Prescription of continuing tortious omissions and appellate duty to analyze essential grounds of appeal

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. x/2019 la data de 12 iulie 2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului suferit constând în lipsa de folosinţă a imobilului înscris în CF nr. x Tîrgu Mureş, B., aferentă perioadei 12.07.2016 — 12.07.2019, cuantificat la suma de 72.000 euro + TVA şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 377 din 17.03.2021, Tribunalul Mureş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş. De asemenea, Tribunalul a respins ca rămasă fără obiect, cererea pârâtului Municipiul Târgu Mureş de chemare în garanţie a C. S.R.L. şi a obligat pârâtul la plata sumei de 13.566 RON, în favoarea chematei în garanţie, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 285/A din 17 martie 2022 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâtul Municipiul Târgu Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 377 din 17.03.2021 pronunţate de Tribunalul Mureş.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 285/A din 17 martie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâtul Municipiul Târgu Mureş.

Reclamanta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea şi trimiterea spre rejudecare a cauzei primei instanţe, faţă de prevederile art. 497 teza I din cod, având în vedere că hotărârea primei instanţe nu a soluţionat fondul cauzei, precum şi faptul că hotărârea instanţei de apel s-a rezumat strict la excepţia prescripţiei.

Susţine că a învederat instanţei de apel că prejudiciul reclamat este unul continuu, care se produce şi în prezent, fapta ilicită fiind omisiunea de a lua măsuri de conservare a imobilelor, indiferent de momentul la care s-a produs cauza infiltraţiilor, respectiv lucrările de proastă calitate ale executantului.

Arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv nu motivează în niciun mod faptul că prejudiciul este unul continuu, pentru care termenul de prescripţie începe să curgă pentru fiecare zi în care imobilul este neîntrebuinţabil din cauza infiltraţiilor care se produc şi în prezent.

Deşi a invocat în cuprinsul declaraţiei de apel motivele pentru care prejudiciul reclamat este continuu şi modalitatea în care acesta este reglementat şi interpretat prin jurisprudenţa naţională, instanţa de apel a înţeles să ignore aceste considerente şi să îşi însuşească motivele hotărârii date în primă instanţă, încălcând nu doar dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 237 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., ci şi exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Arată că a învestit instanţa de judecată pentru prejudiciul suferit ca urmare a omisiunii proprietarului vecin de a lua toate măsurile stopării infiltraţiilor, iar termenul de prescripţie pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite începe să curgă pentru fiecare zi în care imobilul este nefolosibil.

Prejudiciul produs în perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată are drept cauze infiltraţiile care se produc continuu întrucât pârâta nu a luat măsuri în acest sens.

Chiar dacă infiltraţiile se produc din cauza lucrărilor de proastă calitate la modernizarea Platformei Piaţa Teatrului începute în 2008, pârâta este direct răspunzătoare pentru pasivitatea de care dă dovadă în a lăsa lucrările nefinalizate. Este irelevant faptul că lucrările au fost efectuate de către antreprenori, atât timp cât proprietarul este direct răspunzător pentru prejudiciile aduse imobilelor vecine.

Astfel, nu este incidenţă prescripţia dreptului material la acţiune, în condiţiile în care solicitările vizează prejudicii care au drept cauze infiltraţiile produse de ploile din perioada 12.07.2016 - 12.07.2019.

Cauza principală a producerii prejudiciului constă în infiltraţiile care se produc şi în prezent, astfel că de la momentul la care se produce o nouă infiltraţie, se produce un nou prejudiciu.

O interpretare contrară ar însemna că deşi se produce un prejudiciu curent, persoana vinovată nu mai poate fi trasă la răspundere civilă, deoarece decopertarea şi distrugerea sistemului de izolare care ar avea menirea să împiedice infiltraţiile produse în urma ploilor, s-a produs cu mai mulţi ani în urmă.

Având în vedere momentul producerii infiltraţiilor, legea aplicabilă în materia prescripţiei este cea în vigoare la momentul producerii acestora, respectiv prevederile art. 2523 şi 2528 alin. (1) din Noul C. civ.

În susţinerea argumentelor privind respingerea excepţiei prescripţiei, invocă decizia nr. 53/14.09.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosar nr. x/2020.

Prin recursul său, pârâtul consideră că în mod greşit instanţele de fond l-au obligat la plata sumei de 13.566 RON către S.C. C. S.R.L..

