Tort liability for defamation of public official: cassation dismissed, maintaining annulment of late appeal and lower court damages award.

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, la data de 19 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în calitate de primar al oraşului Borşa, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 210.000 RON, reprezentând daune morale conform art. 253 alin. (4) din Noul C. civ., obligarea pârâtului la publicarea hotărârii judecătoreşti, pe cheltuiala acestuia, conform art. 253 alin. (3) lit. a) din Noul C. civ., atât într-un ziar de circulaţie naţională, cât şi prin lecturarea la o televiziune naţională.

2. Hotărârea Tribunalului Maramureş

Prin sentinţa civilă nr. 672 din 23 iunie 2021, Tribunalul Maramureş a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a obligat pârâtul B. să achite reclamantului A. suma de 6.000 RON cu titlu de daune morale şi să publice dispozitivul hotărârii într-un ziar de circulaţie naţională. Au fost respinse celelalte pretenţii.

3. Hotărârea Curţii de Apel Cluj – secţia I Civilă

Prin decizia civilă nr. 235A din data de 31 mai 2022, Curtea de Apel Cluj – secţia I Civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 672 din 23 iunie 2021 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în sensul că a obligat pârâtul să publice hotărârea într-un ziar de circulaţie naţională, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a anulat ca tardiv formulat apelul declarat de pârâtul B. împotriva aceleaşi sentinţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 235 A din data de 31 mai 2022 şi a încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia I Civilă, pârâtul B. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Acesta a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2022, recurentul -pârât arată că aceasta este nelegală sub două aspecte.

În primul rând, în opinia sa, instanţa a respins, în mod nelegal, cererea de amânare formulată în baza dispoziţiilor art. 222 din C. proc. civ.. Apărătorul său ales a avut un temei justificat, care l-a împiedicat să-i asigure reprezentarea în şedinţa respectivă, întrucât soţia sa a dat naştere celui de-al patrulea copil cu câteva zile înainte de termenul de judecată. Motivul de amânare nu este imputabil nici părţii, nici avocatului, acesta din urmă neputând să-şi abandoneze familia pentru a-şi reprezenta clienţii în instanţă.

Respingând cererea de amânare, instanţa de apel a pus recurentul în imposibilitatea de a se apăra efectiv şi eficient, astfel că a soluţionat cauza cu încălcarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii, reglementate de art. 13 şi 14 din C. proc. civ.

În al doilea rând, arată că încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2022 este nelegală şi sub un alt aspect. Instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii apelului declarat de recurentul - pârât şi a anulat acest act de procedură, reţinând că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 25 ianuarie 2022 astfel încât ultima zi de depunere a cererii de apel era 25 februarie 2022, pe care nu a respectat-o.

Cu privire la acest aspect, recurentul - pârât arată că cererea de apel a fost depusă în termen procedural, la data de 25 februarie 2022, printr-o firmă de curierat. Împrejurarea că dovada de trimitere nu se regăseşte la dosarul cauzei, nu-i poate fi imputată. Un exemplar al tichetului de expediţie trebuia să fie în dosarul Tribunalului Maramureş.

În acest sens, înţelege să ataşeze cererii de recurs o serie de înscrisuri din care rezultă că avocatul său a expediat cererea de apel, împreună cu mai multe acte, însumând 1851 pagini, cu societatea de curierat C., cu x. Predarea actelor către curier s-a făcut la data de 25 februarie 2022 ora 17:23 iar confirmarea de primire a fost semnată şi ştampilată de Tribunalul Maramureş la data de 28 februarie 2022, fiind returnată destinatarului.

Întrucât predarea cererii de apel către curier a avut loc în ziua de 25 februarie 2022, adică în ultima zi de depunere a căii de atac, în opinia sa, au fost respectate dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ.

De aceea, în opinia recurentului - pârât, soluţia de anulare a cererii de apel ca tardiv formulat este nelegală, ceea ce justifică casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Soluţia de casare trebuie să privească întreaga hotărâre a Curţii de Apel Cluj, inclusiv soluţia de admitere, în parte, a apelului reclamantului A..

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 235 din data de 31 mai 2022 a Curţii de Apel Cluj, recurentul - pârât arată că aceasta este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, arată că afirmaţiile analizate de instanţe nu vizează fizicul, ci caracterul reclamantului - intimat, om politic, primar al Oraşului Borşa, care refuză să recunoască o hotărâre judecătorescă. Mai mult, ele reprezintă judecăţi de valoare de interes public şi nu sunt denigratoare, aspect confirmat de jurisprudenţa CEDO pe care a înţeles să o expună în detaliu.

