nu se poate reţine existenţa unei ipoteze de natură a atrage nulitatea încheierii.

Potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. (5) din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 (în vigoare la data pronunţării încheierii atacate), în cazul în care niciuna dintre părţi nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârşitul şedinţei când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispoziţiilor procedurale.

Însă, pentru a se putea reţine nulitatea hotărârii recurate prin raportare la aceste dispoziţii regulamentare, faţă de prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., se impune ca partea să facă dovada existenţei unei vătămări determinate de nerespectarea cerinţei legale invocate, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului procedură, respectiv a încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Or, recurentul-reclamant nu a făcut o astfel de dovadă şi, de altfel, nu a arătat în concret în ce a constat vătămarea suferită ca urmare a faptului că instanţa nu a lăsat cauza la o a doua strigare, la sfârşitul şedinţei de judecată, ci doar a arătat că, la aceeaşi dată, a depus o cerere de reexaminare a încheierii de şedinţă prin care instanţa respinsese anterior cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar.

În plus, faţă de situaţia concretă a speţei, nu se poate reţine că, procedând în această modalitate, curtea de apel a produs vreo vătămare recurentului-reclamant, suspendarea judecăţii cauzei oferind posibilitatea soluţionării cererii de reexaminare formulate de acesta, anterior judecării cererii de recurs, ceea ce denotă respectarea de către instanţă a drepturilor procesuale ale părţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate de către recurentul-reclamant, în cauză, curtea de apel dispunând măsura suspendării cu respectarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care, aşa cum s-a mai arătat, nu lasă la aprecierea instanţei dacă dispune sau nu suspendarea, ci instituie acesteia o obligaţie legală în acest sens dacă sunt întrunite condiţiile reglementate de această normă de procedură.

Ca o concluzie a argumentelor expuse, Înalta Curte constată legalitatea încheierii atacate şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva încheierii de şedinţă din data de 26 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.