Adverse possession of unregistered land: active possession requirements and standing of municipal authority as passive party

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti la data de 21.03.2017 (astfel cum a fost modificată), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, str. x în suprafaţă de 943 mp prin uzucapiunea de 30 de ani; să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe teren prin accesiune imobiliară.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 577, art. 928, art. 933 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 4023/16.05.2018, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Reclamantul a formulat cerere de introducere în cauză a numitei B. şi o precizare a motivelor de fapt a cererii de chemare în judecată, arătând că terenul este situat între imobilul de la nr. x şi cel de la x (proprietar C.), intervenienta fiind soră cu reclamantul.

Intervenienta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 526/02.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de către pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea; a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, ca efect al uzucapiunii şi joncţiunii posesiilor, exclusiv asupra imobilului teren în suprafaţă măsurată de 950,00 mp situat în municipiul Bucureşti, str. x, conform raportului de expertiză judiciară specialitatea topografie întocmit de expertul D. şi avizat de OCPI – BCPI Sector 5 conform procesului-verbal de recepţie nr. x/18.05.2020, acest raport fiind parte integrantă a prezentei hotărâri; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată, modificată şi precizată, respectiv capătul de cerere privind accesiunea imobiliară artificială ce vizează construcţiile (corp A şi corp B) edificate pe terenul în suprafaţă de 950,00 mp, astfel cum acestea sunt identificate şi măsurate prin raportul judiciar de expertiză întocmit de expert E..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 148/09.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva sentinţei; a anulat în parte sentinţa şi, evocând fondul, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general, prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea; a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, ca efect al uzucapiunii şi joncţiunii posesiilor, exclusiv asupra imobilului-teren în suprafaţă măsurată de 950,00 mp, situat în municipiul Bucureşti, str. x, conform raportului de expertiză judiciară specialitatea topografie întocmit de expertul D. şi avizat de OCPI Bucureşti - BCPI Sectorul 5, conform procesului-verbal de recepţie nr. x/18.05.2020; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate; a obligat intimatul-reclamant la plata, către apelantul-pârât, a sumei de 5.345,82 RON, cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Buucreşti, prin primar general.

Recurentul a arătat că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 1847 şi art. 1890 C. civ. de la 1864, întrucât instanţa de apel, deşi a admis apelul recurentului, în evocarea fondului a respins, în mod eronat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti prin primar general, reţinând că "nu s-a reuşit identificarea în concret a persoanei fizice sau juridice care este titularul cotei din dreptul de proprietate asupra imobilului, privitor la care reclamantul susţine că a fost dobândită prin uzucapiune".

Pe de altă parte, instanţa de apel admite totuşi că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, este o sancţiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligenţă, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, astfel încât acţiunea având un asemenea temei trebuie formulată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al terenului, motiv pentru care revine reclamantului, care pretinde că pârâtul este proprietarul imobilului, sarcina probei dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, recunoscând "că în cauză nu s-a susţinut că pârâtul Municipiul Bucureşti ar deţine dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dobândit printr-un act juridic" şi că "reclamantul are sarcina să probeze că cererea de chemare în judecată ar fi formulată în conttradictoriu cu Municipiul Bucureşti" pentru a se aprecia apoi că "Municipiul Bucureşti este singurul în măsură să constate eventualul drept de proprietate al reclamantului asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reţinerea calităţii procesuale pasive a acestui pârât".

Din lecturarea considerentelor hotărârii pronunţate (şi în mod deosebit a paginilor 9,10 şi 11) rezultă fără echivoc aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 1847 şi art. 1890, în condiţiile în care terenul în litigiu (în suprafaţă de 950 mp) a figurat şi figurează în evidenţele recurentului ca proprietate particulară (având adresa poştală str. x bis), categoria de folosinţă "vii hibride" iar ca posesor de parcelă (la momentul întocmirii evidenţelor) F., care are şi calitatea de intimat-pârât în prezenta cauză, alături de Municipiul Bucureşti.

