Tax authority prevails; fiscal foreclosure prescriptions and mortgage discharges quashed and remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată în data de 15 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Agnita, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată prin nota scrisă din data de 27 martie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Orăşenesc Agnita, să se constate stingerea obligaţiei principale înscrise în favoarea Serviciului Fiscal Orăşenesc Agnita, ca urmare a prescripţiei, potrivit titlurilor executorii şi a cărţilor funciare indicate în acţiune; radierea ipotecilor imobiliare instituite potrivit titlurilor executorii menţionate, ca urmare a stingerii obligaţiei principale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nefondată, menţinerea titlurilor executorii contestate şi menţinerea drepturilor de ipotecă imobilară, instituite potrivit titlurilor executorii.

În data de 03 iulie 2019, reclamantul a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că solicită să se constate împlinirea prescripţiei şi stingerea obligaţiei principale stabilite pentru titlurile executorii menţionate la punctul 1 al cererii; radierea ipotecilor imobiliare instituite potrivit titlurilor executorii menţionate, ca urmare a stingerii obligaţiei principale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul a depus întâmpinare la precizarea cererii de chemare în judecată, prin care a invocat excepţia tardivităţii modificării de acţiune, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, excepţia necompetentei materiale a judecătoriei, competent din punct de vedere material fiind Tribunalul Sibiu.

La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2019, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, iar prin sentinţa civilă nr. 301 din 04 octombrie 2019 s-a admis excepţia invocată şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Sibiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, iar prin încheierea civilă nr. 13 din 27 februarie 2020 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Sibiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a a Tribunalului Sibiu în data de 28 februarie 2020, prin încheierea civilă nr. 139 din 05 martie 2020 fiind admisă excepţia de necompetenţă materială procesuală a completului C4 litigii cu profesioniştii, din cadrul secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile, din cadrul Tribunalului Sibiu. Totodată s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă dintre secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi secţia I civilă din cadrul Tribunalului Sibiu, s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a înaintat dosarul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit, pe calea regulatorului de competenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 15 din 18 martie 2020 fiind stabilită competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul fiscal Orăşenesc Agnita prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Sibiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu

Prin sentinţa nr. 813 din 27 septembrie 2021, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi lipsei calităţii procesuale active invocate de A.J.F.P. Sibiu pentru D.G.R..F.P. Braşov, în numele Serviciului Fiscal Orăşenesc Agnita; a respins acţiunea, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1225 din 02 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei; a anulat în parte sentinţa; a admis în parte acţiunea; a constatat stinse prin prescripţie obligaţiile S.C. B. S.A. consemnate în titlurile executorii menţionate în dispozitiv; a dispus radierea ipotecilor imobiliare înscrise în temeiul titlurilor executorii menţionate în cărţile funciare menţionate în dispozitiv; a respins cererea vizând radierea ipotecilor din CF nr. x Agnita şi CF nr. x Agnita, nr. cad x, nr. top x; a menţinut soluţia din sentinţa apelată privind respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi excepţiei lipsei calităţii procesuale active; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 36.520,28 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, în numele şi pentru Serviciul Fiscal Orăşenesc Agnita.

În ceea ce priveşte intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a organului fiscal, recurenta arată că instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile legale incidente în materie.

Astfel, instanţa a reţinut că ultimul act de executare a fost efectuat în anul 2013, iar, raportat la acest moment, pârâta nu a invocat şi nu a dovedit intervenţia vreunui caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, aspectele invocate de aceasta neputând fi încadrate în cazurile de întrerupere sau de suspendare expres şi limitativ prevăzute de lege, la data introducerii cererii de chemare în judecată în prezenta cauză, termenul de prescripţie fiind împlinit, motiv pentru care se impune admiterea acţiunii reclamantului.

Apreciază recurenta că dispoziţiile din Codul de procedură fiscală au fost, astfel, interpretate în mod eronat de către instanţa de apel şi precizează că instituţia prescripţiei acţionează doar în strânsă legătură cu dreptul de a cere executarea silită, ori organul fiscal nu are dreptul să execute silit o persoană juridică radiată.

