Scope of professional dispute for lawyer association fee-sharing: procedural standing of professional civil societies under Lawyer Statute Art. 196(3) despite lack of legal personality

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă, la data de 28.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 7/16.02.2021 pronunţate de arbitru unic B. din cadrul Curţii de arbitraj profesional a avocaţilor de pe lângă Baroul Bucureşti în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu pârâtul C..

2. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin sentinţa nr. 5F din 14 ianuarie Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul C., ca neîntemeiată.

A obligat pe reclamant la plata către pârât a cheltuielilor de judecată de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

3. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 5F din 14 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a invocat o greşită interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, a art. 196 alin. (3) sin Statutul profesiei de avocat şi a art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

În motivarea memoriului de recurs, recurentul s-a referit la faptul că arbitrul unic desemnat a considerat că este incident art. 196 alin. (3) din Statutul avocaţilor care dispune că societăţile civile de avocatură au personalitate juridică pentru litigiile născute din desfăşurarea activităţii profesionale.

Susţine că acest articol a fost interpretat şi aplicat eronat de către instanţa de judecată -Curtea de Apel Bucureşti - care a considerat că "Activitatea profesională nu este apreciată doar între relaţiile dintre avocat şi client ci şi între societate şi avocat cum este cazul în speţă atunci când se discută modalitatea de împărţire a onorariului şi plata acestuia, izvorul pretenţiilor constituindu-l tot contractul de asistenţă juridică.".

Recurentul precizează însă că izvorul pretenţiilor nu este contractul de asistenţă juridică, încheiat între societate şi client, ci contractul de asociere din­tre părţile în litigiu. Contractul de asociere are natură civilă, nu profesională, iar textul art. 196 alin. (3) din Statut reglementează strict activitatea profesională a avocatului în relaţiile cu clienţii întrucât regulile dintre avocaţi sunt guvernate de contractul de societate, care are natură generală, indiferent de profesia desfăşura­tă de semnatari. Potrivit acestuia, împărţirea onorariului nu reprezintă un act profesional, pentru care este nece­sară o anumită specializare, ci se efectuează în temeiul regulilor din contractul de societate care conţin procentele cuvenite fiecărui asociat.

O altă normă imperativă încălcată la soluţionarea litigiului este şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care prevede expres că doar societatea profesională cu răspundere limitată are personalitate juridică, interpretarea per a contrario fiind că toate celelalte forme de asociere nu au personalitate juridică.

Nu în ultimul rând, precizează că pârâtul a fost chemat în judecată în calitate de reprezen­tant al societăţii civile de avocatură ceea ce ar acoperi şi chestiunea chemării în ju­decată a acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât C. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 5 F/14.0L202, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IV-a civilă în dosarul nr. x/2021 prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea prezentului litigiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, potrivit celor ce urmează:

- În mod nefondat critică recurentul reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 196 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prin hotărârea arbitrală a cărei anulare a solicitat-o şi prin decizia instanţei de apel atacată, text normativ despre care afirmă că reglează strict activitatea profesională a avocatului în relaţiile cu clienţii, în timp ce regulile dintre avocaţi sunt guvernate de contractul de societate. În plus, susţine aceasta, izvorul pretenţiilor sale n-ar fi contractul de asistenţă juridică (dintre societate şi client), ci contractul de asociere încheiat cu avocatul intimat.

În primul rând, norma din Statut menţionată nu conferă personalitate juridică societăţilor civile de avocatură, după cum eronat afirmă recurentul, ci recunoaşte doar legitimare procesuală (activă şi pasivă) acestora pentru litigiile născute din desfăşurarea activităţii profesionale, chiar dacă nu au personalitate juridică. De altfel, art. 196 alin,. 3 din Statutul profesiei de avocat nu reprezintă altceva decât o reluare la nivelul unei materii particulare, cea a formelor asociative în care legea îngăduie desfăşurarea activităţii de avocatură, a prevederilor de aplicabilitate generală regăsite la nivelul dispoziţiilor art. 56 alin. (2) ale C. proc. civ., potrivit cărora "pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

"Litigiile născute din desfăşurarea activităţii profesionale" la care trimite art. 196 alin. (3) din Statut, pot fi cele între avocat/societatea civilă profesională şi client, dar deopotrivă şi cele dintre avocaţii membri ai unei asocieri profesionale, precum este cel iniţiat de reclamant, care pot privi orice aspecte ce ţin de desfăşurarea activităţii acestora, incluzând, de bună seamă, şi chestiunea împărţirii beneficiilor obţinute din activitatea profesională, aşadar, a onorariilor cuvenite, după cum corect a apreciat instanţa de apel.

