Stay refusal in revocation dispute held non-appealable; interlocutory ruling stands, merits appeal continues.

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, la termenul de judecată din 12 octombrie 2022, recurentul-reclamant A. a solicitat suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Cererea de suspendare a fost formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca instanţă de recurs învestită cu soluţionarea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2523A din 15 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C., în cauza având ca obiect revendicare imobiliară.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea de şedinţă din 03 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea reclamantului privind suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul a arătat că încheierea nu este motivată, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul arată că, într-o cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., principala problemă juridică o reprezintă oportunitatea suspendării, prin prisma interdependenţei dintre obiectul prezentului dosar şi cel al dosarului nr. x/2021, până la soluţionarea căruia recurentul a solicitat, motivat, suspendarea.

Arată că intimaţii-pârâţi au fost de acord cu această cerere.

Încheierea atacată nu cuprinde niciun considerent pe acest aspect, motivarea instanţei fiind legată de "stadiul prezentei pricini (recurs) şi de vechimea ei (dosar început în urmă cu 4 ani)", aprecierea instanţei fiind aceea că cel din urmă dosar, cu nr. x/2021, ar avea previzibilă o durată încă relativ mare de soluţionare, chiar dacă o hotărâre a fost pronunţată în fond, aspect care nu a fost pus în discuţia părţilor.

Mai degrabă, motivarea Curţii ar fi potrivită unei soluţii pe o contestaţie de tergiversare a procesului, sub aspectul celerităţii soluţionării cauzei, cu care instanţa nu a fost învestită.

Prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele încheierii de respingere a cererii de suspendare, instanţa nu a arătat motivarea pentru care cele două procese nu ar fi interdependente.

Implicit, Curtea nu a analizat motivul pentru care hotărârea Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul nr. x/2021, nu ar avea influenţă în prezentul dosar, ce are ca obiect revendicare, prin comparaţie de titluri, deşi beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie.

Susţine şi că titlul de proprietate al intimaţilor-pârâţi a fost constatat ca fiind nul absolut.

Motive distincte de recurs au fost formulate pe aspectul nelegalităţii titlului pârâţilor şi nelegalei aprecieri, pe acest aspect, al instanţei de apel.

În concret, Tribunalul Ilfov a considerat că susţinerile reclamantului asupra nulităţii titlului pârâţilor nu ar putea fi reţinute, având în vedere că o hotărâre de anulare a titlului nu a intervenit.

Faţă de această motivare, cu atât mai mult este oportună suspendarea recursului, cât timp o hotărâre de constatare a nulităţii titlului pârâţilor a fost pronunţată şi beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie.

A mai arătat recurentul că încheierea de respingere a cererii de suspendare a fost dată cu greşita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că instanţa, în mod greşit, nu a făcut aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. la situaţia dedusă judecăţii.

Recurentul învederează că problema nulităţii titlului pârâţilor a fost invocată şi în dosarul de faţă în etapa procesuală a apelului, însă Tribunalul Ilfov a respins, ca neîntemeiat, apelul pe acest aspect, arătând că nu poate lua în considerare susţinerile reclamantului atât timp cât o instanţă nu a anulat titlul pârâţilor.

Ulterior acestei decizii, a fost introdusă acţiunea la Judecătoria Buftea, care a dispus, pe cale principală, constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei judiciare încheiate de B. şi C. cu D., consfinţite prin sentinţa civilă nr. 1876 din 05 mai 1997, pronunţată de Judecătoria Buftea.

Această situaţie juridică, odată ce va fi definitiv soluţionată, va avea o influenţă hotărâtoare în soluţionarea recursului cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti.