Prescripţia dreptului de a cere executarea silită are sens până la data la care se poate aplica executarea silită, or, radierea face imposibilă continuarea executării silite pe seama persoanei radiate, tocmai prin dispariţia subiectului raportului juridic fiscal. Constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, dacă e cazul, se poate face doar pe durata de existenţă a subiectului de drept.

Or, raportat la aceste considerente, în cauză nu se poate vorbi despre curgerea unui termen de prescripţie, atât timp cât persoana debitorului nu mai exista, fiind radiată din punct de vedere juridic. Practic, pe toata aceasta perioadă, dreptul organului fiscal de a proceda la executarea silită a debitoarei S.C. B. S.A. a fost unul paralizat, neputând fi exercitat din motive legale, obiective, astfel încât nu se poate pune în discuţie corelativ problema curgerii termenului prescripţiei dreptului organului fiscal de a cere executare silită.

Raţiunea reglementarii de către legiuitor a instituţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, a fost tocmai de a sancţiona culpa creditorului neglijent, care nu îşi fructifică dreptul de a proceda la efectuarea executării silite în vederea recuperării creanţei sale.

Astfel, raportat la aceste considerente, practic nu i se poate imputa organului fiscal vreo culpă în neefectuarea procedurii de executare silită faţă de debitorul său, această pasivitate (aşa cum este calificată de către instanţa de apel) a fost cauzată de imposibilitatea legală de a mai putea continua procedura de executare silită faţă de un debitor persoană juridică, radiat din registrul în care era înregistrat acesta.

Mai arată recurenta că instanţa de apel a reţinut că, "deşi în temeiul legii bunurile rămase după radierea societăţilor pe acţiuni revin acţionarilor, pârâta a rămas în pasivitate şi prin raportare la aceştia, omiţând să efectueze vreun act de executare în contradictoriu cu ei".

Astfel, instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor legale în materie, întrucât, în cauză, momentul în care bunurile rămase după radierea societăţii pe acţiuni revin acţionarilor, este cel consfinţit de sentinţa civilă nr. 422 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2018, prin care instanţa a admis acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu, constatând că, la data radierii S.C. B. S.A., existau în patrimoniul societăţii o serie de bunuri imobile, iar, ca urmare a acestui fapt, a constatat transmis dreptul de proprietate asupra tuturor imobilelor identificate în patrimoniul societăţii radiate S.C. B. S.A. în patrimoniul foştilor acţionari (în funcţie de numărul de acţiuni deţinute, conform evidenţei existente la ORC Sibiu pe baza menţiunilor cuprinse în Registrul acţionarilor ţinut de societate).

În aceste condiţii, asa cum rezultă din motivarea soluţiei instanţei de apel, momentul la care bunurile rămase în patrimoniul debitoarei, au revenit acţionarilor este data de 10 octombrie 2018, când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 422 de către Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2018.

Or, având în vedere momentul la care operează transmiterea dreptului de proprietate a bunurilor societăţii către fiecare fost acţionar al acesteia, respectiv 10 octombrie 2018, din acest moment devine posibilă demararea procedurii de executare silită faţă de aceştia, iar un eventual termen de prescripţie al dreptului organului fiscal de a solicita executarea silită ar începe să curgă de la data de 01 ianuarie 2019, foştii acţionari ai societăţii urmând să preia patrimoniul societăţii radiate, patrimoniu ce cuprinde atât partea de activ cât şi partea de pasiv, în care este inclusă şi sfera obligaţiilor fiscale ale societăţii.

În cauză a operat întreruperea termenului de prescripţie al dreptului organului fiscal de a cere executarea silită prin faptul că, prin sentinţa penală nr. 59/2014 pronunţată de Judecătoria Avrig în dosar nr. x/2013, s-a dispus obligarea numitului A., în calitate de fost administrator social al S.C. B. S.A., la plata, către partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, a sumei de 296.208 RON, reprezentând debit şi accesorii, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente până la data plăţii.

Învederează recurenta că suma de 296.208 RON, la plata căreia a fost obligat fostul administrator social al debitoarei, este parte componentă a debitului pentru care organul fiscal a demarat procedura de executare silită faţă de debitoarea S.C. B. S.A., reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă aferente salariilor acordate angajaţilor pentru perioada august 2005 - ianuarie 2012.

