Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Iași court for protection order under special venue rule

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2023 la data de 04.01.2023 Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a solicitat, pentru reclamanta A., să se dispună emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului B. prin care să se dispună obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reclamantă precum şi interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 123/06.01.2023, Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

A reţinut instanţa că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice stabileşte competenţa teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa victima, aceasta fiind o normă atributivă de competenţă teritorială absolută, de ordine publică.

În cauză, din copia cărţii de identitate şi susţinerile victimei, rezultă că victima are domiciliul în Bucureşti, aceasta venind doar în vizită în municipiul Iaşi.

Potrivit art. 88 C. civ. reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară. În interpretarea acestei dispoziţii legale nu se poate reţine că reclamanta are reşedinţa în localitatea Iaşi, câtă vreme vine doar ocazional în această localitate, motiva pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se regăseşte domiciliul victimei, în speţă Judecătoria Sector 2 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 1349/10.02.2023, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că în cauză, a fost emis, de către secţia 4 Poliţie Iaşi, un ordin de protecţie provizoriu, iar potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41 din acelaşi act normativ.

Având în vedere prevederilor speciale ale art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală, consacrată prin art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, instanţa competentă să judece prezenta cauză este Judecătoria Iaşi, în a cărei circumscripţie teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei îl constituie solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, de emitere a unui ordin de protecţie pentru reclamanta A., împotriva pârâtului B., în procedura Legii nr. 217/2003.

Instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa apreciind că în cauză este incident fie art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, potrivit căruia competenţa de soluţionare a pricinii aparţine instanţei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul victima, fie art. 34 alin. (6) din aceeaşi lege, potrivit căruia competenţa aparţine instanţei în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

În raport de obiectul cererii şi de titularul acesteia, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie.

Totodată, art. 40 din acelaşi act normativ prevede că: "(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: a) procuror; b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei".

Ca atare, procedura reglementă de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista emis anterior un ordin de protecţie provizoriu.

Pentru această ultimă ipoteză, care este şi cea specifică cauzei pendinte, procedura este prevăzută de către art. 36 din acelaşi act normativ, care la alin. (1) prevede că "Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii".

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "Procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, aplicând o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia", iar, în conformitate cu alin. (6) al aceluiaşi text legal, "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41".

În speţă, prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a solicitat emiterea unui ordin de protecţie în favoarea reclamantei A. şi împotriva pârâtului B., ataşat cererii fiind depus ordinul de protecţie provizoriu din data de 03.01.2023, emis de către C., poliţist în cadrul secţiei 4 Poliţie din municipiul Iaşi .

Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecţie sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora competentă a se pronunţa asupra cererii de emitere a ordinului de protecţie este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Or, în speţă, ordinul de protecţie provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul secţiei 4 Poliţie din municipiul Iaşi, care se află în raza teritorială a Judecătoriei Iaşi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.