Exequatur of Moldovan Judgment: Exclusion of Substantive Debt Extinguishment from Recognition and Enforcement Review

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 17 iunie 2021, sub nr. x/2020, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu B., recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii emise de către Judecătoria Hânceşti, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, definitivă şi irevocabilă la data de 10 februarie 2016, şi încuviinţarea executării silite a acestei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 1103 - 1110 din Noul C. proc. civ.. Petenta a arătat că, prin hotărârea din dosarul nr. x, devenită definitivă şi irevocabilă la data de 10 februarie 2016, a cărei recunoaştere o solicită, pârâtul B. a fost obligat să-i restituie suma de 19.500 euro la cursul valutar al Băncii naţionale, reprezentând datorie de bază, în temeiul recipisei întocmite la data de 07 august 2012, să-i plătească suma de 43.872 euro, la cursul valutar al Băncii naţionale, în ziua plăţii, reprezentând dobândă de întârziere şi să-i plătească suma de 2.500 RON moldoveneşti, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia litispendenţei şi excepţia puterii de lucru judecat, în raport de dosarul x/2019

2. Hotărârea Tribunalului Iaşi

Prin încheierea nr. 120 pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia civilă, la data de 10 iunie 2021, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de către pârâtul B..

Prin sentinţa civilă nr. 2256 din data de 28 octombrie 2021, Tribunalul Iaşi a luat act că au rămas fără obiect excepţiile litispendenţei şi a puterii de lucru judecat, a respins ca inadmisibilă excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, a admis cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu pârâtul B., şi a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a Hotărârii emise de către Judecătoria Hânceşti, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, definitivă şi irevocabilă la data de 10 februarie 2016, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Hânceşti, din Republica Moldova, în dosarul x, prin care pârâtul B. a fost obligat să-i restituie petentei: suma de 19.500 euro, la cursul valutar al Băncii naţionale, reprezentând datorie de bază, în temeiul recipisei întocmite la data de 07 august 2012, la plata sumei de 43.872 euro, la cursul valutar al Băncii naţionale, în ziua plăţii, reprezentând dobândă de întârziere şi să-i plătească suma de 2.500 de RON moldoveneşti, reprezentând cheltuieli de judecată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petentă, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 de RON şi onorariul de avocat în cuantum de 500 de euro, pentru care s-a ataşat chitanţa nr. x/2021.

3. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi

Prin decizia civilă nr. 332 din data de 26 iulie 2022, Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă a respins apelul formulat de apelantul B., împotriva încheierii nr. 120 din 10 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Iaşi, a admis apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinţei civile nr. 2256 din data de 28 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a înlăturat dispoziţia instanţei de fond privind respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, a respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu pârâtul B., privind încuviinţarea executării silite, pe teritoriul României, a Hotărârii emise de către Judecătoria Hânceşti, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, definitivă şi irevocabilă la data de 10 februarie 2016, a obligat pârâtul B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petenta A., respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON şi onorariul de avocat, în cuantum de 200 de euro şi a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu contravin deciziei.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 332 din data de 26 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, petenta A. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Recurenta - reclamantă solicită casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8, arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Tratatul din 1996 dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală ratificat prin Legea nr. 177/1997, a dispoziţiilor art. 1065 din C. proc. civ. cu aplicarea eronată a art. 703 din acelaşi act normativ, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1105, 1106 şi 1107 din C. proc. civ.

În primul rând, în opinia sa, art. 51 din Tratat instituie norme speciale, derogatorii raportat la dispoziţiile art. 1096, 1097 şi 1104 din C. proc. civ.. Instanţa de apel a nesocotit aceste norme speciale atunci când a formulat aprecieri asupra efectelor juridice ale unor înscrisuri sub semnătură privată precum şi asupra regimului juridic al acestora.

În al doilea rând, apreciază că sunt îndeplinite, integral, condiţiile pentru încuviinţarea executării hotărârii pronunţate în Republica Moldova, prevăzute de art. 51 lit. a)-f) din Tratat, inclusiv cerinţa ca hotărârea să fie executorie în statul de sediu al instanţei care a pronunţat-o şi că a făcut dovada, în acest sens, cu un înscris eliberat de Judecătoria Hânceşti.

