Eviction damages: devolutive limits breached by appellate court adopting plaintiff's evidence to reduce award, violating non reformatio in peius and fair trial obligations

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Râmnicului, obligarea acesteia la plata sumei de 1.266.290 RON, echivalentul sumei de 284.931 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a părţii imobilului de care au fost evinşi.

I.2. Hotărârile pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, observând raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, precum şi obiecţiunile formulate de către ambele părţi la acesta, nu a identificat elemente de nelegalitate sau de netemeinicie a lucrării de expertiză şi a reţinut că expertul tehnic a răspuns obiectivelor stabilite, motiv pentru care a respins, ca neîntemeiate, obiecţiunile formulate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului.

Totodată, a admis în parte cererea expertului tehnic C. şi a stabilit onorariu definitiv datorat acestuia la suma de 2.300 RON; a pus în vedere reclamanţilor, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată, să depună la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu de 800 RON.

A dispus ca pârâta Arhiepiscopia Râmnicului să formuleze în scris excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu arătarea motivelor care susţin această excepţie, să o depună la dosar şi să o comunice reclamanţilor anterior termenului de judecată acordat, pentru ca aceştia să-şi formuleze apărările corespunzătoare, iar la următorul termen de judecată respectiva excepţie să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor.

A prorogat pentru următorul termen de judecată discutarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a excepţiei procesului rău condus (exceptio mali processus) şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune (prin încheierea de şedinţă din data de 6 noiembrie 2020, tribunalul a admis excepţia invocată de reclamanţi privind decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune).

Prin sentinţa civilă nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a procesului rău condus, invocate de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului prin întâmpinare.

Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 346.171 RON, reprezentând contravaloarea porţiunii de teren în suprafaţa de 13.469,29 mp, de care reclamanţii au fost evinşi prin efectul evicţiunii; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 5.730,52 RON reprezentând 27,33 % din cheltuielile de judecată avansate de aceştia în cuantum total de 20.967,9 RON, din care suma de 2.500 RON reprezintă onorariul avocaţial, suma de 16.167,9 RON reprezintă taxa judiciara de timbru, iar suma de 2.300 RON reprezintă onorariul definitiv aferent expertizei în specialitatea evaluări imobiliare.

I.3. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, asupra probei cu înscrisuri constând în fotografii de la faţa locului, solicitată de ambele părţi, a constatat că aceasta este pertinentă soluţionării cauzei, venind în completarea fotografiilor deja ataşate raportului de expertiză dispus în cauză.

În ceea ce priveşte cererea de amânare a cauzei pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiunile depuse, în scris, de către apelanţi şi punctul de vedere al expertului consilier, Curtea a apreciat că nu se impune a se acorda un termen de judecată şi a acordat cuvântul asupra obiecţiunilor formulate de către apelanţii-reclamanţi la raportul de expertiză.

A respins obiecţiunile formulate de apelanţii-reclamanţi, prin apărător, la raportul de expertiză şi i-a obligat pe apelanţii-reclamanţi A. şi B. la plata sumei de 848 RON, reprezentând diferenţă onorariu pentru expert. A amânat pronunţarea asupra apelurilor.

Prin decizia civilă nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva sentinţei civile nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamanţi a sumei de 87.867 RON, echivalentul sumei de 19.487 euro, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 11.531 mp.

A obligat pe pârâtă la plata sumei de 7.662 RON, cheltuieli de judecată efectuate la fond.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţii A. şi B., împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

A menţinut în rest sentinţa.

A obligat pe apelanţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.394 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul că se menţionează "Cu recurs în 30 zile de la comunicare", în loc de "Definitivă".

II. Calea de atac declarată în cauză

II.1. Cererile de recurs

Cererea de recurs formulată de reclamanţii A. şi B.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat: casarea în parte a încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2021 pronunţate de către Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a obiecţiunilor pe care le-au formulat cu privire la completările aduse raportului de expertiză în faza apelului; casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia şi considerentele întemeiate pe completările aduse raportului de expertiză în faza apelului şi trimiterea cauzei către instanţa de apel, în vederea unei noi judecăţi asupra acestor aspecte; casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia şi considerentele date asupra motivului de apel invocat de către apelanta-pârâtă, potrivit căruia instanţa de fond ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut şi trimiterea cauzei instanţei de apel, în vederea unei noi judecăţi asupra acestui motiv de apel; menţinerea restului considerentelor şi soluţiilor din încheiere şi din decizia recurate; obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze în faza de recurs.

Printr-o primă critică, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a respins în mod nelegal obiecţiunile pe care le-au formulat faţă de completarea la raportul de expertiză şi s-a pronunţat asupra apelului având în vedere această completare la raportul de expertiză.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, soluţia din încheiere cu privire la obiecţiunile pe care le-au formulat faţă de completarea la raportul de expertiză şi soluţiile din decizie asupra ambelor apeluri au fost pronunţate ca o consecinţă directa a încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor procedurale a căror nerespectare atrage nulitatea, respectiv a dispoziţiilor art. 6, art. 7 şi art. 337 coroborat cu art. 22 alin. (7) C. proc. civ.