Practic, în speţa ce constituie obiectul prezentului litigiu există 2 proprietari nediligenţi, neglijenţi, cu privire la terenul în cauză (în suprafaţă de 950 mp), respectiv Municipiul Bucureşti şi F., singurul pârât care justifică efectiv, legitimarea procesuală pasivă, fiind, în opinia recurentului, F..

Sub acest aspect, al motivării soluţiei pronunţate, pe critica (apărarea) vizând lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti în cauză, hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, reflectate (expuse) la pag. 10 alin. (1) din considerente, unde se consemnează că, în evidenţele oficiale ale pârâtului şi ale celorlalte instituţii, nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza Municipiului Bucureşti şi există prezumţia că face parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, deşi anterior, la pag. 8 alin. ultim, instanţa de apel reţine cu acurateţe faptul incontestabil că, potrivit relaţiilor furnizate de către Direcţia Patrimoniu-Serviciul Evidenţă Patrimoniu, terenul în litigiu reprezintă o secţiune a terenului în suprafaţă de 1569 mp ce apare în evidenţele cadastrale de la nivelul anului 1986 deţinute de primărie ca având adresa str. x, terenul de 925 mp fiind menţionat ca proprietate particulară, categoria de folosinţă "vii hibride" cu posesor de parcelă la data întocmirii evidenţelor, F..

Practic, instanţa de apel operează în speţă cu prezumţia că terenul în litigiu (în suprafaţă de 950 mp, în evidenţele recurentului având o suprafaţă de 925 mp) s-ar afla în domeniul privat al Municipiului Bucureşti, deşi nu există probe, dovezi în acest sens, în condiţiile în care, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor administrarea unui probatoriu adecvat şi pertinent, care să lămurească fără echivoc, dacă acest teren aparţine pârâtului F. (aşa cum susţine recurentul) sau Municipiul Bucureşti, ca unitate administrativ-teritorială (care ar avea astfel, calitate de proprietar nediligent, neglijent), mai ales că pentru acest teren litigios este folosită şi adresa poştală str. x bis (instanţa de apel neadministrând probe care să ateste dacă acest număr a fost atribuit în mod oficial şi dacă există şi în prezent, inclusiv prin obţinerea unor evidenţe fiscale, cu privire la această adresă poştală).

În lipsa unui probatoriu cuprinzător şi adecvat, care să lămurească fără echivoc cine are efectiv calitatea de proprietar nediligent, neglijent în cauză cu privire la terenul respectiv şi cine trebuie să fie sancţionat prin admiterea cererii reclamantului de constatare a dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii şi al joncţiunii posesiilor, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre, în contradictoriu cu doi pârâţi, proprietari neglijenţi (respectiv, Municipiul Bucureşti şi F.), hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material menţionate şi cuprinzând o motivare contradictorie.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07.12.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 05.04.2023.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 25.08.2022 (data poştei), în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Dup ce a expus, pe scurt, istoricul litigiului, intimatul-reclamant a arătat că hotărârea instanţei de apel este motivată conform legii, nefiind încălcate sau aplicate greşit normele de drept material la care face referire recurentul. Câtă vreme în cauză nu s-a reuşit identificarea, în mod concret, a persoanei fizice sau juridice care este titularul cotei din dreptul de proprietate asupra imobilului, imobilul se află în evidenţele pârâtului şi există prezumjţia că face parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, pârâtul Municipiul Bucureşti este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamantului. Totodată, şi pârâtul F. trebuie să stea în judecată, având în vedere evidenţele Primăriei Municipiului Bucureşti, din anul 1986.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că instanţa de apel a realizat o motivare contradictorie în privinţa soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive prin aceea că, în considerentele hotărârii acestei instanţe se reţine, pe de o parte, că în evidenţele autorităţii administrative nu s-a identificat un proprietar actual al terenului în litigiu şi, pe de altă parte, că potrivit relaţiilor comunicate de către Direcţia Patrimoniu-Serviciul Evidenţă Patrimoniu la nivelul anului 1986, terenul în suprafaţă de 925 mp era menţionat ca proprietate particulară, cu posesor F..

