Jurisdiction for compelling the Guarantee Fund of Insured Parties to process payment claims: civil court competence under Law No. 213/2015 vs. administrative jurisdiction

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 5 mai 2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată transmise la FGA în data de 23.10.2021, în conformitate cu dispoziţiile legale şi obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1494/08.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

A reţinut instanţa dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 102/2021 şi faptul că actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 916/24.09.2021, iar cererea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 05.05.2022, ulterior modificării legislative.

A. S.A. şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (invocând refuzul nejustificat al intimatei de a soluţiona cererea de plată), ceea ce în opinia reclamantei atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

Instanţa a reţinut însă că, deşi dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 102/2021 fac referire la competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva deciziei de respingere a sumelor solicitate, iar în speţă cererea de plată nu a fost soluţionată de către FGA, acestea se aplică şi cauzelor având ca obiect obligaţie de a face, prin care se solicită obligarea FGA să soluţioneze cererea de plată. În atare situaţie, este evident că legiuitorul, prin dispoziţiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă; astfel, raţiunea dispoziţiilor legale nu poate fi aceea de a atribui competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva cererilor de plată respinse instanţelor civile şi instanţelor de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cererilor de obligarea a FGA la soluţionarea cererilor, raportul juridic fiind unul civil, iar competenţa revenind în cauză (prin raportare şi la valoarea obiectului) Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 102/2021.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 14053/02.11.2022, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătorei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că reclamanta a invocat ca temei juridic, în special, dispoziţii din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a menţionat în mod expres în cererea introductivă de instanţă că este vorba despre o "acţiune în contencios administrativ."

Aşadar, reclamanta a stabilit expressis verbis cauza cererii de chemare în judecată, iar instanţa este obligată să o respecte, neputând-o modifica, potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ.. Faţă de prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., arată că prima instanţă nu a recalifica cererea de chemare în judecată. De altfel, chiar şi dacă ar fi recalificat-o, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nu putea schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 1 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015, pârâtul Fondul de garantare a asiguraţilor se constituie ca persoană juridică de drept public care îşi exercită atribuţiile şi competenţele potrivit prevederilor prezentei legi.

Astfel, instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi arată că pârâtul este o autoritate publică centrală care a refuzat nejustificat să rezolve o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim aparţinând reclamantei, sens în care ne aflăm în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ. Astfel, este fără absolut nicio urmă de îndoială că pârâtul este persoană juridică de drept public, fiind integrat în noţiunea de autoritate publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, textul de lege invocat de către prima instanţă, respectiv art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extins la alte tipuri de litigii, precum cel din speţă. Într-o altă exprimare, aplicarea prin analogie a textului legal antemenţionat la cererea de chemare în judecată, care nu are drept obiect "contestaţie decizie FGA", ci "obligare emitere act administrativ", nu are suport legal, iar dacă s-ar valida raţionamentul primei instanţe învestite cu soluţionarea pricinii s-ar schimba cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este cu putinţă, întrucât reclamanta este singura îndrituită să determine cauza cererii introductive de instanţă.

Este necesar a mai releva că în materie de competenţă nu se analizează dacă partea are sau nu deschisă calea remediului procedural la care a apelat, instanţa fiind ţinută să verifice, mai întâi, dacă este competentă să soluţioneze pricina prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată pe care a configurat-o reclamanta.

Având în vedere toate aspectele de fapt şi de drept reţinute, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în referire la art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2), instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competenta soluţionare a regulatorului de competenţă.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 precum şi natura juridică a cererii de chemare în judecată, ca fiind civilă sau de contencios administrativ.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie solicitarea reclamantului privind obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată transmisă în data de 23.10.2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021, în vigoare la momentul formulării cererii înregistrate de către reclamant la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, " (1) În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege. (3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă. (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 123; comisia specială poate dispune suspendarea soluţionării cererii de plată, în condiţiile art. 16 alin. (3). (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (51) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

În cauză, Înalta Curte reţine că demersurile reclamantului se află în etapa prevăzută de art. 13 mai sus citat, pârâtul fiind sesizat de reclamant în scopul obţinerii despăgubirilor pe care ar fi fost îndreptăţit să le obţină de la B. S.A. (aflată în procedura falimentului).

Se reţine, totodată, că problema care a generat prezentul conflict de competenţă este de a stabili dacă această procedură are caracter civil sau de contencios administrativ.

Alin. (5) al art. 13 din Lege nr. 213/2015, anterior redat, prevede că decizia de respingere poate fi contestată la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, alin. (51) stabileşte că hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de dreptul comun.

Înalta Curte reţine că ipoteza mai sus menţionată, reglementată de art. 13 din Legea nr. 213/2015, presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ipoteză care nu se regăseşte în speţă, iar reclamanta se plânge de refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a unor cereri de plată.

În condiţiile în care Legea nr. 213/2015 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu emite decizia, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului pârâtului nu poate rămâne necenzurat pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră îndreptăţit la despăgubiri de a se adresa instanţei competente, ci dimpotrivă, art. 21 alin. (2) din Constituţia României prevede că acest drept poate fi exercitat neîngrădit.

Sub aspectul determinării instanţei competente, trebuie avut în vedere că, astfel cum s-a menţionat, potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015, competente să soluţioneze contestaţia împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 213/2015, precum şi calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei sunt instanţele civile de la sediul Fondului de Garantare.

De aceea, se impune ca şi în cazul refuzului Fondului de Garantare de a soluţiona cererea, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la instanţele civile de la sediul Fondului de Garantare, simetric regulilor prevăzute în Legea nr. 213/2015.

Totodată trebuie reţinut că natura juridică a pretenţiilor solicitate prin cererea înregistrată la Fondul de Garantare este una civilă – drept de creanţă izvorât din contractele de asigurare, în cazul producerii riscului asigurat, iar raportul juridic litigios nu este un raport de persoană vătămată în drepturi-autoritate publică emitentă a actului administrativ vătămător, astfel că sunt aplicabile normele de competenţă generală prevăzute de C. proc. civ., iar nu normele speciale de competenţă din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, rezultă că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competenţă procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.

Având în vedere că prin cererea transmisă FGA, reclamanta a solicitat plata sumei de 10.863,03 RON, iar potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., judecătoria judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, precum şi, raportat la împrejurarea că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, competentă să soluţioneze prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.