Compensation claim by co-heir extinguished; failure to file own claim bars damages award.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 22 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor anularea deciziei de validare nr. 6173/17.12.2020 emisă de Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză, a unei noi decizii de validare prin care să i se acorde exclusiv reclamantei (nu şi numitei B.), compensaţii băneşti în cuantum de 1.042.648,81 RON. A solicitat obligarea pârâtei ANRP la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 teza I din Legea nr. 164/2014, art. 7 alin. (5) din Legea nr. 164/2014, art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 9/1998, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, art. 4 din Legea nr. 9/1998, art. 8 teza a doua din Legea nr. 164/2014 coroborat cu art. 111 şi cu art. 116 C. proc. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 02 februarie 2021 sub nr. x/2021, reclamanţii C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea deciziei de validare nr. 6173/17.12.2020, emisă de intimată, ca fiind nelegală, obligarea intimatei să emită o nouă decizie de despăgubire în care să fie incluse şi despăgubirile reclamanţilor ce li se cuvin în calitate de moştenitori ai defunctului G. pentru cinci hectare de teren din terenul "Asfatchior" (pct 3, fila x din testamentul olograf din 1957), precum şi zece hectare de teren din terenul "Caracuşului" (pct. 5, fila x din testamentul olograf din 1957), terenuri care se află pe teritoriul Bulgariei de azi şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Prin întâmpinarea formulată de intimata ANRP a invocat excepţia litispendenţei, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 16.06.2021, pronunţată în dosar nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia conexităţii, s-a dispus conexarea cauzei formulată de contestatorii C., D., E. şi F. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă şi a fost înaintată cauza Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava

Prin sentinţa nr. 2368/07.12.2021, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis, în parte, cererile conexe; a anulat, în parte, decizia de validare nr. 6173/17.12.2020, sens în care: a exclus dreptul la despăgubiri băneşti pentru intimata B., după defunctul G.; a inclus în calitate de beneficiari ai despăgubirilor după defunctul G., alături de reclamanta A., şi pe reclamanţii F., E., D. şi C., moştenitori testamentari; a stabilit dreptul la despăgubiri băneşti după defunctul G. şi pentru suprafaţa de 30 ha teren agricol; a obligat pârâta să emită o nouă decizie, conform dispoziţiilor de mai sus, drepturile efective ale fiecărei părţi urmând a se stabili după regulile de drept comun din C. civ. privind devoluţiunea legală şi testamentară; a obligat pârâta să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, reclamantei A. suma de 5015,17 RON, iar celorlalţi reclamanţi suma de 1904 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 763/09.06.2022, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta ANRP şi de intimata B., prin curator special, avocat H., împotriva sentinţei nr. 2368/07.12.2021; a obligat apelanta ANRP la plata, către intimata A., a sumei de 4.924,4 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 763/09.06.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta B., prin curator special avocat H..

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a analizat dacă aceasta este îndreptăţită la despăgubiri, dat fiind cererea formulată de moştenitoarea A., instanţa analizând doar motivele de apel care vizau existenţa şi valabilitatea unei cereri formulate la ANRP de către un împuternicit.

Invocând art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 753/1998, a arătat că "în cazul în care sunt doi sau mai mulţi moştenitori legali, în declaraţie se vor menţiona numele şi, eventual, adresa celorlalţi moştenitori", despăgubirile se acordă tuturor moştenitorilor legali sau testamentari, în cotele cuvenite, însă instanţa de apel nu a analizat acest motiv de apel, ceea ce corespunde cu necercetarea fondului.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1, art. 5, art. 9 din Legea nr. 290/2003.

