Resumption of civil proceedings after party death: indication of heir suffices without proof of heirship
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for continued proceedings, ruling in favor of the appellant’s representative regarding the resumption of the suit. The dispute concerned a civil claim for recovery (revindicare) that had been suspended following the death of the claimant; the lower court had rejected a motion to reopen the case, arguing that the proposed successor had not submitted a certificate of heir status and therefore the grounds for suspension persisted. The Supreme Court held that under Article 415(2) of the Code of Civil Procedure, the resumption of a suspended case requires only the indication of the heir, not the immediate production of proof of heirship, which can be verified later during the trial. Consequently, the court emphasized that the lower court had a duty to verify the successor's status in a contradictory proceeding rather than maintaining the suspension indefinitely, establishing that the procedural condition for reopening was met by the mere indication of the heir.
Legislator headnote
AI generatedart. 6 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 11 C. proc. civ, art. 412 alin. (1) C. proc. civ, art. 415 pct. 2 C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Resumption of civil proceedings after party death: indication of heir suffices without proof of heirship: , potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Este reprezentat de recursul declarat de reclamanta A. (decedată), prin avocat B. împotriva încheierii din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin încheierea din 30.09.2022 pronunţată în dosar nr. x/2019 având ca obiect revendicare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a menţinut măsura suspendării judecării cauzei având ca obiect soluţionarea apelului formulat de apelanta reclamantă A. (decedată), prin avocat B., împotriva sentinţei nr. 1407/28.09.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs avocat B., în calitate de reprezentant convenţional al reclamantei decedate A., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a încheierii recurate şi repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
S-a arătat, prin recursul formulat, că în cauză, ulterior suspendării judecăţii datorate decesului apelantei-reclamante A., a fost indicat succesorul acesteia, în persoana numitei C., fiind solicitată repunerea pe rol a cauzei şi introducerea în proces a acesteia.
S-a mai arătat, că nu s-au putut depune dovezi în acest sens, întrucât au fost reţinute de către succesor şi de către instituţiile la care au fost înregistrate dosarele succesorale, biroul notarial invocând că nu pune la dispoziţie asemenea informaţii decât la solicitarea instanţei.
A mai arătat recurentul că ulterior respingerii cererii de repunere pe rol prin încheierea atacată, a făcut demersuri la Camera Notarilor Publici Iaşi şi către biroul notarial pe rolul căruia se aflau înregistrate dosarele succesorale, fiind emise următoarele informaţii: prin răspunsul la adresa nr. x/08.11.2022, Camera Notarilor Publici Iaşi a învederat că, referitor la defuncta A., există două dosare succesorale înregistrate la Societatea Profesională Notarială D. şi Asociaţii, cu nr. x/2021, y/2022; prin răspunsul electronic trimis de societatea notarială menţionată, s-a învederat că certificatul de moştenitor, precum şi orice alte acte care au stat la baza emiterii acestuia vor fi înaintate la solicitarea instanţei.
Faţă de cele arătate, se impune admiterea recursului şi continuarea judecăţii.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul-pârât E. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La termenul de judecată din 30.09.2022 instanţa a respins cererea de repunere pe rol formulată la data de 26.05.2022, constatând că nu a fost depus niciun act doveditor, respectiv certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor eliberat de către un notar public, astfel că motivele pentru care a fost dispusă suspendarea nu au încetate. Simpla autodeclarare, de către numita C., drept succesor testamentar, nu poate constitui dovada acestei situaţii şi nu poate produce efecte juridice, situaţie faţă de care în mod corect a fost constatat perimat apelul.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, cu privire la orice împrejurări de fapt pe care acestea le invocă, iar potrivit alin. (3), judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.
Prin dispoziţiile art. 11 C. proc. civ., se statuează, de asemenea, cu privire la îndatorirea terţilor de a sprijini, în condiţiile legii, realizarea justiţiei, fapt care presupune prezentarea de informaţii la cererea judecătorului, în vederea clarificării împrejurărilor de fapt intervenite pe parcursul procesului.
În înţelesul dispoziţiilor legale menţionate, judecătorul este în drept să solicite părţilor sau, după caz, terţilor, explicaţii cu privire la împrejurări de fapt despre care au cunoştinţă sau cu privire la care pot obţine informaţii, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Totodată, în caz de deces a uneia dintre părţile litigante, conform dispoziţiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ., judecata cauzei se suspendă până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Un astfel de eveniment nu poate ţine însă în loc judecata, în mod nelimitat, cu atât mai puţin în situaţia în care partea interesată a făcut demersurile necesare şi posibile din punct de vedere al poziţiei sale procesuale, pentru a identifica succesibilii persoanei decedate, în scopul continuării judecăţii.
În această situaţie, dacă informaţiile oferite de părţile litigante nu sunt satisfăcătoare, revine instanţei de judecată îndatorirea de a solicita informaţii suplimentare de la terţii care le deţin, pentru a clarifica care este stadiul procedurii succesorale şi a statua cu privire la cadrul procesual în care urmează să se desfăşoare judecata.
În cauză, se constată că prin încheierea recurată pronunţată la data de 30.09.2022, cererea de repunere pe rol formulată la data de 26.05.2022 de către reprezentantul convenţional al defunctei A., avocat B., a fost respinsă, constatându-se că nu s-au transmis niciun fel de dovezi la dosar în dovedirea calităţii de succesor pretinsă de numita C., instanţa apreciind că se impune menţinerea suspendării judecăţii dispusă la termenul anterior (26.11.2021).
Înalta Curte reţine că potrivit art. 412 alin. (1) C. proc. civ. judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.
Totodată, art. 415 pct. 2 C. proc. civ. stabileşte că judecata cauzei suspendate se reia "...prin cerere de redeschidere a procesului făcută cu arătarea moştenitorului, tutorelui sau curatorului..."
Or, prin cererea de reluare a judecăţii din 26.05.2022, reprezentantul convenţional al reclamantei decedate a învederat că motivele ce au determinat suspendarea nu mai subzistă, indicând pe numita C., care s-a declarat succesor testamentar cu titlu universal al defunctei. Prin aceeaşi cerere s-a solicitat citarea în proces a acestei succesibile.
Prin urmare, condiţia impusă de art. 415 pct. 2 C. proc. civ. a fost îndeplinită, în sensul că s-a formulat cerere de redeschidere a procesului cu arătarea moştenitorului.
Împrejurarea că nu s-a depus şi dovada calităţii de moştenitor, respectiv certificatul de moştenitor nr. x/21.10.2021 emis de SPN D. şi Asociaţii, nu poate justifica soluţia de respingere a cererii de reluare a judecăţii, cât timp norma de drept în temeiul căreia a fost făcută, şi anume art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu condiţionează repunerea cauzei pe rol de dovedirea calităţii de moştenitor, ci impune doar arătarea acestuia.
Ca atare, era în sarcina instanţei de judecată să verifice, ulterior redeschiderii dezbaterilor, calitatea de moştenitoare a părţii decedate a numitei C., în condiţii de contradictorialitate.
În atare situaţie, se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii, instanţa având a se pronunţa asupra excepţiilor procesuale, după caz, asupra fondului apelului, cu respectarea principiilor ce guvernează judecata în procesul civil.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de avocat B. pentru reclamanta A. (decedată) împotriva încheierii din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o va casa şi va trimite cauza instanţei de apel pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de avocat B. pentru reclamanta A. (decedată) împotriva încheierii din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza instanţei de apel pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.