Accumulation of acts in determining the start of the three-year limitation period for civil damages arising from continuous discrimination in education

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 21.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci, obligarea acestora la repararea prejudiciului material produs, în sumă de 50.000 RON, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciul moral produs, prin plata sumei de 250.000 RON, cu titlul de daune morale, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată la 10.01.2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul prevederilor art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., a trimis cauza spre competentă soluţionare unei secţii civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a Civilă la data de 01.02.2019.

La data de 21.08.2019, reclamanţi au formulat o cerere precizatoare, prin care au arătat că prejudiciul total solicitat este în cuantum de 402.224,24 RON şi este compus din suma de 52.224,24 RON reprezentând prejudiciu material, suma de 250.000 RON reprezentând prejudiciu moral, precum şi suma de 100.000 RON reprezentând prejudiciul constând în pierderea unei şanse.

Prin încheierea pronunţată la data de 02.09.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale, precum şi excepţia netimbrării şi a introdus în cauză Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de intervenient forţat, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 2578/18.11.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a admis excepţia prescripţiei extinctive, invocată prin întâmpinări de către pârâţii Inspectoratul Şcolar Brăila, Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci şi Ministerul Educaţiei Naţionale, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci şi cu intervenientul forţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prescrisă, şi a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci, în cuantum de 4000 RON.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 16.04.2020, au declarat apel reclamanţii A., B. şi C., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 27.07.2020.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin decizia nr. 133A din 29 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii – reclamanţi A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2578/18.11.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci şi intervenientul forţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Curtea a obligat apelanţii la plata sumei de 1.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în apel către intimatul Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 decembrie 2021, sub nr. x/2018.

Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, anularea deciziei civile nr. 133A/29.01.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi reţinerea cauzei în vederea judecării fondului; admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

În motivarea recursului, recurenţii reclamanţi au arătat că termenul de prescripţie de 3 ani are un caracter special iar momentul de la care curge este cel de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, însă instanţa trebuia să aibă în vedere că abuzurile şi discriminarea au început în anul 2014 dar s-au continuat pe parcursul celor doi ani de liceu.

Recurenţii reclamanţi au considerat că nu se poate spune că au stat pasivi şi au arătat că, dacă aşteptau să aibă o hotărâre definitivă de discriminare şi una de anulare a actului administrativ emis de Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci, în anul 2018, când a fost pronunţată decizia civilă nr. 1466/26.06.2018 de către Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiul lor ar fi depăşit vârsta legală pentru a-şi putea continua studiile la forma de învăţământ cu frecvenţă la zi, conform Regulamentului din 15 decembrie 2014 de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Recurenţii reclamanţi au arătat că au depus, în luna iunie 2014, o cerere la Tribunalul Brăila, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul cu nr. x/2014, de anulare a actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului profesoral nr. 256/10.03.2014, sperând că, prin anularea acestei hotărâri abuzive, fiul lor îşi va putea relua studiile într-un liceu din Brăila, forma de învăţământ cu frecvenţă de zi, profil ştiinţele naturii, adică să fie restabilită situaţia de dinaintea discriminării, fără să fie nevoie să solicite instanţei despăgubiri. Recurenţii reclamanţi au arătat că, la acel moment, nici nu s-au gândit că vor merge în alt oraş ca fiul lor să-şi continue studiile liceale, astfel încât nu aveau motive pentru a cere despăgubiri. Recurenţii reclamanţi au arătat că, dacă ar fi reuşit să îl înscrie pe fiul lor până la data de 17 septembrie 2014 în clasa a X-a la un liceu din Brăila care corespundea formei şi profilului său, nu ar avut nicio pretenţie materială sau morală. Recurenţii reclamanţi au arătat că abuzurile pârâţilor au continuat în perioada celor doi ani de studiu în Galaţi, ceea ce a implicat şi costuri foarte mari, situaţie în care au fost nevoiţi să ia decizia de a cere despăgubirile care se impuneau la finalizarea liceului, când cunoşteau şi întinderea pagubei.

