Inadmissibility of recourse against final Court of Appeal judgment under exclusive appeal regime for communist-era property restitution

Şedinţa publică din data de 09 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 15.09.2020, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare a imobilului situat în Bucureşti, str. x.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 802 din 21 mai 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia prematurităţii, a admis cererea şi a obligat pârâta să soluţioneze dosarul administrativ nr. x/CC privind imobilul situat în Bucureşti, str. x, prin emiterea deciziei de compensare aferente.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 287 A din 07 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admisa apelul formulat de pârâta Comisia naţională pentru compensarea imobilelor; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia prematurităţii cererii şi a respins cererea ca prematură.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 287 A din 07 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E. şi F..

5. Înregistrarea dosarului

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în 06 septembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 10.

Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data 09 martie 2023, în vederea soluţionării recursului, când a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii şi cea a nulităţii căii de atac, pentru lipsa motivării.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi având în vedere şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în sensul că cererea este nemotivată. În această situaţie, suntem în prezenţa unei neregularităţi procedurale a cererii de recurs, prin neîndeplinirea unei cerinţe prevăzute sub sancţiunea nulităţii, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, se constată că recursul declarat în cauză este îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi art. 634 pct. (5) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar, potrivit alin. (2), în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

Drept urmare, Înalta Curte urmează să analizeze, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac, întrucât această excepţie vizează inexistenţa căii de atac, în timp ce nulitatea vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare a imobilului situat în Bucureşti, str. x.

Cererea a fost formulată la 15 septembrie 2020 şi a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Înalta Curte constată că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dreptul persoanei îndreptăţite să atace decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

Conform art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede că:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." .

Reiese, aşadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, purtând această menţiune în dispozitiv, şi nu este susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că decizia nr. 287 A din 07 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanţii A., C., D., E. şi F., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., C., D., E. şi F. împotriva deciziei nr. 287 A din 07 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.