Cassation review of moral damages quantification and judge compatibility for relative incompatibility in traffic accident liability

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.05.2015 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D. şi E. S.A., obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă delictuală şi a persoanei vinovate de producerea accidentulul, în solidar, la plata despăgubirilor civile reprezentând prejudiciu, respectiv:

- 15000 RON cheltuieli de spitalizare şi tratamente medicale, cheltuieli cu transportul, pentru recuperare, pentru alimentaţie suplimentară, contravaloare investigaţii medicale, medicamente, analize, etc., pentru recuperarea capacităţilor locomotorii afectate în urma accidentului, avansate pentru reclamantele A. şi B.;

- 18000 RON contravaloare reparaţii autoturism marca x, distrus şi adus în stare de neîntrebuinţare;

- 71000 RON folos nerealizat de reclamantul C. reprezentând venituri din activitatea de taxi desfăşurată cu acest autoturism, reprezentând venitul mediu de 1000 RON lunar timp de 71 luni (până la data formulării cererii de chemare în judecată);

- 7000 RON (estimativ) costuri intervenţie chirurgicală şi tratamente recuperare pentru minora B.;

- 100000 RON daune morale reprezentând traumele psihice suferite, prejudiciul estetic, prejudiciul de agreement;

- 7000 RON rezultate din plata onorariului avocaţial în faza de urmărire penală şi judecată (dosar nr. x/2013).

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ. 1864, art. 49, art. 50 şi art. 55 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, Ordinul nr. 14/2011, O.U.G. nr. 195/2002 şi H.G. nr. 1391/2005.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 75/01.03.2018, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis, în parte, acţiunea; a obligat-o pe pârâta E. S.A. să plătească reclamantelor A. şi B. suma de 2500 RON, pentru fiecare, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi recuperare, precum şi suma de 10000 RON daune morale pentru reclamanta B.; l-a obligat pe pârâtul D. să plătească reclamanţilor A. şi C. suma de 3095 RON reprezentând contravaloare autoturism avariat, precum şi suma de 7000 RON daune rezultând din dosarul de urmărire penală şi judecată nr. 21573/280/2013 reprezentând onorariul de avocat suportat de reclamanţi; l-a obligat pe fiecare pârât la câte 500 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Prin decizia nr. 2521/21.05.2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis, în parte, apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins acţiunea faţă de acest pârât, ca inadmisibilă şi a obligat-o pe Societatea de Asigurări la suma de 3.095 RON contravaloarea autoturismului şi 7.000 RON daune – A. şi C.; a menţinut, în rest, sentinţa; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi hotărâri; i-a obligat pe apelanţii – reclamanţi la 1.000 RON cheltuieli de judecată pârâtului D..

Prin decizia nr. 1025/03.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţi, invocată de intimatul – pârât D.; a admis recursul reclamanţilor împotriva deciziei din apel pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

3. Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, prin decizia nr. 4472/03.11.2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile declarate de pârâtul D. şi de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului; a schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului D. şi a obligat-o pe pârâta E. la plata daunelor materiale în sumă de 3.095 RON, contravaloarea autoturismului şi 7.000 RON către reclamanţii A. şi C.; a obligat-o pe pârâta E. la plata daunelor morale către reclamantele A. şi B. în sumă de 25.000 euro, pentru fiecare reclamantă, în echivalent în RON la data plăţii; a respins cererea reclamantului C. privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată; a menţinut, în rest, sentinţa; a respins cererea apelantului – pârât privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. E. S.A..

Recurenta a învederat că instanţa nu este alcătuită potrivit dispoziţiilor legale atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abţinere sau de recuzare. A arătat că în cauză judecător F. a formulat în data de 26.10.2021 declaraţie de abţinere în soluţionarea dosarului nr. x/2015, aflat în rejudecare, întrucât şi-a exprimat opinia asupra vinovăţiei pârâtului D. prin decizia civilă nr. 891/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, probă invocată şi în apel, fiind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. A precizat că respectivul dosar a avut ca obiect pretenţii formulate de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti în contradictoriu cu pârâta E. şi s-a soluţionat prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de pârâtul D..

Recurenta a adus la cunoştinţă că declaraţia de abţinere a fost respinsă, însă, în opinia sa, chiar dacă în prezenta cauză sunt alte părţi reclamante, fapta ilicită şi raportul contractual decurgând din încheierea poliţei RCA sunt aceleaşi din dosarul menţionat, fiind vizate aceeaşi situaţie de fapt şi de drept.