Recurentul - pârât arată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, reglementate de legiuitor în cuprinsul art. 1349 şi 1357 din C. civ., întrucât această instituţie presupune un raport juridic obligaţional care izvorăşte dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, apărând ca o sancţiune de drept civil îndreptată împotriva celui care, nesocotind normele de convieţuire socială, a cauzat altuia un prejudiciu.

În acest sens, detaliază fiecare cerinţă care rezultă din lege, aducând argumente de ordin doctrinar şi jurisprudenţial, insistând asupra împrejurării că aceste condiţii nu se regăsesc în cauză.

De asemenea, arată că a înţeles să critice activitatea reclamantului, în calitatea acestuia de primar, persoană publică, care ar trebui să aibă un anumit comportament, să ajute, să sprijine comunitatea iar nu să o prejudicieze. Limitele criticilor şi ale comentariilor referitoare la persoanele publice sunt mai mari, iar acestea trebuie să manifeste un grad mai mare de toleranţă faţă de informaţiile care privesc activitatea lor publică şi privată.

Recurentul învederează că a fost nevoit să prezinte faptele, analizele şi judecăţile de valoare cu privire la aceste subiecte de interes public, pentru a informa comunitatea locală şi proprietarii de păduri despre neregulile sesizate. A acordat un interviu, în care a relatat faptele pe care le-a apreciat ca fiind importante, întrucât, într-o societate democratică, publicul are dreptul de a fi informat, mai ales când e vorba de un funcţionar public, un ales local, politician care acţionează în calitatea sa publică.

A acţionat cu bună – credinţă, pentru a furniza comunităţii, informaţii exacte şi fiabile, în conformitate cu etica jurnalismului. Este preşedintele D. şi a făcut multe demersuri legale pentru obţinerea unor drepturi de către asociaţia pe care o reprezintă, a iniţiat zeci de acţiuni în instanţă, procese penale şi sute de alte demersuri. A fost, la rândul său, atras în procese penale, hărţuit dar şi-a folosit, în mod constant, libertatea de exprimare care constituie una din condiţiile primordiale ale progresului său şi a dezvoltării fiecărei persoane.

Arată că toate informaţiile pe care le-a prezentat sunt judecăţi de valoare, fapte veridice, cu o bază factuală suficientă, care au fost probate şi care nu pot îmbrăca forma unei fapte ilicite care să atragă un prejudiciu.

Pe parcursul unui număr foarte mare de pagini (pag 8 - 145), recurentul - pârât argumentează împrejurarea că susţinerile sale se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, corespund realităţii şi sunt confirmate de mai multe hotărâri judecătoreşti penale şi civile care au vizat modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea D. şi punerea lor în executare.

Argumentele de ordin faptic, prezentate în cererea de recurs, au fost completate cu citate ample din jurisprudenţa naţională şi europeană, care, în opinia recurentului, dovedesc că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii sale civile delictuale.

Pentru considerentele expuse pe larg, recurentul - pârât solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, pentru rejudecare.

5. Apărările formulate

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii căii de atac şi a solicitat, în primul rând, anularea recursului ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul – pârât B. critică atât încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2022 cât şi decizia nr. 235A din data de 31 mai 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2022, apreciază că soluţia pe care o cuprinde încalcă o serie de principii care guvernează procesul civil, respectiv principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii, dar şi dispoziţiile legale cu caracter procedural, respectiv dispoziţiile art. 181 - 184 din C. proc. civ., care reglementează instituţia termenelor procedurale.

În acest sens, arată că instanţa de apel a respins cererea de amânare formulată de apărătorul său ales care, din cauza unei situaţii familiale deosebite, a fost în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenul de judecată, ceea ce a afectat dreptul său la apărare, dar şi contradictorialitatea specifică procedurii civile.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de apel este corectă întrucât dispoziţiile art. 156 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt formulate în termenii imperativi ai unei obligaţii a instanţei de a amâna cauza. Facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsa de apărare, atunci când apreciază că nu există motive temeinice sau o situaţie excepţională, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie.

În cauza pendinte, la termenul de judecată din data de 17 mai 2022, după ora fixată pentru soluţionarea cauzei, a fost depusă, prin serviciul registratură, o cerere de amânare din partea avocatului pârâtului B., în care acesta a arătat că se află în imposibilitatea obiectivă de prezentare pentru a susţine interesele clientului său.

