Nullity of appeal for failure to invoke statutory cassation grounds against order suspending proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appellee’s objection regarding insufficient court fees and declared the appellant’s appeal null and void, leaving the Court of Appeal’s decision to suspend proceedings in force. The dispute concerned an appeal filed against a lower court order that suspended civil proceedings under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure because the parties failed to appear or request judgment in absentia; the appellant challenged this suspension but did not invoke specific grounds for cassation. The court found the 20 RON stamp fee valid pursuant to Article 25(1)(b) of Emergency Ordinance No. 80/2013, which specifically taxes appeals against suspension orders, thereby rejecting the appellee’s claim for a 100 RON fee. However, the appeal was deemed null under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to articulate any of the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488(1), limiting the submission to a mere request for retrial without identifying legal errors or violating provisions, which is insufficient for the extraordinary review process.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 415 pct. 1 C. proc. civ, art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013; Nullity of appeal for failure to invoke statutory cassation grounds against order suspending proceedings: În termen legal, intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării, respectiv a insuficientei timbrări, după caz, arătând că taxa judiciară de timbru datorată este de 100 RON, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 04 aprilie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin încheierea de şedintă din data de 13 septembrie 2022, pronuntată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 2 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2021.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2022, părţile, care au fost legal citate, nu s-au prezentat în faţa instanţei şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă pronunţate la data de 13 septembrie 2022, în dosarul nr. x/2021 de către Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declarat recurs recurentul A..
Fără a invoca incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului şi redeschiderea cauzei.
În drept a invocat prevederile art. 415 pct. 1 C. proc. civ.
3. Apărările formulate în cauză
În termen legal, intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării, respectiv a insuficientei timbrări, după caz, arătând că taxa judiciară de timbru datorată este de 100 RON, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că în mod corect curtea de apel a dispus suspendarea cauzei, având în vedere că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea pricinii şi nici nu au fost formulate cereri de judecare a cauzei în lipsă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia insuficientei timbrări invocată de intimata B. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată şi urmează a o respinge pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. "(2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) -e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti (...) b) încheierea de suspendare a judecării cauzei."
Prin rezoluţia din data de 27 septembrie 2022, s-a stabilit, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, o taxă judiciară în cuantum de 20 RON şi s-a dispus citarea recurentului-contestator cu menţiunea de a achita această taxă de timbru.
La data de 10 octombrie 2022, recurentul-contestator a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, respectiv chitanţa seria x nr. x din data de 31 august 2022 .
Susţinerea intimatei, în sensul că taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea de recurs este de 100 RON, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, nu poate fi primită, întrucât recursul ce face obiectul prezentului dosar este declarat împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor şi, în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, este supus reglementărilor exprese prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.
Faţă de cele mai sus reţinute, având în vedere că recurentul-contestator şi-a îndeplinit obligaţia procesuală de a timbra cererea de recurs cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, cererea de recurs fiind legal timbrată, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 486 alin. (2) C. proc. civ., va respinge excepţia insuficientei timbrări invocată de intimată prin întâmpinare.
În continuare, analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nul recursul, pentru considerentele ce succed:
Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţa pendinte, obiectul recursului îl constituie o încheiere de şedinţă prin care s-a dispus, în lipsa unei cereri de judecată în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 2 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2021.
Prin cererea de recurs recurentul-contestator nu a indicat nici un motiv de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci doar a solicitat admiterea recursului şi reluarea judecăţii, învederând că recursul a fost suspendat pentru lipsa părţilor.
Or, recursul nu se poate limita la o simplă susţinere referitoare la împrejurarea că pricina a fost suspendată pentru lipsa părţilor, cum este cazul în speţă, întrucât, pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul trebuie să facă referire la un viciu de legalitate a încheierii recurate, să indice greşelile anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor prevăzute de lege implică, pe lângă indicarea greşelilor imputate instanţei, şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. Numai aşa instanţa de recurs poate să facă o verificare de ansamblu a încheierii atacate, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.
Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat încheierea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză nu poate fi reţinută nicio vătămare a recurentului-contestator, câtă vreme acesta nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate şi nici dispoziţiile legale în raport cu care s-ar fi produs vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiilor art. 415 C. proc. civ., partea poate solicita repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii.
În consecinţă, cum, în speţă, aşa cum s-a arătat, susţinerile din memoriul de recurs nu se circumscriu cazurilor prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.
Faţă de cele anterior expuse, în baza art. 493 alin. (5) rap. la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurentul-contestator A., împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.
Constată nul recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva încheierii din 13 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2023.