Apreciază că se impune respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată sau cel puţin reducerea cuantumului acestora, raportat la faptul că sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de apărătorul ales de către chemata în garanţie.

Deşi instanţa de apel arată faptul că au fost 8 termene de judecată, chemata în garanţie nu s-a prezentat decât la o parte dintre acestea. Mai mult, aceasta nu s-a prezentat nici în faţa instanţei de apel.

Procesul a durat de la data de 12.07.2019 până la data de 17.03.2021, instanţa de fond susţinând în mod eronat că au fost administrate probe noi, cu excepţia expertizei tehnice, însă toate celelalte probe se regăsesc în dosarul nr. x/2013.

În dosarul nr. x/2013, având ca obiect obligaţia de a face, acţiunea a fost promovată tot de S.C. A. S.A., cauză în care Municipiul Târgu Mureş a avut calitatea de pârâtă, iar S.C. C. S.A. tot calitatea de chemată în garanţie. Practic este vorba despre acelaşi imobil, se reclamă aceleaşi probleme, reclamanta invocând însă un alt cadru legal.

Conform doctrinei, cele două criterii legale, cumulative, pentru exercitarea atribuţiei reducerii motivate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, sunt: valoarea cauzei şi munca (activitatea) desfăşurată de avocat.

Invocă decizii cu titlu de practică judiciară şi solicită admiterea recursului şi modificarea în parte, a deciziei atacate în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata - chemată în garanţie S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul formulat de către reclamanta S.C. A. S.A., solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a depus întâmpinare şi faţă de recursul formulat de către pârâtul Municipiul Târgu Mureş, solicitând în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului faţă de decizia RIL nr. 3/2020 şi în subsdiar, respingerea acestuia, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul - pârât Municipiul Târgu Mureş a depus întâmpinare la recursul formulat de către reclamanta S.C. A. S.A., prin care solicită respingerea recursului formulat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârilor pronunţate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, având în vedere împrejurarea că prin încheierea de şedinţă din data de 14.02.2023, instanţa de recurs a admis excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul Municipiul Târgu Mureş, pentru considerentele acolo ilustrate, se va constata aşadar, nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 285A din 17 martie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi al celor ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În schimb, recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce urmează.

1. Instanţa de recurs reţine că potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., "(1) Instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte".

De asemenea, conform art. 497 C. proc. civ.: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă".

În privinţa sintagmei "necercetarea fondului", este unanim admis, atât din perspectiva doctrinei şi practicii juridice naţionale, dar şi prin prisma jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, întemeiate pe Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ulterior ratificării sale de către statul nostru, că sfera sa de aplicare este configurată de acele situaţii în care fie s-a dispus soluţionarea cauzei pe baza unei excepţii, fie instanţa a lăsat nerezolvată cererea sau un capăt de cerere.

Principial, împrejurarea că o instanţă pronunţă o soluţie pe fond asupra unui cereri, regăsită în dispozitivul hotărârii şi care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, presupune însă, şi existenţa raţionamentului care a stat la baza acesteia. Neexpunerea acestuia, nici măcar în parte, este incompatibilă cu formularea de către judecător la momentul luării hotărârii, a unor judecăţi succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării şi aplicarea normei juridice incidente în situaţia dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitatea de a verifica raţionamentul juridic al instanţei care pronunţă o astfel de hotărâre, pentru a constata corectitudinea sau incorectitudinea sa.

Curtea de la Strasbourg a statuat repetat, inclusiv din perspectiva căilor de atac, că art. 6 din Convenţie nu obligă statele să creeze curţi de apel sau de casaţie. "Totuşi, dacă asemenea jurisdicţii există, garanţiile instituite de acest text au a fi respectate" (a se vedea cauzele Levages Prestations Services v. Franţa (1), 51/1995/557/643 paragraful 45 şi Delcourt v. Belgia nr. 2689/65, hotărâre din 17 ianuarie 1970). Aşadar, un stat care se dotează cu instanţe de această natură, are obligaţia de a veghea ca justiţiabilii să se bucure de garanţiile fundamentale ale art. 6, accesul la justiţie privind nu doar accesul la prima instanţă, ci accesul la toate etapele procesului civil, accesul la instanţele superioare fiind guvernat de aceleaşi reguli (a se vedea cauzele Blandeau v. Franţa (1), 9090/06 hotărâre din 10.07.2008 şi Efstahiou şi alţii v. Greciei nr. 36998/02, hotărâre din 27.07.2006).