Faţă de data evenimentului familial invocat, care a avut loc cu mai mult de 7 zile anterior termenului de judecată şi de lipsa substituirii, cererea de amânare a cauzei, pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului, a fost respinsă de către Curtea de Apel Cluj. Însă, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 156 alin. (2) din C. proc. civ., amânând pronunţarea două săptămâni.

Prin urmare, pârâtului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, aşa cum pretinde în cuprinsul cererii de recurs. Acest drept reglementat de dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ., deşi garantat, nu este un drept absolut, ci trebuie exercitat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, pentru a nu intra în conflict cu celelalte garanţii procesuale. Or, instanţa de apel, apreciind că amânarea cauzei nu se justifica, i-a dat posibilitatea apelantului – pârât să se apere, amânând pronunţarea pentru a formula concluzii scrise.

Soluţia la care s-a oprit instanţa de apel, cu privire la cererea de amânare, nu încalcă nici principiul contradictorialităţii. Ceea ce legea impune, ca o garanţie fundamentală a respectării acestui principiu, este numai citarea părţilor, iar nu şi prezenţa obligatorie a acestora în faţa instanţei de judecată, personal sau prin reprezentant, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, pentru termenul din data de 17 mai 2022, ambele părţi au fost legal citate, au formulat cereri şi au depus înscrisuri, conduita instanţei îngăduind părţilor din proces să participe în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului. Lipsa apărătorului ales al pârâtului, caracterul nefondat al cererii sale de amânare şi neasigurarea substituirii sale nu pot fi imputate instanţei, nefiind împrejurări care să conducă la concluzia că a fost încălcat principiul contradictorialităţii.

Prin urmare, aceste garanţii procesuale au fost asigurate, neexistând niciun motiv de casare sub acest aspect.

Recurentul – pârât susţine că încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2022 este nelegală şi prin prisma soluţiei de admitere a excepţiei tardivităţii cererii de apel, care încalcă dispoziţiile legale referitoare la termenele procedurale.

Înalta Curte reţine că modul de calcul al termenelor procedurale este reglementat de dispoziţiile art. 181 din C. proc. civ. care prevede expres că, în situaţia în care termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte. Art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, aşadar, că dacă legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancţiunea nulităţii sau a decăderii, actul de procedură trebuie să o respecte, altfel intervine sancţiunea prevăzută pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit. Scopul legitim al instituirii, de către legiuitorul naţional, a unor norme imperative pentru promovarea căilor de atac este limitarea în timp a incertitudinii raporturilor juridice, astfel că, după expirarea acestuia, orice persoană de bună-credinţă să se poată prevala de hotărârea judecătorească definitivă, intrată în circuitul civil, care să beneficieze de un grad de securitate.

Având în vedere că actele de procedură ale părţilor au un destinatar bine stabilit - instanţa de judecată - reiese că, pentru a deveni o realitate juridică, voinţa părţii, îmbrăcată într-un anumit act juridic, trebuie adusă la cunoştinţă instanţei de judecată în faţa căreia se poartă procesul.

Raportând aceste elemente teoretice la cauza pendinte, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 672 din data de 23 iunie 2021 a Tribunalului Maramureş a fost comunicată pârâtului la data de 25 ianuarie 2022, iar calea de atac a apelului a fost formulată la data de 28 februarie 2022, cererea fiind depusă direct la instanţă, prin serviciul registratură. Termenul de 30 de zile, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, s-a împlinit la data de 25 februarie 2022, zi de vineri, lucrătoare, astfel încât, în mod corect, instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii apelului declarat de pârâtul B..

Recurentul – pârât susţine că a depus cererea de apel şi o serie de înscrisuri printr-un serviciu de curierat, care a preluat coletul la data de 25 februarie 2022, predându-l Tribunalului Maramureş la data de 28 februarie 2022.

Înalta Curte reţine, însă, că actele ataşate cererii de recurs nu susţin afirmaţiile recurentului, neexistând nicio dovadă în sensul transmiterii cererii de apel prin societatea de curierat. Nu a fost întocmit niciun inventar al conţinutului coletului, înscrisurile depuse nefiind susceptibile a proba cele susţinute prin cererea de recurs. De altfel, actele de care se prevalează recurentul sunt emise de doi curieri diferiţi.

