Employer’s full recourse claim quashed and remanded; objective committent liability permits full recovery against employee for exclusive fault.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 11.02.2021 sub nr. x/2012, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 243.000 RON, ce reprezintă contravaloarea daunelor morale stabilite prin decizia penală nr. 259/20.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2015, pe care le-a achitat în integralitate părţilor civile, precum şi la plata dobânzilor legale aferente debitului principal, începând cu data la care a achitat acest debit şi până la plata integrală a acestuia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1384, art. 1535 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 3719/26.04.2021, Judecătoria Braşov a declinat, în favoarea Tribunalului Braşov, competenţa materială de soluţionare în fond a cauzei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa nr. 227/22.10.2021, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 121.700 RON, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata integrală a debitului datorat; a respins restul pretenţiilor formulate de partea reclamantă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 997/Ap/15.06.2022, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei; a păstrat sentinţa apelată; cheltuielile procesuale avansate de stat constând în taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel formulată de apelantul-pârât A. au rămas în sarcina statului.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1.383 şi art. 1.456 C. civ.

După expunerea situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, recurenta a arătat că răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o formă obiectivă a răspunderii pentru fapta altuia şi are ca fundament obligaţia de garanţie obiectivă faţă de terţi, derivată din riscul de activitate pe care comitentul îl introduce în societate, prin asocierea de prepuşi aflaţi sub autoritatea lui (art. 1.373 C. civ.). Faţă de victimă, comitentul şi prepusul răspund solidar, conform art. 1.383 şi art. 1.384 C. civ.

În situaţia în care unul din cei obligaţi solidar a suportat voluntar sau silit reparaţia datorată victimei, el are dreptul de a exercita regresul împotriva celuilalt codebitor, după împrejurări. Între codebitorii solidari nu există însă solidaritate, aceasta funcţionând exclusiv în raporturile dintre codebitori şi victima prejudiciată.

Comitentul care a reparat prejudiciul creat victimei prin fapta prepusului are drept de regres împotriva acestuia din urmă, care, finalmente, trebuie să suporte consecinţele faptei sale ilicite care a generat răspunderea delictuală.

Prin plata despăgubirilor, comitentul se subrogă de drept în drepturile victimei, în condiţiile art. 1.596 lit. c) C. civ., fiind deci îndreptăţit să recupereze de la autorul faptei ilicite, în mod integral, sumele achitate cu titlu de despăgubire.

Prin întâmpinările/notele formulate la prima instanţă, pârâtul a susţinut că se impune divizarea obligaţiei de despăgubire între comitent şi prepus. Această solicitare nu are însă fundament legal, dimpotrivă, dispoziţiile legale incidente în materie - art. 1.384 alin. (4) C. civ. - admit o exonerare parţială de răspundere a prepusului doar în ipoteza în care acesta dovedeşte că la săvârşirea faptei ilicite a concurat, alături de propria sa vină, şi vinovăţia proprie a comitentului.

În acest caz, potrivit art. 1.383 C. civ., sarcina reparaţiei se împarte proporţional cu participarea la cauzarea prejudiciului, ori potrivit cu intenţia sau gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare dintre debitorii solidari va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.

În speţă însă, prejudiciul a fost cauzat exclusiv de către pârât, reclamanta răspunzând în calitate de parte responsabilă civilmente doar pentru a garanta realizarea obligaţiei de reparaţie fată de victimă. Aşa cum rezultă din considerentele deciziei penale nr. 259/Ap/20.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2015, pârâtul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie sexuală, respectiv a infracţiunii de pornografie infantilă, iar răspunderea civilă a angajatorului a fost atrasă doar în considerarea faptului că infracţiunea a fost săvârşită în timpul programului de lucru, sub controlul, coordonarea şi supravegherea directă a comitentului. Ca atare, cum nu există o culpă concurentă a comitentului, iar în raporturile dintre acesta şi prepus nu există solidaritate, în temeiul art. 1.384 alin. (1)-(3) C. civ., cel care răspunde pentru fapta altuia, în speţă, comitentul, are posibilitatea să se întoarcă în regres împotriva autorului faptei generatoare de prejudicii. Astfel, este necesar să se facă distincţia între culpa proprie a prepusului şi culpa de serviciu a acestuia. Prepusul va fi răspunzător pentru prejudiciul cauzat numai dacă se dovedeşte vinovăţia ori culpa sa proprie, atunci când a săvârşit fapta prejudiciabilă acţionând prin depăşirea atribuţiilor din conţinutul funcţiei, prin deviere de la acestea sau abuzând de funcţiile sale.