Potrivit art. 5 alin. (1) şi alin. (2) Legea nr. 290/2003, cererea se formulează personal de către persoana îndreptăţită, care este reprezentată de însăşi persoana deposedată, care primeşte despăgubirea în nume propriu, pentru bunurile sechestrate, pierdute sau reţinute în condiţiile prevăzute de Legea nr. 290/2003. Potrivit textului de lege, aceste persoane pot cere despăgubiri doar în nume propriu, prin formularea de cereri proprii. Dacă în alin. (2) se prevede obligaţia în sarcina moştenitorilor de a menţiona pe toţi moştenitorii, rezultă că legiuitorul a ales să despăgubească pe toţi moştenitorii şi nu pe cei care formulează cereri.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata a arătat că art. 4 alin. (3) din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 (H.G. nr. 753/1998), în mod greşit indicat de recurentă ca art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 753/1998, prevede că "în cazul în care sunt 2 sau mai mulţi moştenitori, în declaraţie se vor menţiona numele şi adresa celorlalţi moştenitori". Deşi citează textul legal sus-menţionat cu ghilimele, recurenta introduce în acesta, înainte de sintagma "adresa celorlalţi moştenitori", cuvântul "eventual", care în realitate nu apare în conţinutul dispoziţiei legale pe care pretinde că o citează.

Critica este nefondată, instanţa de apel a motivat hotărârea şi pe acest aspect, întrucât acesta era un motiv de apel comun, formulat atât de către ANRP, cât şi de către B. prin curator special, astfel încât instanţa de apel l-a analizat în partea din motivare unde a analizat apelul formulat de ANRP, iar apoi, în partea din motivare unde a analizat apelul formulat de B. prin curator special, pentru a nu copia încă o dată ad litteram acelaşi lucru.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a arătat că recurenta, prin curator special, recunoaşte că B. nu a depus cerere de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 9/1998, fiind evident că nu se pot acorda despăgubiri persoanelor care nu au formulat cerere în acest sens.

Chiar art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, invocat de recurentă impune ca primă condiţie pentru acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, formularea unor cereri proprii.

Totodată, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998, au calitatea de persoane îndreptăţite la compensaţii în baza acestei legi numai foştii proprietari sau moştenitorii acestora care au depus cereri de acordare a despăgubirilor însoţite de acte doveditoare. în termenul legal, la comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. De asemenea, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 impune şi el condiţia existenţei unei cereri de acordare a despăgubirilor, pentru a se putea acorda despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, iar art. 11 din Legea nr. 9/1998 prevede că, în cazul în care compensaţiile nu au fost solicitate conform art. 4 din aceeaşi lege, dreptul la orice compensaţie se stinge.

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi F., E., D. şi C. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimaţii au arătat că nu poate fi primit, întrucât hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa de apel prezentând în mod corespunzător motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimaţii au arătat că hotărârea recurată este dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material. Astfel, instanţa de apel, în baza înscrisurilor de la dosar a stabilit în mod corect că atâta timp cât recurenta B. nu a depus o cerere pentru acordarea de despăgubiri, în mod firesc aceasta nu le mai poate pretinde la acest moment. Persoanele care se considerau îndreptăţite la compensaţiile de pe urma autorului G. aveau obligaţia de a depune cereri şi de a face dovada calităţii de moştenitori înăuntrul termenului instituit de legislaţia în vigoare, iar sancţiunea nerespectării termenelor imperative instituite este decăderea, care constă în pierderea exerciţiului dreptului de a mai beneficia de dispoziţiile legii privind acordarea de despăgubiri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate:

- Este lipsită de temei susţinerea recurentei, conform căreia instanţa de apel ar fi omis analiza criticii acesteia referitoare la îndreptăţirea de a primi despăgubiri ca urmare a cererii formulate de un alt moştenitor, verificarea instanţei fiind limitată doar la existenţa şi valabilitatea unei cereri adresate ANRP de către un împuternicit al reclamantei, situaţie care ar atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În realitate, instanţa de apel procedează la o analiză punctuală a criticii vizând îndreptăţirea unui moştenitor al fostului proprietar de a obţine despăgubiri pe temeiul Legii nr. 9/1998, ca urmare a faptului că un alt moştenitor al aceleiaşi persoane îndreptăţite a formulat, în termen, o astfel de cerere de compensaţii.

