Competence established for administrative court to resolve discrimination claim arising from government budget allocation decree

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta U.A.T. Năsturelu reprezentată legal prin Primar, A., a chemat in judecată pe pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa, admiterea acţiunii, după cum urmează: 1. să se constate starea de discriminare produsă faţă de reclamantă prin actul administrativ, Hotărârea de Guvern nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale; 2. Să se dispună obligarea pârâtului Guvernul României la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, către U.A.T. Năsturelu, reprezentând cheltuieli de funcţionare până la sfârşitul anului 2020, precum şi finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru luna noiembrie 2020; 3. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată ca urmare a neparcurgerii plângerii administrative prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus punct de vedere la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că, în raport de prevederile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul este citat în calitate de expert/monitor al cazurilor de discriminare şi nu ca pârât, concluzionând că aspectele semnalate nu ar putea constitui acte/fapte de discriminare, exceptând cazul în care, în urma instrumentării întregului probatoriu din dosarul cauzei, instanţa de judecată va identifica existenţa unui criteriu de discriminare sau va considera că faptele arătate de reclamant se pot circumscrie atât unei fapte, cât şi unui criteriu încadrabil în sintagma "precum şi orice alt criteriu" reglementată de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2021, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1631/10.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Năsturelu în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Guvernul României în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că este necontestat faptul că prin cererea de chemare în judecată Unitatea Administrativ-Teritorială Năsturelu a solicitat să se constate starea de discriminare produsă faţă de reclamantă prin actul administrativ, H.G. nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 pentru unele unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale; obligarea pârâtului Guvernul României la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, către Unitatea administrativ-teritorială Năsturelu, reprezentând cheltuieli de funcţionare până la sfârşitul anului 2020, precum şi finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru luna noiembrie 2020.

Necontestat este şi faptul că acţiunea a fost întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 137/2000.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.

De asemenea, Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, pronunţat prin decizia nr. 10/2016, a statuat că potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.

Cum valoarea despăgubirilor solicitate prin cererea de faţă este de 850.000 RON, faţă de dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ. rezultă că instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia Civilă.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1055 F pronunţată la data de 23 iunie 2022 în dosarul x/2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa solutionarii cauzei privind cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Năsturelu în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Curţii de Apel Bucuresti, secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal. A constatat ivit în cauză conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia. În termeiul art. 134 din C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a reţinut faptul că având în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 22 alin. (1), (5) şi 6 din C. proc. civ. şi ţinând cont de obiectul cererii de chemare în judecată cu soluţionarea căreia reclamantul a învestit instanţa de judecată, precum şi faptul că prin legea specială nr. 554/2004 i-a fost dată Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de a verifica temeinicia cererii formulate de o persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său, prin emiterea unui act administrativ, competenţa soluţionării cererii deduse judecăţii, astfel cum a fost formulată de către reclamantă, aparţine Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar nu secţiei civile de drept comun a Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, tribunalul a considerat că prin schimbarea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată şi reţinerea unui alt temei juridic în raport de care urmează a fi analizată cererea de chemare în judecată, fără acordul reclamantei şi nesocotind cererea acestuia de învestire a instanţei de judecată, în condiţiile în care aceasta menţionează că a învestit instanţa de judecată ca urmare a vătămării drepturilor sale de către o autoritate a statului şi doreşte ca cererea sa să fie analizată în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, se încalcă dipoziţiile prevăzute de art. 22 alin. (1), (5) şi 6 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, tribunalul a arătat că reţinerea spre soluţionare a cererii deduse judecăţii de către o instanţă civilă schimbă, fără temei, cauza cererii de chemare în judecată şi conduce la pronunţarea asupra unui lucru care nu s-a cerut, ceea ce încalcă dreptul de acces al reclamantei la o instanţă, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în raport şi de principiul de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui soluţionare a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că în cauză Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de-a doua instanţă reţinând că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul invocat de către reclamantă, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ iniţial învestită de reclamantă.

Litigiul de faţă are ca obiect cererea prin care reclamanta a solicitat instanţei de judecată să constate că prin H.G. nr. 1100/2020 a fost discriminată în raport de alte unităţi administrative ca urmare a nealocării unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 şi să dispună obligarea Guvernului României la plata sumei de 850.000 de RON reprezentând cheltuieli de funcţionare până la sfârşitul anului 2020, precum şi finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru luna noiembrie 2020.

Conflictul de competenţă s-a ivit ca urmare a calificării diferite date de cele două instanţe naturii juridice a litigiului, respectiv litigiu civil, calificare dată de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu consecinţa trimiterii cauzei spre soluţionare către o instanţă civilă competentă după criteriul valoric, şi litigiu de contencios administrativ, dată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre soluţionare către instanţa de contencios administrativ competentă.

Potrivit art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun".

Chestiunea determinării instanţei competente din punct de vedere material să soluţioneze litigiile întemeiate pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 având ca obiect repararea prejudiciului produs persoanelor care se consideră discriminate a fost tranşată prin Decizia numărul 10 pronunţată la data de 23 mai 2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale".

În cadrul aceleiaşi decizii, s-a arătat că sintagma "potrivit dreptului comun" semnifică inclusiv aspectul că, de regulă, dar nu în mod necesar şi absolut, instanţa sesizată va fi cea de drept comun, respectiv cea civilă.

În atare condiţii, Înalta Curte reţine că incidentă în cauză este teza finală a considerentelor mai sus citate care stabileşte o competenţă exclusivă în acele cauze în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.

În speţă, acţiunea discriminatorie, astfel cum a fost dedusă judecăţii de către reclamantă, îşi are sorgintea într-un act administrativ reprezentat de o hotărâre de guvern, act ce este supus controlului de legalitate înfăptuit de instanţele de contencios administrativ.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, defineşte noţiunea de contencios administrativ arătând că reprezintă "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". Prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice" conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În ceea ce priveşte contenciosul administrativ, acesta este, în principal, un contencios al actelor juridice, iar nu al faptelor juridice, dar nu este exclus, astfel cum chiar Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 precizează, ca acţiunea discriminatorie să se materializeze într-un act (administrativ), în vreme ce dovedirea caracterului său discriminatoriu să constituie chiar motivul nelegalităţii acestuia.

În atare condiţii, întrucât discriminarea invocată a fost determinată în cadrul unui raport juridic administrativ, în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unei jurisdicţii speciale, competentă să soluţioneze cauza este instanţa de contencios administrativ, în speţă Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.