Recurenţii reclamanţi au arătat că instanţa de apel a omis şi faptul că, în data de 13.01.2015, Tribunalul Brăila a hotărât suspendarea judecării cauzei în dosarul nr. x/2014 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii din data de 17.09.2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fapt ce a condus la întârzierea luării deciziei favorabile lor şi care în final nu a mai avut niciun efect pentru fiul lor în restabilirea situaţiei dinainte de discriminare. Recurenţii reclamanţi au arătat că această suspendare nu a fost luată în considerare nici pentru întreruperea cursului prescripţiei extinctive invocate în apel.

Recurenţii reclamanţi au arătat că, în situaţia fiului lor, abuzurile au fost continuate an de an şi nu se poate reţine, aşa cum au invocat pârâţii, pasivitatea reclamanţilor, în condiţiile în care pretinsele fapte de discriminare erau începute în anul 2014, dar au avut un caracter continuu, nefiind împlinit termenul de prescripţie de 3 ani de la data sesizării instanţei.

Recurenţii reclamanţi au arătat că instanţa de apel nu a reţinut faptul că abuzul s-a continuat şi după anul 2014, referindu-se strict numai la data depunerii petiţiei la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fără a se lua în considerare faptul că au făcut în continuare demersuri pentru reîntoarcerea fiului lor într-un din liceele din Brăila.

Recurenţii reclamanţi au arătat că Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Ministerul Educaţiei Naţionale nu au fost părţi în procesul având ca obiect anularea actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului Profesoral nr. 256 din data de 10 martie 2014, dar au fost implicaţi direct în procesul de discriminare.

Recurenţii reclamanţi au considerat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că sunt înlăturate de la aplicare normele generale prevăzute de C. civ. cu privire la prescripţie, întrucât art. 27 din O.G. nr. 137/2000 are un caracter special doar în ceea ce priveşte termenul de prescripţie de 3 ani şi momentul de la care curge acest termen, celelalte dispoziţii prevăzute de C. civ. cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune fiind aplicabile în lipsa unor prevederi exprese în O.G. nr. 137/2000.

În drept, recurenţii reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., art. 27 din O.G. nr. 137/2000, art. 2.537 din C. civ., precum şi celelalte dispoziţii legale enunţate în cuprinsul cererii de recurs.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

5. Apărările formulate în cauză.

5.1 La data de 27.01.2022, intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanţi, solicitând anularea recursului pentru lipsa motivării în drept şi în fapt a acestuia. Intimatul pârât a arătat că, în cererea de recurs, se reia cererea de chemare în judecată fiind adăugate critici împotriva sentinţei pronunţate pe fondul cauzei şi a deciziei, critici care sunt specifice unei căi devolutive de atac, solicitându-se în fapt o nouă judecată a fondului, fără a se aduce critici specifice recursului, care să motiveze o eventuală casare şi o rejudecare în fond a cauzei. Având în vedere că sancţiunea pentru lipsa de motivare a recursului este anularea acestuia şi faptul că nu există motive de casare de ordine publică, se impune anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimatul pârât a considerat că recursul este depus tardiv, după împlinirea termenului de 30 zile, prevăzut la art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care atrage anularea recursului.

Intimatul pârât a arătat că, deşi în toate textele de lege invocate de reclamanţi, legiuitorul face trimitere la termenul de 3 ani care curge de la data faptei care a cauzat vătămarea acestora, reclamanţii susţin că termenul de prescripţie ar trebui să curgă de la data la care instanţa a confirmat săvărşirea faptei ilicite de natură a-i îndreptăţi a solicita despăgubiri. O atare interpretare nu poate fi primită, fiind evident că termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii faptei şi nu de la data la care reclamanţii au avut certitudinea că fapta s-a produs, certitudine adusă de decizia nr. 1466/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014, prin care Curtea de Apel Galaţi a anulat decizia emisă de Colegiul Gh. M. Murgoci prin care a fost sancţionat elevul A.. Intimatul pârât a arătat că, în dosarul menţionat, nu a avut nicio calitate. Astfel, este evident că, cel puţin în raport cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, nu poate fi reţinut, ca moment de la care curge prescripţia dreptului de a cere despăgubiri, data la care instanţa de judecată a anulat un act emis de o instituţie terţă şi nici cei doi ani de presupuse abuzuri care au urmat anului 2014, an în care elevul A. a ieşit din jurisdicţia intimatului pârât, urmare a transferului său la Galaţi.