În măsura în care fapta a fost săvârşită de prepus acţionând strict în limitele funcţiei sale sau pentru a pune în aplicare ordinele, dispoziţiile şi instrucţiunile comitentului şi în interesul acestuia, vinovăţia se circumscrie noţiunii de culpă de serviciu, care este imputabilă comitentului. Or, în speţă nu ne aflăm în această situaţie, întrucât prepusul a acţionat strict în nume propriu, cu încălcarea obligaţiilor prevăzute în fişa postului şi în regulamentele interne de aplicare.

Aşadar, referitor la întinderea prejudiciului, nici instanţa de apel nici prima instanţă nu au aplicat corect dispoziţiile C. civ., recurenta susţinând că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 1.385 alin. (3) C. civ.

În cuantificarea reparaţiei, trebuia să se ţină cont de sumele stabilite prin sentinţa penală, plătite de recurentă, care a reparat prejudiciul creat victimelor prin fapta prepusului, cel care, finalmente, trebuie să suporte consecinţele faptei sale ilicite care a generat răspunderea delictuală. Prin plata despăgubirilor, comitentul se subrogă de drept în drepturile victimei, în condiţiile art. 1.596 lit. c) C. civ., fiind deci îndreptăţit să recupereze de la autorul faptei ilicite, în mod integral, sumele achitate cu titlu de despăgubire.

Ca atare, se impune admiterea recursului, cu consecinţa obligării pârâtului A. la plata, către reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Braşov, a întregii sume pretinse, respectiv suma de 243.400 RON, reprezentând contravaloare despăgubiri (daune morale) şi menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond referitoare la accesorii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin cele două întâmpinări formulate în termen legal (la data de 09.11.2022 şi la data de 14.11.2022), intimatul-pârât A. a invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, este motivată în fapt şi în drept, este pronunţată pe baza situaţiei de fapt şi a probelor administrate, singurul aspect referitor la care intimatul nu este de acord fiind acela privind plata dobânzilor. Intimatul a făcut referiri teoretice la raporturile dintre codebitori şi a menţionat că în prezent este în executarea unei pedepse privative de libertate, nu realizează venituri, are o stare de sănătate precară şi este inapt pentru muncă.

În apărare, a invocat dispoziţiile art. 1053, art. 1456, art. 1443, art. 1382, art. 1383 C. civ. şi a precizat că susţinerile deduse judecăţii pe calea recursului sunt nefondate.

A solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1000 RON, conform chitanţei depusă la dosar, care însă nu a fost însoţită de împuternicire avocaţială.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Prin soluţia pronunţată de instanţele fondului, admiţându-se acţiunea în regres a comitentului împotriva prepusului, s-a considerat că pretenţia este justificată doar în parte (respectiv, pentru jumătate din suma achitată, cu titlu de despăgubiri, victimelor) întrucât reclamanta (în calitate de comitent) ar avea o contribuţie directă la producerea prejudiciului, astfel încât, cu trimitere la dispoziţiile art. 1.384 alin. (4) C. civ., trebuie să suporte partea din despăgubire corespunzătoare acestei contribuţii.