Din această perspectivă, a susţinut că nu se poate reţine că doamna judecător F., prin pronunţarea deciziei nr. 891/2017, nu şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce urmează a se pronunţa în prezentul dosar ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că au fost încălcate prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma aprobată prin Ordinul ASF nr. 20/2008, conform cărora la stabilirea daunelor morale, în caz de vătămare corporală, trebuie avute în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România. Faptul că la acest moment jurisprudenţa "nu este încă stabilizată" nu poate constitui, în opinia recurentei, un argument în sensul acordării unor despăgubiri excesive ca în prezentul dosar. Prevalându-se de jurisprudenţă, recurenta a susţinut că despăgubirile trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului real şi efectiv, în aşa fel încât să nu se trasforme într-o sursă de îmbogăţire a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar instanţa are a se raporta la o serie de criterii stabilite de jurisprudenţă, însă toate subordinate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.

Instanţa de apel nu a ţinut seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să-l aibă şi de faptul că acestea nu pot să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor sau venituri nejustificate pentru victimă.

A apreciat astfel că suma acordată de instanţa apelului este prea mare, neţinându-se semana de criteriile echităţii şi proporţionalităţii cu urmările accidentului.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07.12.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 05.04.2023.

Intimatul-pârât D. a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, considerând că motivele de recurs au fost invocate formal. Astfel, motivul prevăzut de pct. 1 al art. 488 C. proc. civ. presupune ca instanţa să nu fi fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, respectiv să nu fie respectate prevederile privind numărul de judecători din complet, calitatea acestora de magistraţi sau alte asemenea incidente. De asemenea, în cazul incompatibilităţilor, ar fi fost incident acest motiv de recurs dacă, în urma admiterii recuzării, judecătorul recuzat ar fi intrat în compunerea completului şi ar fi judecat cauza. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, intimaţii au apreciat că referirea la o presupusă încălcare a unei norme de drept material cuprinsă într-o normă ASF nu subzistă în condiţiile în care aceasta este un act inferior legii organice, ordonanţelor şi hotărârilor de guvern, recurenta fiind, de fapt, nemulţumită de cuantumul daunelor morale la care a fost obligată.

Pe fondul recursului, au susţinut că ambele motive sunt neîntemeiate.

Au arătat că unul din judecători a formulat o declaraţie de abţinere, care a fost respinsă, astfel încât, în mod legal, a continuat să judece cauza, recurenta neînţelegând a formula la respectivul moment o cerere de recuzare.

Au mai arătat că instanţa a avut în vedere la stabilirea daunelor morale legislaţia, jurisprudenţa din România, a administrat un probatoriu complex, susţinerile recurentei nevând niciun suport în normele de drept material, în condiţiile în care aprecierea cuentumului acestora este un atribut al judecătorului.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea exepţiei nulităţii recursului. A opinat că instanţa de recurs poate fi învestită cu analiza aspectelor semnalate în cadrul motivului de recurs prevăzut de pct. 1 al art. 488 C. proc. civ., instanţa nefiind alcătuită potrivit dispoziţiilor legale atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abţinere sau de recuzare, situaţie în care se analizează aspectul "calitativ" al compunerii. Cu privire la al doilea motiv de recurs, a opinat că intimaţii nu ţin seama de regula ubi lex distinguit nec nos distinguere debemus, legiuitorul nefăcând vreo distincţie între diverse acte normative după criteriul forţei lor juridice.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât D. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale întrucât unul dintre membrii completului care a pronunţat hotărârea recurată şi-a exprimat opinia asupra vinovăţiei pârâtului D. prin decizia civilă nr. 891/2017, pronunţată în dosar nr. x/2015, fiind incident cazul de incompatbilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită.

Cazul de incompatibilitate subsumat de către recurentă motivului de recurs invocat este acela reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când judecătorul şi-a spus anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece, situaţie care îşi află sediul materiei în secţiunea "Alte cazuri de incompatbilitate", fiind un caz de incompatibilitate relativă.

Cazurile de incompatibilitate absolută sunt reglementate de art. 41 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi vizează situaţia în care "judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţiei în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs", respectiv interdicţia participării la judecată a celui care "...a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză".

Potrivit art. 45 C. proc. civ. "În cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii."

Printr-o interpretare per a contrario a textului legal menţionat, rezultă că incompatibilitatea relativă astfel cum este reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cum a fost invocată prin motivul de recurs, nu poate fi invocată în calea extraordinară de atac, opunându-se caracterul relativ al acesteia.