În al treilea rând, nu există niciun caz de încetare a executării silite, art. 703 din C. proc. civ. nefiind aplicabil în cauză. În acest sens, recurenta -reclamantă arată că nu a solicitat încuviinţarea executării silite în sensul celor prevăzute de C. proc. civ., în materie de încuviinţare executare silită. Abia ulterior acestui demers, ar începe executarea silită iar debitorul ar putea invoca, pe calea unei contestaţii la executare sau o întoarcere a executării silite, o astfel de împrejurare. Procedura de încuviinţare a executării silite reglementată de art. 1103 – 1110 din C. proc. civ. diferă de cea reglementată de art. 666 din acelaşi act normativ, diferenţele fiind date de titlul executoriu şi participarea executorului judecătoresc. De altfel, această concluzie rezultă din dispoziţiile art. 54 din Tratat şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe care o indică şi o citează.

În al patrulea rând, aspectele privind exigibilitatea creanţei se apreciază potrivit legislaţiei din Republica Moldova dar nu pe calea procedurii de recunoaştere a hotărârii ci pe calea contestaţiei la executare.

Tot cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă arată că hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 51 din Tratat, cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 703 din C. proc. civ. privind renunţarea la executare şi cu încălcarea art. 1110 din C. proc. civ. prin raportare la art. 51 din Tratat şi regulile de drept material aplicabile în Republica Moldova renunţării la executare, tranzacţiei, remiterii de datorie şi rezoluţiunii.

În acest sens, consideră că instanţa de apel a apreciat eronat că există o renunţare la executare din partea recurentei reclamante, materializată prin tranzacţia judiciară ce cuprinde remiterea de datorie, încheiată între părţile acestui proces.

Astfel, arată că între părţi nu există nicio tranzacţie judiciară, "Acordul" aflat la dosar neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 1110 din C. proc. civ.. Efectele acesteia pot fi analizate doar pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât, ulterior semnării acelui înscris sub semnătură privată, B. a atacat sentinţa a cărei executare s-a solicitat, uzând de toate căile de atac prevăzute de lege.

De altfel, susceptibilitatea hotărârii de a fi pusă în executare se apreciază conform legislaţiei din Republica Moldova, tot aceleaşi legislaţii trebuie supuse şi instituţiile juridice incidente, respectiv renunţarea la executare, remiterea de datorie, rezoluţiunea.

Recurenta - reclamantă detaliază raporturile juridice dintre părţi şi dispoziţiile legale care le guvernează arătând că prin "acord" nu a avut loc o renunţare, nici o remitere de datorie ci, mai mult, la data de 28 iulie 2016, pârâtul a fost notificat cu privire la rezoluţiunea sa întrucât condiţia asumată, respectiv îndeplinirea de către D. a unor obligaţii, nu a fost realizată. Înscrisul numit "Notificare privind nulitatea acordului din 18 decembrie 2015" este o declaraţie de rezoluţiune, potrivit legislaţiei din Republica Moldova. Intimatul - pârât a uzat de toate căile legale pentru a desfiinţa hotărârea a cărei recunoaştere se solicită dar demersurile sale nu au avut finalitatea dorită. Acesta nu a contestat, însă, actele de executare întocmite de către executorul judecătoresc E..

Tot în cadrul acestui argument, recurenta - reclamantă arată că "acordul" a fost încheiat înainte ca hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, să fie definitivă. Or, nu putea renunţa, la data de 18 decembrie 2015, la o executare care putea începe după data de 10 februarie 2016.

De asemenea, expune pe larg, legislaţia din Republica Moldova, pe care o apreciază ca fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii şi dispoziţiile Tratatului dintre Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău, la 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr. 177 din 4 noiembrie 1997. Sistematizează normele legale precizate, arătând că legiuitorul român a identificat, în mod cert şi exhaustiv, temeiurile pentru care se poate refuza încuviinţarea silită a hotărârii judecătoreşti străine şi anume cazurile în care nu sunt întrunite condiţiile legale pentru recunoaştere şi încuviinţare cât şi alte cazuri: hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate, încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român, nu este executorie potrivit legii care a pronunţat-o, dreptul de a cerere executarea silită este prescris potrivit legii române, procesul a fost soluţionat între acelaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române.