În aceste condiţii, sentinţa penală nr. 59/2014 constituie titlul executoriu menit să întrerupă cursul prescripţiei dreptului organului fiscal de a cere executarea silită a acestor sume. Pe de altă parte, faţă de toate bunurile imobile pentru care instanţa de judecată a constatat, prin sentinţa civilă nr. 422 din 10 octombrie 2018, dreptul de proprietate al foştilor acţionari, organul fiscal, în speţă Serviciul Fiscal Orăşenesc Agnita (fosta Administraţia Finanţelor Publice Agnita) deţine calitatea de creditor ipotecar.

Prin sentinţa nr. 422/2018 se reţine că "potrivit dispoziţiilor art. 235, alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul dizolvării voluntare a unei societăţi, neurmată de lichidare, se operează o transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase în patrimoniul social, după plata creditorilor, începând cu data radierii societăţii din registrul comerţului către asociaţii acesteia."

Or, din conţinutul acestei sentinţe nu rezultă că instanţa de judecată a cunoscut faptul că S.C. B. S.A. înregistrează obligaţii fiscale restante în cuantum de 4.833.326 RON faţă de bugetul general consolidat al statului, reclamantul, cu rea-credinţă, ascunzând acest fapt.

Rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera dispoziţiile art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, S.C. B. S.A. înregistrând obligaţii fiscale şi astfel, condiţia plăţii creditorilor nefiind îndeplinită.

Apreciază recurenta că, în acest context, sentinţa nr. 422/2018 nu este opozabilă, iar reclamantul nu se poate prevala de conţinutul său, întrucât instanţa de judecată a statuat fără a lua în considerare că S.C. B. S.A. înregistrează obligaţii de plată faţă de bugetul general consolidat al statului, iar Serviciul Fiscal Orăşenesc Agnita, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, nu a fost parte în cadrul dosarului nr. x/2018, pentru a putea formula apărări faţă de acţiunea formulată de către numitul A..

Aşa cum rezultă din petitul nr. 1 şi 2 al acţiunii reclamantului, acesta solicită instanţei să constate faptul că titlurile executorii emise anterior anului 2009 sunt prescrise şi astfel, nu mai subzistă obligaţia de plată principală.

Niciun act de executare al organului fiscal nu a fost emis în sarcina numitului A.. De altfel, reprezentantul legal, A., a mai încercat, în mod fraudulos, să inducă în eroare instituţiile statului, depunând certificatul de atestare fiscală nr. x din 11 ianuarie 2013, din care ar fi rezultat că S.C. B. S.A. nu mai înregistrează datorii la bugetul de stat, aspecte total nereale, atât timp cât în data de 22 ianuarie 2014 s-a emis de către Serviciul Fiscal Orăşenesc Agnita certificatul de atestare fiscală nr. 1796, de unde rezultă că debitoarea datora la acea dată debite în cuantum de 5.339.931 RON faţă de bugetul general consolidat al statului. Certificatul fiscal la care se face referire a fost eliberat, de fapt, pentru S.C. B. S.R.L., o altă societate constituită de reclamant în vederea trecerii bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei S.C. B. S.A. în celelalte societăţi, al căror reprezentant este tot numitul A..

Recurenta a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată în faţa primei instanţe, solicitând admiterea acesteia, sens în care a indicat hotărârile judecătoreşti aflate la dosar şi a arătat că debitorul obligaţiilor fiscale este S.C. B. S.A., iar nu reclamantul.

În cauză nu este aplicabil art. 176 alin. (6) din Codul procedură fiscală, întrucât, aşa cum s-a arătat, refuzul organului fiscal de a opera scăderea din evidenţe, în baza textului invocat, este justificat în condiţiile în care acest alineat trebuie interpretat în contextul larg al dispoziţiilor art. 176 intitulat – insolvabilitatea. Din interpretarea coroborată a alin. (1) şi (6) din art. 176 Codul de procedură fiscală, rezultă că, pentru aplicarea alin. (6), este necesar a se constata îndeplinită şi condiţia ca debitorul persoană juridică să aibă venituri sau bunuri urmăribile, cu o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau să nu aibă venituri ori bunuri urmăribile.