Intimatul pârât a arătat că presupusa conduită ilicită a sa este identificată de către reclamanţi ca fiind o atitudine pasivă, iar în acest sens se invocă decizia nr. 1623 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila nu a conlucrat cu Colegiul Naţional Gh. M. Murgoci pentru găsirea celor mai bune soluţii de asigurare a includerii sociale şi a educaţiei corespunzătoare minorului A..

Intimatul pârât a arătat că, prin cererea de recurs, recurenţii au susţinut că au existat presupuse abuzuri care ar fi continuat timp de doi ani, fără să spună în ce constau acele abuzuri, cine le-a constatat şi, dacă au existat, de ce nu au făcut obiectul unor cereri în instanţă pentru a fi sancţionate. Reclamanţii au considerat că pasivitatea intimatului pârât, din perioada în care elevul A. făcea obiectul unei anchete disciplinare, din anul 2014, şi presupuse alte abuzuri care au avut loc în următorii doi ani au contribuit în final la crearea unui presupus prejudiciu material în cuantum de 50.000 şi un presupus prejudiciu moral autoevaluat de reclamanţi la 250.000 RON. Intimatul pârât a arătat că, dacă se ia ca referinţă data transferului la liceul Emil Racoviţă, dată la care elevul a ieşit din aria de competenţă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, şi anume, 26.09.2014, ca dată maximă la care s-a manifestat pasivitatea Inspectoratului, termenul de prescripţie s-a împlinit trei ani mai târziu iar acţiunea a fost introdusă tardiv.

Intimatul pârât a arătat că existenţa unei cauze pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discrimării reprezintă o procedură administrativă fără legătură cu dreptul persoanei discriminate de a se adresa, în paralel, instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau de la data luării la cunoştinţă a faptei, şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi considerată un act de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune in instanţă.

Intimatul pârât a considerat că nu poate fi primit ca raţionamentul potrivit căruia instituţia sa, pentru că este un organism căruia i se subordonează metodologic/profesional unitatea de învăţământ, poartă răspunderea pentru conduita acesteia şi efectele produse de acea conduită, întrucât, şcoala, care are personalitate juridică, îşi angajează propria răspundere prin conduita pe care o adoptă.

Intimatul pârât a arătat că motivul indicat în cererea de transfer este "schimbarea domiciliului în Galaţi, în vederea continuării unui program de psihoterapie specializată pentru sindromul Asperger de care suferă" şi nu presupusul refuz de a fi primit în vreunul din liceele din Brăila, pe care reclamanţii, în mod neadevărat, îl invocă drept motiv de transfer în Galaţi. Intimatul pârât a considerat că este evident interesul părinţilor de a fi în proximitatea cabinetului specializat în tratarea sindromului Asperger, fiind în interesul copilului şi reprezentând o stare de fapt anterioară transferului. Deci, la data solicitării transferului de la colegiul din Brăila, alegerea unui liceu din Galaţi a fost făcută pentru că venea în întâmpinarea elevului deja mutat în municipiul Galaţi pentru tratamentul specific afecţiunii de care suferea.

Dincolo de faptul dovedit prin cererea de transfer amintită mai sus că transferul s-a efectuat voluntar şi în interesul medical al elevului, intimatul pârât a învederat că nu a existat refuzul tuturor liceelor din Brăila, cum în mod neadevărat susţin reclamanţii şi nici refuzul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila care a aflat de transferul elevului din presă, cu prilejul unui reportaj la televiziunea din Galaţi, prilejuit de un incident al elevului A. cu noii colegi.

În drept, intimatul pârât a invocat dispoziţiile art. 205 şi următoarele din C. proc. civ.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriu şi orice altă probă ce rezultă din dezbateri.

