Renunciation of cassation appeal; procedural termination under party autonomy principles

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 21 iunie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: darea în plată a terenului înscris în CF nr. x Reşiţa, având număr cadastral x, nr. top x, în suprafaţă de 5755 mp, pentru a se constata stingerea tuturor datoriilor izvorâte din Contractul de ipotecă imobiliară încheiat cu pârâtul, la data de 01 iunie 2012 şi autentificat la BNP C. sub nr. x.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Caraş Severin

Prin sentinţa civilă nr. 1462 pronunţată la data de 22 septembrie 2021, Tribunalul Caraş-Severin a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi a dispus darea în plată a terenului înscris în CF nr. x Reşiţa, nr. cadastral x, nr. top x, în suprafaţă de 5755 mp, în vederea stingerii datoriilor izvorâte din contractul de ipotecă imobiliară încheiat între părţi la data de 01.06.2012, autentificat la BNP C., sub nr. x, obligaţii stabilite la suma de 71860 euro; a dispus ca hotărârea să ţină loc de act autentic referitor la dispoziţia privind darea în plată anterior consemnată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 81 din 30 martie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul formulat de apelantul pârât Dr. B. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1462/22.09.2021 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B.. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei pronunţate în primă instanţă şi a obligat intimata reclamantă la plata către apelantul pârât a cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel în cuantum de 7819,10 RON.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 81 din 30 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a formulat recurs reclamanta A. solicitând casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare, reclamanta a arătat că, în motivarea deciziei atacate, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere dispoziţiile art. 1492 alin. (1) C. civ. şi a apreciat că problema de drept supusă analizei prin cererea de apel se referea la momentul când creditorul trebuia să îşi exprime consimţământul faţă de propunerea debitorului de a executa o altă prestaţie decât cea datorată iniţial. În acest sens, Curtea a învederat că darea în plată constituia un mijloc de stingere a obligaţiilor şi nu de transformare a acestora iar, din această perspectivă, acceptarea propunerii debitorului urma să aibă loc la momentul la care acesta trebuia să facă plata. Ca atare, în speţa de faţă, Curtea a apreciat că întrucât acordul creditorului a intervenit înainte de momentul executării, nu erau întrunite condiţiile unei dări în plată, ci a unei novaţii prin schimbare de obiect.

Contrar motivelor reţinute în considerentele deciziei Curţii de Apel, reclamanta a apreciat că soluţia pronunţată s-a întemeiat pe interpretarea eronată a prevederilor art. 1492 alin. (1) din C. civ., adăugându-se la lege.

Darea în plată este definită în doctrină ca fiind operaţiunea prin care debitorul execută către creditorul său, cu consimţământul acestuia, o altă prestaţie decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligaţional. Noţiunea de dare în plată este admisă în baza principiului libertăţii contractuale pentru situaţia în care există consimţământul expres al creditorului în sensul acceptării altui lucru spre plată, consimţământ care conduce la încheierea convenţiei de dare în plată.

Aşa cum rezultă în mod clar din cuprinsul contractului nr. x/01.06.2012, intimatul pârât a consimţit la executarea de către reclamantă a unei alte prestaţii, în măsura nerestituirii sumei împrumutate, prin darea în plată a terenului ipotecat înscris în CF nr. x Reşiţa, nr. cad. x, nr. top. x, în suprafaţă de 5.755 mp.

Prin forţa obligatorie a contractului, consacrată de art. 1270 din C. civ., părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au îndatorat prin contract, executarea urmând a avea loc la termenele şi în condiţiile stabilite.

Contractul de ipotecă încheiat între părţi, ce conţine şi dreptul părţilor de a solicita concursul instanţelor judecătoreşti pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc convenţiei de dare în plată, constituie un contract valabil, încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă prevăzute de lege

Părţile contractante au convenit că modalitatea de stingere a obligaţiilor asumate, în eventualitatea în care nu ar fi fost îndeplinită obligaţia de restituire a împrumutului, să fie darea în plată.

În mod nelegal şi fără a fi învestită cu un capăt de cerere corespunzător pentru a se pronunţa asupra legalităţii contractului de ipotecă, instanţa de apel nu a acordat eficienţa juridică cuvenită înţelegerii părţilor, consfinţită printr-un act juridic autentic, nesocotind prevederile art. 1266 din C. civ.

În considerentele deciziei recurate, s-a realizat, în mod nelegal, o aplicare greşită a prevederilor contractului nr. x/01.06.2012 încheiat între părţi, cu nesocotirea voinţei concordante a acestora.

În realitate, intimatul B. a acceptat în mod expres să primească plata constând în bunul ipotecat, în măsura neîndeplinirii la termen a obligaţiei de restituire a împrumutului.

