Territorial competence for approval of forced execution against a surety separated from the principal debtor
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice affirmed the territorial competence of the Bucharest Sector 5 Court to adjudicate the request for approval of forced execution, resolving a negative conflict of competence in favor of the court located at the domicile of the individual guaranteeing creditor's claim. The dispute arose when a court bailiff sought approval to enforce a loan contract against a surety (fiduciary), whose principal debtor was a company based in Botoșani; the Bucharest court initially declined competence to Botoșani arguing the primary debtor's seat governed jurisdiction, while the Botoșani court reciprocally declined back to Bucharest. Relying on Articles 648 and 651 of the Civil Procedure Code, the Court held that because the creditor elected to pursue the surety separately rather than concurrently with the principal debtor, the jurisdictional rule for the principal debtor's location did not apply; consequently, competence belonged to the court at the surety's domicile, rendering the provisions on multiple defendants inapplicable.
Legislator headnote
AI generatedart. 666 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 645 alin. (1) din C. proc. civ, art. 112 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 din C. proc. civ; Territorial competence for approval of forced execution against a surety separated from the principal debtor: În motivare, această instanţă a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria de la domiciliul sau sediul oricăruia dintre debitorii principali.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – secţia civilă, în data de 01 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, petentul Biroul Executorului Judecatoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite a debitoarei B., în toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/22.10.2021.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 632, art. 651 şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 8609 din 08 noiembrie 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Botoşani.
În motivare, această instanţă a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria de la domiciliul sau sediul oricăruia dintre debitorii principali.
Având în vedere că debitoarea B. este obligată accesoriu, fiind fideiusorul debitorului C. S.R.L., care are sediul în municipiul Botoşani, această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
Învestită prin declinare, Judecătoria Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1052 din 29 noiembrie 2022, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 648 alin. (1) din cod, raportat la calitatea debitoarei de garant personal, potrivit cu care creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului.
Totodată, instanţa a constatat că încuviinţarea executării silite a fost solicitată doar pentru debitoarea B., ce are calitatea de garant personal, nu şi pentru debitoarea principală S.C. C., iar potrivit fişei de interogare a bazei de date DEPABD, debitoarea B. are domiciliul în Bucureşti, în raza de competenţă a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Or, în condiţiile în care creditorul a ales calea urmăririi creanţei şi a accesoriilor în mod separat pentru garantul personal B., regulile de competenţă se aplică în mod corespunzător, în sensul că instanţa de executare este cea de la domiciliul acestuia, iar doar în situaţia în care creditorul ar fi solicitat încuviinţarea executării silite în mod concomitent pentru debitorul principal C. S.R.L şi pentru garantul personal, Judecătoria Botoşani ar fi fost competentă a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite pentru ambii, având în vedere sediul debitorului principal.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, între D., în calitate de creditor, C. S.R.L., în calitate de împrumutat şi B., în calitate de fideiusor, a fost încheiat contractul de credit nr. ON 9216 din 22.10.2021, contract prin care la art. 4.4 fideiusorul s-a angajat că, dacă împrumutatul nu va plăti orice sumă datorată în baza contractului, este de acord şi consimte ca executarea contractului să se îndrepte împotriva sa.
Prin încheierea din 27 octombrie 2022, executorul judecătoresc A. a admis cererea de executare silită formulată de creditoarea D., a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al BEJ A. şi a deschis dosarul de executare silită nr. x/2022, împotriva debitoarei B., domiciliată în Bucureşti.
În acest context, se reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 645 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că "sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul", precum şi cele ale art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cu care "Creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."
În raport cu cele anterior expuse, se reţine că, în faza executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât şi de garant, aşadar nu numai de debitorul principal din raportul obligaţional.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor", iar alin. (3) al aceluiaşi text legal prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite.
Din perspectiva textelor de lege sus-menţionate, competenţa de soluţionare a unei cereri privind încuviinţarea executării silite, cum este cazul în speţa de faţă, aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Reţinând că executarea silită se limitează la urmărirea garantului debitor B., care, la data sesizării organului de executare, avea domiciliul în Bucureşti, fapt ce rezultă din interogarea DEPAB din data de 28 octombrie 2022, aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în aplicarea normelor înscrise în art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii aparţine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează pluralitatea de pârâţi (debitori), nu sunt aplicabile în speţă în condiţiile în care cererea de executare silită formulată de executor o are în vedere doar pe debitoarea B..
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.