Prin recursul ce face obiectul soluţionării de către Curtea de Apel Bucureşti s-a solicitat să se verifice legalitatea aplicării, de către Tribunalul Ilfov, a dispoziţiilor legale care guvernează o acţiune în revendicare, prin comparaţie de titluri, în raport cu interpretarea dată titlului reclamantului, inclusiv prin decizia irevocabilă din dosarul nr. x/2003, astfel:

1) cu privire la imobilul-teren (integral) situat în Bd. x, asupra căruia recurentul-reclamant este unicul proprietar. Acest aspect a fost dovedit prin extrasul de carte funciară şi titlul reclamantului, fiind recunoscut prin decizia irevocabilă din dosarul nr. x/2003, care arată că autorului reclamantului i-a fost restituit în natură imobilul-teren, în integralitate, fără construcţii, sens în care decizia irevocabilă face trimitere la art. 1 al dispoziţiei nr. 478/2001, art. 1 fiind definitiv prin necontestare;

2) cu privire la imobilul-construcţie (fără teren), din titlul intimaţilor, care este situat pe terenul reclamantului, s-a invocat că este deţinut de aceştia în temeiul unei tranzacţii nule absolut.

Asupra nulităţii titlului pârâţilor s-a pronunţat pe cale principală, în primă instanţă, Judecătoria Buftea. Indiferent de caracterizarea dată titlului reclamantului, acesta deţine cel puţin un drept tabular anterior, un drept mai caracterizat decât titlul nul absolut al pârâţilor.

Cu referire la imobilul-construcţie, recurentul a precizat că nu este vorba de imobilul din titlul de proprietate al lui D. - contractul nr. x/1996, în legătură cu care s-a pronunţat decizia irevocabilă din dosarul nr. x/2003, ci este vorba de faptul că pârâţii Midvighi nu sunt subdobânditorii cu titlu particular ai drepturilor decurgând din contractul încheiat de D..

Cu toate acestea, pârâţii şi-au notat în cartea funciară dreptul de proprietate decurgând din contractul lui D.. În mod nelegal instanţa de apel nu a reţinut că E. nu pot opune contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1996.

În prezent, prin soluţionarea dosarului nr. x/2021, situaţia juridică s-a schimbat, Judecătoria Buftea anulând tranzacţia privind drepturile intimaţilor decurgând din contractul lui D..

Curtea de Apel Bucureşti nu putea eluda analiza legalităţii hotărârii pronunţate de către Tribunalul Ilfov, prin raportare la limitele titlului pârâţilor, stabilite prin sentinţa civilă nr. 8520/2022, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2021, respectiv limitele titlului reclamantului, aşa cum sunt prezentate anterior, deduse expres comparaţiei de titluri în dosarul de recurs în care s-a solicitat suspendarea.

Procedând la respingerea cererii de suspendare, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat provizoriu decurgând din sentinţa civilă nr. 8520/2022, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2021.

În plus, Curtea de Apel Bucureşti nu a ţinut cont că judecata recursului depinde de hotărârea definitivă ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2021, cu privire la existenţa/inexistenţa dreptului de proprietate al pârâţilor.

Faţă de toate aceste argumente, aspectul celerităţii soluţionării cauzei invocat, din oficiu, de către Curtea de Apel Bucureşti, cu ocazia respingerii suspendării, nu exclude obligativitatea aceleiaşi instanţe de recurs, ca ultimă instanţă, de a face o corectă aplicare a normelor de drept material.

Prin caracterul lor, de norme care guvernează fondul pricinii, acestea prevalează aspectelor procedurale legate de celeritate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie, completul de filtru a fixat termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 01 martie 2023.

În data de 31 ianuarie 2023 recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că acesta este admisibil.

A menţionat că încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare are caracter interlocutoriu, fiind atacabilă cu recurs în termenul general de recurs, de 30 de zile de comunicare, în temeiul art. 414 alin. (1) C. proc. civ., anexând, în acest sens, extrase din doctrina juridică.

Astfel, contrar susţinerilor din raport privind caracterul de încheiere premergătoare a hotărârii recurate şi caracterului definitiv al acesteia, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a susţinut că doctrina juridică şi practica judecătorească arată contrariul: "suspendarea judecăţii reprezintă un incident procedural, apreciem că încheierea de suspendare are caracter interlocutoriu, indiferent de felul suspendării".