5.2 La data de 01.02.2022, intimatul-pârât Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci" a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii A., B. şi C., prin care a solicitat respingerea acestuia pe cale de excepţie, ca fiind nul, iar pe fondul cauzei ca fiind nefondat şi menţinerea deciziei civile nr. 133 A din 29.01.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Intimatul pârât a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2), (48)8 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât recurenţii nu au indicat şi nu au dezvoltat motivele de nelegalitate a deciziei recurate. Recurenţii reiau prezentarea situaţiei de fapt expuse atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel, prin readucerea în faţa instanţei de judecată a unor aspecte judecate definitiv, însă fără a motiva aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate. Din lecturarea cererii de recurs rezultă că, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenţii fac referire la diverse reţineri şi motivări ale instanţei de apel care în fapt vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu legalitatea acesteia. Ceea ce invocă recurenţii prin cererea de recurs nu conturează eventuale motive de nelegalitate ce ar putea fi incluse intr-unul din cazurile de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., dacă nu este îndeplinită cerinţa încadrării motivelor invocate de recurent în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., operează sancţiunea nulităţii recursului.

Intimatul pârât a arătat că recursul este nefondat, din considerentele deciziei recurate rezultând că instanţa de apel a analizat motivele invocate de către apelanţi, din prisma ambelor ipoteze dezvoltate, respectiv atât a momentului de la care curge termenul de prescripţie cât şi a incidenţei cazului de întrerupere a prescripţiei prevăzut de art. 2537 pct. 2 din C. civ., prezentând în mod clar raţionamentul juridic care a condus la formarea convingerii sale şi, implicit, la concluzia de respingere a apelului.

Intimatul pârât a arătat că pretenţiile deduse judecăţii prin cererea introductivă de instanţă şi precizate ulterior, privind acordarea de daune materiale şi daune morale, au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 cât şi pe dispoziţiile din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. În condiţiile în care se impută o faptă de discriminare şi se solicită repararea prejudiciilor produse prin această faptă ilicită, în mod corect ambele instanţe au concluzionat că devin aplicabile normele speciale prevăzute de O.G. nr. 137/2000, respectiv art. 27 alin. (2), care se aplică prioritar faţă de normele generale ce reglementează răspunderea civilă delictuală din C. civ.

În condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată, se solicită obligarea la repararea prejudiciului material şi moral produs prin fapta de discriminare săvârşită în perioada în care apelantul A. a fost elev al instituţiei pârâte, respectiv în perioada septembrie 2013 - 10 aprilie 2014, iar la data de 09.04.2014 recurenţii - reclamanţii au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând exact faptele de discriminare care constituie în prezenta cauză faptele ilicite ce i se impută şi în raport de care se solicită atragerea răspunderii civile delictuale a instituţiei, rezultă cu certitudine că aceştia au cunoscut existenţa faptei încă de la data de 9 aprilie 2014. Ca atare, în mod corect ambele instanţe au reţinut că de la această dată curge termenul de prescripţie şi nicio dispoziţie legală sau impediment de fapt nu se opunea promovării cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin discriminare în interiorul termenului de prescripţie de trei ani.

Intimatul pârât a arătat că sunt nefondate susţinerile recurenţilor - reclamanţi în ceea ce priveşte existenţa unor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului material la acţiune pe perioada soluţionării cauzei având ca obiect anularea hotărârii Consiliului profesoral nr. 256/10.03.2014 şi a contestaţiei împotriva hotărârii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 519/17.09.2014. Motivele invocate de către recurenţii nu pot constitui cauze de întrerupere a cursului prescripţiei în sensul dispoziţiilor art. 2537 pct. 2 din C. civ., în condiţiile în care acestea nu au legătură cu prezenta cauză, aşa cum şi instanţa de apel a reţinut, neexistând o triplă identitate de obiect părţi şi cauză. Cauza de întrerupere a prescripţiei extinctive reglementată de art. 2537 pct. 2 din C. civ. presupune atât existenţa triplei identităţi de obiect părţi şi cauză cât şi pronunţarea unei soluţii de admitere a cererii de către instanţa de judecată investită cu soluţionarea acesteia. Ca atare, în prezenta cauză, litigiile anterioare la care recurenţii au făcut referire nu pot produce efectul întreruptiv al prescripţiei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 din C. proc. civ.

În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

5.3 Răspunsul la întâmpinare.

La data de 10.02.2022, recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinările formulate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci", solicitând respingerea excepţiilor invocate.

Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivării în fapt şi în drept invocată de ambii intimaţi, recurenţii-reclamanţi au învederat că motivele pe care le-au invocat, precum şi cele încadrate începând cu paragraful 33 din cererea de recurs, conduc la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Totodată, au invocat decizia nr. 875 din data de 14 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că aceasta este pronunţată într-o cauză asemănătoare prezentei cauze, decizie pe care au anexat-o răspunsului la întâmpinare.

Referitor la excepţia tardivităţii recursului invocată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că recursul a fost declarat în termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale. Astfel, hotărârea atacată le-a fost comunicată la data de 11.11.2021, iar cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail şi prin poştă la data de 08.12.2021.

În ceea ce priveşte susţinerile intimaţilor-pârâţi din întâmpinările formulate, recurenţii-reclamanţi au învederat că aceştia nu au înţeles situaţia denigratoare în care a fost pus fiul lor, situaţie datorată abuzurilor succesive prin refuzul repetat de a-l transfera la un liceu din oraşul Brăila. Intimaţii-pârâţi insistă să se raporteze doar la prevederile O.G. nr. 137/2000 în ceea ce priveşte data când reclamanţii au luat cunoştinţă de discriminare, dar nu iau în considerare că aceştia au dreptul să îşi ceară drepturile şi pentru cei doi ani petrecuţi în Galaţi care au creat de fapt prejudiciul material pe care doresc să îl recupereze. Cu rea voinţă au fost ignorate celelalte abuzuri care s-au desfăşurat în perioada 2014-2016.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au susţinut că apărările invocate de intimaţi cu privire la fondul cauzei sunt în mod similar neîntemeiate şi au solicitat respingerea acestora.

Excepţia tardivităţii formulării recursului a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin încheierea din data de 25.01.2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce priveşte încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea constată că, în cererea de recurs, recurenţii reclamanţi au expus criticile prin care au considerat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor legale care reglementează cursul termenului de prescripţie extinctivă, situaţie în care aceste critici urmează a fi examinate de Înalta Curte prin prisma motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În situaţia expusă, Înalta Curte constată că nu poate opera sancţiunea nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în cazurile expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte invocarea de către recurenţii reclamanţi, în cadrul răspunsului la întâmpinare, a cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi unele din argumentele dezvoltate de recurenţii reclamanţi în cererea de recurs vizează motivarea instanţei de apel, în realitate nu se invocă una din situaţiile prevăzute de motivul de nelegalitate menţionat, respectiv, că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ci argumente prin care se critică raţionamentul prin care instanţa a stabilit momentul de început al curgerii termenului de prescripţie. În consecinţă, aceste critici vor fi analizate de Înalta Curte, astfel cum s-a precizat mai sus, prin prisma cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ele vizând aplicarea greşită a unor norme de drept material care reglementează materia prescripţiei extinctive.

În cauză, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune pentru repararea prejudiciilor invocate de persoana care se consideră discriminată. În această situaţie, instanţa judecătorească este chemată să constate săvârşirea faptelor discriminatorii, care, în speţă, au îmbrăcat forma refuzului de a permite accesul la educaţie corespunzătoare şi de a nu fi luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării, fiind invocate, în drept, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000. Aşa cum rezultă din titulatura sa, acest act normativ îşi propune să asigure prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare indiferent de modalitatea în care aceasta se concretizează, prin acte sau fapte, manifestate în toate domeniile vieţii sociale. În acest sens, potrivit art. 2 alin. (11) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, comportamentul discriminatoriu poate atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile legii.

Dreptul la educaţie şi la pregătire profesională este menţionat la pct. (v) al art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, care prevede că principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor prevăzute de acest articol.

Noţiunea de discriminare este definită de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, în sensul că ea poate consta în orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Astfel, este sancţionabil, faţă de prevederile alin. (4) al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană.

În speţă, interesează situaţia indicată de art. 11 alin. (1) din ordonanţă, privind refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat, la orice formă, grad şi nivel.