Au invocat că, prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Albina împotriva României, Curtea a reamintit că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, subliniind obligaţia corelativă a instanţelor de judecată de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor.

De asemenea, au menţionat că, prin hotărârea pronunţată în cauza Rozalia Avram împotriva României (cererea nr. x/07), instanţa europeană a subliniat importanţa principiului securităţii raporturilor juridice şi a afirmat că: "potrivit jurisprudenţei sale constante, (CEDO – n.n.) nu are competenţa de a se substitui instanţelor interne, în special, nu îi revine sarcina de a se pronunţa cu privire la erorile de fapt sau de drept care se pretinde că au fost comise de o instanţă internă ori de a substitui propria sa motivare celei formulate de instanţele interne, decât dacă şi în măsura în care Curtea apreciază că aceste erori sunt susceptibile de a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie.".

Au mai susţinut şi că, potrivit art. 1, teza I din Protocolul nr. 1 la Convenţie, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, precum şi că orice încălcarea de către instanţele interne a obligaţiei de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor şi care se transpune într-o atingere adusă dreptului de proprietate reprezintă o încălcare flagrantă a dispoziţiilor europene menţionate.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că obligaţia instanţelor române de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor este reglementată, la nivel de principiu, în art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ., iar, la nivelul legislaţiei naţionale, obligaţia judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele, ca adevărul judiciar să fie rezultatul unei analize complete este reglementată şi ridicată la nivel de principiu de drept, ceea ce califică norma ca fiind una imperativă, de ordine publică, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută.

Au apreciat că această obligaţie a fost încălcată flagrant de către instanţa de apel, fapt care a condus într-un final la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi, implicit, a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Astfel, au menţionat că, în speţă, ca urmare a învestirii expertului cu o cerere în probaţiune de completare a raportului de expertiză depus în faţa primei instanţe, cerere care avea ca obiect exclusiv recalcularea cuantumului despăgubirilor aferente suprafeţei de 11.531 de mp (având în vedere că în mod eronat în prima instanţă s-a raportat la o suprafaţă de 13.469,29 mp), instanţa de apel a dispus reducerea valorii iniţial stabilite, de la 5,70 euro/mp (valoarea la care prima instanţă s-a raportat în pronunţarea hotărârii de fond) la 1,69 euro/mp (valoare reţinută în urma completării raportului de expertiză, de către acelaşi expert).

Arată că, faţă de discrepanţa vădită existentă între concluziile celor două analize ale aceluiaşi expert, instanţa şi-a exercitat dreptul de opţiune reglementat de art. 337 C. proc. civ. cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (7) din acelaşi act normativ, respingând obiecţiunile pe care le-au formulat, fără absolut nicio motivare.

Pe de altă parte, au apreciat că această discrepanţă nu ar fi trebuit să existe, în supliment expertul având exclusiv obligaţia de a recalcula despăgubirile aferente evicţiunii ce a intervenit faţă de suprafaţa de 11.531 mp, prin raportare la faptul că, în primă instanţă, în mod eronat concluziile au vizat o suprafaţă de 13.449,29 mp, menţinându-se cel puţin valoarea pe metru pătrat rezultată în urma analizei din prima fază procesuală.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel trebuia să observe că între raportul de expertiză depus în faţa tribunalului şi suplimentul la raport depus în faza de apel există contradicţii semnificative, întrucât expertul, deşi a utilizat aceleaşi comparabile şi aceeaşi metodă de evaluare, totuşi a ajuns la concluzii fundamental diferite.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut şi că instanţa nu îşi poate exercita dreptul de opţiune în ceea ce priveşte necesitatea lămuririi raportului de expertiză în mod arbitrar, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 22 alin. (7) C. proc. civ.

În plus, au arătat că, potrivit art. 7 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces, însă, respingând obiecţiunile pe care le-au formulat, fără niciun motiv, instanţa de apel şi-a exercitat dreptul de apreciere contrar spiritului legii, încălcând normele imperative de procedură ce reglementează dreptul la un proces echitabil, legalitatea procesului civil şi rolul activ al judecătorului (instituţii reglementate în art. 6, art. 7 şi art. 22 C. proc. civ.), motiv pentru care încheierea şi decizia se impun a fi casate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Au mai susţinut şi că, în doctrină, s-a stabilit că instanţa de control judiciar va putea casa hotărârea atacată dacă va constata că, în raport de situaţia concretă din speţă, în mod vădit judecătorul a rămas în pasivitate, deşi erau suficiente date din care să rezulte necesitatea implicării sale.

Printr-o altă critică, recurenţii-reclamanţi au invocat că instanţa de apel a admis în mod nelegal motivul de apel potrivit căruia instanţa de fond ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut, depăşind limitele trasate prin apelul formulat de către apelanta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului şi încălcând principiul neînrăutăţirii situaţiei în propria calea de atac.

