Anulamentul recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate în litigiu privind despăgubirea pentru lipsa de folosință a terenului supusă servitutelor energetice

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "C." S.A. şi Secretariatul General al Guvernului României, au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 87.516 euro (echivalentul sumei de 418.230 RON la cursul BNR din 03.01.2020), reprezentând contravaloarea despăgubirilor cauzate până în prezent reclamanţilor, în urma exercitării de către pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "C."’ S.A. a drepturilor de uz şi de servitute prin exploatarea capacităţilor energetice, respectiv două pachete de linii electrice aeriene (LEA) ce traversează aerian terenul proprietatea reclamanţilor situat în Bucureşti, str. x, nr. CF x, constând în lipsa de folosinţă a suprafeţei de 2.431 mp de teren, afectată de LEA, calculată pe ultimii trei ani anteriori datei introducerii prezentei cereri de chemare în Judecată, 01.01.2017 – 31.12.2019.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1406 din 1 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "C." S.A, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, precum şi cererea formulată de reclamanţii A. şi B..

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 756A din 12 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1406 din 1 octombrie 2021 de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "C." S.A. şi Secretariatul General al Guvernului României.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 756A din 12 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au soluţionat cauza cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită, trunchiată şi tendenţioasă a mai multor reglementări interne şi europene.

Astfel, în mod greşit concluzionează ambele instanţe că "reclamanţii nu pot pretinde o încălcare a dreptului său de proprietate, prin această limitare, deoarece aceste limitări existau anterior dobândirii dreptului lor de proprietate", instituite prin "Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 în concordanţă cu art. 44, alin. (7) din Constituţia României, respectiv: "Dreptul de proprietate obligă la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului." De asemenea, în mod eronat se reţine că "în privinţa despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 2431 mp solicitată de reclamanţi, urmare a prejudiciilor cauzate prin simpla existenţă a drepturilor de uz şi servitute" legislaţia în vigoare nu permite acordarea acestora.

Or, în speţă, acţiunea se întemeiază pe dreptul reclamanţilor de a se bucura nestingherit de exercitarea dreptului de proprietate şi a tuturor atributelor acestuia asupra terenului în cauză, drept consacrat şi garantat atât de art. 1 al Protocolului 1 la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, cât şi de Constituţia României şi C. civ. şi pe dreptul de a se bucura de justa despăgubire, în condiţiile în care solul şi/sau subsolul proprietăţii reclamanţilor sunt exploatate de o autoritate publică.

Obligaţia Statului Român reprezentat prin CNTEE "C." S.A. de a acorda despăgubiri reclamanţilor derivă din caracterele dreptului de proprietate. În condiţiile art. 555 din noul C. civ. (art. 480 din C. civ. din 1864), reclamanţii apreciază că au dreptul de a poseda, folosi şi dispune juridic de bunul lor. Orice atingere adusă acestui drept trebuie să aducă în patrimoniul proprietarului o valoare economică proporţională cu atingerea suferită. Art. 44 alin. (5) din Constituţie stabileşte cu valoare de principiu acest drept, în ipoteza în care daunele sunt determinate de lucrările de interes general, obligaţia de dezdăunare aparţinând autorităţii publice.

În acest mod se interpretează şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, care dau dreptul statului de a limita exerciţiul dreptului de proprietate privată atunci când limitarea este justificată de un interes general, dar cu condiţia acordării unei indemnizaţii pentru prejudiciul adus proprietarului, în scopul menţinerii unui just echilibru între interesul general şi cel paricular (cauza Sporrong et Lonnrotii c. Suediei, cauza James c. Marii Britanii).

În speţă este aplicabilă nu numai legislaţia specifică în domeniul "petrolului şi gazelor", ci şi legislaţia generală şi, în primul rând, Constituţia României, care la art. 44 alin. (5) prevede că pentru lucrări de interes general autoritatea publică este obligată să despăgubească proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor precum şi pentru alte daune."

În mod greşit au considerat instanţele de apel şi de fond că drepturile de uz şi de servitute sunt gratuite. Articolul 16 din lege face distincţie între domeniul public şi privat pe care se exercită aceste drepturi legale, prevăzând exercitarea cu titlu gratuit a dreptului de uz si a servituţiilor numai în privinţa proprietăţii statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacităţi energetice. Ca atare, o asemenea gratuitate este reglementată de legiuitor numai atunci când este afectat un imobil proprietatea statului si a unităţilor administrativ-teritoriale.

Dacă Legea nr. 123/2012 şi decizia nr. 27/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recunosc dreptul titularilor dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007), cu atât mai mult Constituţia României, legislaţia în vigoare, cât şi deciziile Curţii Constituţionale recunosc titularilor dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice dreptul de a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă (practic permanentă, perpetuă) a terenurilor proprietate privată străbătute de linii de înaltă tensiune.

Cu alte cuvinte, în concepţia instanţelor de apel şi de fond, proprietarii particulari pot fi despăgubiţi pentru lipsa de folosinţă temporară a terenului lor, determinată de lucrările temporare realizate asupra capacităţilor energetice de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor ce afectează şi terenurile aferente acestor capacităţi, însă nu pot fi despăgubiţi pentru lipsa de folosinţă permanentă a terenurilor lor cauzată de existenţa însăşi a capacităţilor energetice în preajma terenurilor proprietate particulară.

Apreciază că o asemenea interpretare este contrară Constituţiei, legii şi normelor europene referitoare la dreptul de proprietate.