Astfel, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a reţinut că reclamantul A. a urmat cursurile Colegiului Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila în anul şcolar 2013 - 2014. Prin hotărârea nr. 256/10.03.2014 a Consiliului profesoral al Colegiului Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila a fost aplicată sancţiunea mutării disciplinare a elevului A.. În luna septembrie 2014, reclamantul a fost înscris la Liceul Emil Racoviţă din Galaţi, profil ştiinţele naturii, studiile fiind finalizate la această instituţie în anul 2016.

În contextul expus, recurenţii reclamanţi au formulat petiţia înregistrată cu nr: 2536 din data de 09.04.2014 la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, sesizarea fiind soluţionată de Consiliu prin hotărârea Colegiului Director nr. 2536/9.04.2014. Prin această hotărâre, s-a reţinut că faptele sesizate constituie discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) şi alin. (4) coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Colegiul Naţional "Gheorghe M. Murgoci" şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila fiind sancţionaţi prin aplicarea unor amenzi contravenţionale. De asemenea, prin hotărârea menţionată s-a recomandat părţilor reclamate luarea măsurilor necesare pentru asigurarea efectivităţii dreptului la educaţie al fiului petenţilor.

Această hotărâre a format obiectul controlului judiciar, fiind menţinută prin decizia nr. 1623/4.05.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prin decizia menţionată, s-a constatat că discriminarea a fost precis individualizată şi reţinută în cauză prin faptul că o situaţie diferită, ce necesita o intervenţie specială, a fost tratată similar cu o situaţie ce nu presupunea un tratament special. În aprecierea Înaltei Curţi, aplicarea sancţiunii, constând în mutarea disciplinară, a încălcat dreptul la educaţie al elevului, în condiţiile în care nicio unitate şcolară, care să îndeplinească aceleaşi cerinţe, de profil compatibil şi forma învăţământului de zi, cu cele ale şcolii de la care urma să se facă transferul, nu îşi exprimase acordul pentru primirea elevului.

Înalta Curte a constatat că elevul A. avea dreptul la asigurarea educaţiei în învăţământul de masă, având în vedere că nivelul său de inteligenţă se situează în media de vârstă. Totuşi, situaţia specială a elevului, determinată de diagnosticul medical pe care acesta îl avea, implica în sarcina unităţii şcolare obligaţia de stabilire a unui program special educativ, cu participarea psihologului şcolar, fără ca prin aceasta să se înţeleagă însă că unităţii de învăţământ i-ar fi revenit obligaţiile prevăzute pentru elevii cu cerinţe speciale educaţionale, în sensul Ordinului nr. 6552/2011 - Metodologia privind evaluarea, asistenţa psihoeducaţională, orientarea şcolară şi orientarea educaţională a copiilor, a elevilor şi a tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale.

În acea cauză, prima instanţă a reţinut că, prin introducerea elevului în mediul şcolar şi prin supunerea lui unor cerinţe sociale şi educaţionale în dezacord cu nevoile sale, a fost încălcat de către părţile reclamate dreptul minorului la educaţie, drept care presupune acordarea unei educaţii potrivite nevoilor şi aptitudinilor sale emoţionale, sociale şi intelectuale. Prima instanţă a constatat că, în speţă, Colegiul Naţional Gh. M. Murgoci din Brăila avea obligaţia de a nu integra minorul în colectiv fără să îi fi asigurat un program special de educaţie şi adaptare socială, iar Inspectoratului Judeţean Brăila îi revenea obligaţia ca, în virtutea atribuţiilor sale, acelea de coordonare a procesului de învăţământ din cadrul unităţilor arondate, să ia măsurile necesare pentru stabilirea şi respectarea unui program special educaţional pentru minor.

În opinia Înaltei Curţi exprimată în decizia menţionată, aceste constatări ale instanţei sunt corecte, iar concluziile formulate în deplin acord cu normele de drept aplicabile, rezultând că discriminarea s-a realizat, în cazul Colegiul Naţional Gh. M. Murgoci din Brăila, prin faptul de a fi refuzat accesul la educaţie corespunzătoare pentru minor, ceea ce încalcă prevederile art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, în cazul Inspectoratului Judeţean Brăila Brăila, prin faptul de a nu fi luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării, inacţiune ce intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 27/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun, formularea cererii nefiind condiţionată de sesizarea Consiliului.