Argumentul că textul art. 196 alin. (3) din Statut ar reglementa strict activitatea profesională a avocatului în relaţiile cu clienţii, fiind, deci, incident doar în raporturile dintre aceştia, este unul nesusţinut nici prin conţinutul său, dar nici prin interpretarea sa corelată cu a celorlalte alineate ale aceluiaşi articol, care reglementează diverse aspecte din activitatea societăţii civile profesionale de avocatură.

Împrejurarea că izvorul pretenţiilor deduse soluţionării Curţii de arbitraj profesional a avocaţilor de pe lângă Baroul Bucureşti îl constituie, alături de contractul de asistenţă juridică, şi cel de societate (care stabileşte modul, condiţiile de constituire a societăţii profesionale, de desfăşurare a activităţii acesteia şi de împărţire a beneficiilor obţinute), nu este de natură să schimbe felul litigiului, calificat corect de instanţa de apel drept litigiu născut din desfăşurarea activităţii profesionale întrucât atât onorariul obţinut, cât şi regulile de împărţire a acestuia convenite între membri asocierii nu constituie altceva decât aspecte ce decurg din desfăşurarea activităţii profesionale a avocaţilor membri ai asocierii.

În acest context, de bună seamă că nu poate fi primită afirmaţia recurentului privitoare la încălcarea (prin hotărârea arbitrală) a normei imperative cuprinse în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care prevede că doar societatea profesională cu răspundere limitată are personalitate juridică.

Aşa cum s-a arătat anterior, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 196 alin. (3) din Statut, nu înseamnă că s-a conferit, prin încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, personalitate juridică şi altor tipuri de asocierii profesionale din domeniu, ci doar s-a făcut aplicare unui text normativ care conferă legitimare procesuală activă ori, după caz, pasivă societăţilor civile profesionale, pentru litigiile născute din desfăşurarea activităţii profesionale, chiar dacă acestea nu au personalitate juridică. S-a apreciat corect, prin urmare, că orice pretenţii pentru desocotirea asupra onorariilor avocaţiale cuvenite urmare a desfăşurării activităţii de avocatură în cadrul unei societăţi profesionale trebuie opuse nu în mod individual, celorlalţi avocaţi cu care s-a constituit asocierea ci, precum indică dispoziţiile art. 196 alin. (3) din Statut, societăţii civile profesionale.

În sfârşit, faptul că, în această acţiune reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât care este şi reprezentantul societăţii civile de avocatură, nu este de natură să acopere neajunsurile cadrului procesual incorect format/conturat la iniţiativa sa, neexistând identitate ori suprapunere între calitatea de reprezentant şi cea de parte într-o anume procedură.

În plus, afirmaţia recurentului că l-ar fi chemat în judecată pe pârât în această calitate, este una ulterioară judecăţii finalizate cu pronunţarea sentinţei arbitrale nr. 7/16.02.2021 şi cererii de arbitrare ce a stat la baza formării cauzei de faţă, din ale cărei conţinut şi motivare se înţelege că C. a fost chemat în judecată în nume personal spre a fi obligat la plata sumei de 6 000 euro reprezentând cota cuvenită reclamantului în onorariul de succes încasat de pârât.

Înalta Curte are în vedere că, de altfel, tocmai acest mod de constituire a cadrului procesual, prin chemarea în judecată direct şi personal a pârâtului, în locul societăţii în care cei doi avocaţi au activat, a fost sancţionată prin hotărârea arbitrală a cărei anulare s-a solicitat, împrejurare faţă de care modificarea cadrului procesual nu mai e posibilă la acest moment.

În considerarea acestor argumente, apreciind ca legală hotărârea atacată, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul-reclamant, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 2 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat a cărui plată a fost dovedită cu chitanţa nr. x/17.01.2023 , în favoarea intimatului-pârât C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 5F din 14 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - pârât C..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.