Motion to annul cassation decision rejected; substituted consent and easement rulings stand

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

În deliberare asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iulie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, obligarea acesteia la emiterea acordului faţă de proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă cu funcţiuni mixte, servicii şi comerţ, industrie nepoluantă şi depozitare" conform proiectului nr. 21/2013 întocmit de B.I.A. arh. B. (pentru amplasamentul situat în extravilanul Municipiului Arad identificat conform Anexei la Certificatul de Urbanism nr. x/28.03.2012 emis de Primăria Municipiului Arad şi ulterior, Certificatul de Urbanism nr. x/18.06.2015, aflate în proprietatea acestuia) - denumit în continuare "Proiectul PUZ", cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat normele şi principiile juridice privind obligaţia de a face şi abuzul de drept.

Prin cererea de completare a acţiunii, reclamantul a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să suplinească acordul favorabil al pârâtei Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă cu funcţiuni mixte, servicii şi comerţ, industrie nepoluantă şi depozitare", indicat în acţiunea introductivă. Reclamantul a arătat că îşi menţine petitul şi motivele acţiunii introductive, astfel încât, urmare a cererii adiţionale, acţiunea împotriva pârâtei urmează să aibă două capete de cerere: unul principal, având ca obiect cererea de pronunţare a unei hotărâri care să suplinească acordul favorabil al pârâtei şi unul subsidiar, având ca obiect cererea de obligare a pârâtei la emiterea acordului favorabil cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă, cu funcţiuni mixte, servicii şi comerţ, industrie nepoluantă şi depozitare".

Prin sentinţa civilă nr. 5893 din 28 noiembrie 2017, Judecătoria Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Prin sentinţa civilă nr. 29 din 7 februarie 2018, Tribunalul Arad a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Curtea de Apel Timişoara, pentru soluţionarea acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 5 martie 2018, Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să suplinească acordul pârâtei şi obligaţia de a face, în favoarea Tribunalului Arad.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 12 martie 2018 sub nr. x/2017*.

Reclamantul a depus la dosar mai multe cereri de precizare a acţiunii (la datele de 21 martie 2018, 16 mai 2018 şi de 15 mai 2019), prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea acordului, respectiv pronunţarea unei hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de acord al pârâtei, faţă de proiectul PUZ în forma modificată conform documentaţiei anexate, cu identificarea expresă a canalelor şi poziţiei acestora indicată în planşe.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018 s-a constatat că dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Arad a fost conexat la dosarul nr. x/2017. S-a dispus citarea, în calitate de reclamantă, a soţiei reclamantului, C..

Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru creşterea Bovinelor Arad, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, Judeţul Arad prin Prefect şi Consiliul Judeţean Arad, constatarea dreptului de trecere, cu piciorul şi cu autovehicule, prin construirea şi utilizarea unor podeţe reversibile modulare, asupra canalelor de irigaţii înscrise în CF x şi în CF x, aflate în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad; drumului de exploatare DE 608/drumului judeţean DJ 682F, înscris în CF x, aflat în proprietatea Judeţului Arad şi în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, pentru exploatarea terenurilor proprietatea acestuia; constatarea dreptului de trecere pentru reţelele edilitare ce deservesc terenurile proprietatea acestuia, de natura conductelor de apă potabilă, canalizare menajeră şi pluvială, gaz sau altele asemenea, cablurilor electrice, subterane ori aeriene şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop, asupra canalelor de irigaţii înscrise în CF x şi în CF x, aflate în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad; drumului DE 608, înscris în CF x, aflat în proprietatea Judeţului Arad şi în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu piciorul şi cu autovehicule, asupra canalelor de irigaţii înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, aflate în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare -Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (fonduri aservite), pentru utilitatea terenurilor aflate în proprietatea acestuia înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x (fonduri dominante), cu precizarea că toate drepturile care formează obiectul prezentei acţiuni (dreptul de trecere, dreptul de trecere pentru reţele utilitare şi servitutea de trecere) urmează să se constate/stabilească conform concluziilor raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal.

