Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision in political party membership dispute under Law No. 14/2003

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 martie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Reşiţa, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Organizaţia Judeţeană a B. Caraş – Severin, anularea Hotărârii nr. 518 din data de 1 martie 2021 de excludere a sa din B. şi suspendarea acesteia până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.

Pârâta Organizaţia Judeţeană a B. Caraş – Severin a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Reşiţa, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pentru lipsa plângerii prealabile, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Judecătoriei Reşiţa

Prin sentinţa civilă nr. 1366 din data de 22 septembrie 2021, Judecătoria Reşiţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş – Severin.

3. Hotărârea Tribunalului Caraş - Severin

Prin sentinţa civilă nr. 77 din data de 31 ianuarie 2022, Tribunalul Caraş – Severin a admis excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă, prin întâmpinare, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Organizaţia Judeţeană a B. Caraş – Severin, având ca obiect constatare nulitate act juridic, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 14/2003.

4. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 192 din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă a respins apelul declarat de către apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 77 A din data de 31 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Caraş – Severin, în contradictoriu cu Organizaţia Judeţeană a B. Caraş – Severin.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Acesta arată că Legea nr. 14/2003 nu prevede obligativitatea unei proceduri prealabile sesizării instanţei de judecată, astfel că, în mod greşit, s-a reţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurentul - reclamant solicită instanţei admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

6. Apărările formulate

În termen procedural, intimata - pârâtă Organizaţia Judeţeană a B. Caraş – Severin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în primul rând, anularea recursului, ca nemotivat, şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală. De asemenea, a solicitat obligarea recurentului – reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac a recursului.

Prin rezoluţia din data de 3 noiembrie 2022, Completul nr. 8, învestit cu soluţionarea recursului, a stabilit termen de judecată la data de 16 februarie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului, invocate din oficiu, în baza dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele art. 21 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 14/2003 şi cu statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 530/2013.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate, invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul - reclamant a supus controlului judiciar Hotărârea nr. 518 din data de 1 martie 2021 de excludere a sa din B., demersul juridic fiind întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 14/2003.

Actul normativ, invocat ca temei de drept, prevede, la art. 16 alin. (3), că dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului. Legiuitorul nu a reglementat şi o procedură judiciară de cenzurare a acestor acte.

Acest text de lege a fost supus controlului de constituţionalitate iar Curtea Constituţională, prin decizia nr. 530 din data de 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, l-a declarat neconstituţional, apreciind că aduce atingere înseşi substanţei dreptului de acces la instanţă şi se află într-un raport evident antinomic cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionată anterior şi faţă de lipsa unei proceduri speciale, pentru raţiuni de analogie, toate litigiile care vizează dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic, revin spre soluţionare instanţelor judecătoreşti de drept comun în materia partidelor politice.

Aceasta întrucât Legea nr. 14/2003 reglementează, în materia constituirii partidelor politice, o procedură care implică instanţele de judecată şi stabileşte, în mod clar, că, sub aspect material, instanţele de drept comun, sunt tribunalul, în primă instanţă, şi curtea de apel, în calea de atac a apelului.

Astfel, legiuitorul a stabilit, la art. 21 din Legea nr. 14/2003, atât instanţele de drept comun în materia partidelor politice cât şi regimul juridic al căilor de atac, care implică exclusiv instanţele de fond, ale căror hotărâri nu sunt supuse examinării pe calea recursului. Doar sub aspect teritorial, se aplică regulile de drept comun, respectiv cele instituite de art. 95 pct. 1 şi art. 107 din C. proc. civ., instanţele competente fiind cele în a căror rază teritorială domiciliază/îşi au sediul părţile.

În cauza pendinte, asupra raportului juridic dedus judecăţii, s-au pronunţat Tribunalul Caraş – Severin, prin sentinţa civilă nr. 77 din data de 31 ianuarie 2022, ca instanţă de fond şi Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 192 din data de 23 iunie 2022, ca instanţă de apel.

Or, în considerarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs. Rezultă, aşadar, că hotărârile definitive, pronunţate de instanţele de apel, nu sunt supuse recursului, o astfel de cale extraordinară de atac fiind inadmisibilă.

Înalta Curte reţine că nu prezintă nicio relevanţă menţiunea din dispozitivul deciziei nr. 192 din data de 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, potrivit cu care hotărârea poate fi atacată cu recurs. Dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Persoana interesată are obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Dispoziţiile instituite de legea fundamentală trebuie înţelese în sensul că liberul acces la justiţie nu impune şi accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, iar pentru altele, da, ceea ce reprezintă o expresie a principiului legalităţii căilor de atac. De altfel, aceasta este şi viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, exprimată în cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei, dar şi în alte cauze, în care a evidenţiat faptul că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu prevede obligativitatea instituirii unui dublu grad de jurisdicţie. Art. 6 din Convenţie nu limitează dreptul statelor de a exclude de la posibilitatea de recurs acele anumite litigii, întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiţiei şi evitarea aglomerării instanţelor de recurs.

În consecinţă, în raport de conţinutul dispoziţiilor legale menţionate anterior, se constată că recursul declarat de recurentul reclamant este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 192 din data de 23 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

În lipsa dovezii de plată a cheltuielilor de judecată, obligaţie impusă de dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ., instanţa va respinge şi cererea intimatei Organizaţia Judeţeană a B. Caraş – Severin, cu privire la obligarea recurentului la achitarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarant de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia I Civilă.

Respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.