O asemenea statuare este eronată, bazându-se pe aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.384 alin. (4) C. civ. şi respectiv, a regulilor care fundamentează pe de o parte, răspunderea solidară a comitentului şi prepusului în relaţia cu victima şi pe de altă parte, regresul comitentului împotriva prepusului, atunci când acesta este exclusiv responsabil de faptul prejudiciabil.

Astfel cum au stabilit instanţele de fond pe situaţia de fapt a pricinii, promovarea de către reclamantă a acţiunii în regres împotriva pârâtului s-a realizat după ce aceasta, în calitate de comitent (şi parte responsabilă civilmente în procesul penal) a achitat către victimele infracţiunilor săvârşite de către inculpatul A., sumele de bani la plata cărora s-a dispus obligarea acestora (a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, în solidar).

Potrivit hotărârii penale (sentinţa penală nr. 10/S/9.05.2016 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 259/20.04.2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală), inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie sexuală şi pornografie infantilă, în formă continuată, fapte săvârşite în timp ce îşi desfăşura activitatea în cadrul unui Centru de plasament minori, în calitate de angajat al reclamantei.

Acest raport juridic între angajator şi angajat, la momentul săvârşirii faptelor, cu atribuţiile inerente privind direcţia, supravegherea şi controlul ce revin angajatorului asupra celui căruia îi încredinţează funcţii sau însărcinări, înseamnă, pe planul răspunderii civile delictuale, existenţa raportului de prepuşenie în sensul dat de dispoziţiile art. 1.373 alin. (2) C. civ. şi activarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Este motivul pentru care, de altfel, reclamanta a achitat sumele de bani victimelor infracţiunilor sexuale, la plata cărora a fost obligată în solidar cu inculpatul, conform hotărârilor penale menţionate anterior.

În acelaşi timp, efectuarea unei astfel de plăţi – pe care comitetul o realizează în numele prepusului său, în virtutea unei răspunderi obiective, de plin drept, independentă de culpă şi întemeiată pe ideea de garanţie faţă de victimă – îndreptăţeşte pe comitent la regresul împotriva propriului prepus, un regres integral, atunci când acesta din urmă a săvârşit fapta prin vinovăţie exclusivă.

Astfel, potrivit art. 1.384 alin. (1) C. civ., "cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este responsabil pentru prejudiciul cauzat".

În speţă, vinovăţia pârâtului în legătură cu faptele cauzatoare de prejudicii a fost stabilită, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală conform căreia a fost condamnat la 9 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupere sexuală şi pornografie infantilă.

În aceste condiţii, aprecierea instanţei de apel potrivit căreia reclamanta, în calitate de angajator, nu şi-ar fi îndeplinit corect atribuţiile de supraveghere şi control, creând contextul favorabil ca pârâtul să-şi manifeste comportamentul infracţional – ceea ce ar avea drept consecinţă, în aplicarea art. 1.384 alin. (4) C. civ., suportarea a jumătate din cuantumul despăgubirilor– se bazează pe lipsa de distincţie, necesar a fi făcută, între instituţia răspunderii pentru fapta proprie şi răspunderea pentru fapta altuia, cu posibilitatea exercitării regresului.

Împrejurarea că faptele ilicite au fost săvârşite în perioada cât pârâtul avea calitate de angajat al reclamantei şi deci, se află sub direcţia, supravegherea şi controlul acesteia, a avut drept consecinţă stabilirea calităţii de comitet a reclamantei şi, mai departe, răspunderea acesteia - o răspundere obiectivă, indiferentă de culpă faţă de victimă, pentru a asigura protecţia acesteia.

În continuare însă, pentru a se stabili o răspundere solidară nu doar a comitentului şi prepusului faţă de victimă, ci şi în relaţia dintre comitent şi prepus (cu consecinţa divizibilităţii ulterioare a obligaţiei şi deci, a limitării regresului) este necesar să existe o vinovăţie proprie şi o contribuţie directă a comitentului în săvârşirea faptei (iar nu, cum reţine instanţa de apel, îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de supraveghere şi control întrucât această situaţie premisă este doar de natură să-i atribuie calitatea de comitent şi răspunderea faţă de victimă).

