Territorial competence in tax enforcement objections: Debtor’s domicile at the start of enforcement determines the competent court.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative jurisdictional conflict by assigning competence to the Mangalia District Court, rejecting the reciprocal declinations made by the Bacau and Mangalia courts. The dispute arose from an objection to enforcement and objection to the title filed by a debtor against the Regional Directorate of Public Finance, challenging an executive title for unpaid damages where the lower courts disagreed on the debtor’s domicile at the time of seizing the enforcement organ. The Court determined that the applicable legal regime is governed by the Tax Procedure Code as of the enforcement start date, establishing that the competent court is defined by the debtor's domicile at the moment the enforcement procedure was initiated, which was located in the Mangalia jurisdiction; consequently, subsequent changes in the debtor’s residence did not alter the specialized court's competence under Article 651 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 260 din Legea nr. 207/2015, art. 651 din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 650 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (2) din C. proc. civ; Territorial competence in tax enforcement objections: Debtor’s domicile at the start of enforcement determines the competent court: The dispute arose from an objection to enforcement and objection to the title filed by a debtor against the Regional Directorate of Public Finance, challenging an executive title for unpaid damages where the lower courts disagreed on the debtor’s domicile at the time of seizing the enforcement organ. The Court determined that the applicable legal regime is governed by the Tax Procedure Code as of the enforcement start date, establishing that the competent court is defined by the debtor's domicile at the moment the enforcement procedure was initiated, which was located in the Mangalia jurisdiction; consequently, subsequent changes in the debtor’s residence did not alter the specialized court's competence under Article 651 of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 martie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 01 august 2022 sub nr. de dosar x/2022, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Serviciul Fiscal Municipal Mangalia, contestaţie la executare şi contestaţie la titlu împotriva somaţiei nr. x/15.07.2022 şi a titlului executoriu nr. x/15.07.2022, solicitând anularea acestora.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin actele contestate, i s-a impus suma de 1.819 RON reprezentând venituri din despăgubiri, însă nu datorează această sumă şi nu i s-a comunicat niciun act, astfel că nu are calitatea de debitor.
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 711 şi următoarele din C. proc. civ.
Prin notele de şedinţă depuse la 04 octombrie 2022, intimata a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bacău, secţia civilă .
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5656/2022 din 01 noiembrie 2022, Judecătoria Bacău, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, şi a apreciat că, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din acelaşi cod, devin aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare aparţinând instanţei de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Faţă de împrejurarea că, la data sesizării organului de executare silită, domiciliul debitorului era în sat 2 Mai, comuna Limanu, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Mangalia, instanţa a considerat că aceasta devine competentă a soluţiona contestaţia la executare.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 54 din 17 ianuarie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Instanţa a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare, iar instanţa de executare nu este Judecătoria Mangalia, ci Judecătoria Bacău. În acest sens, instanţa a constatat că data sesizării organului de executare este 15.07.2022, dată la care s-a format dosarul de executare silită nr. 8526, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul întâmpinării, executare începută în temeiul titlului de creanţă constând în decizia nr. x din 31.12.2021, devenit ulterior titlu executoriu. De asemenea, instanţa a constatat că, potrivit verificărilor efectuate în baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, la data de 15.07.2022 (data sesizării organului de executare) domiciliul debitoarei se afla în comuna Hemeiuş, jud. Bacău, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Bacău.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui soluţionare a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin contestaţia la executare ce face obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul de competenţă, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Serviciul Fiscal Municipal Mangalia, anularea somaţiei nr. x/15.07.2022 şi a titlului executoriu nr. x/15.07.2022.
În speţă, Judecătoria Bacău şi Judecătoria Mangalia şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, soluţionând diferit problema domiciliului debitorului la data sesizării organului de executare.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că procesul având ca obiect contestaţie la executare vizează, astfel cum a precizat contestatoarea, actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 8526 al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Serviciul Fiscal Municipal Mangalia.
În dosarul menţionat, somaţia a fost emisă la data de 1.07.2013, în baza art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, înscrisul fiind depus în copie la dosarul Judecătoriei Bacău.
În raport de data menţionată, Înalta Curte constată că executarea silită este supusă reglementării actului normativ indicat, în vigoare la momentul respectiv. Astfel, conform art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, executarea silită începe prin comunicarea somaţiei iar potrivit art. 172 alin. (4), contestaţia de introduce la instanţa competentă. Conform art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, unde acesta nu dispune, se aplică C. proc. civ.
Potrivit art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma aplicabilă de la 15 februarie 2013 şi până la data de 15 iulie 2014, dată fiind constatarea neconstituţionalităţii sale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din data de 16 iulie 2014, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În cauză, executarea silită se realizează de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Serviciul Fiscal Municipal Mangalia, situaţie în care Judecătoria Mangalia este instanţa competentă.
Concluzia se impune şi în situaţia în care se are în vedere dispoziţia legală menţionată în forma ulterioară declarării neconstituţionalităţii. Astfel, instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului de la data sesizării organului de executare, se constată că somaţia a fost emisă la data de 1 iulie 2013, potrivit înscrisului aflat la dosarul Judecătoriei Bacău, şi comunicată la data de 22.07.2013, conform înscrisului aflat la fila x din acelaşi dosar, dată care reprezintă momentul începerii executării silite conform art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, moment în care domiciliul debitoarei A. era în sat 2 Mai, comuna Limanu, judeţul Constanţa. Acest aspect rezultă din informarea de la dosarul Judecătoriei Bacău, obţinută prin consultarea bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Faptul că, ulterior, contestatoarea avut reşedinţa stabilită în municipiul Bacău sau că, ulterior începerii executării, şi-a schimbat domiciliul, nu reprezintă importanţă în stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare, având în vedere că instanţa de executare se stabileşte în raport de momentul începerii executării silite, în acest sens statuând şi dispoziţiile art. 651 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere susţinerea intimatei în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se face executarea ar fi competentă să soluţioneze cauza, prin raportare la decizia nr. XIV/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, această decizie având în vedere soluţia legislativă conţinută în art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, act normativ care nu este aplicabil cauzei.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2023.