Prin sentinţa nr. 236 din 4 octombrie 2019, Tribunalul Arad, secţia I civilă, a admis, în parte, acţiunea precizată, a dispus ca sentinţa să suplinească acordul favorabil al pârâtei Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal - PUZ "Zona cu funcţiuni mixte, servicii şi comerţ, industrie nepoluantă şi depozitare" în configuraţia confirmată prin documentaţia avizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sub nr. x/28.06.2018 coroborată cu identificarea amplasamentului podeţelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză de expert D..

Tribunalul a admis acţiunea din dosarul conexat nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, prin raportare la configuraţia proiectului PUZ confirmată prin documentaţia avizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sub nr. x/28.06.2018 coroborată cu identificarea amplasamentului podeţelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză de expert D..

Tribunalul a constatat dreptul de trecere, cu piciorul şi cu autovehicule, prin construirea şi utilizarea unor podeţe reversibile modulare, precum şi pentru reţele edilitare ce deservesc terenurile proprietatea reclamanţilor asupra: canalelor de irigaţii înscrise în CF x şi în CF x, aflate în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad; drumului de exploatare DE 608/drumului judeţean DJ 682F, înscris în CF x, aflat în proprietatea Judeţului Arad şi în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad.

Tribunalul a dispus constituirea unei servituţi de trecere cu piciorul şi cu autovehicule, asupra canalelor de irigaţii înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, aflate în proprietatea Statului Român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (fonduri aservite), pentru utilitatea terenurilor aflate în proprietatea reclamanţilor, înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x (fonduri dominante).

Tribunalul a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant reconvenţional Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Timişoara – AJFP Arad având ca obiect despăgubiri şi a respins cererea de executare provizorie a hotărârii. Tribunalul a obligat pârâţii Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 10 din 27 ianuarie 2021, prin care s-au respins apelurile pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad împotriva sentinţei tribunalului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 844 din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad împotriva deciziei nr. 10 din 27 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

5. Calea de atac formulată în cauză.

La data de 30 iunie 2022, reclamanţii A. şi C. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 844 din 13 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă. Contestatorii au solicitat anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursurilor, invocând art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Contestatorii au arătat că greşeala esenţială generală săvârşită de instanţa de recurs constă în aceea că a analizat imobilele reclamanţilor ca fiind un singur imobil. Reclamanţii sunt într-adevăr proprietari de terenuri arabile situate în extravilanul Municipiului Arad, însă, aşa cum rezultă din proiectul Planului Urbanistic Zonal, aceste terenuri reprezintă 13 imobile diferite.

