Detainee’s damages appeal annulled as void for failing to invoke statutory cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei obligarea acestora la daune morale şi materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluţia din data de 02 septembrie 2019, instanţa a solicitat reclamantului, printre altele, să indice în mod expres temeiul de drept în baza căruia solicită obligarea pârâţilor şi tipul răspunderii civile delictuale, să arate în ce constă prejudiciul moral şi material solicitat a fi reparat şi perioada pentru care solicită acordarea daunelor materiale, precum şi valoarea obiectului cererii, respectiv cuantumul sumei solicitate cu titlu de daune morale şi cuantumul sumei solicitate cu titlu de daune materiale, în privinţa daunelor morale să precizeze şi modalitatea de calcul.

Prin precizarea depusă la data de 13 septembrie 2019, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale şi materiale.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2019, instanţa a dispus anularea cererii, în temeiul art. 200 C. proc. civ., însă, în dosarul nr. x/2019 a fost admisă cerere de reexaminare formulată de reclamant, apreciindu-se că reclamantul a răspuns tuturor solicitărilor instanţei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 09 martie 2020, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, având în vedere faptul că reclamantul a precizat că valoarea cererii este de 100.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 2744/04 iunie 2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 187 din data de 10 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocat de pârâţi şi a respins ca fiind tardiv depusă acţiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 1680 A din data de 25 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 187 din data de 10 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1680 A din data de 25 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă la data de 08 noiembrie 2022, sub nr. x/2019.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată este nelegală.

De asemenea, a susţinut că solicită despăgubiri pentru faptul că în procesul civil, care a durat trei ani, nicio instanţă nu a soluţionat litigiul, deşi, potrivit art. 13 CEDO corob. cu art. 3 CEDO şi art. 1349, art. 1357, art. 1381 C. civ., lucrurile sunt destul de clare, fiind cunoscute dramele ce se petrec în spatele gratiilor.

5. Apărările formulate în cauză

5.1 Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat admiterea acestei excepţii şi anularea recursului ca nemotivat, având în vedere că recurentul-reclamant nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, aspectele invocate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, intimatul-pârât a susţinut că instanţa de apel a respins în mod corect apelul ca nefondat, reţinând existenţa prescripţiei, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 2500 şi urm. C. civ.. Recurentul-reclamant a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani pentru viol, executând pedeapsa pe perioada 08 decembrie 2011 - 28 iulie 2016, iar de la începerea pretinsului prejudiciu au trecut mai mult de trei ani.

S-a mai susţinut că recurentul-reclamant nu a fost împiedicat să formuleze acţiunea din locul de detenţie, dacă aprecia că este prejudiciat prin faptele pârâţilor. Or, acesta nu s-a plâns la momentul la care a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea şi nici nu a arătat în acţiune că ar fi intervenit vreun caz de întrerupere a termenului sau de suspendare.

Prin urmare, instanţa a admis în mod corect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca tardiv depusă acţiunea.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a apreciat că nu are calitate procesuală în cauză.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 486 şi art. 490 şi urm. C. proc. civ.

În probaţiune a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

5.2 Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs, motivat de faptul că aceasta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) rap. la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală.

Intimata-pârâtă a învederat că în cuprinsul cererii de recurs recurentul-reclamant nu aduce critici hotărârii atacate, raportat la prevederile art. 488 C. proc. civ., nearătând în ce ar consta nelegalitatea acesteia.

În ceea ce priveşte fondul recursului, intimata-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a reţinut că, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioadele 2012 - 2013 şi 2015 - iulie 2016, pe motiv că data la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă este data la care reclamantul a ştiut de aceste tratamente, ultima dată fiind eventual cea la care a avut loc eliberarea lui din detenţie, respectiv 28 iulie 2016, iar până la această dată apelantul ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel ce răspunde de ea. Prin urmare, reclamantul a cunoscut persoana răspunzătoare în acelaşi timp cu paguba, prin simplul fapt al executării pedepsei în condiţiile oferite de penitenciar.

De asemenea, s-a învederat că, pe fondul cauzei, reiterează susţinerile menţionate în întâmpinarea formulată la dosarul de fond, precum şi în apel.

Totodată, a susţinut că recurentul-reclamant nu a dovedit prin înscrisuri un minimum de argumente ori indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale i-au fost afectate şi nici nu a dovedit existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate. Or, sarcina probei, respectiv dacă sunt îndeplinite în cauza de faţă condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului, deci reclamantului.

S-a mai susţinut că daunele morale solicitate sunt nesusţinute şi conduc la concluzia că, de fapt, nu se urmăreşte repararea unor pretinse pagube, ci îmbogăţirea fără justă cauză.

În plus, suma solicitată cu titlu de despăgubiri este excesivă, iar răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă, nu să asigure un câştig. Presupusul prejudiciu moral, adică reparaţia pentru neliniştea, disconfortul şi incertitudinea cauzate de măsura condamnării reclamantului nu ţin de condiţiile de detenţie ci de măsura de îngrădire a libertăţii care nu intră în competenţa sistemului penitenciar. În acest context susţinerea reclamantului este lipsită de suport legal şi raţional.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 C. proc. civ.

6. Răspunsul la întâmpinare

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de Ministerul Justiţiei prin care a învederat că achiesează la această întâmpinare.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinările depuse în dosar de intimaţii-pârâţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi că solicită despăgubiri pentru faptul că în procesul civil, care a durat trei ani, nicio instanţă nu a soluţionat litigiul, deşi, potrivit art. 13 CEDO corob. cu art. 3 CEDO şi art. 1349, art. 1357, art. 1381 C. civ., lucrurile sunt destul de clare, fiind cunoscute dramele ce se petrec în spatele gratiilor.

Însă, pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul-reclamant să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată, ci trebuie să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, să indice greşelile anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Simplele nemulţumiri ale recurentului-reclamant faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă. Numai aşa instanţa de recurs poate să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, constatând nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1680A din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2023.