Recurenta - reclamantă apreciază că instanţa de apel a extins lista prohibitivă a condiţiilor pentru refuzul în încuviinţarea executării, apreciind că aceasta ar fi renunţat la executarea silită. Or, o astfel de împrejurare, dacă ar exista, ar determina încetarea procedurii de executare, nu ar fi o piedică în încuviinţarea executării. Aceasta cu atât mai mult cu cât, instanţa a recunoscut împlinirea condiţiilor pentru recunoaşterea hotărârii şi caracterul executoriu al acesteia.

Acordul nu produce efecte întrucât intimatul - pârât nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, nu a predat bunurile la termenele stabilite, motiv pentru care administratorii companiei F., printre care se află şi recurenta, au luat măsurile care se impuneau şi au suportat singuri o serie de cheltuieli fortuite. De aceea, recurenta nu putea să renunţe la executare. Mai mult, acordul este lovit de nulitate şi, chiar dacă ar fi valabil, nu poate produce efecte, împrejurare pe care recurenta - reclamantă o detaliază prin raportare la situaţia de fapt şi dispoziţiile legislaţiei din Republica Moldova. De asemenea, acordul a fost avut în vedere de către instanţele care au confirmat hotărârea a cărei recunoaştere se solicită. Or, instanţa din România nu poate revizui şi schimba hotărârile pronunţate în Republica Moldova. Nu în ultimul rând, se arată că nu s-a avut în vedere împrejurarea că recurenta - reclamantă este căsătorită iar remiterea de datorie este interzisă dacă încalcă drepturile terţilor, soţul său fiind un terţ faţă de raportul ei cu intimatul - pârât.

În opinia recurentei - reclamante, refuzul de a încuviinţa executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti aduce o gravă atingere a dreptului său de proprietate.

De aceea, prin soluţia la care s-a oprit, instanţa de apel încalcă prevederi ale Tratatului din 1996, ale C. proc. civ. din România, C. civ., C. proc. civ. şi Codului de executare din Republica Moldova.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă arată că hotărârea recurată cuprinde considerente străine de natura pricinii, nefiind motivată prin prisma regulilor prevăzute de Tratat şi C. proc. civ.

Considerentele deciziei, pe care a supus-o controlului judiciar, nu arată care ar fi temeiul incidenţei dispoziţiilor art. 703 din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât sunt îndeplinite condiţiile legale reglementate de art. 51 din Tratat. Astfel, dispoziţiile art. 703 din C. proc. civ., instituţia încetării raportului obligaţional şi remiterea de datorie sunt străine cauzei.

Faţă de considerentele expuse în memoriul de recurs, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel spre rejudecare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Prin recursul formulat, recurenta – reclamantă critică decizia Curţii de Apel Iaşi din perspectiva motivării acesteia şi a aplicării eronate a dispoziţiilor legale referitoare la încuviinţarea executării pe teritoriul României a hotărârii pronunţate în Republica Moldova.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este nefondat.

Potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei. Pornind de la aceste prevederi legale, recurenta a susţinut că instanţa de apel şi-a motivat soluţia raportându-se la instituţii juridice străine de natura pricinii.

Însă, din analiza considerentelor deciziei recurate, se observă că motivarea acesteia îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. în sensul că este clară, inteligibilă, oferă argumentele instanţei faţă de susţinerile din actele procedurale întocmite de părţi, nu se rezumă la o însuşire de fapte şi argumente ci cuprinde aspectele de fapt şi de drept care au format convingerea Curţii de Apel Iaşi.

Motivele nu vizează doar instituţia remiterii de datorie şi cea a încetării obligaţiilor, aşa cum se precizează în cererea de recurs, instanţa de apel examinând şi celelalte aspecte cu care a fost învestită: recuzarea judecătorului fondului, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, cerinţele recunoaşterii şi încuviinţării executării hotărârii pronunţate în Republica Moldova.

