Cassation appeal annulled for failing to develop grounds of illegality regarding statutory compensation updates and jurisdiction

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la calcularea legală a actualizărilor sumei de 1.394.275,61 RON (conform Hotărârii Comisiei Municipiului Bucureşti nr. 1621/25.02.2013), adică indicele mediu de creştere a preţurilor de consum – inflaţia pentru perioada 25.02.2013 – 31.12.2013: 46.243 RON (10 luni) şi pentru perioada 01.01.2014-22.12.2014: 23.702 RON (12 luni), total inflaţie 69.945 RON şi dobânda medie bancară pentru perioada 25.02.2013 – 31.12.2013: 46.475 RON (10 luni) şi pentru 01.01.2014-22.12.2014: 38.342 RON (12 luni), total dobândă bancară 84.817 RON.

Prin încheierea din 27.05.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţiile III - V Civile. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă cu nr. x/2021, la data de 09.07.2021.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1455/08.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 850A din 3 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1455/08.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2021.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs reclamantul A..

În memoriul de recurs acesta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre judecare unei instanţe de contencios administrativ.

Arată că s-a adresat la data de 11 februarie 2020 Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi nu secţiei a V - a Civile, cu o cerere având ca obiect actualizarea sumelor datorate conform Legii 290/2003, actualizare care priveşte perioada 25 februarie 2013 – 22 decembrie 2014 şi care trebuia să fie efectuată de către pârâtă din oficiu la data de 6 mai 2019, data plăţii tranşei numărul doi.

Indică incidenţa cazurilor de casare prevăzute art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., instanţa competentă fiind instanţa de contencios administrativ, art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei în condiţiile în care cererea este întemeiată pe prevederile Legii 290/2003, iar instanţa motivează soluţia pe prevederile Legii 164/2014 şi art. 488 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ., întrucât apreciază că instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat existând o dezlegare a problemei de drept dedusă judecăţii. A indicat deciziile nr. 1777 din 25 iunie 2015, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Deciziile nr. 1037 din 8 martie 2012, nr. 1749 din 25 iunie 2009, nr. 276 din 23 februarie 2006, nr. 868 din 8 iunie 2006, nr. 919 din 19 iunie 2006 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi decizia nr. 3062 din 23 septembrie 2011a Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

5. Apărările efectuate în cauză

În termen legal, intimatul a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs arătând că în motivarea recursului nu există indicat vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate.

Apreciază intimata că recurentul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, acesta întemeindu-şi cererea pe aceleaşi motive indicate în cuprinsul cererii de apel formulate împotriva sentinţei civile 1455 din 8 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Cum casarea hotărârii se poate solicita pentru motivele expres indicate la art. 488 C. proc. civ. şi cum recurentul nu s-a conformat acestei dispoziţii legale imperative, apreciază că recursul nu îndeplineşte condiţiile legale, astfel încât solicită instanţei să constate nulitatea cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica adusă de recurent privind necompetenţa instanţei civile în soluţionarea cererii de chemare în judecată arată că, în forma iniţială, Legea nr. 164/2014 prevedea la art. 8 că "Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul". Textul de lege a fost însă modificat prin Legea nr. 212/2018, pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, unde la art. III a modificat art. 8 din Legea nr. 164/2014, în sensul că "deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii". Articolul 5 alin. (2) din Legea 554/2004 prevede că "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură".

În aceste condiţii, în mod corect secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea soluţionării cauzei către secţia Civilă a Tribunalului Bucureşti.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., apreciază că în mod corect instanţa a considerat aplicabile litigiului dedus judecăţii prevederile Legii nr. 164/2014.

Arată că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 "stabilirea şi plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea 9/1998 ... precum şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 (...), se realizează potrivit prevederilor prezentei legi".

De asemenea, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 prevede că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare".

Având în vedere că despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 1621 din 25 februarie 2013 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au fost achitate prin modalitatea de plată prevăzută de Legea nr. 164/2014, rezultă că litigiului de faţă îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 164/2014.

În ceea ce priveşte motivul de casare privind încălcarea de către instanţă a autorităţii de lucru judecat ca urmare a pronunţării de către Tribunalul Bucureşti sau de către Curtea de Apel Bucureşti a unor decizii în cauze similare, arată că acesta este nefondat întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de către recurentul reclamant nu au legătură cu prezenta cauză.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant a reluat motivele de casare prezentate în memoriul de recurs.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data iniţială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluţia din 15.11.2022 s-a stabilit termen la 9 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare prioritar asupra excepţiei nulităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în subsidiar, asupra cererii de recurs.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.

Analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

În cauză, excepţia nulităţii recursului a fost invocată de intimatul-pârât din perspectiva neîncadrării criticilor formulate de recurentul-reclamant într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., apreciindu-se că acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel, care au fost analizate prin hotărârea pronunţată în etapa procesuală anterioară.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1455 din 8 octombrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă, ca nefondat. Criticile formulate în apel au fost reluate în cererea de recurs şi, deşi fac referire la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 3, 6 şi 7 C. proc. civ., nu dezvoltă veritabile motive de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", se constată că prin cererea formulată recurentul s-a mulţumit să argumenteze că "instanţa competentă e cea a contenciosului administrativ".

Or, în analiza motivului de apel privind necompetenţa instanţei civile în soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a analizat pe larg caracterul nefondat al acestuia, arătând temeiul legal pentru care Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă a fost competentă să soluţioneze cauza.

În memoriul de recurs reclamantul a indicat doar cazul de casare şi împrejurarea competenţei în soluţionarea litigiului a unei instanţe de contencios-administrativ, nedezvoltând critici privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a temeiurilor de drept reţinute şi nici nu a arătat care sunt textele de lege care atribuiau competenţa de soluţionare a cauzei unei instanţe specializate în materia contenciosului administrativ.

Simpla indicare formală a cazului de casare, fără arătarea în concret a textului de lege apreciat ca fiind aplicabil în cauză şi care ar fi atribuit competenţa soluţionării litigiului instanţei de contencios-administrativ, fac imposibilă analiza din această perspectivă a recursului întrucât instanţa de recurs nu poate proceda la verificarea nelegalităţii deciziei recurate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. în susţinerea căruia recurentul a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine, de asemenea, împrejurarea nedezvoltării în memoriul de recurs a unor critici de nelegalitate ale deciziei recurate din perspectiva acestui caz de casare.

Astfel, recurentul nu precizează care dintre considerentele deciziei 850A din 3 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sunt contradictorii, după cum nu dezvoltă nici critici privind aplicarea unor norme străine de natura cauzei. În acest sens, deşi recurentul se arată nemulţumit de faptul că instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a aplicat prevederile Legii 164/2014 în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii 290/2003, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut incidenţa în cauză a acestui text de lege, în condiţiile în care art. 1 alin. (1) din Legea 164/2014 prevede că "plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, se realizează potrivit prevederilor prezentei legi". De asemenea, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, precum şi a Legii nr. 290/2003." Or, recurentul nu a arătat de ce textul de lege este străin de cauza dedusă judecăţii, astfel încât analiza acestui motiv de recurs nu poate fi realizată de instanţa de recurs.

Cea de-a treia critică invocată de către recurent, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nemotivată.

Potrivit art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ. "casarea unei hotărâri se poate cere (...) când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat, cu privire la chestiunea tranşată".

În acord cu prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Din interpretarea textelor de lege mai sus-amintite, coroborate cu prevederile art. 486 C. proc. civ., rezultă că, în invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ., îi revine recurentului obligaţia de a indica hotărârea judecătorească în raport de care s-a încălcat autoritatea de lucru judecat de către instanţa de apel.

Or, din modalitatea de redactare a recursului, Înalta Curte constată că în cauză recurentul nu a indicat hotărârea pronunţată într-un litigiu anterior având aceleaşi părţi, obiect şi cauză (n.r. - în raport de care operează autoritatea de lucru judecat) pentru a putea analiza pe fond recursul, prin prisma cazului de casare enunţat.

Indicarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti (deciziile civile nr. 1777/25.06.2015, nr. 1037/08.03.2012, nr. 1749/25.06.2009, nr. 276/23.02.2006, nr. 868/08.06.2006, nr. 919/19.06.2006, nr. 1798/03.11.2010; sentinţele civile nr. 3062/23.09.2011) nu este de natură să satisfacă prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi şi nici nu se arată care este chestiunea litigioasă tranşată şi care poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în litigiul pendinte.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate, grefate pe considerentele deciziei atacate, dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi al prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 850 A din data 03 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 850 A din data 03 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.