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine în mod corect distincţia care trebuie făcută între culpa/vinovăţia personală, proprie a prepusului – de natură să-i angajeze răspunderea exclusivă în legătură cu faptul prejudiciabil săvârşit– şi vinovăţia sau culpa de serviciu, atunci când acţionând în limitele funcţiei încredinţate, prin executarea conformă a ordinelor, dispoziţiilor şi instrucţiunilor date de comitent, înseamnă că acţiunea ilicită este în legătură cu serviciul şi cu ordinele primite, astfel încât răspunderea nu mai aparţine prepusului ci comitentului (cu rezerva situaţiei în care prepusul ar executa un ordin vădit ilegal).

Astfel fiind, faptele ilicite săvârşite de prepus – fără nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ci, dimpotrivă, prin încălcarea flagrantă a acestora – îl plasează pe terenul vinovăţiei personale şi exclusive, fără a se putea prevala de o culpă de serviciu, care să ducă la vreo exonerare de răspundere pentru prejudiciul cauzat sau la o partajare a acestuia, proporţional cu vreo culpă a comitentului.

- Apărarea intimatului-pârât conform căreia ar fi săvârşit faptele pentru că "n-ar fi fost suficient supravegheat" este una fără nicio acoperire legală şi inaptă să-i atenueze în vreun fel răspunderea, căci exercitarea supravegherii şi controlului de către comitent trebuie să se realizeze, conform dispoziţiilor legale, în legătură cu atribuţiile şi însărcinările date prepusului, nu în legătură cu infracţiuni pe care acesta le săvârşeşte.

Vinovăţia prepusului pe plan civil – deosebit de cea stabilită în penal, ca element constitutiv al unor infracţiuni de ridicat pericol social – este neîndoielnică, atâta vreme cât acesta a săvârşit fapta prejudiciabilă acţionând nu doar prin depăşirea atribuţiilor, ci şi prin devierea gravă de la acestea, abuzând de funcţia şi sarcinile încredinţate de comitent.

De aceea, în mod cu totul eronat instanţa de apel a considerat că faptul prejudiciabil ar fi fost săvârşit deopotrivă de către comitent şi prepus, aşa încât acţiunea în regres a comitentului ar trebui să fie limitată (prin aplicarea prezumţiei egalităţii prevăzute de art. 1.456 alin. (2) C. civ.) de contribuţia acestuia la producerea prejudiciului.

Demonstrând, conform elementelor de fapt rezultate şi reţinute ca atare de instanţele fondului, că săvârşirea faptelor de către prepus s-a făcut fără nicio legătură cu atribuţiile încredinţate, că în persoana acestuia sunt întrunite toate condiţiile răspunderii pentru fapta proprie în sensul dispoziţiilor art. 1.357 C. civ., reclamanta, în calitate de comitent, nu-şi putea vedea limitat regresul împotriva prepusului.

Procedând în sens contrar şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1.384 alin. (4) C. civ., respectiv art. 1.456 alin. (2) C. civ., pentru a recunoaşte dreptul reclamantei la recuperarea despăgubirilor plătite victimelor doar în proporţie de 1/2 - corespunzător unei pretinse culpe a acesteia - instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, recursul va fi admis şi conform art. 497 alin. (1) C. proc. civ., casată decizia şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

La reluarea judecăţii vor fi avute în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dezlegările în drept date potrivit prezentei decizii în legătură cu răspunderea comitentului pentru fapta prepusului şi posibilitatea exercitării regresului integral în acele situaţii în care vinovăţia prepusului este una exclusivă, fără legătură cu vreo culpă de serviciu, care să se fi bazat aşadar pe îndeplinirea defectuoasă a ordinelor, instrucţiunilor de serviciu, ci, dimpotrivă, prin nesocotirea flagrantă, deviantă a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov împotriva deciziei nr. 997/Ap din 15 iunie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.