În consecinţă, instanţele de control judiciar au şi ele obligaţia de a "determina pe fond", bineînţeles în limitele controlului exercitat, litigiul dedus judecăţii lor. Aşadar, instanţele de control judiciar au obligaţia de a răspunde motivelor invocate de apel sau de recurs, după caz.

De altfel, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că: "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (…). Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)".

2. Aplicând aceste considerente cu caracter teoretic, speţei prezente deduse judecăţii, instanţa de recurs observă că instanţa de apel nu a răspuns unui motiv de apel esenţial, care punea în discuţie însăşi corectitudinea soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, în acord cu criticile recurentei reclamante care vizează nemotivarea deciziei de apel, critici încadrate de partea procesuală în cuprinsul celui de - al şaselea motiv de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ. potrivit căruia "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", instanţa de recurs observă că în cadrul deciziei recurate, curtea de apel nu a analizat deloc motivul de apel invocat de apelanta reclamantă relativ faptului că în cauză ar fi incidentă o faptă ilicită continuă, care ar produce prejudicii şi în prezent, prejudiciul fiind unul continuu, despăgubirile solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată vizând astfel, paguba invocat a fi fost cauzată în perioada 12.07.2016 – 12.07.2019, ca urmare a neluării până în prezent de către intimatul pârât a măsurilor de remediere a cauzelor defecţiunilor (a se vedea filele x verso - 5 dosar apel). În acest sens, apelanta reclamantă a adus în cererea sa de apel, drept argumente, considerentele Deciziei nr. 53/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţate în dosarul nr. x/2020, considerente relative decelării momentului de debut al curgerii termenului de prescripţie extinctivă aferentă răspunderii civile delictuale în cazul faptelor ilicite continue, al căror prejudiciu este imposibil de cuantificat până la momentul epuizării elementului ilicit.

Convergent aserţiunilor recurentei reclamante, instanţa de recurs observă faptul că instanţa de apel pur şi simplu a ignorat aceste critici esenţiale din apel care puneau în discuţie corectitudinea soluţiei asupra excepţiei prescripţiei extinctive adoptate de tribunal. Astfel, prezenta instanţă de recurs remarcă faptul că instanţa de apel nu a afectat nici un singur considerent acestor critici concrete din apel. În cuprinsul motivării deciziei civile recurate, nu se regăseşte nici un argument de ordin juridic, al instanţei de apel, care să fundamenteze soluţia pronunţată în cauză, privitor la înlăturarea - evident ulterior evaluării lor - măcar prin anumite considerente comune, a acestor critici formulate de partea apelantă recurentă, care configurează acest motiv de apel decelat din cuprinsul primei părţi a cererii de apel principal formulate.

Or, indiferent dacă aprecia că acest motiv de apel invocat de apelanta reclamantă, era sau nu întemeiat, instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a îl analiza, fie şi sintetic, concis şi de a îl înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale.

Din aceeaşi perspectivă şi în contradicţie cu statuările intimatei chemate în garanţie S.C. C. S.R.L. din întâmpinarea la recurs depusă în această fază procesuală, instanţa de recurs constată suplimentar, faptul că întreaga motivare a instanţei de apel se grefează pe doar una dintre cele două fapte ilicite imputate pârâtului, respectiv pe cea comisivă, privind modul defectuos de implementare de către pârâtul Municipiul Târgu Mureş a proiectului de modernizare a Pieţei Teatrului.

Or, astfel cum a invocat recurenta reclamantă şi în cererea de recurs, această parte procesuală a imputat intimatului pârât (inclusiv) omisiunea de a lua măsuri de conservare a imobilelor. Într-adevăr, se remarcă faptul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat atât că executanţii angajaţi de pârât au decopertat şi au lăsat lucrarea neterminată, cât şi: "fapta ilicită care constă prin lucrările necorespunzătoare şi neluarea măsurilor privind infiltraţiile în structura platformei din Piaţa Teatrului (...); legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de a nu lua măsuri privind infiltraţiile de apă în platforma de deasupra imobilului subscrisei (...)" (paginile 6,7 ale cererii de chemare în judecată).

Aşadar, unul dintre fundamentele dreptului la despăgubire reclamat în prezenta cauză este reprezentat de fapta invocată de a nu se lua măsuri pentru îndepărtarea, remedierea cauzelor care au determinat deteriorarea restaurantului deţinut de reclamantă.

