Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 470/2023 AI generated

Negative conflict of jurisdiction over validity of attachment: territorial competence of the enforcement court determined by debtor’s domicile at notification and the unity of the enforcement court principle.

Case Number Decizia nr. 470/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Urziceni Court, which effectively rejected the Mangalia Court's declination and upheld the Urziceni Court's prior assertion of territorial competence. The dispute arose from a creditor's request to validate an attachment (poppire) of debts owed to the debtor by third parties, where the Urziceni Court initially claimed competence based on the debtor's domicile at the time of the enforcement organ's notification, while the Mangalia Court claimed competence based on the principle of the single enforcement court, citing that the Urziceni Court had authorized the enforcement. The decisive legal basis included Article 651(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, which defines the enforcement court as the one where the debtor is domiciled when the enforcement organ is notified, and Article 790, combined with the binding interpretation from the Court's 2021 decision in interest of the law that reinforces the unity of the enforcement court for handling all incidents of the same enforcement procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 790 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (3) din C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over validity of attachment: territorial competence of the enforcement court determined by debtor’s domicile at notification and the unity of the enforcement court principle: Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 790 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului persoană fizică.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction enforcement by attachment validity of debt enforcement territorial jurisdiction unity of domicile article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 09 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022, petentul BEJ A., pentru creditorul B. şi Asociaţii în contradictoriu cu debitorul C., şi terţii popriţi Ministerul de Finanţe şi D. S.A., a solicitat instanţei validarea popririi înfiinţate de către B.E.J. A. până la concurenţa sumei de 28.293,10 RON, reprezentând debit şi cheltuieli de executare

În motivare, în esenţă, se arată faptul că la data de 30.03.2022 terţii popriţi au primit adresa de înfiinţare a proprii dispusă de B.E.J. A. până la concurenţa sumei de 28.293,10 RON, reprezentând debit şi cheltuieli de executare.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 787 şi următoarele din C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 06 septembrie 2022, Judecătoria Urziceni a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 790 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului persoană fizică.

Totodată, a reţinut că domiciliul debitorului la data înregistrării cererii de executare silită este în oraşul E., sat Vâlcelele, str. x, jud. Constanţa, motiv pentru care a apreciat că aparţine Judecătoriei Mangalia competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Mangalia, prin sentinţa civilă nr. 2239 din 25 octombrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Urziceni, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut aplicabilitatea în speţă a principiului unicităţii instanţei de executare, precum şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exprimate în decizia nr. 20/2021 pronunţată în recurs în interesul legii.

Astfel, reţinând că Judecătoria Urziceni este instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare poprire, formulată de petentul BEJ A., pentru creditorul B. şi Asociaţii în contradictoriu cu debitorul C., şi terţii popriţi Ministerul de Finanţe şi D. S.A..

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Urziceni şi Judecătoria Mangalia şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 790 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., însă Judecătoria Mangalia a reţinut şi incidenţa celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparţine instanţei de executare şi anume judecătoriei în a cărei circumscripţie şi-a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

Prin încheierea din 23 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. x/2022 a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenţă juridică seria x/15.10.2016, prin toate formele de executare prevăzute de lege, până la realizarea dreptului creditorului B. şi Asociaţii rezultat din titlul executoriu, respectiv suma de 5000 euro, precum şi a cheltuielilor de executare.

Cum în speţă, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terţilor popriţi, Ministerul de Finanţe şi D. S.A. la înfiinţarea popririi asupra veniturilor, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită şi anume Judecătoria Urziceni, ca instanţă de executare.

În dezlegarea acestor aspecte se dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Aceasta este şi dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă, s-a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, în cuprinsul paragrafelor 70, 71, şi 80 s-au reţinut următoarele:

,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu – toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

80. Acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

Aşadar, câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reţinând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.