Annullment challenges inadmissible in adverse possession dispute over 1,431 sqm plot.

Şedinţa publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 11 iulie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general şi Primăria sector 5 Bucureşti, să se constate că a uzucapat terenul în suprafaţă de 1.431,20 mp din str. x, sector 5 Bucureşti, aşa cum rezultă din Planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, teren delimitat în punctele 18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34, împrejmuit cu gard de beton, prin uzucapiunea de lungă durată de 30 de ani, prin folosirea continuă, sub nume de proprietate netulburată, publică şi utilă, precum şi obligarea pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a terenului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1846-1862, art. 1886-1889, art. 1890 şi art. 1895 din vechiul C. civ.

Prin cererea din 15 ianuarie 2008, reclamanta a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă

Prin sentinţa nr. 1950 din data de 19 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primar general şi Primăria sectorului 5 Bucureşti; a respins acţiunea în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

La data de 11 decembrie 2019, B. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L., iar prin încheierea din 05 noiembrie 2020, instanţa de apel a admis, în principiu, cererea.

Prin decizia nr. 468/A din data de 18 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei; a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantei-reclamante formulată de B., ca neîntemeiată.

4. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă

Împotriva deciziei nr. 468/A din data de 18 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi intervenientul B..

Prin decizia nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a anulat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 468/A din 18 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a respins, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul B. împotriva aceleiaşi decizii.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă au formulat contestaţii în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L. şi intervenientul B..

Contestatorii au arătat că instanţa a respins recursul omiţând să cerceteze unele dintre motivele de casare invocate în termen, iar prin această omisiune este lezat dreptul părţii la apărare şi la exercitarea unui recurs efectiv şi nu se îndeplineşte menirea instanţei de casaţie de a examina conformitatea dezlegărilor de drept cu legea, creându-se astfel o jurisprudenţă derutantă în interpretarea unor instituţii juridice frecvent uzitate.

S-a susţinut că instanţa a respins recursul formulat de intervenient în baza art. 67 alin. (4) C. proc. civ., fără a mai cerceta motivele de casare invocate prin cererea (instrumentum) intervenientului accesoriu. Dar, deşi motivele de recurs formulat de intervenientul accesoriu se regăseau într-o cerere separată, acestea făceau corp comun cu recursul (negotium iuris) în integralitatea lui.

Ca atare, prin necercetarea tuturor motivelor de recurs apare necesitatea căii de retractare pentru motivul prevăzut în art. 503 alin. (2) punctul 3 C. proc. civ.

De asemenea, s-a susţinut că respingerea cererii şi motivelor de recurs ale intervenientului accesoriu fără cercetarea acestora nu se încadrează în ipotezele art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, s-a arătat că singurul scop al intervenţiei accesorii este sprijinirea apărării părţii pentru care se intervine (în speţă, reclamanta). Demersul intervenientului accesoriu nu este, în esenţă, de sine stătător, ci se înscrie în sistemul apărării părţii pentru care intervine, face parte din acesta, întregeşte exercitarea drepturilor fundamentale de liber acces la justiţie, la un proces echitabil, la apărare. Nu în ultimul rând contribuie la contradictorialitatea dezbaterilor, iar prin aceasta la calitatea actului de justiţie.

Per a contrario, neluarea în seamă a intervenţiei accesorii admise în principiu, ignorarea de plano a argumentaţiei acesteia ştirbeşte exerciţiul drepturilor procesuale ale părţii principale, diminuând posibilitatea soluţionării corecte a pricinii. Acest ultim aspect este în speţă cât se poate de relevant, pentru că soluţia instanţei de recurs repetă nelegalitatea soluţiei date în apel, pe care raportul de filtru o remarcase deja. Adică s-a ajuns la paradoxul că raportul apreciază că un motiv de casare merită analizat, dar completul de judecată nu-l analizează.

S-a mai învederat că sunt cauze de nulitate prevăzute de art. 67 alin. (4) C. proc. civ. netimbrarea, timbrarea insuficientă, tardivitatea, iar nu şi ipotezele în care, ca în speţă, partea sprijinită face recurs în termen, timbrează, motivează şi insistă. Prin urmare, constatarea cauzei de nulitate înscrisă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu se poate face decât după ce au fost "filtrate" toate motivele de recurs, atât ale părţii sprijinite cât şi ale intervenientului care sprijină. În caz contrar, parcursul procedural prevăzut de lege este curmat prematur.

Contestatorii au mai apreciat că interpretarea exclusiv literală a art. 67 alin. (4) C. proc. civ. contravine principiului disponibilităţii, dreptului la un proces echitabil, principiului legalităţii, principiului contradictorialităţii.

Astfel, completul de filtru nu trebuia să se limiteze la interpretarea exclusiv literală a art. 67 alin. (4) C. proc. civ., ci să o completeze cu principiile dreptului, aşa cum impun dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, conform principiului contradictorialităţii, se impunea citarea şi ascultarea părţilor, în folosul unei dezlegări de drept conform logicii şi prinicipiilor dreptului.

S-a mai învederat că noţiunea de recurs are un înţeles dublu, faţă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.: instrumentum, respectiv negotium iuris.

Instanţele de orice grad sunt chemate să se pronunţe asupra cererilor prin care au fost învestite. Acestea sunt actele care urmează a fi admise, respinse ori anulate, nu calea de atac în sine. Cererea este un act juridic.

Conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dispozitivul hotărârilor judecătoreşti trebuie să cuprindă (pe lângă alte elemente obligatorii) "soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii". Ori, în speţă, e limpede că dispozitivul hotărârii nr. 2425/07.12.2022 nu cuprinde soluţia dată cererii de recurs a intervenientului accesoriu, ci direct soluţia dată recursului ca operaţiune juridică. Este consecinţa situaţiei că respectiva cerere de recurs nici n-a fost cercetată soluţionându-se numai cererea de recurs a părţii sprijinite şi făcându-se apoi o aplicare prematură a art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

Prin urmare, neluarea în seamă a cuprinsului cererii de intervenţie a lăsat acest act procedural de învestire fără o soluţie propriu-zisă, anihilând aplicarea legii (art. 1 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv a tuturor normelor de drept invocate.

S-a mai apreciat că procesul deliberării în astfel de situaţii trebuie să aibă în vedere mai întâi toate cererile şi motivele cuprinse în cererile ce vizează apărarea unică, integrată a unei părţi, dându-se eficienţă, dacă e cazul, motivelor de recurs ale intervenientului accesoriu, rostul acestora fiind tocmai întregirea apărării părţii sprijinite, în orice fază a procesului. Numai dacă se constată că motivele intervenientului nu aduc nicio contribuţie la completarea motivelor de casare ale părţii sprijinite, survine momentul declarării recursului (instrumentum) intervenientului ca neavenit. Dacă, dimpotrivă, motivele de casare invocate de intervenient completează apărarea părţii sprijinite, ele fac parte din motivarea unitară a recursului (ca negotium iuris) şi sunt supuse analizei.

Respingerea prematură a motivelor expuse de intervenient (în completarea celor expuse personal de partea sprijinită), fără cercetarea acestora echivalează cu o antepronunţare asupra admisibilităţii acelor motive complementare.

Totodată, s-a învederat că legea procedurală nu reglementează ipoteza ca partea sprijinită şi intervenientul în favoarea ei să poată formula o cerere comună, dar nici nu o interzice. Ca atare, pentru a exprima deplinul consens al recurentei-reclamante şi al recurentului-intervenient în susţinerea apărării integrate, în accesarea aceloraşi căi de atac, în invocarea tuturor argumentelor de susţinere a recursului, respectiv contestaţiei în anulare ca operaţiune juridică, partea sprijinită şi partea intervenientă au depus prezenta cerere de contestaţie în anulare prin acelaşi înscris.

Totuşi, pentru eventualitatea că acest mod de redactare-prezentare va fi considerat neavenit, s-a solicitat a se considera cererea comună ca fiind a reclamantului, intervenientul depunând şi înscris separat.

În concluzie, contestatorii au solicitat admiterea contestaţiilor în anulare şi, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (3) teza a V-a C. proc. civ. anularea deciziei nr. 2425/07.12.2022, urmând a se fixa termen pentru citarea părţilor şi dezbaterea recursului în integralitatea acestuia, cu dezlegarea tuturor motivelor de recurs formulate.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu au formulat întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţiile în anulare sub aspectul admisibilităţii acestora, în considerarea dispoziţiilor art. 503 coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Reţinând dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", Înalta Curte va analiza, cu prioritate, admisibilitatea prezentei căi de atac prin prisma normelor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, care, potrivit menţiunilor din Sistemul ECRIS, este 11 iulie 2017, fiind un proces început sub imperiul noului C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Principiul legalităţii căii de atac, consacrat de dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., stabileşte că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac. Exprimarea din alin. (1) al articolului anterior menţionat este foarte clară, în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Ca atare, controlul judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionat, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., de exercitarea căii de atac în condiţiile legii.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care părţile sau procurorul solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată ca, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să pronunţe o nouă hotărâre în urma unei noi judecăţi.

Contestaţia în anulare presupune o nouă judecată într-un proces în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă, în ipoteza în care s-au încălcat norme de procedură care au generat în mod vădit nerespectarea unor principii fundamentale ale procesului civil, precum cel al dreptului la apărare sau cel al contradictorialităţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva oricăror hotărâri judecătoreşti definitive (contestaţia în anulare de drept comun (obişnuită) – art. 503 alin. (1) C. proc. civ.), ori poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs şi a celor pronunţate de instanţele de apel, atunci când acestea din urmă sunt date fără drept de recurs (contestaţia în anulare specială – art. 503 alin. (2) C. proc. civ.).

Cu toate acestea, există situaţii în care legiuitorul a prevăzut expres fie că nu se poate exercita contestaţie în anulare împotriva unor hotărâri judecătoreşti, fie că nu se poate exercita nicio cale de atac, nici împotriva unor hotărâri şi nici a unor măsuri dispuse de instanţă.

O atare situaţie este cea prevăzută de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în care legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text să nu fie supuse niciunei căi de atac.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă nici unei căi de atac(...)".

În cauza pendinte, prin decizia civilă nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 468/A din 18 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fost respins, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul B., împotriva aceleiaşi decizii.

Recursul declarat de reclamantă a fost anulat, pe motiv că au fost invocate în mod formal motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., instanţa neputând identifica critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în textele legale invocate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de intervenient, acesta a fost respins ca neavenit, având în vedere soluţia dată recursului declarat de partea pentru care a intervenit, respectiv constatarea nulităţii acestuia, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

Decizia anterior amintită, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestaţiei în anulare, a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., astfel că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Din interpretarea textului procedural mai sus menţionat reiese că, în completul de filtru, se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din acelaşi act normativ, precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Astfel, procedura examinării admisibilităţii recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.

În consecinţă, Înalta Curte, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., decizia atacată cu contestaţie în anulare nefiind supusă niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. corob. cu art. 493 alin. (5) şi art. 503 din acelaşi act normativ, va respinge contestaţiile în anulare formulate de contestatoarea-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de contestatorul-intervenient B., împotriva deciziei civile nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatoarea-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de contestatorul-intervenient B., împotriva deciziei nr. 2425 din 07 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2023.