Recurenta mai arată că un alt motiv pentru care se impune admiterea prezentului recurs îl constituie soluţia dată de către instanţa de apel, potrivit căreia, ca efect al constatării stingerii prin prescripţie a obligaţiilor menţionate în titlurile executorii mai sus indicate, se va dispune şi radierea ipotecilor imobiliare înscrise în temeiul acestor titluri executorii.

Or, aşa cum s-a arătat pe larg în cuprinsul motivelor de recurs legate de neintervenirea prescripţiei dreptului organului fiscal de a cere executarea silită faţă de debitoare, pe cale de consecinţă nu poate interveni nici radierea ipotecilor imobiliare înscrise în temeiul titlurilor executorii menţionate în acţiune.

În acest sens, recurenta arată că a depus la dosar acte din care rezultă că Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Sibiu a formulat plângeri penale împotriva persoanelor care au dispus ridicarea sechestrelor instituite în favoarea organului fiscal, sechestre ce vizau bunuri aparţinând S.C. B. S.A., soluţii prin care se confirmă faptul că organul fiscal beneficiază de dreptul de ipotecă, iar numai prin readucerea în patrimoniul S.C. B. S.A. a bunurilor înstrăinate, organul de cercetare penală a apreciat că nu s-a produs efectul prejudiciabil faţă de bugetul de stat.

Bunurile imobile ale S.C. B. S.A. sunt sechestrate de către Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Sibiu - Serviciul Fiscal Orăşenesc Agnita, iar potrivit art. 154 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 şi art. 1790 C. civ., procesul-verbal de sechestru constituie ipotecă legală, ceea ce conferă recurentei atât un drept de preferinţă, cât şi un drept de urmărire asupra acestor bunuri în mâna oricărei persoane s-ar afla.

Dacă s-ar accepta soluţia instanţei de fond, în ceea ce priveşte radierea ipotecilor imobiliare înscrise în temeiul titlurilor executorii menţionate, s-ar aduce atingere dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora: "Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile dreptului comun.", precum şi celor ale art. 129 alin. (9) Codul de procedură fiscală: "Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv".

Au fost indicate, de asemnea, şi dispoziţiile art. 2.345 C. civ., art. 28 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 7/1996.

S-a susţinut şi greşita obligare a pârâtei la plata sumei de 36.520,28 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, prin aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., solicitându-se exonerarea de la plata acestei sume, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului acestora, prin aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia şi nu combate argumentele acestei decizii.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

După ce a expus pe larg situaţia de fapt, intimatul-reclamant a arătat că, în mod corect, instanţa de apel a admis apelul formulat de acesta şi a constatat stinse prin prescripţie obligaţiile S.C. B. S.A..

Referitor la susţinerea recurentei că ultimul act de executare silită a avut loc în februarie 2013, intimatul precizează că acesta a fost abuziv, în condiţiile în care recurenta luase act de radierea societăţii prin sentinţa nr. 853/CC/2012 a Tribunalului Sibiu, acesta fiind, în opinia intimatului, termenul de la care curge prescripţia.

A mai arătat că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi prin raportare la prevederile art. 235 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora bunurile societăţii radiate, rămase în patrimoniu, trec în proprietatea foştilor acţionari începând cu data radierii, fapt constatat şi prin sentinţa civilă nr. 422/C/2018 a Tribunlului Sibiu şi prin decizia civilă nr. 1225/2022 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Referitor la susţinerea recurentei conform căreia prin sentinţa penală nr. 59/2014 a Judecătoriei Avrig ar fi operat o întrerupere a termenului de prescripţie, intimatul a arătat că dosarul penal s-a finalizat prin achitarea sa prin sentinţa penală nr. 67/2015 a Judecătoriei Avrig, definitivă, depusă anexat de acesta, sentinţele la care a făcut referire recurenta fiind desfiinţate prin efectul acesteia şi al sentinţei civile nr. 905/2016 a Tribunalului Sibiu.

Mai arată intimatul că, în cauză, considentele sentinţei civile nr. 422/2018 a Tribunalului Sibiu, privitoare la împroprietărirea vechilor acţionari cu bunurile societăţii de la chiar data radierii acesteia, au autoritate de lucru judecat, transferul având loc în temeiul legii, motiv pentru care criticile recurentei sunt neîntemeiate.

