Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 577/2023 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal against final filtering panel decision in cassation proceedings

Case Number Decizia nr. 577/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, upholding the lower court's decision to annul the appeal. The dispute concerned the admissibility of an extraordinary appeal filed against a prior High Court civil decision that had annulled an appeal based on procedural form or evident unfoundedness, rendered by a filtering panel without a full hearing. The court ruled that such decisions, issued under Article 493(5) of the Civil Procedure Code, are not subject to any further remedy, including the extraordinary appeal in annulment, as expressly stipulated by the statute. The decisive legal basis included Article 503 of the Civil Procedure Code, which restricts extraordinary appeals to specific errors by appellate courts, and Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which mandates that filtering panel decisions concluding an appeal is manifestly unfounded or procedurally deficient are final and non-appealable, reinforcing the principle of legality of appeals under Article 457.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against final filtering panel decision in cassation proceedings: Înalta Curte reţine faptul că, în complet de filtru, se analizează admisibilitatea în principiu a căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de casare stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Keywords

AI generated
annulment proceedings article of civil procedure procedural issues principle of legality scope of review in cassation appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 503 alin. (1) C. proc. civ
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive - art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs - art.
art. 503 alin. (2) C. proc. civ
civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs - art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.
art. 486 C. proc. civ
Înalta Curte reţine faptul că, în complet de filtru, se analizează admisibilitatea în principiu a căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de casare stipulate de art.
art. 488 C. proc. civ
civ., încadrarea motivelor de casare stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
art. 503 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 836 din 23 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat contestaţie în anulare, cale de atac înregistrată la 13 februarie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 6 aprilie 2023, instanţa a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul B. prin întâmpinare.

Examinând contestaţia în anulare din perspectiva admisibilităţii căii extraordinare de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive - art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs - art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (..) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

În speţă, prin decizia civilă nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 836 din 23 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, hotărârea fiind pronunţată în complet de filtru, fără nicio cale de atac.

Înalta Curte reţine faptul că, în complet de filtru, se analizează admisibilitatea în principiu a căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de casare stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Rezultă deci, că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu contestaţie în anulare.

Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, împotriva deciziei civile nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv contestaţie în anulare.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.