Au arătat că instanţa a admis apelul formulat de către apelanta-pârâtă exclusiv în baza motivului legat de faptul că instanţa de fond ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut, sub aspectul că despăgubirile ar fi fost stabilite pentru o suprafaţă de teren mai mare.

Recurenţii-reclamanţi au apreciat că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 481 C. proc. civ., în sensul că, uzitând de probatoriul pe care l-au solicitat în dovedirea apelului declarat, respectiv de proba cu completarea la raportul de expertiză (solicitată pentru a proba o valoare mai mare a preţului pe metru pătrat pentru terenul obiect al evicţiunii), instanţa de apel a depăşit limitele trasate prin motivul de apel formulat de partea adversă, aplicând valoarea mai mică a preţului pe metru pătrat, menţionată în completarea la raportul de expertiză (1,69 euro/mp în loc de 5,70 euro/mp) şi a stabilit o valoare mai mică a despăgubirilor, cu toate că nu aceasta se solicitase de către partea adversă.

Au precizat că, prin apelul formulat, pârâta a invocat faptul că prima instanţă ar fi dat mai mult decât s-a cerut prin raportare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat răspunderea vânzătorului pentru evicţiune parţială pentru suprafaţa de 11.531 mp şi nu pentru suprafaţa de 13.469,29 mp.

Faţă de limitele acestui motiv de apel, în opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel ar fi trebuit cel mult să procedeze la o recalculare a cuantumului despăgubirilor, având în vedere valoarea unitară de 5,70 euro/mp din raportul de expertiză administrat în faţa primei instanţe şi suprafaţa de 11.531 mp.

În plus, au apreciat că, pentru acest motiv de apel, nici nu era necesară administrarea probei cu completarea la raportul de expertiză evaluatorie, întrucât era vorba doar despre un simplu calcul matematic, acesta fiind probabil şi considerentul pentru care partea adversă nu a solicitat administrarea unei astfel de probe (expertiza solicitată în apel fiind exclusiv cea de specialitate cadastru).

Cu referire la dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., au invocat că vătămarea este evidentă şi constă în faptul că, prin încălcarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) şi art. 481 C. proc. civ., s-a cauzat o încălcare a principiului neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac şi a limitelor apelului formulat de către partea adversă, fapt ce a condus la diminuarea semnificativă a despăgubirilor care le-au fost acordate.

Cererea de recurs formulată de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului

Recurenta-pârâtă a arătat că atacă decizia civilă nr. 4215/2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, completată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 16 noiembrie 2021 şi comunicată la data de 25 noiembrie 2021, cât şi sentinţa civilă nr. 1189/2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în acelaşi dosar.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării celor două hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea pricinii, spre rejudecare, instanţei de fond; în subsidiar, în situaţia în care se va menţine soluţia instanţei de fond, a solicitat admiterea recursului declarat şi, rejudecând cauza pe fond, să se constate că sunt incidente în speţa dedusă judecăţii cele două excepţii, formulate în apărarea sa, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, respectiv excepţia procesului rău-condus (exceptio mali processus) şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; raportat la incidenţa în cauză a celor două excepţii, expuse anterior, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se admită excepţiile şi să se respingă în tot acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B..

A arătat că înţelege să critice soluţia instanţei de apel, respectiv decizia civilă nr. 4215/2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, cu privire la cuantumul cheltuielilor stabilite în sarcina sa, reprezentând contravaloarea suprafeţei de teren extravilan, situate în punctul Cetăţuia, Râmnicu Vâlcea, de 11.531 mp, în cuantum de 87.867 RON, echivalentul sumei de 19.487 euro, valoare care este poziţionată la limita maximă în raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare, întocmit de expertul tehnic judiciar, ing. C., desemnat de instanţa de judecată.

Totodată, a solicitat obligarea părţilor adverse la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Cu referire la excepţia procesului rău-condus (exceptio mali processus), a arătat că, în anul 2009, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au fost chemaţi în judecată, de familia D., într-un litigiu care a avut ca obiect o acţiune în grăniţuire, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, soluţionat de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia civilă; părţile adverse au pierdut garanţia de evicţiune raportat la cele stipulate de art. 1351 C. civ., datorită faptului că nu au solicitat introducerea sa în cauză, ca intervenientă, deşi avea toate mijloacele necesare, pentru protejarea intereselor familiei Lungu, respectiv pentru respingerea pretenţiilor terţului şi, în consecinţă, pentru o situaţie favorabilă în soluţionarea litigiului, pentru familia Lungu.

A precizat că, mai mult, familia Lungu a fost chemată în judecată, prin demersul terţului, într-o acţiune având ca obiect grăniţuire, dar, în soluţionarea cauzei, acţiunea s-a transformat din grăniţuire într-o acţiune în revendicare, fapt care contravine dreptului civil român, şi pe care familia Lungu nu au gestionat-o corespunzător

A precizat că a înţeles să critice soluţia instanţei de fond, apreciind că nu au fost analizate excepţiile invocate în apărarea sa şi s-a dispus respingerea acestora fără o motivare temeinică şi fondată.