Prin urmare, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele formale impuse de legiuitor, sub acest aspect, şi nu cuprinde exclusiv argumente referitoare la cele două instituţii de drept civil, pe care recurenta le apreciază ca fiind străine de natura cauzei, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Acest caz de casare priveşte, în mod exclusiv, aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea extinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

În cauza pendinte, reclamanta A. a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat recunoaşterea, pe teritoriul României, a hotărârii pronunţate de către Judecătoria Hânceşti, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, definitivă şi irevocabilă la data de 10 februarie 2016, şi încuviinţarea executării acestei hotărâri. Demersul său a fost admis de către instanţa de fond a cărei hotărâre a fost, însă, schimbată parţial de către instanţa de apel, prin respingerea cererii de încuviinţare a executării silite.

Reclamanta a supus controlului judiciar decizia Curţii de Apel Iaşi, apreciind că aceasta a aplicat eronat dispoziţiile art. 51 şi următoarele din Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, care instituie norme speciale referitoare la încuviinţarea executării hotărârii străine pe teritoriul României, derogatorii, raportat la dispoziţiile art. 1096, 1097 şi 1104 din C. proc. civ.

Calea de atac vizează doar cererea de încuviinţare a executării hotărârii străine pe teritoriul României, astfel încât celelalte aspecte analizate de către instanţa de apel se bucură de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte reţine că actul jurisdicţional, a cărui recunoaştere şi executare se solicită, este hotărârea pronunţată de către Judecătoria Hânceşti, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, definitivă şi irevocabilă la data de 10 februarie 2016, prin care intimatul – pârât a fost obligat la plata unor sume de bani către recurenta – reclamantă.

Prin urmare, pentru acordarea forţei executorii şi a autorităţii de lucru judecat hotărârii străine, trebuie analizate cerinţele impuse de Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, act normativ cu caracter special, care se completează cu dispoziţiile generale ale C. proc. civ. referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine.

În acest sens, în mod corect, instanţele de fond au reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 51 din actul normativ menţionat potrivit cu care: "Hotărârile se recunosc şi se execută în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii:

a) dacă sunt definitive şi susceptibile de executare, potrivit legii părţii contractante pe teritoriul căreia au fost pronunţate. În materia obligaţiei de întreţinere sunt recunoscute şi hotărârile provizorii, dacă sunt executorii în statul de origine;

b) dacă nu a fost încălcată competenţa exclusivă a autorităţii părţii contractante pe teritoriul căreia urmează a avea loc recunoaşterea sau executarea;

c) dacă persoanei obligate prin hotărâre, care nu a participat la proces, i s-au înmânat citaţia şi actul de sesizare a instanţei, în timp util, şi în conformitate cu legea părţii contractante pe teritoriul căreia a fost pronunţată hotărârea, iar în cazul în care nu avea capacitate de exerciţiu, i s-a dat posibilitatea de a fi reprezentată în proces;

d) dacă între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pentru aceleaşi fapte, nu s-a pronunţat, în prealabil, o hotărâre ori nu se afla în curs de judecată o acţiune intentată anterior pe teritoriul părţii contractante unde urmează să se recunoască ori să se încuviinţeze executarea hotărârii;

e) dacă, în cazurile în care trebuie aplicată legea celeilalte părţi contractante, din hotărârea pronunţată, rezultă că această lege nu a fost aplicată. Totuşi, recunoaşterea nu poate fi refuzată numai pentru singurul motiv ca instanţa care a pronunţat hotărârea a aplicat o altă lege, în afară de situaţiile în care procesul priveşte starea şi capacitatea unei persoane, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii aplicabile;

f) dacă prin recunoaşterea sau încuviinţarea executării hotărârii nu se aduce atingere ordinii publice a părţii contractante pe teritoriul căreia urmează să se recunoască ori să se încuviinţeze executarea hotărârii."

Acest text de lege se completează cu dispoziţiile art. 1104 coroborate cu dispoziţiile art. 1096, 1097 şi 1098 din C. proc. civ., potrivit cu care, se poate refuza recunoaşterea/încuviinţarea executării unei hotărâri străine atunci când:

"a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internaţional privat român; această incompatibilitate se apreciază ţinându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului astfel produs;

b) hotărârea pronunţată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obţinută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român;

c) procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine;

d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior ei în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România;

e) instanţele române aveau competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei;

f) a fost încălcat dreptul la apărare;

g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată".

