Extraordinary appeal challenged for alleged absolute nullity of lower court judgment and refusal to examine public order exception in unconstitutionality procedure

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Decizia atacată

Prin decizia nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinţei nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021.

În ceea ce priveşte excepţia de ordine publică invocată de către recurent, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta nu ar fi fost redactată în 5 zile de la pronunţare, Înalta Curte a constatat că prin această hotărâre s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., astfel că nu există legătură cu recursul ce vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, a apreciat că excepţia de ordine publică nu poate fi primită, neputând fi invocată în respectivul cadru procesual.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva decizie nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Fără a invoca în mod clar vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 503 C. proc. civ., contestatorul a solicitat constatarea şi declararea nulităţii absolute a deciziei atacate, susţinând că judecătorii care au făcut parte din completul care a pronunţat această hotărâre au refuzat să îşi exercite efectiv atribuţiile şi să analizeze solicitarea sa de declarare a nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, cu toate că aceasta nu a fost redactată în termenul obligatoriu de 5 zile şi nu există vreo dispoziţie legală care să dispună în sensul îngrădirii dreptului de a declara nulitatea absolută în procedura specială reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În esenţă, în opinia contestatorului, nulitatea absolută a decizie nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, rezultă din prevederile art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a subliniat că nu există nicio prevedere legală care să prevadă inadmisibilitatea invocării nulităţii absolute a unui act de procedură vădit nelegal în procedura soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate, lipsa acestei îngrădiri din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992 constituind, prin ea însăşi, o obligaţie în sarcina instanţei de a apăra ordinea publică, respectiv de a desfiinţa actul de procedură contrar legii.

Ca atare, a solicitat desfiinţarea deciziei atacate şi reluarea judecăţii, invocând şi că, din cuprinsul înregistrării de şedinţă, nu reiese că s-ar fi pus în discuţie, cu respectarea principiului contradictorialităţii, aspectul privind inadmisibilitatea excepţiei de ordine publică pe care a invocat-o.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 1 din Constituţia României şi la art. 22 C. proc. civ., a apreciat şi că, în speţă, sunt aplicabile cele reţinute de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 88/2019, în sensul că: "una din trăsăturile caracteristice ale nulităţii absolute, prevăzută în art. 197 alin. (3) din C. proc. pen. din 1968, constă în interdicţia de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voinţa părţilor, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual. Din această trăsătură se poate trage concluzia că, în cazul încălcării unei dispoziţii aflate sub sancţiunea nulităţii absolute, există întotdeauna vătămarea procesuală cerută de lege, că existenţa unei astfel de vătămări nu trebuie dovedită, după cum nu poate fi dovedită nici inexistenţa ei, producerea vătămării fiind deci sub puterea unei prezumţii legale juris et de jure. Or, sancţiunea care implică întotdeauna existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziţii care garantează în cel mai înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părţilor. Aşadar, în cazul nulităţilor absolute, toate dispoziţiile aflate sub această sancţiune sunt dispoziţii care, prin voinţa legii, garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părţilor, fără a mai fi necesar să se facă evaluări şi argumentări despre încadrarea în acest temei de casare a nelegalităţii hotărârii recurate."

Contestatorul a subliniat că, în speţă, completul de judecată a refuzat să constate că nu exista legal cauza cu care a fost învestit.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 178 C. proc. civ., art. 1247 C. civ. şi decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale a României.

I.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, susţinând că, în speţă, contestatorul nu a invocat niciunul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 503 C. proc. civ.

În aceleaşi sens sunt şi apărările formulate, prin întâmpinare, de către intimatul Colegiul Medicilor Dâmboviţa, care a arătat că, în cuprinsul contestaţiei în anulare, nu se regăseşte niciunul dintre motivele la care se referă art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., chiar dacă, în ceea ce priveşte hotărârea care poate fi atacată cu contestaţie în anulare, textul cuprins la alin. (2) al art. 503 din cod face referire la hotărâri ale instanţelor de recurs.

Prin urmare, intimatul Colegiul Medicilor Dâmboviţa a solicitat respingerea contestaţiei în anulare la inadmisibilă.