În subsidiar, pentru situaţia în care se va reţine caracterul premergător al încheierii recurate, a menţionat că aceasta este atacabilă cu recurs, în mod separat, la instanţa superioară, fiind aplicabilă situaţia de excepţie din cuprinsul dispoziţiilor art. 466 alin. (4) - teza finală C. proc. civ., sens în care a invocat argumentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din cuprinsul deciziei nr. 2/2017, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, privitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

A anexat punctului de vedere extrase din doctrina juridică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

Conform art. 235 C. proc. civ., încheierile care preced hotărârea şi au scopul pregătirii soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare.

Dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 494 din acelaşi act normativ, conform cărora dispoziţiile din apel se aplică şi în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice.

Consecinţa practică a unei astfel de reglementări constă în faptul că încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală, fiind supuse căii de atac numai odată cu aceasta.

În speţă, încheierea de şedinţă din 03 noiembrie 2022 este pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul cercetării judecătoreşti efectuate în recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2523/A/15.07.2021 a Tribunalului Ilfov, secţia a III a civilă, în soluţionarea unui litigiu având ca obiect revendicare, fiind astfel o încheiere premergătoare, conform celor arătate mai sus.

Caracterul de încheiere premergătoare este dat de natura soluţiei pronunţate - respectiv respingerea cererii de suspendare a judecăţii - cu consecinţa continuării procesului, în vederea definitivării acestuia.

Ca atare, nefiind vorba despre o întrerupere a cursului judecăţii, regimul juridic al încheierii, sub aspectul căilor de atac, nu este cel reglementat prin dispoziţiile art. 414 C. proc. civ., pentru a considera că e deschisă calea de atac a recursului împotriva actului procedural al instanţei.

Această încheiere premergătoare este pronunţată de către o instanţă învestită cu soluţionarea unui recurs, situaţie faţă de care hotărârea asupra fondului cauzei ce se va pronunţa (alături de care ar fi putut fi exercitat recursul) este una împotriva căreia nu se mai poate exercita o asemenea cale extraordinară de atac.

În conformitate cu prevederile art. 129 din Constituţia României şi cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze calea de atac, cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.

Or, din moment ce încheierea atacată a fost pronunţată în cadrul unui litigiu aflat în faza procesuală a recursului, aceasta nu este susceptibilă de reformare pe calea unui alt recurs, în lipsa unei dispoziţii legale exprese în acest sens.

Nici argumentele aduse de recurentul-reclamant prin punctul de vedere din 31 ianuarie 2023, la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, nu pot fi reţinute, pentru considerentele expuse în continuare.

Pe de o parte, întrucât din dispoziţiile art. 414 C. proc. civ. reiese că obiectul recursului, reglementat de acest text de lege, nu poate fi decât încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare ori cea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Drept urmare, încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare nu intră în obiectul de aplicare al prevederilor art. 414 C. proc. civ., aceasta având, conform art. 235 C. proc. civ., natura juridică a unei încheieri premergătoare, care poate fi atacată doar cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel, potrivit dispoziţiilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Aşadar, o încheiere de respingere a unei cereri de suspendare a cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ar fi putut fi atacată doar odată cu fondul, în ipoteza în care hotărârea pronunţată, prin care se dezînvesteşte instanţa, este susceptibilă a fi atacată cu o cale de atac.

Se cuvine a se menţiona, în acest sens şi că decizia care va fi pronunţată în cauză de către Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2523A din 15 iulie 2021 a Tribunalului Ilfov, secţia a III-a civilă, va avea caracter definitiv, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind supusă recursului, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, nici argumentele recurentului-reclamant privitoare la modalitatea de interpretare a deciziei nr. 2/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu pot fi primite, având în vedere că, prin această decizie, au fost stabilite următoarele: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă."

Menţiunile din cuprinsul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2017, privitoare la posibilitatea exercitării recursului şi în ipoteza în care hotărârea asupra fondului este definitivă, vizează, aşadar, situaţia în care cererea de suspendare a fost admisă, fiind dispusă măsura suspendării judecăţii, iar nu respinsă, precum în prezenta cauză.

Drept urmare, decizia anterior menţionată nu a recunoscut posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de suspendare, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de către o instanţă de recurs, alta decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cum susţine, în mod greşit, recurentul-reclamant.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 03 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 03 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2023.