Din interpretarea acestor texte de lege se desprinde ideea că, pentru a soluţiona o cerere de recunoaştere şi/sau încuviinţare a executării silite a unei hotărâri pronunţate în Republica Moldova, instanţa învestită trebuie să analizeze o serie de condiţii formale, extrinseci actului jurisdicţional. Aceasta nu are competenţa de a examina temeiurile de fond ale hotărârii, pentru a ajunge la o altă stare de fapt şi la o altă concluzie în drept, în ce priveşte drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, decât aceea la care a ajuns instanţa străină. De asemenea, nu are competenţa de a se pronunţa asupra altor împrejurări, chiar ulterioare pronunţării hotărârii străine, care ar modifica sau stinge raportul juridic dintre părţi.

Legiuitorul a stabilit, expres, limitele analizei pe care trebuie să o realizeze instanţa învestită cu o astfel de cerere, analiză care se rezumă doar la cerinţe extrinseci actului jurisdicţional.

Asupra modalităţii şi obiectului executării, intervenirii unor situaţii care împiedică sau întrerup executarea, debitorul are alte mijloace pentru a-şi valorifica drepturile sale, în faza procesuală a executării silite propriu-zise, pe fond, şi nu a fazei prealabile a recunoaşterii şi încuviinţării hotărârii străine, ce constituie titlu executoriu. Această împrejurare este confirmată de textul art. 53 alin. (6) din Legea nr. 177/1997 potrivit cu care " Orice obiecţie cu privire la executarea silită se va rezolva de instanţa care a încuviinţat executarea."

Transpunând aceste aspecte teoretice la prezenta speţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că textele de lege citate anterior sunt incidente cauzei, însă le-a oferit o interpretare eronată, ceea ce a condus la o soluţie greşită în ceea ce priveşte cererea de încuviinţare a executării hotărârii străine pe teritoriul României.

Astfel, prin decizia recurată au fost reţinute ca fiind definitorii soluţionării cererii de încuviinţare a executării, aspecte de fapt şi de drept care, în opinia instanţei de apel, ar conduce la încetarea raportului juridic obligaţional, adică împrejurări ulterioare emiterii titlului executoriu care vizează fondul acestui raport juridic şi care reprezintă impedimente la executare.

Aceasta a respins cererea de încuviinţare a executării hotărârii străine, apreciind că există un impediment la executare, respectiv că raportul obligaţional s-a stins prin remiterea de datorie, urmare a unei tranzacţii judiciare. Însă, aceste instituţii de drept civil, analizate în cuprinsul deciziei recurate, nu fac obiect al prezentului demers. Este adevărat că raporturile juridice dintre părţi sunt complexe, dar ele pot fi analizate în cadrul altor proceduri/demersuri judiciare.

În procedura de exequatur, instanţa învestită cu o astfel de cerere nu are prerogativa analizei fondului, ci se limitează la verificarea aspectelor extrinseci actului jurisdicţional a cărui executare se urmăreşte şi la existenţa eventualelor impedimente la executare prevăzute exclusiv de art. 51 din Legea nr. 177/1997 şi art. 1097 din C. proc. civ.. Prin urmare, întrucât instanţa de apel a aplicat greşit aceste dispoziţii legale, calea de atac este fondată sub acest aspect.

Memoriul de recurs cuprinde şi critici ample referitoare la fondul raportului juridic dintre părţi, supus legislaţiei din Republica Moldova, însă acestea nu vor fi cenzurate întrucât excedează procedurii de exequatur.

Prin urmare, fiind interpretate şi aplicate eronat textele de lege arătate, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 26 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă, pe care o va casa, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării urmează a se analiza cererea de încuviinţare a executării pe teritoriul României a hotărârii pronunţate de către Judecătoria Hânceşti, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, definitivă şi irevocabilă la data de 10 februarie 2016, prin raportare la cerinţele extrinseci impuse de dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 1997 şi art. 1104 coroborate cu dispoziţiile art. 1096 şi 1097 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 332 din 26 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.