Inheritance certificate nullity suit assigned to Bucharest Sector 1 Court as fallback forum.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 29 septembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, autentificat sub nr. x din 9.05.2013 de B.N.P. D., întocmit de pe urma defunctei E..

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 3489 din 4 aprilie 2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţi, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că obiectul dosarului este reprezentat de o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor, întocmit de pe urma defunctei E., decedată în Israel, formulată împotriva unor persoane fizice cu domiciliul în străinătate, respectiv Israel şi Germania.

A apreciat instanţa că prezenta procedură judiciară este un proces cu element de extraneitate, fiind aplicabile prevederile art. 1065 C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile Cărţii a VII a "Procesul civil internaţionale" se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaţionale la care Romania este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale, nu se prevede altfel.

Referitor la dreptul european, instanţa a apreciat că acesta nu poate fi aplicat, având în vedere că defuncta nu a decedat într-un stat membru şi nici nu a optat pentru legea unui stat membru, respectiv cauza nu priveşte bunuri situate pe teritoriul României, fiind o acţiune în constatare nulitate înscris (art. 4, 5 si 10 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor).

În ceea ce priveşte existenţa unor tratate internaţionale, instanţa a constatat că nu există un tratat bilateral între România si Israel, stat în care s-a produs decesul defunctei, cu privire la competenţa judiciară în materia succesiunilor, potrivit evidenţelor Ministerului Afacerilor Externe.

A considerat că instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza având în vedere că pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei generale, potrivit art. 1067 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de obiect dosarului, o acţiune personală în materie de moştenire, instanţa a apreciat că nu poate fi stabilită o instanţă competentă teritorial să soluţioneze cauza deoarece ultimul domiciliu al defunctei a fost în Israel, iar ambii pârâţi au domiciliul în străinătate, fără a avea reşedinţa în România, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 8096 din 14 septembrie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că obiectul dosarului este reprezentat de o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor, întocmit de pe urma defunctei E., decedată în Israel, formulată împotriva unor persoane fizice cu domiciliul în străinătate, respectiv Israel şi Germania.

A constatat că prezenta procedură judiciară este un proces cu element de extraneitate, fiind aplicabile prevederile art. 1065 C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile Cărţii a VII a "Procesul civil internaţionale" se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaţionale la care Romania este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale, nu se prevede altfel.

Instanţa a apreciat că demersul judiciar intră în sfera de aplicabilitate a Regulamentului (UE) nr. 650/2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor, întrucât urmăreşte, implicit, prin anularea certificatului de moştenitor, desfiinţarea modalităţii de dezbatere a procedurii succesorale. Astfel, chiar dacă defuncta nu avea reşedinţa obişnuită în România, nefiind cetăţean al Uniunii Europene şi nici nu există o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor române, instanţa a reţinut competenţa de soluţionare a prezentei cauze ca fiind guvernată de dispoziţiile regulamentului.

Având în vedere că defuncta nu era cetăţean român şi nu a avut reşedinţa obişnuită în România în ultimii cinci ani, a constatat că devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din acest act normativ, fiind competente instanţele de la locul situării bunurilor ce fac parte din patrimoniul succesoral, reţinând, totodată, că potrivit certificatului de moştenitor a cărui anulare se solicită, activul succesoral se află exclusiv în Piatra Neamţ.

A apreciat că nu poate fi atrasă competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, conform art. 1072 C. proc. civ., deoarece acest text de lege se aplică numai în situaţia în care aceasta nu se poate stabili conform celorlalte reguli de competenţă prevăzute de acte normative internaţionale sau naţionale.

4. Hotărârea Judecătoriei Piatra Neamţ

Învestită prin declinare, Judecătoria Piatra Neamţ a pronunţat sentinţa civilă nr. 22 din 11 ianuarie 2023, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile Cărţii a VII a C. proc. civ., întrucât prezentul litigiu are elemente de extraneitate având în vedere că ultima reşedinţă a defunctei E. era în Israel.

A constatat că nu este aplicabil dreptul Uniunii Europene, în raport de faptul că decesul defunctei nu s-a produs într-un stat membru al Uniunii Europene, reţinând, totodată, că nu există un tratat încheiat între România şi Israel.