Cu privire la afirmaţiile recurentei privitoare la existenţa unui certificat fiscal obţinut fraudulos de intimat, arată acesta că în anul 2009 a operat o divizare a societăţii S.C. B. S.A. în S.C. B. S.A., S.C. B. S.A. şi S.C. B. S.A., care a continuat să funcţioneze, procedură în cadrul căreia recurenta nu a formulat opoziţie, sentinţa de divizare fiind definitivă.

Mai arată şi că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 176 Codul de procedură fiscală, din moment ce S.C. B. S.A. a fost radiată, din oficiu, la solicitarea ONRC Sibiu.

În privinţa criticilor privitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, intimatul a precizat că are calitate procesuală activă, fapt care a rezultat atât din prevederile Legii nr. 31/1990, cât şi din considerentele sentinţei civile nr. 422/2018 a Tribunalului Sibiu.

Referitor la susţinerile recurentei privitoare la existenţa unei plângeri penale instrumentate de D.N.A., a arătat că prin ordonanţa din 6 iulie 2016 din dosarul penal nr. x/2016 a fost clasată cauza, respectiv declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, care a emis ordonanţa din 25 august 2016 prin care s-a respins plangerea formulată de recurentă, imobilele nefiind afectate de sechestre asigurătorii instituite de către organele de urmărire penală.

În final, a mai arătat şi că în mod legal a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată, intimatul făcând dovada plăţii eşalonate a taxei judiciare de timbru.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu înlăturarea apărărilor intimatului, formulate în cadrul întâmpinării.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra recursului dedus judecăţii, se constată, în mod prealabil, faţă de apărările din întâmpinare ale intimatului-reclamant, în legătură cu nulitatea căii de atac, pentru imposibilitatea încadrării criticilor în motive de nelegalitate, că susţinerile nu pot fi primite, câtă vreme sunt deduse judecăţii aspecte referitoare la pretinse nesocotiri ale principiilor de drept ce guvernează regimul prescripţiei extinctive, aplicarea eronată a unor norme de drept material conţinute în Legea nr. 31/1990, precum şi aplicarea greşită a efectelor opozabilităţii hotărârii judecătoreşti în raport cu terţii faţă de procedura judiciară, toate acestea fiind aspecte susceptibile de analiză pe planul legalităţii în condiţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., iar nu al temeiniciei soluţiei.

Cu privire la analiza, în concret, a criticilor formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul şi în limitele următoarelor considerente:

- Prin soluţia de admitere a apelului şi anulare a sentinţei de primă instanţă (care apreciase că demersul reclamantului ar fi putut fi, eventual, valorificat pe calea unei contestaţii la executare, ca mijloc procesual special şi adecvat pentru invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită), Curtea de apel a constatat stinse, prin efectul prescripţiei, obligaţiile S.C. B. S.A. aferente unor titluri executorii emise în perioada 2001 – 2008, de Casa judeţeană de pensii Sibiu (în cuantum de 96.216 RON) şi AFP Agnita (în cuantum de 890.266 RON; 1.527.994 RON; 168.782 RON). În mod corespunzător, s-a dispus radierea ipotecilor imobiliare înscrise în temeiul titlurilor executorii, imputându-se, în esenţă, intimatei-pârâte că aceasta, în calitate de creditoare, deşi a avut cunoştinţă de faptul că în patrimoniul societăţii B. S.A. existau bunuri imobile ipotecate în favoarea sa, nu a acţionat pentru valorificarea creanţelor, rămânând în pasivitate – de la ultimul act de executare silit din 13.02.2013 – aceeaşi atitudine având-o şi în raport cu acţionarii respectivei societăţii, deşi după radierea societăţii bunurile reveneau acestora, aşa încât trebuia să se manifeste activ şi să încerce recuperarea creanţei în contradictoriu cu foştii acţionari.

Aplicând sancţiunea prescripţiei extinctive la elementele de fapt ale cauzei, astfel cum le-a reţinut, instanţa de apel a nesocotit însăşi raţiunea instituţiei prescripţiei extinctive, aceea de a-l sancţiona pe titularul dreptului subiectiv care este neglijent şi, cu toate că are posibilitatea de a acţiona pentru protecţia dreptului său, nu o face, lăsând astfel să i se stingă dreptul la acţiune (adică, să rămână lipsit de protecţia juridică şi de posibilitatea recurgerii la forţa coercitivă a statului pentru realizarea dreptului subiectiv).