Urmărind anularea situaţiei create prin discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, ca modalitate de înlăturare a consecinţelor tratamentului discriminatoriu, recurentul reclamant A. a solicitat, prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. x/2014, anularea actului administrativ unilateral reprezentat de Hotărârea nr. 256/10.03.2014 a Consiliului Profesoral al Colegiului Naţional Gheorghe Murgoci, fără a solicita, în acel proces, acordarea unor despăgubiri. Această cerere a fost definitiv admisă prin decizia nr. 1466/26.08.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, urmărind înlăturarea consecinţelor tratamentului discriminatoriu prin repararea prejudiciului cauzat, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 402.224,24 RON, din care suma de 52.224,24 RON reprezintă prejudiciul material constând în cheltuielile efectuate pentru achitarea chiriei, pentru plata utilităţilor şi a însoţitorului, pentru deplasările între Brăila şi Galaţi, precum şi pentru terapie şi consiliere, suma de 250.000 RON reprezintă prejudiciul moral, iar suma de 100.000 RON reprezintă prejudiciul constând în pierderea unei şanse, de a finaliza studiile la Colegiul Naţional Gh. Murgoci din Brăila şi de a avea o viaţă normală. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 253, art. 1382, art. 1385 şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel cum corect a constatat instanţa de apel, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, conform alin. (2) al art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Pentru a determina data săvârşirii faptei invocate, ca moment de început al curgerii termenului de prescripţie, este necesar a se avea în vedere modul concret de săvârşire a acesteia.

În cauză, reclamanţii au descris în cererea de chemare în judecată, drept fapte ilicite ale instituţiilor pârâte, comportamente active şi pasive ale acestora care s-au concretizat în refuzul accesului la educaţie corespunzătoare pentru recurentul reclamant A. şi omisiunea de a fi luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării.

În acest context, astfel cum s-a arătat mai sus, în hotărârea nr. 519/2014, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că este sesizat un posibil comportament discriminatoriu, individualizat prin fapta de a fi exclus fiul petenţilor în ce priveşte accesul egal şi nediscriminatoriu la dreptul la educaţie.

Pornind de la definiţia generală a discriminării din art. 2 alin. (1) din ordonanţă, arătat mai sus, pentru a reţine existenţa unei fapte de discriminare, trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii, printre care, existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la art. 14 din Convenţie privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Faptele de discriminare invocate în cauză presupun o pretinsă diferenţă de tratament, or, în cazul reclamantului care a invocat faptul că, datorită faptelor comisive şi omisive ale pârâţilor, nu a putut urma cursurile Colegiului Naţional Gh. M. Murgoci, această pretinsă diferenţă de tratament a subzistat în toată perioada în care reclamantul nu a putut frecventa instituţia şcolară menţionată, existând în toată această perioadă posibilitatea restabilirii situaţiei anterioare hotărârii Consiliului Profesoral nr. 256/10.03.2014 al Colegiului Naţional Gheorghe Murgoci, invocată drept primă faptă de discriminare.

Pe lângă invocarea acestei fapte comisive de discriminare, recurenţii reclamanţi au invocat drept faptă ilicită şi inacţiunea intimaţilor pârâţi, constând în faptul că nu au luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării, în sensul asigurării accesului la educaţie corespunzătoare. Aceste pretinse fapte comisive şi omisive în exercitarea atribuţiile deţinute în coordonarea procesului educaţional şi în realizarea concretă a acestuia au avut ca efect, în construcţia motivării în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată, afectarea dreptului la educaţie, şi au subzistat în timp până la finalizarea studiilor reclamantului A. în alte condiţii decât cele la care ar fi avut dreptul în lipsa faptelor de discriminare.

