Nullity of appeal for late e-mail submission after business hours despite peremption of subrogated creditor challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) ordered the nullity and annulment of the appeal filed by the creditor, effectively upholding the lower court's decision to declare the appeal perempted and allowing the first-instance judgment in favor of the buyer to become final. The dispute involved a creditor's attempt to exercise a subrogated action to challenge a court judgment acting as a sales contract for an apartment; however, the appeal was suspended pending a criminal investigation, and upon the investigation's closure, the appellate court determined the appeal was perempted due to the lapse of statutory deadlines. The decisive legal basis was the strict application of procedural time limits for motivating an appeal, specifically finding that the creditor’s justification submitted at 22:00 on the final day of the five-day deadline, after official business hours ended, constituted a late filing under the pre-2018 Civil Procedure Code provisions and ICCJ Decision No. 34/2017, thereby triggering the sanction of procedural nullity for missing the statutory deadline.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 din C. proc. civ, art. 1669 din C. civ, art. 148 din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 414 din C. proc. civ, art. 466 alin. (4) din C. proc. civ; Nullity of appeal for late e-mail submission after business hours despite peremption of subrogated creditor challenge: Împotriva acestei sentinţe, la data de 06 martie 2015, a formulat apel C. S.A., invocând calitatea de creditor al pârâtei B., pe calea acţiunii oblice, conform art. 1558 - 1560 din C. civ., solicitând anularea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 martie 2023
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond sau se anulează, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 20 februarie 2013 sub nr. x/2013 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul apartament situat în Bucureşti, str. x, mansardă, precum şi cu privire la terenul aferent acestuia.
În drept, reclamanta a invocat art. 1669 din C. civ., art. 148 din C. proc. civ.
2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 172/12.02.2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., a constatat că între reclamanta A. şi pârâta B. a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. x situat în Bucureşti, str. x, la mansardă, cu teren aferent de sub construcţie în suprafaţă de 82,28 mp, hotărârea ţinând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul mai sus indicat în privinţa cumpărătoarei A. şi vânzătoarei B.. Instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.771 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, onorariul de expert şi onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 06 martie 2015, a formulat apel C. S.A., invocând calitatea de creditor al pârâtei B., pe calea acţiunii oblice, conform art. 1558 - 1560 din C. civ., solicitând anularea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din data de 07 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de apelanta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 172 din 12 februarie 2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi cu intimata B., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciindu-se, în esenţă, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii, că stabilirea infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea penală are o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei care se va pronunţa în cauză.
La data de 8 august 2017, apelanta C. S.A. a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei şi reluarea judecăţii cauzei, cerere care a fost respinsă de Curte, ca fiind neîntemeiată, prin încheierea pronunţată în acest dosar la data de 2 noiembrie 2017.
La data de 30 martie 2021, intimata-reclamantă A. a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea constatării perimării apelului exercitat în cauză, invocându-se soluţionarea dosarului penal nr. x/2013
Prin încheierea din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus repunerea cauzei pe rol şi a acordat termen la 23.09.2021, fiind dispusă emiterea unei adrese către Ministerul Public în vederea înaintării dovezilor de comunicare către C. şi B. a soluţiei de clasare din data de 8.05.2019, dispuse în dosarul penal nr. x/2018, cauza fiind amânată la datele de 18 noiembrie 2021 şi 27 ianuarie 2022 pentru revenirea cu adresă în sensul arătat anterior.
Prin decizia nr. 163A/10.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2013, s-a constatat perimat apelul formulat de apelanta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 172 din 12 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013.
4. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva încheierii din 17 iunie 2021 şi a deciziei nr. 163A/10.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs C. S.A.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 iunie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9.