Contestatorii au arătat că instanţele de fond nu au plecat de la premisa că ar prezenta relevanţă utilitatea viitoare pentru stabilirea dreptului de trecere. Acest argument nici nu a fost invocat în recursurile formulate. Prin urmare, concluzia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, susţinerile invocate nefăcând parte din hotărârea recurată sau din recursurile formulate.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a considerat că nu s-a argumentat de ce DN7 este singura cale publică la care trebuie deschis accesul şi nici nu s-au indicat motivele pentru care ieşirea actuală se priveşte ca fiind insuficientă. Contestatorii au expus aspecte de fapt care rezultă din probele administrate în cauză şi dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 350/2001. Concluzia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, de vreme ce concluziile instanţei de apel se bazează pe probele administrate în cauză.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel nu a răspuns argumentelor părţii pârâte, care s-a apărat în sensul că fondul dominant nu este loc înfundat, întrucât are acces la DE 608/DL682F şi că sunt şi alte fonduri învecinate pe care se pot amenaja căi de acces, inclusiv la DN7, care ar atrage o minimă stânjenire şi mai puţine prejudicii. Contestatorii au expus aspecte de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, au arătat că recurentele pârâte nu au indicat în concret care ar fi acele alte căi care ar putea conduce la acelaşi rezultat cu stânjeniri mai mici decât cele constând în realizarea unor podeţe care nu afectează canalele respective. Instanţa de apel a avut în vedere toate probele administrate şi respectiv limitele învestirii, cu referire la configuraţia proiectului confirmată prin documentaţia avizată de CNAIR sub nr. x/28.06.2018, coroborată cu identificarea amplasamentului, podeţelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel nu a motivat de ce traversarea supraterană a canalelor de irigaţii şi a unui drum de exploatare agricolă prin edificarea de poduri reversibile este de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate al părţii pârâte, comparativ cu trecerea pe drumul de exploatare agricolă. Contrar susţinerilor instanţei de recurs, instanţa de apel a arătat că "prin edificarea podeţelor nu este afectată în niciun mod activitatea potenţial desfăşurată prin intermediul lor, ele nu sunt astupate, colmatate sau îngustate, ci îşi păstrează funcţiunea pe care o au în prezent, cu singurul amendament că deasupra lor vor exista în anumite puncte supratraversări. " Această argumentare conduce la concluzia evidentă că nu există nicio stânjenire, cu atât mai puţin "o minimă stânjenire". Totodată, drumurile de exploatare nu se intersectează cu DN7 sau cu alt drum public şi nu asigură accesul între imobilele contestatorilor.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că se ignoră faptul că respectivele canale, despre care se susţine că aparţin sistemului de irigaţii de colectare şi evacuare a apelor provenite din precipitaţii excedentare (desecare) sunt construcţii sprijinite pe fundaţii, încastrate între maluri. Contestatorii au invocat extrasele de carte funciară şi Normele tehnice din 1.10.2001 pentru introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul nr. 534/2001 şi au arătat că, în speţă, canalele de irigaţii care le travesează proprietăţile sunt şanţuri cu vegetaţie crescută, neamenajată, astfel cum rezultă din fotografiile depuse la dosar iar pretinsa afectare a fundaţiei şi a malurilor şanţurilor reprezintă un element de natură tehnică avut în vedere la proiectare.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că hotărârea recurată nu explicitează dacă, prin modalitatea de aservire, drumul de exploatare agricolă mai poate fi folosit sau nu de partea pârâtă pentru exploatarea propriilor terenuri agricole. Contestatorii au arătat că, din raportul de expertiză, rezultă că afectarea drumului de exploatare se realizează într-un singur punct, că proiectul PUZ nu afectează utilitatea drumului de exploatare şi, contrar concluziei instanţei de recurs, instanţa de apel a reţinut acest aspect.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că este fondată critica neanalizării apărării părţii pârâte în sensul că lipsa accesului fondului dominant la DN7 provine din înstrăinarea/schimbarea de către partea reclamantă a parcelelor de teren pe care le deţinea şi le folosea anterior în acest scop cu E. S.R.L. şi cu Municipiul Arad. Contestatorii au expus elemente de fapt şi au arătat că nu au avut nicio contribuţie la stabilirea modalităţii de acces.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că este fondată critica privind neanalizarea condiţiilor prevăzute de art. 755 din C. civ., considerând că nu se permite identificarea temeiului juridic avut în vedere de instanţa de apel. Contestatorii au considerat că se identifică, din invocarea expresă a uzului şi utilităţii publice neafectate, faptul că temeiul de drept este art. 862 din C. civ.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că este fondată critica prin care se învederează omisiunea analizării condiţiilor legale pentru constituirea dreptului de trecere pentru utilităţi, constatând absenţa examinării condiţiilor prevăzute de art. 621 din C. civ.. Totodată, instanţa de recurs a constatat aplicarea greşită a normei art. 621 alin. (3) din C. civ., arătând că, în cazul utilităţilor noi, plata prealabilă a despăgubirii se constituie într-o condiţie de validitate a dreptului, a cărei neîndeplinire nu permite recunoaşterea acestuia. Contrar susţinerilor instanţei de recurs, instanţa de apel nu a avut în vedere numai anularea cererii reconvenţionale formulate, ci şi faptul că "reclamanţii au avut iniţiativa dezdăunării pârâţilor, însă aceştia nu au confirmat cuantumul sumei pretinse". Totodată, instanţa de apel a respins motivat "aserţiunile pârâtului apelant în sensul că s-au aflat în imposibilitatea cuantificării prejudiciului din cauza absenţei unui proiect detaliat al reclamanţilor care să conţină elementele necesare execuţiei proiectului". Contestatorii au arătat că este corectă susţinerea că despăgubirea trebuie să fie prealabilă, însă caracterul prealabil se raportează la momentul exercitării dreptului de trecere pentru utilităţi, nu la momentul constatării acestuia.