Aşa cum corect se arată în motivele de recurs, pentru a putea acţiona împotriva societăţii B. S.A. şi după data de 13.02.2013, era necesar, în primul rând, ca aceasta să aibă existenţă juridică, să subziste ca subiect de drept (fiscal), căruia să i se poată solicita îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi să-i poată fi opusă executarea silită.

Or, S.C. B. S.A. a fost dizolvată potrivit sentinţei comerciale nr. 35/C/18.01.2011 a Tribunalului Sibiu – secţia comercială şi de contencios administrativ, în baza art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 ("atunci când mandatele administratorilor ori ale membrilor consiliului de administraţie sau directorului au expirat, iar adunarea asociaţilor nu a numit alţi înlocuitori sau când organele statuare nu se mai pot întruni din diferite motive"), reţinându-se că "mandatul administratorului social A. a expirat la 27.12.2011, dată de la care mandatul acestuia nu a fost reînnoit şi nici nu s-a făcut menţiunea alegerii unui nou administrator".

Ulterior, conform sentinţei nr. 853/CC/29.11.2012 a Tribunalului Sibiu – secţia a II a- civilă, definitivă prin decizia nr. 257/6.03.2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a dispus radierea S.C. B. S.A., pe temeiul art. 237 alin. (8) şi (9) din Legea nr- 31/1990, întrucât nu a fost numit lichidator în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare.

Aşadar, societatea comercială a încetat să mai aibă existenţă juridică şi deci, să mai constituie subiect de drept căruia să i se poată pretinde executarea obligaţiilor şi, în mod corelativ, creditorului să i se poată imputa că, nemaiefectuând acte de executare împotriva acesteia ulterior datei de 13.02.2013, înseamnă că a rămas în pasivitate şi că, astfel, poate fi sancţionat prin constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea.

Cum s-a arătat anterior, funcţia extinctivă ori sancţionatorie a prescripţiei extinctive, antrenând consecinţe juridice grave, constând în pierderea dreptului titularului de a obţine constrângerea debitorului în a-şi executa obligaţia, ea presupune pe de o parte, posibilitatea efectivă a acestuia de a acţiona şi, pe de altă parte, nevalorificarea, din neglijenţă sau pasivitate a acestei posibilităţi.

Or, în speţă, nu se regăsesc aceste premise în ce o priveşte pe recurenta-creditoare, câtă vreme debitoarea acesteia încetând să mai aibă existenţă juridică şi deci, calitatea de subiect de drept, înseamnă că nici acte de urmărire silită n-au mai putut fi efectuate împotriva acesteia din motive neimputabile titularului dreptului de creanţă.

De aceea, a pretinde titularului dreptului să acţioneze cât timp nu poate să o facă în mod efectiv ar fi total injust şi în contra raţiunii reglementării instituţiei prescripţiei extinctive, care sancţionează, prin efectele ei energice, lipsa de acţiune iar nu imposibilitatea acţionării pentru protecţia dreptului.

Ca atare, în mod corect susţine recurenta-creditoare că nu se poate vorbi despre o curgere a termenului prescripţiei extinctive împotriva sa cât timp nu a avut putinţa de a acţiona împotriva unui debitor, radiat din punct de vedere juridic, în favoarea acesteia funcţionând principiul de drept – care îşi are raţiunea şi fundamentul tocmai în funcţiile prescripţiei extinctive – conform căruia prescripţia nu curge împotriva celui care nu poate să acţioneze (contra non valentem agere non currit praescriptio).

- Este, de asemenea, eronat considerentul instanţei de apel conform căruia pârâta-creditoare ar fi rămas în pasivitate şi în raport cu acţionarii societăţii, omiţând să facă vreun act de executare în contradictoriu cu ei "deşi în temeiul legii bunurile rămase după radierea societăţilor pe acţiuni le revin acestora".

În acest sens, instanţa de apel a făcut referire la sentinţa nr. 422/C/2018 a Tribunalului Sibiu – secţia a II-a, conform căreia s-a constatat care sunt imobilele ce existau în patrimoniul societăţii B. S.A. la momentul radierii şi s-a constatat transmis, în temeiul art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra acestor imobile, din patrimoniul societăţii radiate în patrimoniul foştilor proprietari, în funcţie de numărul de acţiuni deţinute.