5. Procedura de filtru.
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut, în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 17.06.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, că, faţă de art. 414 din C. proc. civ., încheierea prin care s-a admis cererea de repunere pe rol poate fi atacată odată cu fondul, dacă hotărârea pronunţată, prin care instanţa se dezînvesteşte, este susceptibilă de vreo cale de atac. Soluţia decurge din faptul că aceste încheieri sunt încheieri premergătoare, iar atacarea lor odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel, este prevăzută de art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., normă aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte calea de atac a recursului declarat împotriva deciziei nr. 163A/10.02.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, s-a considerat că aceasta este admisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., care stipulează că hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Raportorul a concluzionat că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, împotriva unor hotărâri supuse acestei căi de atac; recursul este legal timbrat; urmând a se avea în vedere excepţia tardivităţii recursului şi excepţia lipsei de interes, invocate prin întâmpinare.
Prin încheierea din 22.11.2022, Înalta Curte a constatat că recursul împotriva deciziei nr. 163A/10.02.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a fost declarat la 16 februarie 2022 (plic fila x), motivarea recursului s-a depus la 15 iunie 2022, ora 22:00 (e-mail - fila x), iar decizia atacată a fost comunicată la data de 9 iunie 2022. Astfel, s-a reţinut că recursul a fost motivat în ultima zi a termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 421 din C. proc. civ., dar după ora la care încetează activitatea la instanţă, motiv pentru Înalta Curte a constatat că se impune continuarea procedurii de filtru şi întocmirea unui supliment la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, avându-se în vedere considerentele deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în examinarea sesizării privind dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., faţă de prevederile tranzitorii ale art. 24 şi art. 25 din cod şi prin raportare la data începerii litigiului.
Prin suplimentul la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a arătat că recursul a fost motivat în ultima zi a termenului legal prevăzut dispoziţiile art. 421 din C. proc. civ., dar după ora la care încetează activitatea la instanţă, astfel că ar fi incidenţă excepţia nulităţii căii de atac pentru motivarea căii de atac cu depăşirea termenului legal.
Completul de filtru C9, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la datele de 5, respectiv 6 octombrie 2022.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din 22 noiembrie 2022, s-a dispus continuarea procedurii de filtru şi întocmirea unui supliment la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Suplimentul la raport a fost comunicat părţilor la data de 23 ianuarie 2023, conform dovezilor aflate la dosar recurs.
Părţile nu au depus puncte de vedere la raport şi nici la suplimentul la raport.
Prin rezoluţia din 14 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 07 martie 2023, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând recursul, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 163 din 10 februarie 2022 şi încheierea premergătoare din 17 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Prin decizia menţionată, s-a constatat perimat apelul formulat de apelanta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 172 din 12.02.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2013.
Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea de perimare este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.
C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei menţionate la data de 16 februarie 2022, astfel cum rezultă din data ştampilei aplicate pe plicul depus la dosar la fila x.
În ceea ce priveşte motivarea căii de atac, art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. stabileşte că, în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii, iar art. 487 din C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.
În consecinţă, în aplicarea prevederilor arătate, termenul de motivare a recursului este de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Decizia respectivă a fost comunicată recurentei C. la data de 9 iunie 2022, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul Curţii de Apel, iar motivarea recursului a fost trimisă instanţei la data de 15 iunie 2022, ora 22:00, prin poşta electronică, astfel cum rezultă din dovada depusă în acest sens la dosar la fila x.
Având în vedere data cererii de chemare în judecată, 20.02.2013, Înalta Curte constată că, faţă de prevederile art. 24 şi 25 alin. (1) din C. proc. civ., cauzei îi sunt aplicabile dispoziţiile codului în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, astfel cum erau acestea în vigoare la data începerii procesului.
Conform art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., în forma arătată, actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. Dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, astfel cum stabilea 182 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aplicabilă procesului faţă de data începerii acestuia, astfel cum s-a arătat mai sus, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen.
În contextul expus, constatându-se că recursul a fost motivat în ultima zi a termenului legal prevăzut dispoziţiile art. 421 din C. proc. civ., 15 iunie 2022, dar după ora la care încetează activitatea la instanţă, orele 22:00, în cauză este incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac pentru motivarea acesteia cu depăşirea termenului legal, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că în cauză nu este incidentă ipoteza art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. privind invocarea din oficiu a unor eventuale motive de casare de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea menţionată, aceea a nulităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 163 din 10 februarie 2022 şi încheierii din 17 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei nr. 163 din 10 februarie 2022 şi încheierii din 17 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2023.