Challenge to state criminal immunity under Art. 135(1) Penal Code inadmissible for lack of link to civil delay litigation

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 27 iunie 2022 pe rolul Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă, sub nr. de dosar x/2022, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 1.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 522 C. proc. civ., principiul bunei-credinţe, Constituţia României, tratatele şi convenţiile ratificate în materia drepturilor omului, crimă organizată, terorism, Convenţia de la Viena în materia tratatelor.

Prin adresa din 19 septembrie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În data de 10 octombrie 2022, contestatorul a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din C. pen. şi excepţia de nulitate a măsurilor de pregătire a judecăţii, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 895/R din 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 C. pen. a respins, ca nefondată, contestaţia privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 1.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 C. pen.

Prin cererea de recurs a precizat faptul că dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen. instituie, în fapt, prin omisiune, imunitate de jurisdicţie penală pentru stat şi pentru autorităţile publice.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

Prin motivele de casare depuse la dosar în 11 ianuarie 2023, recurentul a invocat faptul că dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen. încalcă prevederile Constituţiei şi ale tratatelor de drept internaţional.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

În data de 24 februarie 2023 intimata Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului faţă de aspectul că cererea de recurs nu cuprinde temeiul legal pe care se întemeiază şi totodată, cererea de recurs nu cuprinde nici motivele de nelegalitate cu privire la decizia recurată.

De asemenea, a invocat şi că, raportat la obiectul cauzei, în mod legal a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea contestatorului, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 C. pen.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu poate fi reţinută excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, date fiind dezlegările cu caracter obligatoriu ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care: "21. (...) recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Aşadar, Curtea reţine că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. (...) De aceea, această cale de atac, cu o fizionomie juridică proprie, nu poate fi considerată nici recurs, în sensul propriu al termenului, prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere, în sensul C. proc. pen.."

Drept urmare, având în vedere regimul juridic special al recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în cauză nu este incidentă sancţiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte examinarea cererii de recurs, prezintă relevanţă următoarele considerente ale Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, anterior menţionată: "24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

În evaluarea legalităţii recursului de faţă, Înalta Curte constată că recurentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen., potrivit cărora: "Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice."

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa, în faţa căreia aceasta este ridicată, să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a dispus de către Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia recurată, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 C. pen., în circumstanţele în care nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Se observă că obiectul cauzei, în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anterior menţionate, este reprezentat de contestaţia privind tergiversarea procesului, ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, procedură căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 522 C. proc. civ., fiind fără relevanţă juridică, în acest cadru procesual, aplicabilitatea dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate se invocă de către recurent.

În acest sens, se impune a se menţiona şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.

În cauză, simpla nemulţumire generică a recurentului legată de lipsa de răspundere penală a statului şi a autorităţilor publice nu reprezintă o chestiune care să atragă îndeplinirea condiţiei de admisibilitate, atât timp cât se invocă o pretinsă neconstituţionalitate a unei norme de drept penal, care nu are, însă, incidenţă în pricina ce a fost dedusă judecăţii în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Aşadar, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate, din moment ce acestea nu sunt în măsură să producă un efect juridic concret asupra cursului litigiului şi astfel, asupra situaţiei juridice în proces a recurentului.

Drept urmare, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 135 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 895/R din 10 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 895/R din 10 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.