În cadrul contractului nr. x/01.06.2012 s-a menţionat că "Noi, părţile contractante, declarăm că am luat cunoştinţă de conţinutul prezentului act pe care l-am înţeles în întregime şi declarăm că cele consemnate în cuprinsul acestuia sunt adevărate sub sancţiunile prevăzute de legea penală pentru falsul în declaraţii. Constatând că acest contract corespunde întocmai voinţei noastre, am semnat toate exemplarele acestuia".

În atare condiţii, recurenta apreciază că intimatul şi-a exprimat consimţământul în mod valabil şi în cunoştinţă de cauză. Arată că se impune a fi evidenţiat că la încheierea înţelegerii dintre părţi a participat şi traducătorul autorizat D.. De altfel, intimatul nu a susţinut nici în faţa instanţei de fond şi nici a instanţei de apel faptul că nu ar fi înţeles sau nu ar fi consimţit la cele prevăzute de contractul încheiat între părţi.

Astfel, apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1279 din C. civ. În mod artificial şi nelegal, Curtea a apreciat, adăugând la lege, necesitatea exprimării consimţământului creditorului concomitent cu oferirea şi preluarea bunului dat în plată. Nu există însă un temei legal pentru a se susţine această necesitate. Este incontestabil faptul că intimatul a fost de acord cu primirea terenului ipotecat pentru stingerea împrumutului, prin procedura dării în plată, în măsura nerestituirii sale în natură.

În speţă, în dispozitivul hotărârii recurate, instanţa de apel a recurs în mod corect la textul de lege de natură a conduce la soluţionarea cauzei, dar l-a încălcat în litera sa, interpretarea dată acestuia fiind eronată, cu adăugare la lege.

Sub un alt aspect, raportat la conţinutul dispoziţiilor art. 1492 din C. civ., existenţa consimţământului intimatului, manifestat prin încheierea contractului nr. x/01.06.2022, conduce la liberarea debitorului său, independent de valoarea bunului imobil dat în plată. Instituţia dării în plată presupune că debitorul se poate elibera executând o altă prestaţie, cu consimţământul creditorului său, obligaţia urmând a se stinge atunci când noua prestaţie este efectuată.

Arată că, din probatoriul administrat în cauză în faţa instanţei de fond, rezultă că valoarea terenului ipotecat (75.080 euro) este superioară împrumutului acordat (71.860 euro), aşa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosarul cauzei. Menţionează că intimatul nu a produs sau propus vreo probă contrară pentru combaterea concluziilor acestui raport.

Pentru toate motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

5. Apărările efectuate în cauză

Intimatul nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiind comunicată acestuia la data de 4 august 2022, conform dovezii de la dosar recurs.

6. Calificarea cererii de renunţare depusă la data de 9 septembrie 2022 de către recurenta-reclamantă

La data de 9 septembrie 2022, recurenta-reclamantă a transmis prin e-mail cerere de renunţare la dreptul pretins, solicitând respingerea pe fond a recursului, însoţită de declaraţie notarială autentificată sub numărul x din 1 septembrie 2022 de către notar public E., declaraţie ce se regăseşte la filele x verso - 23 din dosarul de recurs.

Având în vedere modalitatea de redactare a declaraţiei de renunţare autentificată sub numărul x de către notar public E. la data de 1 septembrie 2022, prin care reclamanta arată că "renunţă la judecarea cauzei care formează obiectul dosarului de mai sus, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ. renunţ la dreptul pretins judecăţii în dosarul mai sus amintit", iar ulterior arată că "dau prezenta declaraţie pentru a servi la Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul x/2019, ca instanţa să ia act de renunţarea mea, a declarantei, la judecarea cauzei...", Înalta Curte va proceda la calificarea manifestării de voinţă a recurentei – reclamante în acord cu principiul disponibilităţii.

Procesul civil cunoaşte mai multe faze procesuale, faza judecăţii cuprinzând judecata în primă instanţă şi judecata în căile de atac. Reclamantul, apelantul, recurentul, ca subiecţi de sezină în procesul civil, pot renunţa la cererea lor adresată unei instanţe judecătoreşti.

În cauză, Înalta Curte constată că pe rolul său se află înregistrat recursul declarat deciziei civile nr. 81 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi că declaraţia de renunţare a fost formulată de către recurenta din dosar. Prin raportare la calitatea sa procesuală, recurenta putea să renunţe la calea de atac promovată. Drept urmare, Înalta Curte va califica cererea de renunţare, formulată de către reclamantă, ca fiind o cerere de renunţare la judecata recursului, în contextul în care a fost învestită cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.

Asupra cererii de renunţare la judecata recursului, formulată de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ. "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre", iar conform prevederilor art. 464 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parţială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale".

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră, aşadar, şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi. Prin urmare, renunţarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil.

În cauză, recurenta-reclamantă a depus declaraţie autentificată sub nr. x din 1 septembrie 2022 de către notar public E., prin care declară că înţelege să renunţe la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar.

Văzând manifestarea de voinţă a recurentei-reclamante, Înalta Curte urmează să ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile numărul 81 din 30 martie 2022 pronunţată la data de Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 81 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.