De asemenea, hotărârea pronunţată a dispus "intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor, în favoarea fiecărui fost acţionar, în cota de participare a acestora, în funcţie de numărul de acţiuni deţinute, conform evidenţei existente la ORC Sibiu", fără elemente suplimentare care să concretizeze această dispoziţie a instanţei.

Or, această hotărâre, având un caracter pur declarativ, bazată doar pe preluarea dispoziţiilor art. 235 alin. (3) şi (4), art. 237 din Legea nr. 31/1990, nu aduce nimic nou în ordinea juridică şi respectiv, în raporturile dintre creditor-debitor, câtă vreme nu tranşează în ce modalitate se transmite dreptul de proprietate asupra acţionarilor, cine preia pasivul societăţii sau bunuri în limita creanţei şi susceptibile aşadar de urmărire silită.

Răspunzând criticii din apel a pârâtei conform căreia sentinţa arătată îi este inopozabilă întrucât nu a fost parte în proces deşi avea o creanţă garantată cu ipoteca asupra bunurilor a căror transmisiune către asociaţi a fost constatată, instanţa de apel face trimitere la dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., indicând efectul opozabil faţă de terţi al hotărârii câtă vreme nu se face dovada contrară.

Deşi trimiterea la dispoziţia procedurală menţionată, cu referire la opozabilitatea stricto-sensu a efectelor hotărârii judecătoreşti în relaţia cu terţii este corectă, instanţa de apel ignoră faptul că pârâta tindea să facă dovada contrară – permisă acesteia tocmai din poziţia de terţ – a celor constatate prin sentinţa nr. 422/2018, referitoare la transmiterea tuturor bunurilor imobile din patrimoniul societăţii radiate în patrimoniul asociaţilor, faţă de incidenţa art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, text care permite ca transmiterea dreptului de proprietate să se realizeze nu asupra tuturor imobilelor, ci doar asupra celor rămase după plata creditorilor.

De asemenea, potrivit art. 235 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 "registrul va elibera fiecăruia asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară", fără ca în speţă să fie produse astfel de dovezi (privind înscrierea acţionarilor în cartea funciară în urma partajării bunurilor ce le-ar fi revenit conform cotei de participare, ultima menţiune, potrivit extraselor de carte funciară asupra imobilelor vizând-o tot pe societatea B.).

De ceea, în analiza posibilităţii creditorului – şi, în mod corespunzător, a pasivităţii acestuia – de a-şi îndrepta executarea silită împotriva acţionarilor societăţii radiate, instanţa de apel trebuia să ţină seama pe de o parte, de caracterul pur declarativ al sentinţei nr. 422/2018 a Tribunalului Sibiu şi pe de altă parte, de cadrul normativ special dat de dispoziţiile art. 235 din Legea nr. 31/1990, care permit transmiterea către asociaţi doar a acelor bunuri rămase după plata creditorilor, numai în privinţa acestora putându-se elibera certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite şi astfel, înscrise bunurile în cartea funciară (alin. (3) şi (4), art. 235).

Or, în speţă, nu s-a demonstrat că asociaţii au parcurs aceste etape şi că şi-ar fi înscris active în cartea funciară – pentru a fi astfel, susceptibili de urmărire silită, ca succesori ai fostei entităţi, căreia i-ar fi preluat activul şi pasivul – ci, dimpotrivă, în cartea funciară figurează în continuare, ca titular al dreptului asupra imobilelor ipotecate în favoarea recurentei, fosta societate B. S.A..

Mai mult, justificând îndreptăţirea reclamantului de a pretinde stingerea dreptului de a cere executarea silită, instanţa de apel reţine că acesta ar fi preluat parte din bunurile imobile rămase după radierea societăţii – fără să le indice – şi, totodată, face referire la dispoziţiile art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, conform cărora "bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului revin acţionarilor, care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanţelor, conform prevederilor C. proc. civ..".

