Jurisdiction for protection order: legal domicile versus de facto residence abroad under Law 217/2003

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 10 februarie 2023 sub nr. de dosar x/2023, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanţei emiterea unui ordin de protecţie în baza dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 217/2003. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 217/2003.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 157 din 13 februarie 2023, Judecătoria Craiova, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, rezultă că locuinţa petenţilor este, în fapt, în Franţa, cauza prezentând un element de extraneitate, caz în care devin incidente dispoziţiile art. 1065 din C. proc. civ.. Instanţa a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, conform căruia cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. Această competenţă este exclusivă şi este relevant, din considerente de protecţie a victimei, domiciliul în fapt al acesteia la momentul promovării cererii de chemare în judecată.

Instanţa a concluzionat că, întrucât reclamanţii-victime au domiciliul în Franţa, devine competentă Judecătoria Sectorului 1, conform dispoziţiilor art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că, dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1242/2023 din 20 februarie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a considerat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 au instituit un caz de competenţă teritorială alternativă a instanţelor judecătoreşti care pot soluţiona o cerere de emitere a ordinului de protecţie, în favoarea instanţelor de la domiciliul sau reşedinţa victimei. În cazul competenţei alternative, art. 116 din C. proc. civ. prevede posibilitatea reclamanţilor să aleagă instanţa pe care doresc să o învestească cu soluţionarea cererii.

Intanţa a constatat că, în prezentul dosar, reclamaţii au înţeles să aleagă una dintre instanţele competente teritorial, şi anume Judecătoria Craiova, aceasta fiind instanţă competentă, întrucât este instanţa de la domiciliul reclamanţilor. În acest sens, instanţa a constatat că, potrivit datelor furnizate de petenţi în cererea de chemare în judecată, reclamantul A. îşi are domiciliul în Mun. Craiova, Aleea x, în vreme ce reclamanta B. îşi are domiciliul în Mun. Călăraşi, str. x. Susţinerile petenţilor privind domiciliul legal se coroborează şi cu datele rezultate din verificările în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date dispuse de către instanţă, din oficiu, conform cărora aceştia îşi au domiciliile legale la adresele indicate anterior. Instanţa a constatat că, într-adevăr, aceştia îşi au reşedinţa în fapt pe teritoriul Franţei.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei emiterea unui ordin de protecţie în baza dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 217/2003 împotriva pârâtei C..

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

Din interpretarea literală a dispoziţiilor anterior menţionate reiese că, în materia emiterii ordinelor de protecţie, legiuitorul a reglementat o competenţă teritorială alternativă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima, în speţă, reclamanţii.

Dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 trebuie raportate la noţiunea de domiciliu, astfel cum este aceasta definită de art. 87 din C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice. Astfel, conform art. 87 din C. civ.: "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acela unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Potrivit art. 91 alin. (1) din C. civ., dovada domiciliului sau a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. Din conţinutul cererii de chemare în judecată şi al înscrisurilor existente la dosarul cauzei – referat de verificare a domiciilor actuale ale reclamanţilor în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, rezultă că reclamanţii au domiciliul în Craiova, respectiv Călăraşi.

De asemenea, dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 trebuie interpretate prin prisma scopului urmărit, acela de a facilita victimei obţinerea sprijinului organelor judiciare.

Astfel, având în vedere şi prevederile art. 116 din C. proc. civ. care conferă reclamantului alegerea între două instanţe deopotrivă competente, în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei are relevanţă juridică alegerea reclamanţilor, şi nu împrejurarea că aceştia au reşedinţa în Franţa.

Reţinând că reclamanţii au înţeles să învestească instanţa de pe raza teritorială în care se află domiciliul unuia dintre ei, şi anume, Judecătoria Craiova, instanţă competentă potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, iar această alegere a definitivat competenţa instanţei astfel sesizate, potrivit art. 116 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Craiova este competentă să soluţioneze cauza, motiv pentru care, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2023.