Identificând această critică deopotrivă în apelul pârâtei ANRP şi în apelul pârâtei B., instanţa de apel realizează în mod corect o analiză comună pe conţinutul respectivei susţineri de nelegalitate pentru ca ulterior să se refere, în mod suplimentar, la un argument distinct (dar care viza acelaşi aspect de nelegalitate în legătură cu îndreptăţirea de a obţine compensaţii de pe urma autorului) din apelul pârâtei B. – respectiv, existenţa unei cereri a acesteia adresate ANRP, prin împuternicit, şi care n-ar fi fost valorificată potrivit dispoziţiilor legale.

Astfel, în ce priveşte formularea în termen a cererii de despăgubiri de către A. (fiica, alături de recurentă, a fostului proprietar al imobilului, G.) instanţa de apel a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 753/1998 şi respectiv, art. 7 alin. (7) din Legea nr. 9/1989, existenţa unei asemenea solicitări din partea unuia dintre moştenitori nu dă drept la despăgubiri şi în favoarea celorlalţi care, deşi îndreptăţiţi în egală măsură, nu şi-au valorificat dreptul, neformulând o cerere în termen.

S-a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 753/1998, faptul că moştenitorul care formulează cerere are obligaţia de a-i indica şi pe ceilalţi moştenitori, în situaţia în care există, are ca scop al reglementării nevoia soluţionării unitare a cererilor.

De asemenea, dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 9/1998, reglând ipoteza în care compensaţia este solicitată de mai mulţi moştenitori ai aceleiaşi persoane, stabilesc că raporturile dintre aceştia se rezolvă după regulile aplicabile dreptului comun succesoral.

Separat de aceste aspecte regăsite în apelurile ambelor pârâte (ANRP şi B.) şi care au primit ca atare, analiză comună, instanţa de apel a răspuns şi criticii distincte din apelul pârâtei B., în legătură cu susţinerea acesteia că ar fi existat o cerere formulată în nume propriu şi depusă prin împuternicit la ANRP, ceea ce o îndreptăţea să primească despăgubiri independent de notificarea celeilalte moştenitoare.

Pe acest aspect, instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unei astfel de solicitări, în contextul în care ANRP nu a confirmat înregistrarea unei asemenea cereri, arătând, dimpotrivă, în adresa înaintată instanţei că "B. a fost inclusă ca beneficiară a deciziei nr. 6173/17.12.2020, întrucât potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 30/13.10.2014 este, alături de reclamanta A., moştenitoarea autorului G.".

Rezultă, potrivit celor arătate anterior că în conţinutul deciziei atacate se regăsesc, contrar susţinerilor nefondate ale recurentei, considerentele pentru care s-a constatat caracterul neîntemeiat al criticilor din apel referitoare la lipsa îndreptăţirii pârâtei la despăgubiri nu doar din perspectiva inexistenţei unei cereri proprii a acesteia, ci şi din punct de vedere al lipsei de consecinţele juridice în sensul pretins, al solicitării formulate de cealaltă moştenitoare, A..

Ca atare, este lipsită de temei critica formulată cu referire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Este, de asemenea, fără fundament critica bazată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, susţinerea conform căreia s-ar fi făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, atunci când s-a considerat că pentru a beneficia de despăgubiri este necesar ca persoana care se consideră îndreptăţită să formuleze o cerere în nume propriu, de vreme ce, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, atunci când sunt mai mulţi moştenitori, este necesar ca fiecare dintre aceştia să-i menţioneze şi pe ceilalţi în cerere.

Această interpretare a recurentei-pârâte este una eronată, care ignoră regulile interpretării sistematice, ceea ce presupune că alineatele unui articol nu au sens de sine-stătător, ci că ele trebuie văzute în context, într-o interpretare corelată, unele prin altele.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 "Persoanele îndreptăţite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor . . . . . . . . . .", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dacă pentru bunurile aceluiaşi proprietar sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia este obligat să îi menţioneze pe ceilalţi în cererea formulată. Dacă moştenitorii domiciliază în judeţe diferite, aceştia vor trimite cererile la Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003".

Or, din împrejurarea că fiecare moştenitor este obligat să-i menţioneze şi pe ceilalţi moştenitori cu vocaţie la despăgubiri de pe urma aceluiaşi autor nu rezultă, cum susţine recurenta, că este suficientă cererea unuia dintre ei pentru a deschide vocaţia concretă la compensaţii tuturor, de vreme ce dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol menţionează expres că persoanele care se consideră îndreptăţite trebuie să depună cereri proprii, înăuntrul unui anumit termen, însoţite de acte doveditoare.