Aceste precizări sunt făcute de instanţă fără să arate în concret, raportat la datele speţei, dacă reclamantul se află, într-adevăr, în această situaţie, descrisă de textul normativ, care să-l substituie situaţiei fostului debitor (societatea radiată), poziţie juridică din care să-i poată opune pârâtului inactivitatea şi pe cale de consecinţă, prescrierea dreptului la acţiune.

Aceasta, în condiţiile în care, cum s-a arătat, evidenţele de carte funciară indică în continuare ca proprietar pe fosta societate, în privinţa căreia s-a arătat de ce, în absenţa calităţii de subiect de drept intervenită după momentul radierii (2013), nu se mai poate susţine că puteau fi îndeplinite acte de executare, în absenţa cărora să fi curs prescripţia extinctivă.

În ce-i priveşte pe asociaţii societăţii dizolvate şi ulterior radiate, instanţa de apel trebuia să verifice în ce măsură au fost respectate şi îndeplinite dispoziţiile legale menţionate anterior, referitoare la preluarea de către aceştia a patrimoniului fostei societăţi (după plata creditorilor), la asigurarea publicităţii în legătură cu activele distribuite fiecărui fost asociat, în aşa fel încât aceştia să ia locul fostului debitor în raportul juridic obligaţional pentru ca din această poziţie să poată pretinde inactivitatea creditorului şi deci, intervenirea prescripţiei extinctive.

În absenţa acestor verificări, nu se poate stabili dacă într-adevăr, creditorul a fost în situaţia de acţiona în raport cu succesori ai fostului subiect de drept şi nu a făcut-o dintr-o neglijenţă imputabilă sau, dimpotrivă, în lipsa respectării şi conformării cu exigenţele cadrului legal, nefiind lămurită situaţia preluării, nu doar a activelor ci şi a pasivului fostei societăţi debitoare, s-a aflat în imposibilitate de a acţiona şi deci, nefiindu-i imputabilă inacţiunea, nu-i poate fi opusă cu titlu extinctiv, sancţionator nici prescripţia extinctivă.

Aceasta întrucât, la fel ca în situaţia persoanei juridice a cărei existenţă a încetat prin dizolvare şi radiere, prescripţia nu poate curge împotriva celui care nu poate acţiona pentru că nu are lămurit, din punct de vedere juridic, partea succesoare în raportul juridic din care a luat naştere dreptul de creanţă şi căreia îi poate pretinde executarea.

Faţă de toate considerentele expuse, se va reţine că soluţia instanţei de apel prin care s-a constatat că sunt stinse prin efectul prescripţiei obligaţiile fiscale ale S.C. B. S.A., rezultate din mai multe titluri executorii, emise în perioada 2001 – 2008, este nelegală, în contextul în care pe de o parte, prescripţia a fost valorificată în favoarea unei societăţi care nu mai avea existenţă juridică şi, pe de altă parte, nu a fost lămurită, în raport cu reglementarea specifică, dată de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, situaţia legală a succesorilor fostului debitor, cărora li s-ar fi putut pretinde executarea obligaţiilor, şi în ce măsură inacţiunea creditorului a fost una datorată neglijenţei acestuia, şi ca atare, imputabilă, susceptibilă de sancţionare prin opunerea prescripţiei extinctive.

În consecinţă, potrivit argumentelor arătate, văzând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., art. 497 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, casată, în parte, decizia, în limitele rezultate din prezentele considerente (cu păstrarea soluţiei asupra celor două excepţii procesuale conţinute de sentinţa de primă instanţă, referitoare la autoritatea de lucru judecat şi, respectiv, calitatea procesuală activă, faţă de definitivarea judecăţii asupra lor prin neatacare cu apel) şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

La reluarea judecăţii se va ţine seama, în condiţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., de dezlegările date prin prezenta decizie în legătură cu cadrul normativ incident în funcţie de care urmează să se aprecieze asupra conduitei creditorului, aptă sau nu de sancţionare pe tărâmul prescripţiei extinctive, precum şi de efectele unei hotărâri judecătoreşti declarative, cu modalitatea în care aceasta se repercutează asupra terţilor faţă de proces. Vor fi avute în vedere, de asemenea, celelalte motive invocate de pârâtă în faţa instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov în numele şi pentru Serviciul Fiscal Orăşenesc Agnita împotriva deciziei nr. 1225 din 02 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.