Or, neluarea unor măsuri de remediere reprezintă în genere, o faptă omisivă continuă, astfel încât este evident faptul că criticile arondate de apelanta reclamantă motivului de apel relativ caracterului continuu al faptei ilicite şi al prejudiciului invocat continuu, care ar fi cauzat continuu de o astfel de faptă, erau circumscrise în mod esenţial acestei fapte ilicite concrete imputate pârâtului intimat şi nu celeilalte fapte, comisive, reprezentate de implementarea necorespunzătoare a proiectului de modernizare.

Cu toate acestea, se observă din conţinutul deciziei recurate, că instanţa de apel şi-a grefat raţionamentul juridic în soluţionarea apelului, pe exact această ultimă faptă ilicită imputată, respectiv cea comisivă: "Din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a imputat pârâtului modul în care a implementat proiectul de modernizare a Pieţei Teatrului, în sensul că a descoperit şi a lăsat neterminată lucrarea de modernizare a pieţei şi aceasta a făcut ca apa pluvială să pătrundă şi să distrugă imobilul pe care reclamanta îl deţine" (pagina 7 a deciziei recurate), fără a se preocupa în evaluarea excepţiei prescripţiei extinctive şi de fapta ilicită distinctă, de asemenea imputată, respectiv cea omisivă şi continuă, anterior enunţată.

Că aşa stau lucrurile rezultă şi din concluzia trasă de curtea de apel în urma dezbaterii probatoriului: "Toate aceste dovezi depuse de reclamant dovedesc faptul că reclamanta cunoştea atât prejudiciul, cât şi pe cel care se face vinovat de acesta cu mult înainte de introducerea acţiunii civile şi aceasta este de fapt explicaţia pentru care, potrivit propriilor afirmaţii, reclamanta a introdus la data de 15.02.2013 acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Specializat Mureş, sub nr. x/2013", concluzie plasată în contextul în care pe de o parte, reclamanta invocase ca interval de producere a prejudiciului, perioada mult ulterioară 12.07.2016 – 12.07.2019, iar pe de altă parte, în care fapta comisivă invocată a fost reţinută de curte a fi fost realizată înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (01.10.2011), aspect care rezultă cel puţin din constatarea prealabilă a aceleiaşi instanţe de apel asupra incidenţei în cauză a Decretului nr. 167/1958.

În acest context, instanţa de apel nu a furnizat nici o explicaţie juridică asupra aprecierii sale relative faptului că raportat la o faptă ilicită presupus a fi comisă anterior anului 2011, totuşi un prejudiciu invocat a fi fost derivat din ea în intervalul 2016 – 2019, era cunoscut încă din cel târziu anul 2013, adică înainte de data naşterii efective a prejudiciului.

Este incontestabil faptul că din punct de vedere juridic, pot fi identificate (in abstracto, pentru că în concret ele lipsesc din motivarea deciziei recurate, astfel cum s-a expus) raţiuni ale unei astfel de situaţii vexatorii, însă instanţa de recurs prezentă constată faptul că nu este sarcina sa aceea de a găsi, de a identifica motive juridice care ar putea fundamenta aceste concluzii ale instanţei de apel, întrucât această obligaţie procesuală de motivare, de ilustrare a raţionamentului juridic concret, îi revenea instanţei de apel, date fiind prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi ale art. 237 C. proc. civ. invocate de recurenta reclamantă prin cererea de recurs, evident în referire la art. 482 C. proc. civ.

Rolul instanţei de recurs este unul de control jurisdicţional, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. privit în corelare cu art. 488 C. proc. civ., control care se grefează din punct de vedere logico – juridic pe statuările instanţei care a pronunţat hotărârea judecătorească controlată. Or, în speţă se constată sub aspectul invocat, astfel cum s-a arătat, lipsa statuărilor instanţei de apel, lipsa motivării care să permită analiza prezentei instanţe de recurs, ceea ce face pe cale de consecinţă, imposibil controlul jurisdicţional al prezentei instanţe de recurs.

