Compensation for 1941–1945 wartime refugees: sufficiency of witness testimony under Law 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the local pension house as unfounded, thereby upholding the appellate court’s judgment that ordered the administration to grant the claimant specific compensation rights. The dispute concerned a claim under Law No. 189/2000 for damages sustained during the period of ethnic persecution and refuge between March 1941 and March 1945, where the appellant had previously rejected the application based on incomplete archival records and the absence of official refugee registration. The Supreme Court determined that the burden of proof was satisfied through the authenticated declarations of two credible witnesses, in accordance with Article 4(2) of the Norms approved by Government Decree No. 127/2000, which permits witness testimony to establish refugee status when official records are missing or incomplete, rather than requiring strict documentary proof of registration.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Compensation for 1941–1945 wartime refugees: sufficiency of witness testimony under Law 189/2000: Prin sentința civilă nr. 50/PI din 27 ianuarie 2004, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată și completată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 75 din 16 decembrie 2003, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul R.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, anularea hotărârii nr. 208 din 14 octombrie 2003 și obligarea pârâtei de a-i acorda drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, împreună cu părinții săi, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Bălnaca, județul Bihor în Roșia - Beiuș, în perioada martie 1941 - martie 1945, ca urmare a Dictatului de la Viena.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, având în vedere că înscrisurile anexate la cererea depusă la comisie, emise de Arhivele Naționale - Direcția Bihor și de Primăria comunei Bratca, menționează că reclamantul nu figurează ca refugiat în evidențele deținute.
Prin sentința civilă nr. 50/PI din 27 ianuarie 2004, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată și completată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, din declarațiile autentificate ale celor doi martori, că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea Bălnaca, în Roșia - Beiuș, în perioada martie 1941 - martie 1945, ca urmare a persecuțiilor de natură etnică, exercitate de regimul hortyst.
Cu privire la înscrisurile invocate de pârâtă, instanța a reținut că acestea sunt nerelevante, în sensul că din primul rezultă că arhiva Primăriei Bratca a fost distrusă, iar din al doilea că evidența persoanelor refugiate, extrasă din fondurile documentare păstrate la Arhivele Naționale, este incompletă.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, criticând-o ca nelegală și în contradicție cu prevederile Legii nr. 189/2000, susținând că s-au acordat intimatului, drepturi în afara legii, deși nu s-a făcut dovada refugiului, cu acte oficiale.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului se constată că faptul refugierii reclamantului din localitatea de domiciliu, Bălnaca, aflată în zona ocupată a Ardealului, a fost dovedit conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2000, cu declarațiile martorilor Ț.T. și A.T., locuitori ai acestei comune și beneficiari ai Legii nr. 189/2000, în baza hotărârilor Comisiei Casei Județene de Pensii Bihor.
În concluzie, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței nr. 50/PI din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.