Territorial jurisdiction for judicial error claims by prosecutor: application of special prosecutor competency rules versus alternative jurisdiction for state liability

Şedinţa publică din data de 04 aprilie 2023

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 175.358 RON şi 1454 Euro cu titlu de daune materiale, prejudiciu efectiv suferit, reprezentând cheltuieli judiciare pe care reclamantul le-a avansat cu titlu de onorariu avocat, cheltuieli de transport, a sumei de 1000 RON reprezentând onorarii experţi, a sumei de 2790 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în legătură cu dosarul penal nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu dosarul penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Oradea (fond) şi al aceluiaşi dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în faza căii de atac a apelului;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 Euro cu titlu de daune morale pentru perioada arestării preventive nelegale;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a sumei datorate;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (1), art. 52 alin. (3) şi art. 124 din Constituţie, art. 5 par. 11 lit. a) şi art. 6 C.E.D.O., art. 223 C. civ., art. 94 din Legea nr. 303/2004, art. 1341, art. 1349 şi art. 1373 C. civ., art. 276 alin. (6) şi art. 453 C. proc. civ., art. 275 şi art. 276 C. proc. pen.

2. Hotărârile care au generat conflictul

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 574 din data de 24 martie 2022, Tribunalul Alba – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba, secţia I civilă, invocată de pârât prin întâmpinare şi în consecinţă a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor,

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Alba – secţia I civilă a reţinut că regula este aceea că cererea se introduce la instanţa domiciliului sau sediului pârâtului, excepţiile fiind limitativ prevăzute şi de strictă interpretare.

De asemenea, a reţinut că, în situaţia de faţă, statul este pârât astfel încât sunt incidente prevederile art. 111 C. proc. civ. care acordă reclamantului posibilitatea alegerii competenţei, fiind o competenţă alternativă. Or, reclamantul nu a uzat de aceste dispoziţii legale pentru a introduce acţiunea la instanţa competentă material şi teritorial de la domiciliul său, respectiv adresa unde partea locuieşte efectiv conform dispoziţiilor art. 87 C. civ.

Prin urmare, în acest context, Tribunalul Alba – secţia I civilă a apreciat că Tribunalul Bucureşti este competent atât sub aspect material, cât şi teritorial în soluţionarea cauzei, raportat la dispoziţiile art. 107 şi 111 C. proc. civ., ţinând cont de faptul că cererea de chemare în judecată are ca obiect plata unor sume de bani, iar în calitate de pârât este chemată o persoană juridic de drept public - Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce atrage o competenţă alternativă, posibilitate de care reclamantul nu a înţeles să se folosească, conform art. 116 C. proc. civ., astfel încât instanţa s-a raportat la sediul reprezentantului legal al statului.

2.2 Prin sentinţa civilă nr. 1548 din data de 02 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, în favoarea Tribunalului Alba – secţia I civilă, constatând ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, având în vedere obiectul şi temeiul juridic al acţiunii, a constatat că în cauză sunt incidente normele legale cu caracter special reprezentate de dispoziţiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care reglementează competenţa teritorială exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul, în ceea ce priveşte acţiunile îndreptate împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin care se solicită de către persoana vătămată repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, în sensul dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, în cauza de faţă se aplică norma legală cu caracter special, respectiv art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care instituie competenţa teritorială exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul, aşadar a Tribunalului Bihor.

Totodată, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a reţinut că, faţă de calitatea reclamantului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, a constatat că, în mod legal, reclamantul a sesizat Tribunalul Alba – instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Oradea, în a cărei circumscripţie se află Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a apreciat că aceeaşi concluzie rezultă şi în ipoteza aplicabilităţii prevederilor de drept comun reprezentate de art. 107 şi art. 111 C. proc. civ. privind competenţa teritorială alternativă în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, în situaţia în care prezenta acţiune în pretenţii ar fi calificată ca fiind o cerere privind angajarea răspunderii civile delictuale a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiată pe prevederile art. 1349 şi urm. C. civ.