Contrar susţinerilor recurentului, considerentele enunţate nu sunt contradictorii şi nu se circumscriu motivului de recurs invocat. Considerentele contradictorii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt cele din perspectiva cărora nu se poate stabili care sunt argumentele ce au fundamentat soluţia instanţei, determinând astfel imposibilitatea exercitării controlului de legalitate.

Or, în cauză, pretinsa contradictorialitate invocată de către recurent prin intermediul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este cea vizată de textul legal menţionat, accepţiunea dată de recurent fiind una deturnată de la sensul normei care o consacră.

Astfel, contrar interpretărilor date de către recurent, instanţa de apel a reţinut că nu s-a reuşit identificarea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului teren referitor la care se invocă uzucapiunea, întrucât, în considerarea relaţiilor obţinute de la Consiliul Popular Sector 5, probatoriul a evidenţiat faptul că persoana despre care recurentul pretinde că a fost proprietarul terenului (F.) a edificat o construcţie şi pe terenul învecinat celui dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.11.1967. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că pentru terenul în litigiu (învecinat cu terenul al cărui proprietar este F.) nu s-a identificat un proprietar. Aceste statuări sunt clare, fără echivoc şi nu atrag incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În plus, considerentele despre care recurentul pretinde că sunt contradictorii evidenţiază nu faptul că recurentul ar fi titularul unui drept de proprietate, cum în mod eronat susţine acesta, ci că, în considerarea situaţiei de fapt (aceea a neidentificării unui proprietar al terenului în discuţie), pârâtul Municipiul Bucureşti ar putea invoca un drept de proprietate asupra terenului sau ar putea contesta dreptul de proprietate dobândit de reclamant prin uzucapiune.

Prin urmare, critica nu poate fi primită.

În ce priveşte critica întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurentul pretinde că au fost încălcate dispoziţiile art. 1847 şi art. 1890 C. civ. şi expune, în cadrul acesteia, apărări privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe care le-a dezvoltat deja în argumentarea motivului de recurs anterior, respectiv reiterează faptul că nu este titularul dreptului de proprietate asupra terenului, despre care arată că ar aparţine unei terţe persoane (F.).

Totodată, recurentul pretinde aplicarea greşită a normelor de drept material privind uzucapiunea, prin aceea că posesia exercitată de către reclamant nu ar fi fost utilă, astfel încât condiţiile uzucapiunii nu sunt îndeplinite.

Contrar acestor susţineri, instanţa de apel nu a statuat asupra calităţii de proprietar a Municipiului Bucureşti, ci, aşa cum s-a evidenţiat cu ocazia analizării motivului de recurs anterior, în contextul neidentificării unui proprietar al terenului obiect al uzucapiunii, a reţinut că recurentul este cel care ar putea pretinde dobândirea unui drept de proprietate sau, după caz, ar putea contesta dobândirea dreptului de proprietate de către reclamant prin uzucapiune (ceea ce recurentul-pârât a şi făcut, inclusiv prin prezentul recurs).

În privinţa caracterului util al posesiei, instanţele de fond au evaluat probatoriul şi au reţinut, în mod corect, îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii. De altfel, critica recurentului în acest sens a fost apreciată de către instanţa de apel drept una formulată în termen generali, singurul argument ce a putut fi analizat fiind cel legat de pretinsul caracter echivoc al posesiei determinat de neplata, de către reclamant, a impozitului pentru teren. În acest sens, instanţa de apel a constatat că, în contextul factual al speţei, respectiv acela al imposibilităţii reclamantului de a fi înregistrat ca plătitor de impozit datorită lipsei titlului (pe care urmăreşte a-l obţine prin prezentul demers judiciar), o asemenea chestiune nu poate contura caracterul neutil al posesiei.

De altminteri, este de observat că prin invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul urmăreşte, în realitate, o reevaluare a situaţiei de fapt, alta decât cea stabilită la judecata în fond în sensul celor arătate, ceea ce nu îi este permis.

Aceasta întrucât, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", stabilirea unei alte situaţii de fapt nefiind posibilă în calea extraordinară de atac.

Faţă de cele arătate, nici această critică nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 148 din 9 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 148 din 9 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.