Or, în lipsa altor dovezi cu privire la data depunerii cererii, instanţa de apel în mod corect a aplicat prevederile de drept comun, potrivit cărora actul procedural primeşte dată certă prin înregistrarea sa la instanţă, prin aplicarea ştampilei de intrare, conform dispoziţiilor art. 199 din C. proc. civ.

Atunci când, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că cererea de apel a fost formulată cu nerespectarea termenului legal, acesta nu va putea fi socotit a fi formulat în termen, obligaţia de a proba exercitarea în termen a actelor procedurale incumbând persoanelor interesate. Iar această soluţie este în concordanţă cu dispoziţiile Deciziei nr. 1281/29.09.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 847/29.11.2011, în care Curtea Constituţională a României a statuat că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie, liberul acces la justiţie presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, întrucât recurentul nu a făcut dovada declarării apelului la data de 25 februarie 2022, aşa cum susţine în cererea de recurs, în mod corect, instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii căii de atac, cu consecinţa anulării acesteia ca fiind tardivă.

În consecinţă, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care să afecteze încheierea din data de 17 mai 2022 a Curţii de Apel Cluj.

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 235 din data de 31 mai 2022 a Curţii de Apel Cluj, recurentul - pârât arată că aceasta este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 şi 1357 din C. civ., întrucât această instituţie presupune un raport juridic obligaţional care izvorăşte dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Or, afirmaţiile sale sunt făcute cu bună – credinţă, pentru a furniza comunităţii, informaţii exacte şi fiabile în conformitate cu etica jurnalismului.

Cu privire la acest motiv de casare, se impun a fi analizate două aspecte.

În primul rând, calea de atac a recursului se poate exercita doar cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate, instanţa de recurs urmând a verifica conformitatea hotărârii supuse controlului judiciar cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, pornind de la motivul de casare invocat de recurent, respectiv cel reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte trebuie să analizeze cum a dezlegat instanţa de apel problema de drept material cu care a fost investită.

Prin decizia recurată, apelul declarat de apelantul - pârât B. a fost anulat ca tardiv, aspectele de fond din cuprinsul acestuia, nefiind analizate prin raportare la această soluţie procedurală. În consecinţă, Curtea de Apel Cluj a verificat temeinicia sentinţei Tribunalului Maramureş doar în limitele investirii sale de către apelantul - reclamant A., care nu a adus în discuţie decât cuantificarea daunelor morale stabilite cu titlu de reparare a prejudiciului şi celelalte măsuri dispuse în vederea reparării acestuia.

Aspectele dezlegate de către instanţa de apel nu au fost supuse recursului, recurentul – pârât formulând critici doar cu privire la cerinţele legale care atrag răspunderea civilă delictuală.

Prin urmare, aceste împrejurări, expuse pe larg în cererea de recurs, nefiind supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, sunt invocate omisso medio, şi nu pot face obiect al analizei instanţei de control judiciar.

În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanta de apel fiind ţinută de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum. Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate, expres, de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens fiind dispoziţiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Prin urmare, în cazul în care hotărârea a fost atacată doar parţial, partea din hotărâre, care nu a fost supusă apelului, dobândeşte autoritate de lucru judecat, motiv pentru care instanţa de control judiciar nu mai poate modifica împrejurările asupra cărora s-a statuat deja.

Dincolo de aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că, în cauză, faţă de soluţia de anulare a apelului declarat de pârâtul B. ca tardiv, aspectele legate de încălcarea drepturilor subiective ale reclamantului A. se bucură de autoritate de lucru judecat.

Tribunalul Maramureş a constatat că sancţionarea pârâtului, în temeiul răspunderii civile delictuale se justifică, întrucât nu poate fi acceptat ca o dispută judiciară să degenereze într-o lezare a demnităţii şi onoarei uneia dintre părţile litigante. Astfel, instanţa de fond a reţinut că există o faptă ilicită a pârâtului, săvârşită cu vinovăţie, există prejudiciul rezultat printr-o legătură de cauzalitate directă din săvârşirea faptei, astfel că răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată.

Aceste chestiuni litigioase au făcut obiectul apelului anulat ca tardiv, astfel încât nu au fost reanalizate de către instanţa de apel, dezlegarea dată asupra lor fiind definitivă.

În acest sens, Înalta Curte constată că nu există dispoziţii de drept material care să fi fost interpretate sau aplicate eronat de către instanţa de apel şi care să atragă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 235/A din 31 mai 2022 şi a încheierii de şedinţă din 17 mai 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.