Astfel, potrivit regulii instituite de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, iar conform art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

În speţă, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a constatat că reclamantul a uzat de dispoziţiile legale menţionate, care instituie o competenţă alternativă de soluţionare a cererii, introducând acţiunea pe rolul Tribunalului Alba în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în considerarea calităţii acestuia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, ca o consecinţă a opţiunii în favoarea instanţei de la domiciliul acestuia (Tribunalul Bihor), instanţă care însă nu poate soluţiona cauza de faţă, întrucât se află în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea reclamantul, motiv pentru care acesta a optat pentru una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

În consecinţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei de faţă, având ca obiect angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat reclamantului printr-o eroare judiciară, în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, respectiv în baza art. 1349 şi urm. C. civ., aparţine Tribunalului Alba, secţia I civilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă materială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul Alba – secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cererii prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata unor daune materiale în cuantum de 175.358 RON şi 1454 Euro, prejudiciu efectiv suferit, reprezentând cheltuieli judiciare pe care le-a avansat (onorariu avocat, cheltuieli de transport, onorarii experţi), precum şi la plata unor daune morale în cuantum de 200.000 euro pentru perioada arestării preventive nelegale.

Astfel, Tribunalul Alba – secţia I civilă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., raportându-se la sediul reprezentantului legal al statului şi reţinând că reclamantul nu a înţeles să se folosească de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., în timp ce Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 127 alin. (3) rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că regula generală în materia competenţei teritoriale se regăseşte în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cu toate acestea, dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă alternativă, stabilind că cererile îndreptate împotriva statului pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Prin dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., în materie de competenţă teritorială alternativă, legiuitorul a prevăzut că reclamantul este acela care are alegerea între două sau mai multe instanţe, deopotrivă competente, ceea ce înseamnă că instanţa nu ar putea dispune, din oficiu sau la cererea pârâtului, declinarea competenţei.

În speţă, se constată că reclamantul are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Bihor (Municipiul Beiuş, strada x nr. 32B, jud. Bihor) şi îşi desfăşoară activitatea în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Acesta, în temeiul art. 127 alin. (3) rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a sesizat Tribunalul Alba.

Prin urmare, alegerea reclamantului între instanţele deopotrivă competente, potrivit textelor de lege menţionate, manifestată prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Alba - instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Bihor - aflat în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Oradea, în a cărei circumscripţie se află Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea reclamantul, nu poate fi înlăturată de către instanţă, raportat la caracterul de ordine privată al normelor de competenţă teritorială incidente, astfel încât, opţiunea materializată prin depunerea cererii la oricare dintre instanţele deopotrivă competente, determină în mod definitiv fixarea competenţei în favoarea acelei instanţe.

În plus, Înalta Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, care reglementează în mod distinct situaţia particulară a competenţei de soluţionare a cererilor în care judecătorii, procurorii, grefierii şi asistenţii judiciari au fie legitimare procesuală activă (reclamanţi), fie legitimare procesuală pasivă (pârâţi).

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. circumscriu obligaţia reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate calităţii sale de a fi judecător la instanţa competentă să îi soluţioneze cauza, nu şi la instanţa de grad superior. De aceea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a hotărât, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma "la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Interesul ocrotit prin norma legală este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul.

Art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este un mijloc procedural, la îndemâna justiţiabililor încă de la debutul procesului civil, care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii.

Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. menţionează expres că prevederile alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi text de lege se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Sintagma "se aplică în mod corespunzător" utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1).

Ca atare, obligaţia de păstrare a aparenţei de imparţialitate se impune şi în raport cu procurorii care funcţionează la parchetele de pe lângă aceste instanţe.

În concluzie, pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcţionează pe lângă această instanţă.

Or, în cauză, este îndeplinită condiţia premisă de aplicare a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în sensul că reclamantul este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, instanţă competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, iar acesta a ales să învestească o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află Parchetul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Alba – secţia I civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând ca, în temeiul art. 135 C. proc. civ., să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2023.