A mai arătat şi că instanţa de apel, în soluţionarea cauzei, a păstrat hotărârea instanţei de fond, pe capătul de cerere privind excepţiile şi a soluţionat numai capătul de cerere raportat la corecta evaluare a terenului presupus a fi evins.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a susţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 1337 şi art. 1341 C. civ., nu poate fi vorba despre o evicţiune, ci doar despre o grăniţuire parţială, astfel că, se poate reţine şi asumarea riscului contractului şi a menţionat că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi, aceştia au dobândit întreaga suprafaţă de teren de 163.542,12 mp, teren intravilan şi extravilan asumându-şi riscul contractului; din acest lot face parte şi suprafaţa de teren extravilan de 11.531 mp, care face obiectul prezentului dosar, deci riscul a fost asumat.

Recurenta-pârâtă a invocat că hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nefondată, atât în raport cu excepţiile invocate în apărarea sa, cât şi, în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor, reprezentând contravaloarea suprafeţei de teren considerată evinsă, teren cu vegetaţie forestieră de 11.531 mp, situat în extravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

A precizat că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a stabilit în sarcina sa suma de 87.867 RON, echivalentul sumei de 19.487 euro, care este, în fapt, o sumă mult mai mare decât limita maximă stipulată în concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare, întocmit de expertul tehnic judiciar, ing. C., expert desemnat în cauză de instanţa de fond şi, ulterior, de instanţa de apel, pentru a realiza suplimentul de expertiză, privind evaluarea terenului în litigiu.

Recurenta-pârâtă a arătat şi că, în adresa Camerei Notarilor Publici către Biroul de Evaluare Imobiliară – Expertiză contabilă – Consultanţă fiscală, se precizează valorile minime, la nivelul anului 2012, privind evaluarea imobilelor din circumscripţia Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; astfel, în anexa nr. 5/2012 se individualizează categoria de folosinţă, pădure – cu o valoare de 5,50 RON/mp, iar pentru categoria de folosinţă – alte categorii, preţul de 4,50 RON/mp, pentru terenurile din extravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea; aceste date sunt indicate în valori minime, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 şi ale Legii nr. 18/1991.

A subliniat că, în acelaşi înscris, în anexa 5 bis/2012, este individualizată categoria de folosinţă – pădure, cu preţul de 4,60 RON/mp, iar categoria de folosinţă – alte categorii, la valoare de 1,50 RON/mp; această evaluare reprezentând grila notarială pentru terenurile din extravilanul oraşelor Băbeni, Ocnele Mari, Băile Govora şi Olăneşti şi a guvernat toate tranzacţiile anului 2012.

Totodată, a menţionat şi că, în susţinerea apărărilor sale, a depus extrasul de carte funciară, pentru informare (Carte Funciară nr. x, Râmnicu Vâlcea), în care se menţionează în descrierea imobilului, partea I, secţiunea A, că terenul situat în punctul Cetăţuie, din extravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, în suprafaţă de 13.469 mp, în care este inclusă şi suprafaţa în litigiu, de 11.531 mp, este teren extravilan.

Recurenta-pârâtă a afirmat că documentele menţionate anterior nu au fost luate în calcul de instanţa de apel la pronunţarea hotărârii, precum şi că, având în vedere întreg raportul de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea evaluare, elaborat şi depus la dosarul cauzei de expertul desemnat de instanţa de judecată şi confirmat prin semnătură de expertul parte, ing. E., a solicitat expres, în cuvântul pe fond, în faţa instanţei de apel, ca preţul de referinţă, pentru 1 metru pătrat de teren extravilan să fie stabilit la 1,22 euro/mp, aşa cum rezultă din grila notarilor publici, pentru anul 2012, iar, în subsidiar, a solicitat să se facă cel mult media, dintre cea mai mică valoare, obţinută din calculaţia raportului de expertiză şi cea mai mare valoare, de 1,69 euro/mp, realizându-se astfel, un preţ mediu de 1,45 euro/mp, preţ care ar fi fost foarte apropiat de valoarea de 1,43 euro/mp, valoare rezultată din calculaţia raportului de expertiză, privind metoda comparaţiilor relative.