Mai mult, prin Decizia nr. 3 24/2010, Curtea Constituţională, respingând o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 13/2007, conchide şi stabileşte în mod clar că "pentru lipsa de folosinţă a terenurilor proprietate privată afectate de capacităţi energetice, proprietarii terenurilor sunt îndreptăţiţi să beneficieze de despăgubiri. potrivit dreptului comun." Există mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, pronunţate de-a lungul timpului, care recunosc dreptul titularilor dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate pentru lipsă de folosinţă pe calea dreptului comun.

Trebuie făcută o distincţie clară între indemnizaţii pentru lipsă de folosinţă care potrivit Deciziei nr. 27/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu pot fi acordate titularilor dreptului de proprietate privată, în măsura în care capacităţile energetice ce afectează terenurile proprietate privată au fost realizate înaintea intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007, şi despăgubiri pentru lipsă de folosinţă pe care proprietarii particulari le pot pretinde, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007).

De asemenea, sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 123/2012 (art. 16 din Legea nr. 13/2007) şi implicit a Deciziei nr. 27/2019 cuprinde numai dreptul de uz şi servitute, adică dreptul la exercitarea lucrărilor, reparaţiilor, reviziilor şi accesului la instalaţiile electrice şi reglementează normele de acordare ale indemnizaţiilor de folosinţă şi ale despăgubirilor în situaţiile menţionate.

Or, obiectul cauzei îl reprezintă lipsa de folosinţă a terenului proprietatea reclamanţilor afectat de utilizarea, exploatarea şi folosinţa permanentă a capacităţilor energetice, proprietatea acestora fiind afectată de existenţa însăşi a acestor LEA ce traversează aerian terenul în litigiu.

Practica CEDO recunoaşte, cel puţin în mod implicit, dreptul proprietarilor particulari de a solicita în instanţă, pe calea dreptului comun, acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor afectate de capacităţi energetice, recurentele-reclamante redând pasaje din mai multe cauze CEDO.

Subliniază şi relevanţa textelor de lege aplicabile care se refera la expropriere - art. 17 din Legea nr. 123/2012, ce dispune că: (l)Terenul necesar înfiinţării şi funcţionării capacităţii energetice este fie proprietate privată a unui terţ sau a titularului autorizaţiei, fie proprietate publică.

(2) Dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui terţ, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare are ca primă opţiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii, şi să obţină concesiunea acestuia, pe durata existenţei capacităţii energetice.

Totodată, în cauză sunt aplicabile normele legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Astfel, potrivit art. 1357 din noul C. civ. şi art. 998 din C. civ. de la 1864, acestea având o redactare similară, răspunderea civilă delictuală presupune existenţa unei fapte ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate.

Fapta ilicită rezultă din raportul de expertiză topografică care a constatat că suprafaţa de 5.940 mp din terenul proprietatea noastră este afectată de către capacităţile energetice constând în două pachete de linii electrice aeriene (LEA) ce traversează aerian terenul în cauză.

Vinovăţia este particulară în ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală pentru îngrădirea dreptului de proprietate, în concepţia legii civile limitele aduse dreptului de proprietate atrăgând obligaţia de dezdăunare pentru persoana căreia îi profită această împrejurare. Vinovăţia rezultă din exploatarea liniilor electrice de către pârâta CNTEE "C." S.A..

Prejudiciul este reprezentat prin lipsa de folosinţă a terenului pe suprafaţa vizată.

Legătura de cauzalitate reiese cu evidenţă avându-se în vedere că fapta de a exploata LEA atrage imposibilitatea de utilizare a terenului de către reclamanţi.

În finalul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au prezentat aspecte ce ţin de fondul litigiului.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Ministerul Economiei a depus întâmpinare, comunicată, reiterând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în faţa instanţelor de fond, solicitând respingerea recursului ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "C." a formulat întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Compania Naţională de Transport a transmis răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Economiei, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, precizând că pe fond susţine apărările formulate de această parte.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (7 ianuarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice C. prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, Înalta Curte constată că se reiterează aceleaşi critici dezvoltate în cuprinsul cererii de apel, iar susţinerile recurenţilor-reclamanţi A. şi B. nu reprezintă o motivare a căii de atac conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., ce trebuie interpretate în sensul formulării în cuprinsul motivelor de recurs a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare a vreunei critici de nelegalitate de natură să învestească instanţa de recurs, reprezentând în fapt un înscris de tip copy-paste al cererii de apel.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care "motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.."

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat, în mod generic, că "instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită a mai multor reglementări interne şi europene", apreciind ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a preciza în concret care norme au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţă. În lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, aceste susţineri sunt pur formale, în condiţiile în care părţile nu au adus critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate.

Recurenţii au înţeles să redea pasaje întregi din cuprinsul hotărârii recurate şi să citeze texte de lege şi decizii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără a evidenţia o legătură directă între conţinutul acestora şi cauza dedusă judecăţii în etapa procesuală a recursului, fără a combate, prin invocarea unui motiv de nelegalitate, raţionamentul instanţei de apel, care, de altfel, a argumentat în cuprinsul hotărârii recurate faptul că situaţia de fapt a terenului aflat în proprietatea reclamanţilor, afectat de dreptul de uz şi servitute legală în favoarea pârâţilor, nu poate fi asimilată unei exproprieri de fapt care să atragă problema conformităţii cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, astfel că, în atare circumstanţe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanţa de recurs este imposibil de realizat.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularilor căii de atac promovate.

Cum susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 756A din 12 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.