Raţiunea pentru care legiuitorul a instituit obligativitatea indicării şi a celorlalţi moştenitori cu vocaţie la compensaţii a fost, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, aceea a unei soluţionări unitare a cererilor, pentru a nu se ajunge în situaţia anulării hotărârilor comisiilor, pentru nesocotirea unor drepturi, iar nu cea a dispensării de obligaţia formulării în termen a unei cereri (prin intermediul căreia se tinde la valorificarea unui drept, ce rămâne astfel, la aprecierea persoanei interesate).

Că este aşa, rezultă, o dată în plus, şi din dispoziţiile art. 4 H.G. nr. 753/1998 conţinând Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, care pun în sarcina titularilor unor astfel de cereri, beneficiari ai Legii nr. 9/1998, obligaţia de a declara "pe proprie răspundere, printr-un act încheiat în formă autentică, atât bunurile pentru care consideră că au dreptul la compensaţii şi despăgubiri, cât şi dacă au beneficiat sau nu au beneficiat de despăgubiri ori de compensaţii parţiale". Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "În cuprinsul declaraţiei prevăzute la alin. (1), beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, au obligaţia să declare, de asemenea, pe propria răspundere, dacă au depus anterior cerere în baza acesteia, dacă în urma cererii au obţinut o hotărâre emisă de comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti, iar în cazul în care au obţinut o asemenea hotărâre, dacă această hotărâre a fost sau nu validată de Comisia centrală ori de Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998".

Ca atare, o asemenea cerere, pe lângă beneficiul pe care îl deschide (concretizând, în măsura în care este formulată în termen şi însoţită de înscrisurile doveditoare, vocaţia la despăgubiri) poate avea şi consecinţe pe planul răspunderii juridice personale, în măsura în care datele oferite sunt incorecte, ceea ce înseamnă că ea nu poate fi considerată ca formulată şi în numele altor persoane.

Împrejurarea că, potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 9/1998 se statuează că în ipoteza în care "compensaţia este solicitată de mai mulţi moştenitori ai aceleiaşi persoane, precum şi atunci când după adoptarea hotărârii apar şi alte persoane având vocaţie succesorală, raporturile dintre succesori privind compensaţia se soluţionează potrivit dreptului comun" nu înseamnă că asemenea succesori (apăruţi după adoptarea hotărârii) îşi pot valorifica un drept nesolicitat în termen, ci, dimpotrivă, că deşi au formulat solicitarea de despăgubiri cu respectarea prescripţiilor legale, au fost omişi, nejustificat, din hotărârea comisiei.

Este, de altfel, ceea ce s-a întâmplat în speţă, în privinţa celorlalţi reclamanţi-contestatori (C., D., E. şi F.) care, din poziţia de moştenitori testamentari, cu cerere formulată în termen, au fost omişi de la despăgubiri sub motiv că în faza administrativă, în faţa Comisiei, nu au făcut dovada calităţii lor, nedepunând certificate de moştenitor. Asemenea dovezi au fost depuse însă în procedura judiciară, în faţa instanţei de judecată, în cadrul prezentei contestaţii care a vizat şi cererea acestor moştenitori testamentari de anulare a deciziei ANRP, care îi exclusese eronat de la dreptul la despăgubiri băneşti.

Situaţia juridică a recurentei este însă diferită, câtă vreme aceasta nu a formulat cerere în nume propriu şi, pentru argumentele arătate anterior, cererea formulată de cealaltă moştenitoare legală, A., nu poate fi valorificată în sensul pretins de recurentă.

În consecinţă, se va constata că în speţă a avut loc o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la 2380 RON cheltuieli de judecată către recurenţii-pârâţi C., D., E. şi F., ocazionate de judecata în faza procesuală a recursului, constând în onorariu avocat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 763 din 09 iunie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta - pârâtă la plata sumei de 2.380 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii – reclamanţi C., D., E. şi F..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.