A apreciat că valoarea de 1,69 euro/mp a fost obţinută în mod artificial, fără un corespondent real în grila notarilor publici şi metoda comparaţiilor relative şi a arătat că expertul, în concluziile sale, a menţionat faptul că s-a raportat şi la perioada aferentă anului 2013, în situaţia în care obiectivele expertizei au vizat în mod explicit şi exclusiv numai anul 2012 ca an de referinţă, fiind cunoscut faptul că valoarea terenurilor a început să crească constant în ultimii 20 de ani.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului solicitând respingerea acestuia, admiterea propriului recurs şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu preliminar, au solicitat să se constate inadmisibilitatea solicitărilor formulate de către recurenta-pârâtă privind: casarea sentinţei nr. 1189 din data de 13 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în raport de prevederile art. 483 C. proc. civ. rejudecarea cauzei pe fond şi admiterea excepţiilor procesului rău-condus şi inadmisibilităţii acţiunii, în raport de prevederile art. 497 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, recurenta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţii A. şi B., apreciind că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice în raport de criticile aduse de către părţile adverse. Totodată, a solicitat obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, formulat la data de 23 martie 2022, recurenta-pârâtă Arhiepiscopia Râmnicului a solicitat respingerea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, admiterea propriului recurs şi obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

II.3. Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 28 ianuarie 2022, sub nr. x/2015.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că prezenta instanţă este învestită cu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 şi a încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, precum şi cu recursul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva aceleiaşi decizii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 şi a încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a fixat termen, cu citarea părţilor în şedinţă publică, pentru judecata pe fond a căii de atac.

Totodată, a reţinut excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva aceleiaşi decizii şi a prorogat pronunţarea asupra acesteia până la soluţionarea recursului formulat de reclamanţi.

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2023, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, constatând şi că, în ceea ce priveşte recursul pârâtei, instanţa a prorogat pronunţarea asupra excepţiei tardivităţii declarării acestuia, până la soluţionarea recursului formulat de reclamanţi.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 şi a încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin recursul formulat, reclamanţii A. şi B. au înţeles să critice, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., atât încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, cât şi decizia nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

Printr-o primă critică, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a respins în mod nelegal obiecţiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză întocmit în apel (completarea raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe) şi s-a pronunţat asupra apelului pe care l-au declarat având în vedere completarea raportului de expertiză, motiv pentru care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a încheierii şi a deciziei recurate, sub acest aspect.

Astfel, au criticat soluţia de respingere a obiecţiunilor pe care le-au formulat la raportul de expertiză efectuat în apel, afirmând, în esenţă, că instanţa nu a arătat de ce a procedat la respingerea acestora şi a încălcat art. 6, art. 7 şi art. 337 coroborat cu art. 22 alin. (7) C. proc. civ., precum şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.

Faţă de aceste susţineri, prioritar, Înalta Curte reţine că nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează legalitatea hotărârii recurate şi nu şi cele prin care se tinde a demonstra netemeinicia acesteia.

Astfel, raportat la cele invocate de recurenţii-reclamanţi, urmează a verifica doar dacă respingerea obiecţiunilor formulate de către aceştia a fost motivată, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept care au determinat adoptarea acestei soluţii, fără a putea cenzura aprecierea instanţei asupra obiecţiunilor formulate, acest din urmă aspect privind temeinicia soluţiei.

Ca atare nu vor face obiectul analizei instanţei de recurs, criticile prin care recurenţii-reclamanţi au susţinut că, prin respingerea obiecţiunilor formulate, curtea de apel şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere reglementat de art. 337 C. proc. civ., nesocotind şi obligaţia judecătorului de a stărui pentru aflarea adevărului, cu consecinţa încălcării dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, critici care, în realitate, tind să repună în discuţie obiecţiunile formulate şi să susţină netemeinicia soluţiei de respingere a acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 337 C. proc. civ., lămurirea sau completarea raportului de expertiză poate fi cerută instanţei de oricare dintre părţile litigante, precum şi de procuror, în procesele civile în care acesta participă, sau poate fi dispusă, din oficiu, de către instanţă.

Asupra cererii de lămurire a raportului, cunoscută la nivel procedural şi ca obiecţiuni la raport, instanţa se va pronunţa printr-o încheiere motivată, după ascultarea celui care a solicitat lămuriri, precum şi a celorlalte părţi.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 233 alin. (1) pct. j) C. proc. civ., încheierea de şedinţă va cuprinde soluţia dată şi măsurile luate de către instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept.

În speţă, prin apelul formulat, recurenţii-reclamanţi au criticat sentinţa tribunalului apreciind că soluţia este greşită din perspectiva stabilirii contravalorii terenului de care au fost evinşi, în susţinerea poziţiei exprimate, solicitând completarea expertizei efectuate în primă instanţă.

Instanţa de apel, la termenul din data de 8 iunie 2021, a încuviinţat pentru recurenţii-reclamanţi proba cu expertiză tehnică judiciară, pentru completarea raportului de expertiză în specialitatea evaluare, cu obiectivele: evaluarea terenului în suprafaţă de 11.531 mp, la momentul evicţiunii invocate de către recurenţii-reclamanţi, având în vedere comparaţia cu terenuri similare, respectiv terenuri cu aceeaşi categorie de folosinţă şi situate în aceea zonă; evaluarea la aceeaşi dată a evicţiunii, în raport şi de valorile din grilele notariale, valabile la nivelul anului 2012 în judeţul Vâlcea.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 20 septembrie 2021, iar recurenţii-reclamanţi, la data de 30 septembrie 2021, au formulat obiecţiuni cu privire la conţinut acestuia.

