Civil recovery of public funds: judicial award of statutory interest and penalties under public finance law instead of tax administrative decisions

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, la data de 12.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Investiţie pentru Agricultură (APIA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.: angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, pentru fapta proprie, în temeiul art. 1357 C. civ., respectiv obligarea acestuia la restituirea sumei de 228.925,29 RON (prejudiciu pe campaniile 2008-2011-P.F.A. B.); obligarea pârâtului la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data efectuării fiecărei plăti şi până la data achitării efective a debitului; menţinerea sechestrului asigurător instituit prin sentinţa penală nr. 436/17.09.2019, asupra bunurilor imobile menţionate (teren intravilan-curţi construcţii în suprafaţă de 1000 mp, pe care se află o casă având suprafaţa construită de 117 mp şi valoarea de impozitare de 54 054 RON, situat în comuna Valea Stanciului, sat Horezu Poenari, str. x, jud. Dolj; teren în suprafaţă de 25.000 mp, situat în comuna Valea Stanciului, sat Horezu Poenari, jud. Dolj, având conform Titlului de proprietate cu nr. x/24.07.1998, numerele topografice: x, 0645 mp, y, 2060 mp, z,4482 mp, w-8 606 mp, având cartea funciară cu nr. x Valea Stanciului); obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, 1357 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin sentinţa nr. 82/18.02.2022, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 228 925,29 RON, cu titlu de daune materiale; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 227/15.06.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Investiţie pentru Agricultură (APIA) şi de pârâtul A. împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Recurenta-reclamantă Agenţia de Plăţi şi Investiţie pentru Agricultură (APIA) a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea în tot a acţiunii.

După ce a expus pe larg situaţia de fapt dedusă judecăţii în etapele procesuale anterioare, recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, fără a ţine cont că în lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie acordate dobânzi şi penalităţi întemeiate pe acest text legal, dispoziţiile art. 174 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 invocate prin hotărârea atacată nu pot fi aplicate.

Recurentul-pârât A. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, cu consecinţa respingerii acţiunii.

A arătat recurentul că instanţele anterioare au ignorat că pe rolul Tribunalului Dolj se află în faza judecăţii în fond dosarul nr. x/2019, în care au fost deferiţi instanţei autorii principali ai infracţiunii, respectiv beneficiarii sumelor obţinute pe nedrept. De asemenea, instanţa de apel a ignorat cazul de suspendare invocat de către recurent şi nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aspect de nelegalitate ce afectează decizia recurată şi o supune sancţiunii nulităţii, întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la această chestiune.

Mai arată recurentul că instanţa de apel a înlăturat, fără o analiză de legalitate, aspectul lipsei calităţii procesuale active APIA, în condiţiile în care recurentul a învederat că această legitimare aparţinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă Agenţia de Plăţi şi Investiţie pentru Agricultură (APIA) a solicitat respingerea recursului pârâtului şi a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, condiţii care au fost analizate şi în cadrul dosarului penal nr. x/2019, în cadrul căruia inculpatul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Potrivit art. 1443 şi art. 1447 alin. (1) C. civ., suma datorată de debitori nu se împarte, toţi debitorii fiind obligaţi la plata integrală a aceleiaşi sume.

Întrucât APIA a verificat documentaţia pentru obţinerea sprijinului financiar, iar plata a fost efectuată tot de către APIA, rezultă că aceasta are calitate procesuală activă în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al căii de atac promovate de reclamantă, în timp ce recursul declarat de pârât apare ca fiind nefondat, potrivit celor ce urmează.

a) Recursul declarat de reclamantă a contestat legalitatea deciziei atacate sub aspectul unei corecte interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, cât priveşte soluţia adoptată în cauză cererii sale de acordare a accesoriilor (dobânzi şi penalităţi calculate conform Codului de procedură fiscală) la sumele ce constituie debit principal, calculate de la data fiecărei plăţi şi până la achitarea efectivă a debitului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002 "Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele", dobânzi şi penalităţi care – potrivit instanţei de apel – au a fi stabilite prin decizii ale organelor fiscale, în conformitate cu prevederile art. 174 alin. 1din Legea nr. 207/2015, iar nu de către instanţa de judecată.

