Competence of enforcement court for enforcement objection: Primacy of enforcement authorization over statutory recusal of judges

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Obiectul cererii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 26 iulie 2021, contestatorul Ministerul Justiţiei i-a chemat în judecată pe intimaţii Curtea de Apel Iaşi şi A., formulând contestaţie la executare împotriva executării silite începute de BEJA B. în dosarul nr. x/2021, împotriva încheierii nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 de încuviinţare a executării silite, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2020, precum şi a tuturor actelor de executare. Totodată, contestatorul a solicitat şi suspendarea executării silite, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, anularea somaţiei, a încheierii de încuviinţare a executării silite şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, precum şi întoarcerea executării silite.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 651 şi art. 712-720 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 9975 din 24 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 a Judecătoriei Iaşi, astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia nr. 2131 din 1 iulie 2021 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost încuviinţată, la cererea intimatei A., executarea silită împotriva debitorilor Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 66 din 12 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 855 din 22 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

Faţă de prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa a apreciat că, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu – toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

De asemenea, a constatat că sunt relevante considerentele deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prima instanţă învestită cu soluţionarea litigiului a mai reţinut că opţiunea rezultând din dispoziţiile art. 112 alin. (1) corelate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. a fost manifestată, cererea de încuviinţare a executării silite fiind admisă de Judecătoria Iaşi, în circumscripţia căreia se află sediul unuia dintre debitori.

2.2 Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 9802 din 30 septembrie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Judecătoria Iaşi a reţinut că la data sesizării organului de executare silită, 13 ianuarie 2021, creditoarea A. avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Iaşi, aceasta fiind eliberată din funcţie prin pensionare ulterior acestui moment.

Constatând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. şi având în vedere calitatea creditoarei de judecător la Curtea de Apel Iaşi la data sesizării organului de executare, instanţa a apreciat că nu putea avea calitatea de instanţă de executare, fiind obligatorie sesizarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Iaşi.

Drept consecinţă, având în vedere că Judecătoria Iaşi nu poate fi instanţă de executare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, raportat la opţiunea exprimată de intimata creditoare privind alegerea acestei instanţe.

2.3 Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 4727 din 7 decembrie 2022, Judecătoria Piatra-Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul Ministerul Justiţiei şi pe intimaţii Curtea de Apel Iaşi şi A. în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi înaintarea dosarului către instanţa supremă în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Instanţa a statuat că, prin încuviinţarea executării silite, calitatea de instanţă de executare o dobândeşte judecătoria care a dispus admiterea cererii de încuviinţare a executării silite, reţinând că executarea silită în cadrul dosarului x/2021 al BEJA B. a fost încuviinţată prin încheierea nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 a Judecătoriei Iaşi, astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia nr. 2131 din 1 iulie 2021 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

A reţinut că nu au prioritate dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deşi au caracter de ordine publică, întrucât trebuie avută în vedere necesitatea asigurării unicităţii instanţei de executare, astfel încât toate incidentele care pot apărea pe parcursul derulării executării silite să primească o singură soluţie, mai ales în cazul în care executarea silită este pornită faţă de mai mulţi debitori.

Totodată, a făcut trimitere la considerentele deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, precizând că în cazul în care legiuitorul dorea să instituie norme derogatorii în materia competenţei instanţei de executare, ar fi reglementat în mod expres situaţia în care contestatorii sunt persoane dintre cele la care face trimitere art. 127 C. proc. civ., sau ar fi dispus ca în cadrul executării silite să fie aplicabile şi dispoziţiile acestuia.

Judecătoria Piatra-Neamţ a mai reţinut că, în lipsa unei reglementări exprese, nu se pot crea premisele existenţei multiplelor instanţe de executare în cadrul aceluiaşi dosar execuţional.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă priveşte contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimaţii Curtea de Apel Iaşi şi A., împotriva executării silite începute de BEJA B. în dosarul nr. x/2021, împotriva încheierii nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 de încuviinţare a executării silite, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2020, precum şi a tuturor actelor de executare.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, astfel cum stipulează prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Astfel, sub aspectul criteriului teritorial, competenţa instanţei de executare este una exclusivă, fiind reglementată prin norme de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga.

Prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii şi, în consecinţă, s-a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării. În consecinţă, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Acest principiu al unicităţii instanţei de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv acela care se circumscrie incidenţei art. 127 C. proc. civ., încă din această fază.

Drept urmare, stabilirea instanţei competente în vederea soluţionării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Iaşi cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv odată cu reţinerea de către această instanţă a competenţei de soluţionare a cererii în favoarea sa.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 a Judecătoriei Iaşi, astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia nr. 2131 din 1 iulie 2021 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2021, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, ca instanţă de executare, faţă de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.