Prin obiecţiunile formulate, recurenţii-reclamanţi au susţinut că, în apel a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică judiciară evaluatoare, pentru completarea raportului de expertiză în specialitatea evaluare efectuat la prima instanţă, însă expertul a procedat la refacerea primei expertize şi a stabilit o valoare derizorie pentru terenul în litigiu, valoare mult mai mică pe metru pătrat decât cea stabilită anterior.

Astfel, au arătat că, prin prima expertiză, s-a stabilit o valoare de 5,70 euro/mp, iar prin cea efectuată în faza apelului, de acelaşi expert, s-a reţinut o valoare de 1,69 euro/mp, existând, aşadar, o diferenţă foarte mare între prima şi cea de-a doua valoare la care a ajuns expertul.

La termenul de judecată din data de 5 octombrie 2021, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă de la acea dată, instanţa de apel a dat cuvântul asupra obiecţiunilor formulate de recurenţii-reclamanţi la completarea raportului de expertiză întocmită în faza apelului, iar, după ce părţile au formulat susţineri cu privire la acestea (reprezentantul recurenţilor-reclamanţi solicitând admiterea obiecţiunilor astfel cum au fost formulate în scris, înlocuirea expertului şi refacerea lucrării de către un alt expert), le-a respins ca fiind neîntemeiate, fără, însă, a arăta care sunt argumentele pentru care a adoptat această soluţie.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a respins apelul formulat de reclamanţi, valorificând concluziile expertului din cadrul completării raportului de expertiză în specialitatea evaluare, cu privire la care respinsese anterior obiecţiunile formulate de către aceştia, fără a arăta care este motivul pentru care a apreciat că sunt neîntemeiate.

Or, legiuitorul i-a atribuit procesului civil numeroase principii (art. 5-23 C. proc. civ.), faţă de care, implicit, instanţele de judecată trebuie să asigure justiţiabililor respectarea acestora, art. 22 alin. (7) C. proc. civ. instituind obligaţia judecătorului de a ţine seama de principiile generale ale dreptului, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere.

Una dintre principalele obligaţii ale instanţelor de judecată este aceea de a-şi motiva soluţiile, fie că este vorba despre cea pronunţată asupra fondului cauzei, fie cu privire la alte cereri formulate de către părţi, nemotivarea echivalând cu o încălcare a drepturilor părţilor.

Aşadar, în asigurarea legalităţii procesului (art. 7 C. proc. civ.), pentru a putea respecta esenţa înfăptuirii justiţiei şi pentru ca să aibă putere de convingere, hotărârea judecătorească trebuie să fie temeinic motivată şi să cuprindă raţionamentul logico-juridic al magistratului care pronunţă soluţia.

Cum lipsa motivării soluţiei date de către instanţă îi pune pe recurenţii-reclamanţi în imposibilitatea de a cunoaşte de ce obiecţiunile formulate au fost respinse, ca neîntemeiate, ne aflăm şi în situaţia unei atingeri a dreptului acestora la un proces echitabil, reglementat atât de art. 6 C. proc. civ., cât şi de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care asigură părţilor drepturi concrete, efective şi nu doar ipotetice.

În plus, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care recurenţii-reclamanţi au invocat existenţa unei discrepanţe foarte mari între concluziile celor două expertize efectuate în cauză, în privinţa valorii pe metru pătrat a terenului, împrejurare în raport de care au apreciat că devin incidente prevederile art. 337 C. proc. civ., instanţa de apel nu a analizat aceste susţineri ale părţilor, nu a arătat de ce le-a înlăturat şi de ce a apreciat că nu se impune lămurirea completării la raportul de expertiză, respectiv respingerea obiecţiunilor formulate.

În concluzie, nemotivarea de către instanţa de apel a soluţiei de respingere, ca neîntemeiate, a obiecţiunilor formulate de către recurenţii-reclamanţi şi neanalizarea celor arătate de părţi în susţinerea acestora este de natură a determina concluzia încălcării normelor procedurale şi a principiilor anterior evocate, împrejurare aptă a atrage casarea încheierii şi a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în limitele criticilor formulate sub acest aspect prin cererea de recurs, ca urmare a constatării incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cea de a doua critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a admis în mod nelegal motivul de apel potrivit căruia tribunalul ar fi dat mai mult decât s-a cerut, depăşind limitele trasate prin apelul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului şi încălcând principiul neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenţii-reclamanţi, în esenţă, au apreciat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 477 alin. (1) şi ale art. 481 C. proc. civ., întemeindu-şi soluţia de admitere a apelului declarat de partea adversă pe probatoriul pe care l-au solicitat în susţinerea propriei căi de atac, pentru probarea unei valori mai mari a preţului pe metru pătrat, respectiv pe proba cu completarea raportului de expertiză în specialitatea evaluare, în condiţiile în care, prin apelul formulat, recurenta-pârâtă nu formulase critici cu privire la valoarea unitară pe metrul pătrat stabilită prin raportul de expertiză şi/sau modul de determinare a acesteia.