Criticile omise a fi evaluate de către instanţa de apel au un caracter esenţial, deoarece ele pun în discuţie aspecte importante ale cauzei, din perspectiva a însăşi excepţiei prescripţiei extinctive în temeiul căreia a fost soluţionată cererea de chemare în judecată: determinarea momentului de debut al curgerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul faptelor ilicite omisive continue, respectiv momentul declanşării ilicitului sau momentul epuizării sale, respectiv determinarea – cu valenţă din aceeaşi perspectivă a excepţiei prescripţiei extinctive – a caracterului cert al unui prejudiciu viitor (prejudiciu a cărui cunoaştere reprezintă jalon al excepţiei procesuale menţionate, cunoaştere care nu ar fi posibilă – din punct de vedere logico – juridic - în lipsa configurării caracterului cert menţionat), a cărui producere este condiţionată inclusiv de elemente exterioare (precum ar fi condiţiile meteo nefavorabile).

Contrar aserţiunilor intimatei chemate în garanţie S.C. C. S.R.L. din întâmpinarea la recurs sau ale intimatului Municipiul Târgu Mureş din cuprinsul întâmpinării sale formulate în prezenta fază procesuală, algoritmul juridic al instanţei de apel nu răspunde acestor elemente importante în ecuaţia speţei, nici în mod explicit, nici în mod implicit, prin gruparea unor critici şi oferirea unui argument comun. Concluzia se impune întrucât astfel cum s-a ilustrat, nici unul dintre argumentele utilizate de către instanţa de apel nu este de natură din punct de vedere logic şi juridic, să ilustreze o infirmare a acestui ansamblu de critici punctuale expuse ale apelantei reclamante, ci dimpotrivă, ansamblul motivării instanţei de apel denotă grefarea în evaluarea situaţiei de fapt şi juridice a cauzei, pe o unică ipoteză, respectiv cea a faptei ilicite comisive şi construirea astfel a raţionamentului juridic de către instanţa de apel, cu ignorarea totală a criticilor distincte, evidenţiate, ale apelantei reclamante.

Împrejurarea că în partea din hotărârea judecătorească recurată afectată dezbaterii probelor, curtea de apel a făcut referire tangenţial, şi la demersurile recurentei reclamante la adresa intimatului pentru a lua măsurile concrete de înlăturare a cauzelor degradării restaurantului, nu este de natură a schimba datele problemei, atât timp cât referirea este arondată exclusiv determinării momentului cunoaşterii prejudiciului în raport cu fapta ilicită comisivă, aspect care rezultă din paragraful imediat următor al deciziei, paragraf cuprinzând concluzia anterior citată şi de instanţa de recurs.

Constatând totodată, că obligaţia judecătorului de a se pronunţa în căile de atac, asupra criticilor esenţiale ale părţilor, este reglementată şi de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.: "(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, (...)", contrar deci, aserţiunilor intimatei chemate în garanţie din cuprinsul întâmpinării formulate, instanţa de recurs apreciază că în cauză este incident pentru ansamblul considerentelor expuse, motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., impunându-se aşadar, admiterea recursului reclamantei, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel ce urmează a se pronunţa inclusiv asupra criticilor importante omise şi care cel puţin parţial, pun în discuţie inclusiv elemente ale situaţiei de fapt a cauzei, astfel cum s-a ilustrat anterior.

Întrucât secundul motiv de recurs al reclamantei recurente, reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează însăşi problema care se degajă din ansamblul criticilor omise din analiza curţii de apel, instanţa de recurs constată că în raport de considerentele anterior expuse, devine inutilă şi chiar prohibită în acest moment procesual rezolvarea acestui motiv de recurs, el urmând a fi dezlegat mai întâi de către curtea de apel, potrivit celor ilustrate anterior. Pe cale de consecinţă, acelaşi regim juridic îl va avea şi ansamblul apărărilor opuse motivului de recurs în discuţie de către intimaţi, formulate prin intermediul întâmpinărilor depuse în recurs, ansamblu în care se situează în mod inerent şi excepţia puterii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 1/2017 a Tribunalului Specializat Mureş, invocată de intimata chemată în garanţie S.C. C. S.R.L..

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte constată aşadar, că în privinţa recursului reclamantei sunt întrunite cerinţele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din acelaşi cod, acesta va fi admis, iar decizia atacată urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel, în vederea rejudecării.

Întrucât urmare a soluţiei ce se va pronunţa, doar recurentul-pârât Municipiul Târgu Mureş este parte căzută în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar intimata-chemată în garanţie C. S.R.L. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2023 RON, pentru care a depus acte justificative, fiind îndeplinită astfel cerinţa dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ. cu privire la cuantificarea şi dovedirea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 1012 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-chemate în garanţie C. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 285A din 17 martie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 285A din 17 martie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Târgu Mureş la plata sumei de 1012 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-chemată în garanţie C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.