În contextul expus, Înalta Curte constată că faptele de discriminare reclamante, care au afectat dreptul la educaţie al reclamantului A. prezintă o anumită particularitate, în sensul că nu s-au consumat instantaneu, la data emiterii deciziei Consiliului Profesoral nr. 256/10.03.2014 al Colegiului Naţional Gheorghe Murgoci sau la data finalizării procedurii judiciare declanşate pentru anularea acestui act, ci au o desfăşurare în timp, existenţa discriminării şi prejudiciul invocat vizând întreaga perioadă în care reclamantul A. a urmat cursurile unei instituţii şcolare din Galaţi. În acest sens, în explicitarea pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au precizat expres că prejudiciul material constă în cheltuielile efectuate de ei pentru remedierea situaţiei, respectiv cheltuielile cu cazarea în Galaţi, cu deplasările între Brăila şi Galaţi, cheltuieli cu terapia şi consilierea reclamantului A. iar daunele morale solicitate vizează durerile psihice cauzate prin atingerile aduse dreptului la educaţie şi egalitate, pe parcursul mai multor ani.

În acest context, Înalta Curte constată că este greşit raţionamentul instanţei de apel prin care aceasta a reţinut că nicio dispoziţie legală şi niciun impediment de fapt nu se opunea promovării cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin discriminare în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 27 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, fiind evident faptul că reclamanţii au cunoscut existenţa faptei încă de la data 09.04.2014, data la care reclamanţii B. şi C. au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând exact faptele de discriminare care constituie în prezenta cauză faptele ilicite în raport de care se solicită atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.

Contrar acestor statuări, astfel cum s-a arătat mai sus, faptele ilicite reclamante au avut o desfăşurare în timp, iar prejudiciul solicitat vizează o perioadă ulterioară momentului indicat, constând în cheltuieli efectuate şi suferinţe psihice din perioada în care reclamantul a urmat cursurile instituţiei şcolare din Galaţi. Astfel, conduita ilicită a pârâţilor chemaţi în judecată vizează în esenţă, fapte comisive şi omisive ale acestora care au condus la încălcarea dreptului reclamantului A. de acces la educaţie, nu doar măsura luată prin hotărârea Consiliului Profesoral nr. 256/10.03.2014 al Colegiului Naţional Gheorghe Murgoci, iar prejudiciul invocat vizează perioada în care, în opinia reclamanţilor, a continuat încălcarea dreptului la educaţie, reclamanţii învederând imposibilitatea reclamantului A. de a reveni în instituţia şcolară pârâtă, generată de aceeaşi conduită ilicită a pârâţilor, de lipsa adoptării măsurilor necesare integrării sale, prejudiciul nefiind posibil de cuantificat decât după epuizarea elementului ilicit.

În contextul speţei, sintagma "săvârşirea faptei" din conţinutul art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, care determină momentul începerii curgerii termenului de prescripţie, nu trebuie interpretată în sensul că un anumit act sau fapt al pârâţilor reprezintă această faptă, determinând ca atare producerea prejudiciului, întrucât ceea ce s-a invocat în cauză drept fapt generator al prejudiciului este conduita continuă culpabilă a intimaţilor pârâţi, care, conform celor învederate în cererea de chemare în judecată, s-a prelungit în timp până la finalizarea cursurilor de către recurentul A., în anul 2016.

Argumentul intimatului pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila în sensul că, după data transferului, situaţia elevului a ieşit din aria sa competenţă nu este relevant, dată fiind invocarea în cauză a unor fapte omisive ulterioare acestui moment, care au generat prejudiciul pretins, iar împrejurarea învederată de reclamanţi, că această instituţie a fost implicată direct în procesul de discriminare, pe tot parcursul acestuia, reprezintă un aspect de fond.

Constatând că, în raport de temeiurile de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată şi de considerentele expuse mai sus, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, admiţând în mod greşit excepţia prescripţiei în condiţiile în care termenul de prescripţie a început să curgă de la data săvârşirii faptei în înţelesul arătat mai sus şi nu era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecinţă, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va admite recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 133A din 29 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o va casa. În temeiul art. 497 din C. proc. civ., Curtea va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în vederea judecării pe fond a pretenţiilor care formează obiectul cauzei.

Faţă de motivele expuse, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs vizând împrejurarea că prescripţia ar fi fost întreruptă în perioada soluţionării cauzei având ca obiect anularea hotărârii Hotărârea nr. 256/10.03.2014 a Consiliului Profesoral al Colegiului Naţional Gheorghe Murgoci şi a contestaţiei împotriva hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 519/17.09.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 133A din 29 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2023.