Art. 477 alin. (1) C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum appelatum, ce reprezintă o consecinţă a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil atât în faţa primei instanţe, cât şi în etapa căilor de atac – ordinare sau extraordinare –, precum şi în faza executării silite.

Astfel, instanţa de apel este ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, cu alte cuvinte, să se raporteze doar la susţinerile apelantului şi să nu rejudece cauza dincolo de acestea.

Prin decizia atacată, instanţa a admis apelul declarat de către pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva sentinţei tribunalului, apreciind fondată critica prin care aceasta a contestat evaluarea terenului evins şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat-o la plata către reclamanţi a sumei de 87.867 RON, echivalentul în RON a sumei de 19.487 euro, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 11.531 mp.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au solicitat despăgubiri că efect al evicţiunii pentru terenul în suprafaţă de 11.531 mp şi că, în urma raportului de expertiză, nu au înţeles să-şi majoreze câtimea pretenţiilor, astfel încât, potrivit principiului disponibilităţii, despăgubirile vor viza strict terenul de 11.531 mp, situat în extravilanul localităţii Râmnicu Vâlcea, cu o categorie de folosinţă pădure şi nu, suprafaţa de 13.469, 29 mp, astfel cum a statuat prima instanţă.

Totodată, la stabilirea valorii terenului de 11.531 mp, curtea de apel a valorificat concluziile completării raportului de expertiză în specialitatea evaluare, efectuate în apel, reţinând că valoare de piaţă a terenului litigant în suprafaţă de 11.531 mp este de 87.867 RON, adică echivalentul sumei de 19.487 euro.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte, constată că, prin expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluare efectuată în faţa primei instanţe, expertul a stabilită că valoarea unitară pe metru pătrat a terenului în litigiu este de 5,70 euro/mp, iar valoarea de piaţă a terenului – cu privire la care s-a reţinut că este în suprafaţă de 13.469,29 mp – este de 76.775 euro, respectiv 346.171 RON .

Atât recurenţii-reclamanţi, cât şi recurenta-pârâtă, prin cererile de apel formulate, au criticat sentinţa pronunţată de tribunal sub aspectul evaluării terenului evins, recurenţii-reclamanţi susţinând că valoarea unitară pe metru pătrat a terenului este mult mai mare decât cea stabilită de către expert, în timp ce, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât a fost obligată la contravaloarea porţiunii de teren în suprafaţă de 13.469,29 mp, în condiţiile în care părţile adverse solicitaseră despăgubiri pentru o suprafaţă de teren de 11.532 mp.

În susţinerea apelului, pentru a dovedi valoarea mai mare a terenului, recurenţii-reclamanţi au solicitat suplimentarea probatorului, în sensul completării raportului de expertiză în specialitatea evaluare, solicitare care a fost încuviinţată de către instanţa de apel, prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2021.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul de judecată anterior menţionat, aceasta nu a solicitat administrarea unei expertize prin care terenul să fie evaluat, ci a unei expertize tehnice în specialitatea cadastru, consilierul juridic care a reprezentat partea arătând că această probă urmăreşte să dovedească faptul că, în dosarul nr. x/2004, a fost respinsă cererea de revendicare formulată de reclamanţii D. împotriva pârâţilor Lungu, pe considerentul că nu se învecinează cele două proprietăţi şi pentru că pârâţii Lungu nu ocupă din terenul lor.

De asemenea, avocatul recurentei-pârâte a arătat că, prin proba cu expertiza în specialitatea cadastru, partea doreşte să dovedească faptul că părţile nu se află într-o situaţie în care a fost vorba despre un viciu sau un risc al contractului care a fost asumat, iar ceea ce indică părţile adverse ca fiind proprietatea lor nu este de fapt ceea ce există în arhiva Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Pe de altă parte, cu privire la solicitarea recurenţilor-reclamanţi de completare a raportului de expertiză în specialitatea evaluare, reprezentantul recurentei-pârâte s-a opus încuviinţării acesteia, apreciind că, în speţă, ceea ce s-a făcut în prima expertiză este suficient, iar dacă instanţa de fond ar fi considerat că este necesar ar fi acceptat obiecţiunile formulate de către partea adversă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin apel, recurenta-pârâtă nu a adus critici sentinţei apelate contestând evaluarea terenului în raport de valoarea unitară pe metru pătrat stabilită prin expertiza efectuată în faţa primei instanţe, ci raportat la faptul că despăgubirile la care a fost obligată au fost calculate reţinându-se o suprafaţă mai mare (13.469,29 mp) decât cea arătată prin cererea de chemare în judecată (11.531 mp).