Instanţa a reţinut competenţa instanţelor române întrucât pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei, potrivit art. 1067 alin. (2) C. proc. civ.

A mai reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin raportare la faptul că defuncta a avut ultima reşedinţă în Israel, iar pârâţii au domiciliul în străinătate, având în vedere şi obiectul cererii, respectiv acţiune personală în materie de moştenire.

Sub un ultim aspect, a apreciat că, şi în contextul în care s-ar reţine incidenţa prevederilor Regulamentului UE nr. 650/2012, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Regulament pentru stabilirea competenţei teritoriale întrucât acest articol stabileşte doar competenţa instanţelor într-un stat membru UE, dar nu şi competenţa teritorială a instanţelor din acest stat membru.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, autentificat sub nr. x din 9.05.2013 de B.N.P. D., întocmit de pe urma defunctei E., decedată în Israel.

Înalta Curte constată că instanţele în conflict şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti reţinând ca fiind incidente dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 650/2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor, iar Judecătoria Piatra Neamţ reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1067 şi art. 1072 C. proc. civ.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, o acţiune personală, patrimonială cu element de extraneitate, având în vedere că ultima reşedinţă a defunctei E. era în Israel, Înalta Curte constată că sunt se impune a examina dispoziţiile Cărţii a VII a C. proc. civ.- Procesul civil internaţional.

Astfel, se reţine că, potrivit art. 1065 C. proc. civ., dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratate internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Acest text de lege reglementează domeniul de aplicare în cazul soluţionării unor litigii de drept privat cu elemente de extraneitate, în ceea ce priveşte competenţa internaţională a instanţelor române.

Referitor la Regulamentul (UE) nr. 650/2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor, se observă că poate fi atrasă competenţa instanţelor române, în temeiul art. 4, art. 5 sau art. 10 din acest act normativ în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile acestor texte legale, respectiv defuncta a decedat într-un stat membru ori a optat pentru legea unui stat membru sau cauza priveşte bunuri situate pe teritoriul României.

Cât priveşte existenţa unor tratate internaţionale, trebuie a se verifica dacă a fost încheiat vreun tratat bilateral între România şi Israel, stat în care s-a produs decesul defunctei, cu privire la competenţa judiciară în materia succesiunilor, împrejurare care, în concret nu fost dovedită.

În cazul de faţă, conflictul între cele două instanţe care s-au desesizat nu poartă însă asupra competenţei internaţionale a instanţelor române, pentru a fi avute în vedere aceste dispoziţii legale, întrucât pârâţii nu au invocat excepţia de necompetenţă generală, conform dispoziţiilor art. 1067 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza.

Ca atare, sunt incidente dispoziţiilor Cărţii a VII a C. proc. civ., respectiv prevederile art. 1067 C. proc. civ. care reglementează prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei române, statuând următoarele: (1) Când, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, părţile au convenit valabil competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanţele române sunt singurele competente. (2) Cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanţa română în faţa căreia pârâtul este chemat rămâne competentă de a judeca cererea, dacă pârâtul se prezintă în faţa instanţei şi formulează apărări în fond, fără a invoca excepţia de necompetenţă, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa română sesizată poate respinge cererea, când din ansamblul circumstanţelor rezultă că litigiul nu prezintă nicio legătură semnificativă cu România.

Prin urmare, se constată că regulile de procedură din Cartea a VII a "Procesul civil internaţional" determină doar competenţa internaţională a instanţelor române, în raport cu cele străine, iar competenţa internă este stabilită prin regulile din procedura obişnuită, atât sub aspect material, cât şi teritorial.

Potrivit dispoziţiilor art. 1072 C. proc. civ. (1) Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

Art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că, dacă în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

Raportat la obiectul dedus judecăţii, o acţiune personală în materie de moştenire, reţinând că instanţele române sunt competente internaţional să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că nu se poate determina competenţa de soluţionare a cauzei prin aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., care instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, faţă de împrejurarea că pârâţii au domiciliul în Israel şi Germania, Înalta Curte reţine că sunt incidente prevederile art. 1.072 alin. (2) C. proc. civ., competenţa internă neputând fi stabilită conform regulilor din procedura obişnuită.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.