Contestatorii au arătat că instanţa de recurs a reţinut că este fondată critica privind neanalizarea apărărilor pârâtei Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad că "este prejudiciată în exerciţiul dreptului de administrare şi împiedicată să-şi desfăşoare activitatea prin soluţiile propuse prin respectivul plan urbanistic". Contrar susţinerilor instanţei de recurs, în cererea principală, pârâta nu a invocat vreo pretinsă vătămare în cazul realizării PUZ-ului, arătând doar că acele canale se află în proprietatea publică şi sunt în administrarea sa.

În opinia contestatorilor, concluziile instanţei de recurs sunt rezultatul unor greşeli materiale. Aşa cum chiar instanţa de recurs arată, "hotărârea judecătorească nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor părţilor", iar decizia recurată furnizează dovada că apărările formulate, întemeiate pe normele de drept incidente, au fost văzute şi examinate. Concluzia contrară, reţinută de instanţa de recurs, este rezultatul unor greşeli materiale în observarea argumentelor instanţei de apel şi a probelor aflate la dosarul cauzei.

În drept, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a formulat şi depus întâmpinare la 17 februarie 2023, prin care a solicitat respingerea, în principal, ca tardivă, a contestaţiei în anulare şi, în subsidiar, ca inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, reclamanţii nu au obţinut avizul Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de proprietar, şi avizul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru creşterea Bovinelor Arad, în calitate de titulară a dreptului de administrare, şi, pe de altă parte, datorită faptului că reclamanţii nu au despăgubit în prealabil proprietarul terenurilor care ar urma să fie afectate, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, cel care asigură reprezentarea intereselor Statului Român, în cauză. De asemenea, acţiunea, susţine intimata, este inadmisibilă deoarece drepturile de trecere şi de servitute pretinse de reclamanţi nu sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate, aflate în proprietatea Statului Român. Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

Intimata-pârâtă Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad a depus întâmpinare la data de 03 martie 2023, solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.

Contestatorii nu au depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Contestatorii şi-au întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menţionată vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei. Pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive. Astfel, contestaţia nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.

În cadrul contestaţiei în anulare, contestatorii au evocat mai multe pretinse erori, grupate în două categorii: greşeală esenţială generală şi greşeli materiale punctuale.

În cadrul primei categorii, greşeală esenţială generală, contestatorii au invocat drept eroare a instanţei de recurs analiza situaţiei celor 13 imobile ale reclamanţilor ca reprezentând un singur imobil. Au prezentat numerele cadastrale ale acestora, faptul că există patru canale care traversează întreaga proprietate de la nord la sud şi faptul că au solicitat un drept de trecere asupra a două canale şi un drum de trecere, precum şi constituirea unui drept de servitute asupra a cinci fonduri aservite, identificându-le.

Înalta Curte constată că această susţinere este incorectă întrucât, în cauză, nu s-a realizat o astfel de confuzie de către instanţa de recurs. Astfel, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, pe pagina 15, paragraful 5, instanţa arată că "Fondurile dominante sunt reprezentate de terenuri arabile proprietatea părţii reclamante situate în extravilanul localităţii Arad, în suprafaţă de aprox. 91 ha, cu categoria de folosinţă agricolă, grupate distinct şi identificate prin trimitere la menţiunile din cărţile funciare".

De asemenea, la pagina 17 a aceleiaşi decizii, instanţa de recurs face referire în paragraful al doilea la "utilitatea actuală a terenurilor ce constituie fondul dominant".

În mod similar, instanţa de recurs explicitează, în cuprinsul dezlegărilor date, că "În privinţa cererii de constituire a dreptului de trecere, inclusiv pentru utilităţi, asupra fondului aservit, în scopul exploatării terenurilor agricole ce constituie fondul dominant[...]" (pagina 28 primul paragraf din decizia instanţei de recurs).

Pe cale de consecinţă, în cuprinsul considerentelor, instanţa de recurs a avut permanent reprezentarea faptului că fondul dominant constă în mai multe imobile aparţinând reclamanţilor, neexistând nicio confuzie în sensul aprecierii greşite a proprietăţii reclamanţilor drept unic imobil.

