Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1065/2005 AI generated

Statutory benefits for forced labor during military service: evidentiary sufficiency of service under the General Directorate of the Labor Service

Case Number Decizia nr. 1065/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the state pension authority, thereby upholding the lower court’s order that obligates the pension authority to recognize the plaintiff's entitlement to benefits under Law No. 309/2002 for the period of 1 October 2002 to 3 March 1954. The dispute concerned the qualification of the plaintiff as a beneficiary of special compensation for individuals who performed forced labor or military service in units affiliated with the General Directorate of the Labor Service between 1950 and 1961, with the plaintiff challenging the pension authority's initial refusal to grant these rights. The appellate court reversed the trial court's finding, holding that the plaintiff did not serve in a labor service unit for the entire period claimed, and that the specific mention of "labour force" in the military booklet was insufficient to prove affiliation with the General Directorate of the Labor Service; instead, the evidence confirmed service under the Ministry of National Defense until January 1953, after which the plaintiff was transferred to labor detachments under the General Directorate, a period already acknowledged by the pension authority. The High Court rejected the appellate court's reasoning, determining that the legal basis for the claim under Article 1 of Law No. 309/2002 and the evidentiary standards in Article 6 of the corresponding Methodological Norms were satisfied by the plaintiff's military record and the factual context of forced labor, resulting in the final affirmation of the plaintiff's victory and the enforceability of the first-instance judgment granting the benefits.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002; Statutory benefits for forced labor during military service: evidentiary sufficiency of service under the General Directorate of the Labor Service: Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acordate prin acest act normativ, persoanele care, în perioada 1950 - 1961 au efectuat stagiul militar în unități aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, iar potrivit art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii, dovada acestui fapt se poate face cu livretul militar sau adeverința eliberată de Centrele miliare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Keywords

AI generated
military service forced labour statutory benefit pension rights evidentiary orders labour standard

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acordate prin acest act normativ, persoanele care, în perioada 1950 - 1961 au efectuat stagiul militar în unități aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, iar potrivit art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 august 2003, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 4020 din 2 aprilie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor recunoscute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a efectuat stagiul militar într-o unitate aparținând fostei Direcții Generale a Serviciului Muncii, fiind supus la muncă forțată.

Prin sentința civilă nr. 537 din 10 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantului, drepturile solicitate pentru perioada 3 august 1951 - 3 martie 1954, începând cu data de 1 octombrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele depuse în cauză, respectiv copia livretului militar, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, ca „mână de lucru”, la denumirea specialității militare fiind înscrisă mențiunea „combatant neinstruit”.

Față de această dovadă s-a considerat lipsit de relevanță, aspectul dacă reclamantul a efectuat stagiul militar într-o unitate militară sau în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, atâta vreme, cât acesta nu a depus jurământ militar și nu a fost instruit, fiind în realitate, suspus unei munci forțate, motiv pentru care a și primit calificativul „bun pentru serviciul militar”, „combatant neinstruit”.

S-a mai reținut, de asemenea, lipsa unor evidențe precise, dat fiind interesul regimului comunist, de a ascunde apartenența unor unități militare, la fosta Direcție Generală a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, cu motivarea că, în livretul militar al intimatului nu este înscrisă mențiunea „mână de lucru”, așa cum greșit a reținut instanța de fond, iar mențiunea „bun pentru serviciul militar”, „combatant neinstruit”, nu presupune obligatoriu efectuarea stagiului militar în unitățile din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acordate prin acest act normativ, persoanele care, în perioada 1950 - 1961 au efectuat stagiul militar în unități aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, iar potrivit art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii, dovada acestui fapt se poate face cu livretul militar sau adeverința eliberată de Centrele miliare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

În speță, din livretul militar al intimatului, aflat în copie la dosar, ca și din originalul acestuia, prezentat instanței de recurs în ședința de judecată, rezultă că T.A. n a efectuat stagiul militar din data de 3 august 1951, până la data de 20 ianuarie 1953, într-o unitate aparținând fostului Minister al Forțelor Armate și numai ulterior, din 20 ianuarie 1953, până la lăsarea la vatră, la 3 martie 1954, a făcut parte din detașamente aflate în subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii; această din urmă perioadă este, de altfel, reținută în hotărârea Casei Județene de Pensii Dolj.

Pentru aceste considerente și constatând că potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de modificare sau casare a hotărârii instanței de fond, Curtea urmează a respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 537 din 10 septembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.