Intimatul Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Astfel, a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (1) şi art. 504 alin. (1) C. proc. civ., precum şi că, prin raportare la prevederile art. 503 alin. (2) din acelaşi act normativ, motivele şi argumentele invocate de către partea adversă sunt neclare.

Totodată, a invocat şi că susţinerile contestatorului exced motivelor pentru care poate fi exercitată această cale de atac, pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii, or a rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului neregăsindu-se în enumerarea de la art. 503 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că prevederile art. 178 C. proc. civ. nu sunt incidente în materia nulităţii hotărârilor, nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti putând fi invocată doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, potrivit art. 402 C. proc. civ.

Intimatul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, apreciind, totodată, şi că dispoziţiile legale invocate drept temei al căii de atac nu sunt aplicabile cauzei.

A susţinut că solicitarea contestatorului, de constatare a nulităţii deciziei atacate, este inadmisibilă, iar, susţinerile pe fondul problemei supuse judecăţii sunt nefondate.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul Spitalul Orăşenesc Găeşti a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nelegală şi netemeinică, şi menţinerea hotărârii atacate.

I.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20 ianuarie 2023, sub nr. x/2023.

Prin rezoluţia din data de 25 ianuarie 2023, a fost fixat termen de judecată la data de 28 februarie 2023, când Înalta Curte a reţinut pricina în pronunţare prin prisma excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocate prin întâmpinările formulate în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale aplicabile speţei, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine că prezenta cale de atac, în raport de cele solicitate, a fost calificată, la momentul înregistrării dosarului, ca fiind "contestaţie în anulare", sens în care va fi analizată ca atare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită – al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială – al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

În cuprinsul motivelor contestaţiei în anulare, astfel cum acestea au fost formulate, nu se regăseşte vreo trimitere la ipoteza la care se referă dispoziţiile legale anterior menţionate, considerent pentru care prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi promovată în patru cazuri distincte:

1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată raportului juridic dedus judecăţii.

Or, astfel cum reiese din cuprinsul contestaţiei în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestator drept motive ale contestaţiei în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres şi limitativ prevăzute de aceste dispoziţii legale, pentru care părţile au deschisă calea extraordinară de atac a contestaţie în anulare.

Astfel, prin decizia civilă recurată, Înalta Curte a reţinut că nu poate fi primită, neputând fi invocată în respectivul cadru procesual, excepţia de ordine publică invocată de către recurent, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta nu ar fi fost redactată în 5 zile de la pronunţare.

Prin motivele invocate în susţinerea căii de atac promovate, contestatorul, în esenţă, a susţinut că instanţa de recurs a încălcat art. 1 din Constituţia României, art. 22 C. proc. civ., ce reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, precum şi principiul contradictorialităţii, nesocotind, totodată, şi cele statuate prin decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale a României, cu referire la atributele nulităţii absolute.

În plus, a arătat că excepţia de ordine publică pe care a invocat-o putea fi invocată în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar instanţa de recurs a refuzat să o examineze.

Prin urmare, în realitate, contestatorul nu a invocat niciuna dintre împrejurările la care se referă art. 503 alin. (2) C. proc. civ., în care hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, ci a criticat soluţia dată de către instanţă asupra cererii de constatare a nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 3110 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, critici care nu deschid calea contestaţiei în anulare.

Aceasta, întrucât nu se poate formula contestaţie în anulare pentru a determina o nouă judecată în fond, respectiv nu pot fi analizate în această cale de atac susţineri ce vizează greşeli de judecată relative la soluţiile date de instanţa de recurs asupra cererilor părţilor sau a fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că, în speţă, criticile deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu situaţiilor reglementate de art. 503 C. proc. civ., neputând fi încadrate în niciuna dintre ipotezele ce pot reprezenta motive ale contestaţiei în anulare, care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele prevăzute expres de dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare (de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată), nedevolutivă, iar dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. au în vedere erorile materiale grave, de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în speţă, criticile deduse judecăţii nu se circumscriu niciunuia dintre motivele contestaţiei în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din data de 2 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.