Negative conflict of jurisdiction in forced execution resolved by assigning competence to court of debtor's actual residence

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de încuviinţare a executării silite

Prin cererea înregistrată, sub nr. x/2022, la data de 14 noiembrie 2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, petentul Biroul Executorului Judecătoresc Acta Non Verba, la cererea creditorului A., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 983 din data de 6 aprilie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 8801 din data de 8 decembrie 2022, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că, în considerarea dispoziţiilor art. 666 raportat la art. 651 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite aparţine instanţei de executare, adică judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Domiciliul debitorului B., aşa cum rezultă din cartea de identitate, este în municipiul Drobeta – Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi, împrejurare care atrage competenţa Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin.

În opinia Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, nu prezintă relevanţă, pentru stabilirea competenţei, împrejurarea că, în perioada 21 aprilie 2022 – 31 decembrie 2022, debitorul a figurat cu reşedinţa în Bucureşti, str. x. Legiuitorul a avut drept criteriu de stabilire a competenţei domiciliul iar nu reşedinţa debitorului. Instituirea regulilor de competenţă în materia executării silite are în vedere necesitatea asigurării unei stabilităţi a instanţei de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului, ca locuinţă principală.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin.

3. Hotărârea Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin

Prin încheierea nr. 33 din data de 4 ianuarie 2023, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin a reţinut că dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ. au în vedere locuinţa în fapt a debitorului şi, întrucât B. are reşedinţa în Bucureşti, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite aparţine Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În considerarea acestei împrejurări, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul litigiului vizează încuviinţarea executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc Acta Non Verba, la cererea creditorului A., împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 983 din data de 6 aprilie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2019.

Conflictul negativ de competenţă dintre cele două instanţe, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin şi, respectiv, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a fost generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Astfel, când au analizat competenţa, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a raportat la domiciliul debitorului iar Judecătoria Drobeta – Turnu Severin la reşedinţa acestuia.

Înalta Curte reţine că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spaţiu, a acesteia şi se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spaţiu. Caracterul stabilităţii domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mişcare a persoanei fizice şi nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spaţiu.

De aceea, dispoziţiile art. 87 şi 88 din C. civ. fac referire nu doar domiciliul ci şi la reşedinţa persoanei fizice. Iar dispoziţiile art. 91 din acelaşi act normativ prevăd că "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reţine că scopul dispoziţiilor din C. civ., menţionate anterior, este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică şi sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real,. Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite.

O astfel de interpretare este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut că "domiciliul" se referă nu doar la spaţiul legal ocupat sau dobândit, ci şi la orice alt spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanţă" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părţi (a se vedea Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007).

Este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a cunoaşte şi respectiv a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet împotriva Franţei, Hotărârea din 4 decembrie 1995, seria x nr. x-B, pct. 42, 36; Canete de Goni împotriva Spaniei, nr. 55.782/00, pct. 34, CEDO 2002-VIII).

În cauza pendinte, constatând că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reşedinţa stabilită, potrivit dispoziţiilor legale, în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea de executare silită este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru considentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.