Prin decizia sa, motivată succint, instanţa de apel a validat soluţia de primă instanţă care a respins cererea reclamantei, de acordare a accesoriilor calculate la sumele ce constituie debit principal, cu justificarea că, deşi aceasta ar fi îndreptăţită la aplicarea art. 731 din Legea nr. 500/2002, instanţele judecătoreşti civile pot acorda doar dobânzi legale în temeiul O.G. nr. 13/2011 (ceea ce însă reclamanta nu a solicitat), dar nu şi dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere care pot fi calculate, în conformitate cu art. 173 alin. (5) şi art. 174 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, de către organele fiscale competente, prin intermediul unor decizii emise în acest sens.

Critica reclamantei este îndreptăţită având în vedere contextul cauzei, în care instanţelor civile le-a fost dedusă spre soluţionare acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, lăsată însă nesoluţionată ca urmare a pronunţării sentinţei penale nr. 436/17.09.2019 a Tribunalului Dolj (dosar nr. x/2019), de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi de condamnare cu suspendare a pârâtului A..

Soluţionând cererea în privinţa debitului principal, instanţele civile au pronunţat o soluţie (definitivă la acest moment prin necontestarea sa în limita acestei pretenţii) de obligare a pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 228.925,29 RON cu titlu de daune materiale produse prin săvârşirea faptei penale, în privinţa căreia a intervenit acordul de recunoaştere a vinovăţiei, constând în ajutorul dat de pârât P.F.A. B. în obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă săvârşită în formă continuată.

Temeiul de drept care a stat la baza soluţionării pretenţiei principale a fost indicat cu trimitere la dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ. de la 1864 pentru faptele savârşite până la 1 octombrie 2011, şi cu trimitere la dispoziţiile art. 1349 şi 1357 din noul C. civ., pentru faptele ulterioare acestei date.

Aşadar, latura civilă a procesului penal lăsată nesoluţionată în cadrul acestuia a fost rezolvată de instanţele civile pe tărâmul dreptului comun, al răspunderii civile pentru fapta proprie, guvernată atât în reglementarea vechiul C. civ., cât şi a celui actual de principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat în prezent prin dispoziţiile art. 1349 alin. (2) şi 1381 din C. civ.

Aplicarea acestui principiu în cazul dedus judecăţii, odată ce au fost stabilite ca întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtului, a fost în mod greşit refuzată sub motiv că accesoriile pe care legea le prevede în cazul sumelor ce constituie fonduri publice – cum s-a stabilit că sunt cele a căror recuperare se urmăreşte de către reclamantă prin acţiunea pendinte – ar fi unele aplicabile doar de către organele fiscale competente, neaflate însă la dispoziţia jurisdicţiei civile care poate acorda doar dobânzi legale în temeiul O.G. nr. 13/2011 (nesolicitate de reclamantă în actuala procedură) în vederea asigurării unei reparări integrale a prejudiciului provocat prin efectuarea de plăţi nelegale.

Dezlegarea instanţelor de fond în acest sens este greşită întrucât principiul reparării integrale a prejudiciului este asigurat prin complinirea nu cu regulile după care funcţionează jurisdicţia care soluţionează litigiul, ci cu acelea care dau regimul legal al creanţei deduse judecăţii.

Cum această creanţă s-a stabilit că intră sub regimul aplicabil fondurilor publice, deoarece prin fapta sa pârâtul (împreună cu numiţii C. şi B., ca reprezentanţi ai P.F.A. B.) a produs un prejudiciu concret şi efectiv bugetului general al Uniunii Europene prin obţinerea ilegală de fonduri în valoare totală de 228.925,29 RON, ei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002 potrivit cărora recuperarea sumelor ce reprezintă plăţi nelegale din fonduri publice se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pe perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până se recuperează sumele.

De altfel, prin hotărârea primei instanţe, tribunalul a recunoscut îndreptăţirea reclamantei la aplicarea acestor prevederi legale speciale atrase de natura creanţei în litigiu, care este una bugetară, considerând greşit însă, ca şi instanţa de apel, că aplicarea şi calcularea accesoriilor la datoria principală este doar atributul organelor fiscale competente.

O atare împrejurare nu se poate opune însă recunoaşterii de principiu a dreptului reclamantei la acordarea accesoriilor calculate la sumele ce constituie debit principal întrucât într-o corectă interpretare şi aplicare corelată a dispoziţiilor art. 731 din Legea nr. 500/2002 şi a art. 173 alin. (5) şi art. 174 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, adaptate circumstanţelor cauzei, decizia pe care o emit în mod obişnuit organele fiscale competente este substituită, în cazul dedus judecăţii, de hotărârea instanţelor judecătoreşti care stabileşte existenţa prejudiciului şi dispune recuperarea sa integrală, potrivit regimului legal sub care se află creanţa.

