Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 425/2023 AI generated

Finality of decisions on motions for annulment bars subsequent appeals as inadmissible

Case Number Decizia nr. 425/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the claimant-annulling appellant against the Court of Appeal's decision, rendering the decision final with no further avenue for appeal. The dispute concerned a procedural challenge to a Court of Appeal decision that had previously annulled a late-filed motion for annulment, which had itself been directed against a final appellate decision dismissing an appeal on the merits. The decisive legal basis was the principle that judicial decisions are subject only to the specific remedies expressly provided by law; the Court held that because the underlying appellate decision was final under Article 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, and the decision on the motion for annulment is subject to the same remedies as the attacked decision under Article 508(4), the subsequent decision resolving the annulment motion was also final and not subject to appeal. The Court emphasized that recognizing an appeal in situations not provided for by law violates the constitutional principles of legality and equality, as per Article 129 of the Constitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Finality of decisions on motions for annulment bars subsequent appeals as inadmissible: În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 19 decembrie 2022, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Keywords

AI generated
civil annulment judicial law article of civil procedure principle of legality right of rescission appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Analizând recursul, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 376 din 20 mai 2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantul A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Împotriva deciziei nr. 376 din 20 mai 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 371 din 12 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 376 din 20 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 371 din 12 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă sub dosar nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 788R din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a fost anulată, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva deciziei civile nr. 788R din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, contestatorul A. a declarat recurs, cale de atac ce face obiectul prezentei cauze.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 8 septembrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 19 decembrie 2022, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Raportul a fost comunicat părţilor după cum urmează: recurentului, la 27 decembrie 2022, comunicarea fiind înmânată personal destinatarului, dovada de comunicare fiind semnată, iar intimatei, în data de 27 decembrie 2022, prin depunerea în cutia poştală de la sediul avocatului şi respectiv la sediul societăţii, prin înmânare, dovada de comunicare fiind semnată şi ştampilată .

La 03 ianuarie 2023, recurentul-contestator a depus punct de vedere la raport, prezentând aspecte ce ţin de fondul litigiului.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 2 martie 2023, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Prin decizia civilă nr. 371 din 12 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 376 din 20 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, hotărârea instanţei de recurs fiind definitivă.

Prin decizia civilă nr. 788R din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost anulată, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

În conformitate cu prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

În speţă, calea de atac a recursului a fost declarată împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare – cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunţată de instanţa de recurs, decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 şi pct. 5 C. proc. civ., cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestaţiei în anulare este definitivă, reiese că şi decizia nr. 788R din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 788 R din 11 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2023.