Cassation nullity for failure to develop specific grounds: factual objections to limitation interruption in traffic accident damages claim

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte, la data de 6 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile făcute pentru îngrijirile medicale ocazionate de leziunile provocate de accidentul rutier a cărui victimă a fost şi a sumei de 1.000.000 RON, reprezentând despăgubire pentru suferinţa morală pe care a înregistrat-o.

Prin sentinţa civilă nr. 3160 din data de 9 octombrie 2018, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Prin sentinţa nr. 2059 din data de 10 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de pârâtul B., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin încheierea din data de 9 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei material procesuale a acestei secţii, invocată din oficiu; a declinat competenţa soluţionării cauzei secţiei a III-a civile a Tribunalului Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecata cauzei; a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 42 din data de 7 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a civile a Tribunalului Bucureşti.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 251 din data de 18 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei; a respins cererea formulată de reclamanta A. ca prescrisă.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 314 din data de 28 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 251 din data de 18 februarie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018; a anulat sentinţa civilă apelată; a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 314 din data de 28 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul B..

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, instanţa de apel, în opinia sa, dând o interpretare greşită probelor administrate în cauză.

Astfel, a apreciat că reprezintă o eroare cele constatate de instanţa de apel, în sensul că termenul general de prescripţie de 3 ani nu a fost împlinit, precum şi că acesta a început să curgă de la data de 15 mai 2017.

A precizat că accidentul a avut loc la data de 2 martie 2014, iar, la data de 24 aprilie 2014, reclamanta A. l-a împuternicit pe tatăl său în vederea reprezentării în faţa tuturor organelor de cercetare, însă nu există nicio cerere expresă de constituire ca parte civilă.

Recurentul-pârât a mai arătat şi că instanţa de apel a reţinut că, la data împuternicirii, împuternicitul ar fi formulat o cerere de constituire ca parte vătămată, dar înscrisul aflat la dosarul cauzei nu îmbracă această formă, astfel încât art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu este aplicabil speţei.

Ca atare, în opinia recurentului-pârât, hotărârea atacată cuprinde elemente contradictorii în sensul în care, pe de o parte, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a apreciat că prescripţia nu este întreruptă prin cererea de chemare în judecată.

A mai susţinut recurentul-pârât şi că, în speţă, concluzia instanţei de apel este eronată, raportat la dispoziţiile art. 2541 alin. (6) C. civ. şi art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., coroborate cu momentul emiterii ordonanţei de clasare şi momentul introducerii cererii de pretenţii deduse judecăţii.

A subliniat că despăgubirile morale şi materiale pot fi solicitate în cadrul unei acţiuni timp de 3 ani de la producerea accidentului, care, în cauză, a avut loc la data de 2 martie 2014.

Totodată, a apreciat că sunt străine de cauză cele susţinute, prin cererea de apel, cu privire la procura notarială şi a arătat că prima instanţă a făcut în mod corect aplicarea art. 2517 şi a art. 2528 C. civ., în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, iar aspectele menţionate în cadrul apelului referitoare la cererea nr. x/2014 nu sunt de natură a justifica lipsa unei cereri făcute de către partea vătămată în ceea ce priveşte declararea de constituire de parte civilă.

A menţionat că este evident că procura la care s-a făcut referire este un înscris realizat pro causa, în condiţiile în care, la data formulării cererii, tatăl nu deţinea şi calitatea de reprezentant legal.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În esenţă, intimata-pârâtă C. S.A. a apreciat că recursul este fondat, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a aplicat corect normele de drept material privind prescripţia extinctivă, respectiv dispoziţiile art. 2542 alin. (1) C. proc. civ.

În termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca fiind nul, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate, ca legală şi temeinică.

Totodată, a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, făcând trimitere la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., art. 487 şi art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, intimata-reclamantă a arătat că recurentul-pârât s-a limitat la a enumera nemulţumirile sale cu privire la raţionamentul instanţei vizând respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a dezvolta argumente care să susţină aceste nemulţumiri, ceea ce echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

Recurentul-pârât B. nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia reţinându-se că urmează a se aprecia dacă, în speţă, criticile recurentului-pârât pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă excepţia nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă A. .

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar părţile nu au depus puncte de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 8 noiembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare prin prisma excepţiei nulităţii recursului.

II.4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurentul-pârât a susţinut incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel, ce a determinat concluzia că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune nu s-a împlinit.

Astfel, criticând cele reţinute de către instanţa de apel, în sensul că, în speţă, prescripţia de 3 ani, începută la data de 2 martie 2014, a fost întreruptă la data formulării cererii de constituire ca parte civilă, şi susţinând că există o motivare contradictorie a deciziei recurate, precum şi că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 2541 alin. (6) C. civ. şi ale art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., recurentul-pârât a adus în discuţie aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei şi a contestat valoarea dată de către instanţă procurii prin care intimata-reclamantă l-a împuternicit pe D. să o reprezinte în faţa oricăror autorităţi competente, inclusiv la poliţie, spital, parchet, societăţi de asigurări, precum şi în faţa oricăror instanţe de judecată, în legătură cu accidentul rutier în care a fost implicată, produs la data de 2 martie 2014.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, criticile ce vizează aspecte care ţin de situaţia de fapt şi de aprecierea probelor cauzei neputând forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, această cale de atac fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, iar această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Astfel, instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, apte de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege, nici aprecierile personale ale părţii cu privire la aspectele supuse judecăţii şi nici cele susţinute cu privire la o pretinsă aplicare eronată a prevederilor art. 2541 alin. (6) şi ale art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., coroborate cu momentul emiterii ordonanţei de clasare şi cel al introducerii cererii deduse judecăţii.

Aceasta, întrucât deşi tinde a susţine aplicarea greşită a unor norme de drept material şi, ca atare, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze de ce raţionamentul instanţei de apel este unul greşit din această perspectivă, simpla afirmare a unei greşite aplicări a unor texte de lege nefiind aptă a reprezenta un veritabil motiv de nelegalitate.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 314 din data de 28 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.