De altfel, într-o aplicare mutatis mutandis, în acelaşi sens a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 17/2015, prin care a hotărât că "În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală", unificând o jurisprudenţă care, în cauze similare cu cea dedusă prezentei judecăţi, acorda (în una din orientările jurisprudenţiale contrare), sub formă de accesorii calculate la debitul principal, dobânzi legale calculate în baza O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, în loc de dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere calculate în temeiul Codului de procedură fiscală.

Apreciind, pentru motivele anterior prezentate, că soluţia instanţei de apel, de respingere a cererii reclamantei de recunoaştere a dreptului la calcularea şi încasarea accesoriilor aferente debitului principal în temeiul art. 731 din Legea nr. 500/2002 corespunde unei dezlegări date cu greşita interpretare şi aplicare a dreptului material aplicabil, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. corelat cu art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei în privinţa cererii de acordare a accesoriilor aferente sumei recunoscute cu titlu de daune materiale, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei.

b) Recursul declarat de pârât a criticat pentru nelegalitate soluţia instanţei de apel, invocând, pe de o parte, nesocotirea relevanţei existenţei pe rolul Tribunalului Dolj a dosarului penal nr. x/2019 în care au fost deferiţi justiţiei autorii principali ai infracţiunii şi beneficiarii reali ai sumelor nelegal solicitate şi încasate de la A.P.I.A., iar pe de altă parte, neanalizarea chestiunii invocate a lipsei calităţii procesuale active a A.P.I.A.

Recursul pârâtului, ce va fi analizat, raportat la conţinutul criticilor, pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este însă nefondat.

Aceasta întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, existenţa pe rolul instanţelor a dosarului penal în care au fost deferiţi justiţiei autorii principali ai infracţiunii, ce a determinat angajarea răspunderii penale şi a pârâtului în calitate de complice la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, este nerelevantă sub aspectul judecării cauzei de faţă, ce a avut ca finalitate angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia pentru fapta proprie. În consecinţă, existenţa tuturor elementelor proprii acestei răspunderi au fost verificate şi confirmate ca întrunite în persoana pârâtului, motiv pentru care s-a şi dispus în sensul angajării răspunderii sale materiale, aspecte cu care şi acesta s-a declarat a fi de acord.

În egală măsură, existenţa pe rolul instanţelor a dosarului în care se urmăreşte tragerea la răspundere penală şi corelativ, a angajării răspunderii materiale a celor doi autori principali ai infracţiunii şi beneficiari ai plăţilor nelegal obţinute de la APIA pentru faptele proprii ale acestora nu avea a influenţa în vreun fel judecata dosarului pendinte, nejustificând aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a căror ignorare şi nesocotire a fost criticată de către pârât.

Singurul plan în care cele două cauze ar putea interfera, ar fi cel subsecvent al executării dispoziţiilor ce s-ar stabili la finalul procedurilor judiciare în cazul fiecărora dintre aceştia, în vederea recuperării prejudiciului (unic) produs prin încasarea sumelor obţinute în mod ilicit cu titlu de sprijin financiar nerambursabil în cuantum de 228.925,29 RON, la care se calculează şi accesorii potrivit legii, însă părţile dispun în acest sens de o acţiune (de drept comun sau contestaţie la executare) pentru determinarea contribuţiei fiecăruia la producerea prejudiciului şi, funcţie de aceasta, a părţii de prejudiciu a cărei acoperire le revine.

Prin urmare, nu există temeiuri de a considera că instanţa de apel era datoare a face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în raport de existenţa dosarului penal nr. x/2019

Cât priveşte chestiunea lipsei calităţii procesuale active a APIA, critica pârâtului – care nu face decât să reia critica identică în conţinut formulată în etapa apelului – este fără legătură cu considerentele deciziei contestate, deoarece afirmă că instanţa de apel ar fi înlăturat fără o analiză de legalitate respectiva critică. Or, contrar acestor susţineri, decizia din apel analizează chestiunea calităţii procesuale active a APIA la filele x, pe care o justifică în mod legal atât din punct de vedere al raportului juridic dedus judecăţii, cât şi în raport de statutul juridic al acestei instituţii publice centrale conferit prin Legea nr. 1/2004, care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi care are personalitate juridică proprie.

Astfel fiind, în considerarea celor anterior reţinute, apreciind că este nefondat, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Investiţie pentru Agricultură (APIA) împotriva deciziei nr. 227 din 15 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

/Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei în privinţa cererii de acordare a accesoriilor sumei acordate cu titlu de daune materiale.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.