Cu privire la cea de-a doua categorie, intitulată de contestatori drept "greşeli materiale punctuale", Înalta Curte a constatat că aceştia au expus constatările instanţei de recurs privitoare la caracterul fondat al criticilor din cele două recursuri admise şi au apreciat, drept erori materiale, aspectele reţinute de către instanţa de recurs cu privire la: relevanţa utilităţii actuale a terenurilor ce constituie fondul dominant sau a celei viitoare exhibate în proiectul planului urbanistic zonal iniţiat de partea reclamantă; lipsa argumentării instanţei de apel privind identificarea unei singure căi de acces şi a insuficienţei căii de acces actuale, în condiţiile în care concluziile deciziei recurate se bazează pe probele administrate în cauză; lipsa unui răspuns la argumentele pârâtei conform cărora fondul dominant nu este loc înfundat, în condiţiile în care nu s-a indicat în concret care ar fi acele alte căi de acces iar instanţa de apel a avut în vedere probele administtrate în cauză; lipsa motivării instanţei de apel privitoare la minima stânjenire asupra exercitării dreptului de proprietate al pârâtei, în condiţiile în care instanţa de apel ar fi expus concluzii în acest sens; argumente vizând situaţia tehnică a canalelor; lipsa explicitării dacă, prin modalitatea de aservire, drumul de exploatare agricolă mai poate fi folosit sau nu de partea pârâtă pentru exploatarea propriilor terenuri agricole, în condiţiile în care, din probe, rezultă că nu este afectată utilitatea drumului de exploatare.

De asemenea, contestatorii au mai indicat drept erori materiale: reţinerea ca fondată a criticii privind neanalizarea apărării părţii pârâte că lipsa accesului fondului dominant la DN7 provine din înstrăinarea/schimbarea de către partea reclamantă a parcelelor de teren pe care le deţinea şi le folosea anterior în acest scop cu E. S.R.L. şi cu Municipiul Arad., în condiţiile în care, din elementele de fapt ale speţei, rezultă că ei nu au avut nicio contribuţie la stabilirea modalităţii de acces; reţinerea ca fondată a criticii privind neanalizarea condiţiilor prevăzute de art. 755 din C. civ., în condiţiile în care, din invocarea expresă a uzului şi utilităţii publice neafectate, rezultă că temeiul de drept este art. 862 din C. civ.. reţinerea ca fondată a criticii privind omisiunea analizării condiţiilor legale pentru constituirea dreptului de trecere pentru utilităţi, în condiţiile în care instanţa de apel a avut în vedere elementele de fapt relevante; reţinerea ca fondată a criticii privind neanalizarea apărărilor pârâtei Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad privind existenţa unui prejudiciu în condiţiile în care aceasta nu ar fi invocat vreo pretinsă vătămare.

Analizând argumentele contestatorilor vizând aceste pretinse greşeli materiale, Înalta Curte constată că aceştia invocă, în realitate, pretinse greşeli de judecată, vizând modul în care instanţa de recurs a făcut aprecieri asupra motivării instanţei de apel, raportat la susţinerile părţilor şi la aspectele de fapt rezultând din probele administate în cauză. Astfel, toate aceste critici, deşi sunt prezentate drept erori materiale ale instanţei de recurs, reprezintă, în fapt, nemulţumiri ale contestatorilor cu privire la soluţia adoptată în cauză, prin care partea încearcă să repună în discuţie raţionamentul logico-juridic efectuat de instanţa de recurs. Pe calea extraordinară a contestaţiei în anulare nu se mai poate pune în discuţie modul în care a raţionat instanţa de recurs sau argumentele ce au fost avute în vedere întrucât s-ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice.

Astfel, întrucât contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, aceasta nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a pune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererilor de recurs, care nu se încadrează în noţiunea de greşeală materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Astfel, realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestatori ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. Astfel, dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alin. (1) trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenţie, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanţele au soluţionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (Brumărescu, citat mai sus, alin. (61).

Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi C. împotriva deciziei nr. 844 din 13 aprilie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi C. împotriva deciziei nr. 844 din 13 aprilie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2023.