De altminteri, judecătorul despre care recurenta arată că şi-a spus părerea a formulat cerere de abţinere, care însă a fost respinsă, astfel încât incidentul procedural a fost analizat în cadrul procedurii specifice prevăzute de lege, iar potrivit art. 53 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care a fost respinsă cererea de abţinere nu este supusă niciunei căi de atac.

Ca atare, critica nu pune în discuţie incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma aprobată prin Ordinul ASF nr. 20/2008, conform căruia, la stabilirea daunelor morale în caz de vătămare corporală trebuie avută în vedere legislaţia şi jurisprudenţa naţională, însă nici această critică nu poate fi primită.

Din perspectiva acestui text legal despre care se arată că ar fi fost greşit interpretat, se pretinde, de către recurentă, că sumele acordate intimaţilor-reclamanţi au un cuantum nejustificat, ce rezultă din neaplicarea, de către instanţa de apel, a criteriilor jurisprudenţiale consacrate la nivel naţional.

Cum legislaţia nu cuprinde criterii concrete de evaluare, recurenta învederează că jurisprudenţa instanţelor naţionale este unicul criteriu oferit de lege, iar instanţa de apel nu a ţinut seama de aceasta.

Înalta Curte reţine că în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, întrucât nu există criterii legale de determinare, instanţa de judecată trebuie să se raporteze la aspecte particulare privind consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Totodată, în activitatea de evaluare a prejudiciului, criteriul prioritar este cel al împrejurărilor particulare ale cauzei şi apoi cel al jurisprudenţei, care consacră soluţii specifice fiecărui caz în parte.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a făcut aplicarea criteriilor general valabile reţinute în jurisprudenţă pe baza cărora sunt cuantificate prejudiciile morale rezultate din accidentele rutiere, pe care le-a adaptat specificului prezentei cauze, neputând fi reţinută încălcarea vreunei norme de drept material în acest sens, cum pretinde recurenta.

Pe de altă parte, recurenta nu a depus, cu prilejul cercetării cauzei în apel, hotărâri judecătoreşti din care să rezulte o jurisprudenţă constantă în sensul celor învederate de către aceasta, iar hotărârile depuse cu titlu de practică judiciară în recurs nu atestă aplicarea altor criterii de cuantificare decât cele utilizate de către instanţa de apel în prezenta cauză privind: numărul de îngrijiri medicale necesare pentru recuperarea părţilor vătămate (90 de zile), vârsta uneia dintre acestea (B., care avea 2 ani la acel moment), consecinţele negative produse părţii vătămate B. prin imobilizarea la pat câteva luni, deplasarea într-un scaun cu rotile aproape un an şi prezenţa unor cicatrici ce au determinat-o pe aceasta să evite expunerea publică, etc.

Împrejurarea că pe baza acestor criterii, instanţa a stabilit o anumită dimensiune a despăgubirilor morale, de care recurenta se arată nemulţumită, nu se circumscrie unui aspect de nelegalitate din perspectiva motivului de recurs invocat, ci reprezintă o apreciere determinată de particularităţile cauzei, respectiv de consecinţele pe care evenimentul rutier le-a avut asupra intimaţilor-reclamanţi.

De altfel, chiar recurenta afirmă, prin memoriul de recurs, că daunele morale se stabilesc "...prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor stabilite tot de jurisprudenţă..." şi că "...nu există limite minime şi maxime în privinţa prejudiciului moral...".

În ce priveşte susţinerile potrivit cărora nivelul daunelor morale trebuie să fie în concordanţă cu venitul mediu pe cap de locuitor ori cu nivelul general de dezvoltare economică a României, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu se regăsesc printre criteriile de apreciere a prejudiciului moral, care vizează exclusiv consecinţele negative suferite de o persoană în plan fizic, psihic şi social, astfel încât nu pot fi primite.

Prin urmare, şi această critică se constată a fi nefondată.

Întrucât intimaţii-reclamanţi A., B., C. au făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON reprezentând onorariu de avocat (1000 RON pentru fiecare) şi având în vedere soluţia ce se va da asupra recursului, respectiv aceea a respingerii, ca nefondat, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. este parte căzută în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaţilor-reclamanţi, în cuantumul menţionat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge,ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 4472 din 3 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3000 RON în favoarea intimaţilor-reclamanţi A., B., C., respectiv câte 1000 de RON pentru fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 4472 din 3 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 3000 RON în favoarea intimaţilor-reclamanţi A., B., C. (câte 1000 de RON pentru fiecare).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.