Or, instanţa de apel, admiţând calea de atac formulată de recurenta-pârâtă, a modificat sentinţa apelată, obligând-o pe aceasta la plata către recurenţii-reclamanţi a unor despăgubiri mai mici decât cele stabilite de către prima instanţă, despăgubiri calculate în funcţie de o valoare unitară a terenului pe metru pătrat (1,69 euro/mp) mai mică decât cea reţinută prin expertiza efectuată în faţa tribunalului (5,70 euro/mp), deşi criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au vizat această valoare, ci împrejurarea că prima instanţă s-a raportat la o suprafaţă de teren mai mare decât cea indicată de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

În concluzie, instanţa de apel a încălcat limitele efectului devolutiv al apelului, astfel cum acestea au fost trasate de criticile formulate de recurenta-pârâtă prin apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului, nesocotind prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, procedând ca atare, instanţa de apel a nesocotit, în egală măsură, şi prevederile art. 481 C. proc. civ., care dau materialitate principiului non refomatio in peius, ce presupune ca apelantului să nu i se înrăutăţească situaţia în propria cale de atac.

Aceasta, întrucât, deşi formal situaţia mai grea în care se află la acest moment recurenţii-reclamanţi este rezultatul admiterii apelului declarat de recurenta-pârâta Arhiepiscopia Râmnicului, în realitate instanţa de apel, în condiţiile în care a respins apelul recurenţilor-reclamanţi, a dat eficienţă criticii privind cuantumul despăgubirilor acordate de către instanţa de fond prin raportare la valoarea unitară pe metru pătrat a terenului, susţinere care nu a fost formulată de către recurenta-pârâtă (care, prin apelul formulat, a criticat valoarea despăgubirilor în raport doar de suprafaţa terenului avută în vedere la acordarea acestora), ci a reprezentat un motiv de apel susţinut de către recurenţii-reclamanţi.

Prin urmare, instanţa de apel, admiţând apelul recurentei-pârâte, a stabilit un cuantum mai mic al despăgubirilor acordare recurenţilor-reclamanţi de către tribunal, valorificând valoarea unitară pe metru pătrat a terenului stabilită prin completarea la raportul de expertiză evaluatorie, deşi recurenta-pârâtă nu formulase, prin apelul cu care a învestit instanţa, critici cu privire la această valoare, ci doar cu referire la suprafaţa imobilului.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurenţilor-reclamanţi, prin hotărârea recurată, le-a fost creată o situaţie mai rea decât cea din hotărârea primei instanţe, cuantumul despăgubirilor acordate acestora de către instanţa de apel fiind unul mai mic decât cel stabilit prin sentinţa apelată, şi ca rezultat al valorificării criticii formulate prin apelul recurenţilor-reclamanţi cu privire la valoarea pe metru pătrat a terenului, valoare necontestată de pârâtă.

Astfel, cum instanţa de apel a încălcat limitele judecăţii cu care a fost învestită prin apelul recurentei-pârâte şi a creat, prin decizia pronunţată, o situaţie mai grea recurenţilor-reclamanţi în propria cale de atac, se verifică incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se, în limitele acestor critici, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând recursul declarat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2022, Înalta Curte a reţinut excepţia tardivităţii recursului declarat în cauză de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului şi a prorogat pronunţarea asupra acesteia până la soluţionarea recursului declarat de reclamanţii A. şi B..

Astfel, analizând excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtă, evidenţiată în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, Înalta Curte a reţinut că, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de apel, decizia recurată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 22 noiembrie 2021 şi, raportat la această dată, termenul de recurs prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. (de 30 de zile de la data comunicării hotărârii atacate) s-a împlinit la 23 decembrie 2021 (joi).

A constatat că, în speţă, cererea de recurs formulată de pârâtă a fost înaintată instanţei prin intermediul poştei electronice la data de 24 decembrie 2021 ora 1640 şi a primit dată certă la data de 27 decembrie 2021, după împlinirea termenului de recurs.

Totodată, Înalta Curte a avut în vedere şi că, potrivit art. 457 alin. (2) C. proc. civ.: "Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Drept urmare, a apreciat că sunt lipsite de efect pronunţarea şi comunicarea încheierii de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul dispozitivului deciziei atacate cu privire la calea de atac, din perspectiva momentului de început a curgerii termenului de recurs, termen care a început să curgă la data comunicării către pârâta Arhiepiscopia Râmnicului a deciziei date asupra apelului şi atacate de aceasta cu recurs.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii din exercitarea dreptului la recurs, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Ca atare, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtă, reţinând cele arătate prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2022, prin care s-a constatat tardivitatea declarării acestuia.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., reţinând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 şi a încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, va casa încheierea şi decizia recurate şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel, pentru a rejudeca apelul reclamanţilor, precum şi apelul pârâtei în ceea ce priveşte motivul de apel prin care aceasta a invocat că prima instanţă a dat mai mult decât s-a cerut prin raportare la cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi cele susţinute de către recurenţii-reclamanţi cu referire la discrepanţele existente între concluziile celor două expertize efectuate în cauză, procedând la judecarea apelurilor cu respectarea obligaţiei de motivare a soluţiilor pronunţate, precum şi a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat şi a principiului non refomatio in peius.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 4215 din data de 25 octombrie 2021 şi a încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de pârâta Arhiepiscopia Râmnicului împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.